CARAGIALE… DUPĂ EMINESCU 
Mai vine o zi importantă, chiar în luna lui Eminescu cel sărbătorit la 170 de ani de la naștere și a culturii române. Nu demult ziua-sărbătoare era a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu „mărețe sărbători” pentru poeți ca Eugen Barbu sau Corneliu Vadim Tudor (de fapt, cu nădejdea recompensei toți, absolut toți poeții timpului le închinau ode) și adesea se neglija Sărbătoarea Unirii, cea de la 24 ianuarie 1859. Nici astăzi nu e prea în atenție acest moment crucial în Istoria neamului românesc, nepromovat de oficialități cine știe cât. Și dacă banul, nu e, nimic nu prea mai e.
Pe 30 ianuarie 1852 s-a născut acel geniu al observației sociale, în satul Haimanale de lână Ploiești (neam de origine grecească și el poreclit, mai apoi, „grecul”).
Ce-a făcut, ce n-a mai făcut, Caragiale este dramaturgul fanion al României, este un excelent nuvelist (5 importante) și mai ales un
bijutier al cuvântului în schițele sale („nu Momente… ci monumente, maestre” scria entuziast un scriitor contemporan, despre volumul Momente și Schițe). În ansamblu I.L. Caragiale este considerat cel mai merituos și mereu actual observator al vieții sociale din istoria culturii românești, opera sa, în totalitate, fiind „frescă a realității” de atunci și de acum.
Cum să nu fie actual în comedia „O scrisoare pierdută” care pare a fi scrisă după ce a văzut ce s-a întâmplat ieri într-o întâlnire electorală, cum să nu fie actuală „O noapte furtunoasă, sau numărul 9” cu încurcăturile ei, din târgul de provincie, (chiar și drama „Năpasta” îi poate fi actualizată), cum să nu fie actuale mai toate schițele sale care înfățișează moravurile sociale cum nimeni n-a mai reușit?
Desigur, putem prezenta și destule alte aspecte ale vieții clocotitoare a marelui dramaturg, can-canurile nelipsite ale vremurilor. Ne putem opri și la zbaterea pentru viață mai bună, inclusiv cu stabilirea la Berlin, la marea prietenie cu poetul național Mihai Eminescu (dar nu și cu Ion Creangă), la rolul său social.
S-a scris adesea că trăim ca în Caragiale.
I s-au reprezentat piesele de teatru ca cele mai mari reușite în teatru sau în filmul românesc, s-au scris cărți despre el, dar, considerându-se că opera îi este cunoscută, referințele la realitatea
(realismul…) operei sale sunt de mare actualitate de la Revoluție încoace, ceea ce ilustrează trecerea prin epoci a întregii sale opere.
Evident, fără opera lui I.L. Caragiale am fi cu mult mai săraci.
Astăzi este un mare sprijin în bătălia pentru LIMBA ROMÂNĂ. Pe 30 ianuarie, măcar un gând de prețuire pentru geniul cuvântului și dramaturgiei românești.

[ add comment ]

<<First <Back | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | Next> Last>>