PUȚIN… PUTIN 
Jalea unui război poate fi bănuită, percepută sau suportată. O mai pot re-actualiza unuii scriitori sau cercetători, nu neapărat istorici, pentru că o transmit cei intervievați sau povestitorii cu talent, așa cum se vede în opera „Jale și eroism românesc la Cotu Donului… și după(!), 305 pag., din 2020. Un război, oricare ar fi acela, poate fi comentat în fel și chip, chiar după un timp de decantare a sentimentelor imediate. Din păcate are totdeauna dreptate cel care învinge. Minciuni rusești tot am ascultat aproape o viață, începând cu lozinca „Stalin și poporul rus/libertate ne-au adus” în timp ce sute de mii de vagoane cu cereale luau drumul
Uniunii Sovietice ca datorie de război, în timp ce noi purtam cămeșoaie din câlți, creșteam vite pe care le dădeam „la cotă”, mâncam mămăligă cu pur, sau, și mai rău, muream de foame ori trebuia să luăm drumul pribegiei pe timpul secetei. Cine să aibă grijă de bietul țăran care mai era cercetat în plus pentru antisovietism. Acelea au fost vremurile cele mai grele pentru România.
Războiul de azi, din Ucraina, este unul curat imperialist care urmărește re-formarea maicii Rusia, adică includerea acestui stat în granițe comune cu rușii, cei care se știu datori să stăpânească lumea deci trebuie să aibă teritoriul cât mai mare sub comanda vreunui tătuc, fie că e împărat sau președinte.
Putin e astăzi Cristos Gornistul pentru neamul pravoslavnic și gata să ucidă mai mult ca vestita inchiziție a bisericii care impunea credința cu fierul roșu.
Putin are, astăzi, putere militară, nu glumă, are generali, are voință, are posibilitatea să refacă o Rusie mare ca pe timpul lui Petru cel Mare.
Putin impune cu tancuri, tunuri, rachete și chiar sateliți ce vrea el, știind că nu prea poate fi oprit, nu din cauza gazului (pe care-l livrează normal), nu cu forța occidentului din ce în ce mai ne-unit. Așa s-a întâmplat și cu Hitler după 1933.
PUTLER cel nou e greu să fie strivit, e și mai greu să fie oprit.
Noi românii nu suntem acum în pericol direct, decât cu acea parte numită Basarabia care ne-a tot fost robită și mereu folosită ca monedă de schimb, dar care are mică importanță pentru călăul Ukrainei. Zelenski și cazacii lui sunt demni de toată prețuirea.
Încercăm să facem și noi ce putem că PUȚIN PUTEM în fața lui PUTIN.
Strigăm cam de după deal: JOS PUTIN!!!

[ add comment ]

<<First <Back | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | Next> Last>>