E o încercare riscantă care va stârni comentarii care mai de care mai aprige și jignitoare, fie și în particular. Totuși:
1. Sunt (de fapt, nu sunt, dar vreau să nu exclud pe alții, a căror activitate de acest gen n-o cunosc) acei care au stat de vorbă cu președinți de stat, cu prim miniștri, cu cele mai înalte fețe bisericești cu academicieni și mari oameni de cultură ai națiunii române și alți destui din străinătate. Pentru asta a(u) depus eforturi excepționale, dar mai ales le-a(u) transmis învățăturile lor prin televiziune, radio, ziar, revistă. Ca să împlinească o misiune a sorții a(u) înființat și o revistă internațională cu peste 871 de colaboratori din 4 continente… la Vaslui. Destui au crezut că există cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile. Nu știu dacă a fost „singur printre poeți” (M. Sorescu) dar printre ziariști, da.
L-am tot situat și pe Th. Codreanu, în literatură, nu și în jurnalistică, tot pe acolo, dar cade mult la categoria universalitate.
2. Nivelul superior al lumii local-literar-culturale cu prezențe și în plan național, reprezentat de creatori de mare merit ca acad. AOȘR, dr. ing. Avram D. Tudosie, prof. dr. Vicu Merlan, prof. Costin Clit (care sunt destul de izolați de „garda veche”), prof. Th. Codreanu (cel care dirijează gloria), prof. Dan Ravaru (reputat istoric local), dr. Valeriu Lupu (eseist adevărat), prof.dr. Pavel Toma, dr. Laurențiu Chiriac (cu sabie incultă deasupra capului), poeții Gabriela Ana Balan, Petruș
Andrei, Dorina Stoica și poate câțiva alții, printre care și Daniela Oatu, Mihai Apostu ori Simion Bogdănescu. Desigur nu vreau un inventar ci o exemplificare. Oamenii aceștia au operă, chiar de valoare, se afirmă puternic într-un domeniu (științific sau artistic) de care se ocupă îndeosebi. Că sunt sau nu în Agora, se mai vede la câte o manifestare publică, necesară nu pentru publicul restrâns, mereu același și dedicat, convocat pentru a le observa progresele (cu laude pregătite) și pentru a fi diseminate în presă. Care presă actuală județeană, (cu excepția unei singure publicații) le dă cu tifla și nici nu-i mai pomenește de loc. Destui sunt abonații „bugetari”.
Mai includem aici, cu mari rezerve, pe cei ajunși la mare îngrămădeală, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Repetăm, cu mari rezerve, pentru că unii au ajuns în această organizare pe baza a două trei volume cu creații nemenționabile, prin apartenență politică, sau prin sistemul de protecție a mai marilor sau soților influenți
(C-așa-i în USR). Cineva ca A.D. Tudosie, n-a fost primit. Aici e și o castă… închisă.
3. E nivelul cultural al ambițioșilor, cu sau fără talent, care-și descoperă aptitudini creative în lungi pomelnice. Ba, mai e și un plagiator patentat ca Nicolae Ionescu (cum, nu s-a auto-inclus eternității?). Nu lipsesc titluri„apetisante” ca „vieți dedicate eternității”, „Arpegii…”, „…pentru istorie”, etc. E o subcategorie generată de impulsul simțirilor proprii pe care le lăudăm și le evidențiem, a experienței de viață, a prieteniei și comuniunii de idealuri (chiar din vremuri…tare socialiste). Cartea-emblemă vasluiană „101 vasluieni pentru 100 de ani”, 414 pag, 2019, include pe Ioan V. Maftei, Dumitru Andrei, soții Bulai, Viorica Ispir, prof. C. Afrăsinei și… mulți alții (pentru că aici e… mulțimea). Și ei fac parte din istoria unei societăți cu visuri culturale și acces la metafore. Și dacă scot câte unul sau mai multe
volume e spre lauda lor. De ce să nu-i remarcăm?
E interesantă și cealaltă subcategorie: limbiștii de ocazie ca Th. Pracsiu, Gruia Novac, … cei care neapărat prefațează (cu merite inventate, la greu), cei care prezintă și dau un fel de verdicte de „înaltă” valoare. Dacă acestea ar fi pe merite nici nu i-am putea bănui de această apartenență.
Ce e trist, e că s-a format un cerc închis care: a) nu promovează tineret valoros, pentru că nu cunosc chestiunea, și nu mai pot (pensionari sau morți), nici nu vor. b) izolează public pe cel care nu este din cercul viermuitor al lor; c) sunt abonați la țâța bugetului, că tare se mai ajută unii pe alții; d) pot împiedica hotărât stimularea valorilor contemporane, chiar în aceste amare vremuri pentru limba română. Ca și comuniștii dintre care provin (unii au fost și ciripitori), lovesc prin OMISIUNE. Veche și păgubitoare tactică deși în aceste vremuri ar fi trebuit abandonată. Dar ei atâta pot.
4. Există și acest nivel reprezentat de recitatori ca Dan Ailincăi, Iolandina Ivan și foarte mulți alții care mai intreprind câte ceva la nivelul localităților lor. Până la urmă e categoria de pe care răsare pâinea ziariștilor, care se mai anină de colțuri ale culturii, cam rar și păgubos. Sunt de laudă și aceștia.
