TREI IEZI, ghiocei, zapezi, parazapezi ... 
Nu-s chiar zapezile de altadata, dar acum cand "totu-i alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare", un plus de optimism se revarsa in sufletele noastre cam prea descurajate in ultima vreme.
M-a distrat sa va spun ca o capra mi-a fatat trei iezisori care cam fug de zapada dar si pateaza imaculatul ei cu cate un strop de viata care anunta noua generatie de ovine, de ghiocei, alte flori, poate alte zapezi, alte griji si sigur destule rosturi de a trai.
Acolo unde se faureste painea, adica sub plapuma alba e cu atat mai bine cu cat centimetrii de zapada sunt mai multi: "iarna grea, omatul mare/ semne bune anul are" ! Si chiar daca n-am facut araturile la timp, tot nadajduim la sporul in agricultura care ne linisteste pentru hrana de maine.
Nu ma lasa voia sa nu va indemn sa lasati si inima sa mai zburde. Pana la urma, sunt nenorociti invalizii, grav bolnavii, nu cei in putere care trebuie sa-si gaseasca de lucru pentru ei si pentru ai lor. Iar sa stea numai la televizor, oricate evenimente ar fi prin Africa ori la vama, ori in politica, nu e deloc indicat (pentru ca ei nu pot modifica ceva...) si nici productiv. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a munci pentru a ne putea bucura de viata chiar daca pentru a fi o zi rege trebuie sa fii 6 (din sapte) sclav. Sa putem fi fericiti cu ce avem !
Candva erau cotloanele de dupa sobe unde torceau matele sau isi indreptau ciolanele batranii. Crasmele de azi (cu multe stele) nu vor putea inlocui vreodata sezatorile satesti, motoarele nu vor inlocui caii cu clopote sau fara. Caii putere misca acum mijloacele mecanizate care "apara" sosele si drumurile.
Apropo: n-am mai vazut vreodata navala atator pluguri de zapada, semn ca unitatile au mare nevoie de banii Consiliului Judetean, afacerile cu statul fiind cele mai prospere.
Nici nu incepuse bine sa fulguie si autogrederile s-au napustit, inclusiv asupra gropilor din sosele, adancindu-le, largindu-le. E foame mare la proprietarii de utilaje si asta inseamna sa faca si treaba buna !
Zapezile din zilele acestea (fara viscole) dau incredere tuturor desi, saracii care se ingramadesc la cozi interminabile, la ajutoarele din U.E. ingheata si blestema. Unii chiar sunt neputinciosi, altii, pensionari amarati dar si destui tineri puturosi dar tare buni de treaba. Eu le-as da sa intinda (cu plata) parazapezile de pe langa sosele (am vazut garduri moderne anume construite din materiale plastice) ...
Pana acum, in judetul Vaslui n-am auzit de drumuri inchise.
Sectorul zootehnic n-a avut de suferit pana in prezent desi, au fost si temperaturi critice, dar in apicultura sunt probleme, multi si-au pierdut familiile de albine. Din pacate oile s-au imputinat pe aceste plaiuri, vitele mari, la fel.
Sunt sperante si aici, iar la legumicultura sunt din ce in ce mai slabe datorita preturilor mici. Dar, cati isi mai bat capul cu agricultura ?
Industrie nu prea mai avem, constructii noi nu se prea mai vad. Piata imobiliara e la pamant desi, televiziunea mincinoasa trage de maretele realizari ale regimului ...
Daca una nu facem, alta nu, investitii nu, cum ne trecem timpul pe zapezile acestea ?
Si, aduc vorba cronicarului Miron Costin "ca nu este mai cu folos zabava decat cetitul cartilor". Chiar, cu "trei iezi, cucuieti", cu flori si frumusete, cu zapezile si semnificarile lor, cu oamenii si patimile lor.


[ add comment ] ( 20 views )

<<First <Back | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | Next> Last>>