Facem alăturare de Ion Mâcnea (Vetrișoaia), Mihai Andon (Berezeni), Ion Diaconu (Vutcani +), Marin Rotaru (Giurcani +), Vasile Fînaru (Băcani), Jorj Dulgheru (Alexandru Vlahuță), Ioan Hodaș (Codăești), Ionel Dorin, cei care fac importante eforturi financiare, creative și de alte genuri (culturale) pe banii, munca, ambiția lor, pe sănătatea lor. Oameni de toată lauda, embleme pentru comunitățile lor, și destul de ostracizați.
Numai că închiderea de tip comunist, cu omisiunea deliberată a altor valori e spre paguba creatoare, a emblemei sociale a vasluienilor, care iau cunoștință (mai ales din presă) nu de valori, ci de violatori, bețivi, criminali, proxeneți și alte categorii negative din „locul unde nu s-a întâmplat nimic” (Sadoveanu). Că aduci în județ 111 valori naționale pentru Vaslui, 514 p.,Iași, 2019, nu mai contează prea mult, în context.
Se detașează Bătălia pentru Vaslui-RO, Iași, Pim, 2020, 738 p. cu valorile naționale infuzate aici.
Artele vizuale sunt slab reprezentate în acest județ. Nici nu prea are cine să-i stimuleze pe artiști, nici publicații care să-i „arunce în luptă” adică să-i facă mai cunoscuți fie în domeniu, fie la niveluri superioare, pentru că în afară de Meridianul Cultural Românesc nu există nici o altă revistă cu o valoare mai consistentă. Prin comparație, Bacăul are Ateneu, Plumb, Cadran Cultural, ș.a., Iașul are aproape 10 reviste printre care Scriptor, Booklook, revista Ligii Scriitorilor și altele, Galațiul alte vreo 5, și putem continua. Iată de ce nominalizările vasluiene sunt destul de puține: pictori Gheorghe Leteanu, Dionisie Gradu, caricaturistul (cel mai mare din toate timpurile pentru Vaslui) și autor de aforisme Nicolae Viziteu, sculptor Gheorghe Alupoaie (cam retras din cauza vârstei, bolilor, necazurilor) autorul, printre altele, a unui bust eminescian extrem de bine realizat, ilustrator de carte Cătălin Sîmpetru, o artistă plastică mai cunoscută Viorica Ghenghea (are și un cenaclu artistic împrejurul său). Poate ar trebui să nominalizăm compozitori (Dumitru Jijie, Marcel Iorga), interpreți de muzică ușoară (Doina Moroșanu) și populară (Silvia Ene, Mariana Carnaru, Nadia Duluman, Genoveva Porumb).
Ne lovim, însă de acel pomenit blestem: din cauză că au „emigrat” de prin aceste locuri (cu care nici nu mai țin legătura ca în cazul Alexandrei Nechita) nu putem credita cu vreo contribuție la viața culturală a zonei decât pe cei nominalizați mai sus. Ne-am exprimat întotdeauna că luăm în calcul doar pe cei care de aici pentru cei de aici produc spiritual și cu oarecare folos pentru acești oameni, mereu părăsiți de materia cenușie care s-a ivit pe aceste meleaguri.
Cultura ca valoare umană.
Componentă a personalității ține de mediu pentru că momentul actual nu favorizează nici persoane, nici talente, nici genii.
Ca orice om să aibă o valoare în societate trebuie să aibă OPERĂ și ceva AVERE, prima ca dovadă de talent, cealaltă ca o condiție a independenței și libertății de creație. Arta la comandă nu înseamnă libertate de creație. Desigur mai sunt și alte elemente, dar acestea sunt esențiale.
Opera înseamnă eforturi suplimentare pentru creații folositoare mulțimilor fie că acestea sunt comunități compacte, fie unor popoare întregi; ieșirea într-un „exterior” face parte din afirmarea în Agora. Diversitatea operei ține de câte domenii ale vieții sociale există în contemporaneitate, ba chiar și altele noi. Din conceptul de „cultură” nu pot fi excluse creațiile literare (de orice fel), jurnalistice, istorice, cercetări științifice și, până la urmă, orice folosește progresului uman.
Averea ține de origine familială dar mai ales de priceperea de a aduna ban cu ban, de a construi pentru „producție”, de a obține plusvaloare prin angajați, de a valorifica roade ale inteligenței, talentului, darurilor naturale (câți interpreți de muzică populară sau ușoară, ca să nu mai vorbim de tot felul de modele, de scamatori, chiar hoți de meserie, care au reușit să adune averi substanțiale). O discuție aparte este legată de oamenii de afaceri. Averea nu creează talent dar talentul este sursă pentru avere.
Pentru că cele două mari merite sociale sunt rare, și purtătorii acestora sunt rari, uneori unici, înzestrați cu suferința creației și cu pu-terea de a lupta pentru idealurile lor. Cei fără aceste calități ratează, sau pur și simplu dispar.
Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonschi, G. Călinescu sunt exemplele reprezentative din toată istoria noastră.
l
Schița de mai sus urmărește nu o clasificare ci semnale pentru eforturi de natură culturală, suplimentară ale unor talente de pe cuprinsul acestui județ.
[ add comment ]
Calendar
