In perioada studiilor liceale am fost printre cei 6 care (doar dintr-o clasa!) au ajuns mari personalitati stiintifice (I. Berdan, Gh. Popa, M. Varvara), culturale (Moraru si Marin), literare (Iancu Grama) care vor mai ramane destul ca autoritati in domeniile lor de reprezentare. Studentul care a trait prin meditatii a(m) fost apreciat de mari personalitati stiintifice ale timpului, Const. Ciopraga, Ov. Papadima, Adrian Fochi, Ov. Barlea, Mihai Pop, Iorgu Iordan si multi altii de la care am autografe si scrisori apreciative, eu insumi fiind integrat intr-un sistem in care nu puteam scrie liber despre inaintasii nostri. M-am afirmat cu cercetarile referitoare la revista de folclor ION CREANGA si etno-folcloristul Tudor Pamfile, apreciate si atunci si astazi.
Dintre intelectualii de inalta tinuta, unii ca Iordan Datcu, nu te luau in seama daca n-aveai realizari concrete; Nichita Stanescu m-a imbratisat afectuos la Barlad in 1971, in acelasi an dedicandu-mi o poezie la Vaslui (am scris in volumul comemorativ...); Marin Preda nu primea pe nimeni, dar am stat de vorba cu monser aproape 3 ore, la el acasa; Valentin Silvestru cam ironiza si combatea o intreaga lume, mi-a acordat mare prietenie si multe, multe momente de comuniune sufleteasca atat la Vaslui cat si la domiciliul sau din Piata Marasesti nr. 7 cu toata exprimarea pretuirii si simpatiei; Radu Beligan de care se lipeau foarte putini (vicepresedinte mondial al breslei, un mistocar...) a convorbit de 4 - 5 ori, dandu-mi sfaturi in legatura cu lansarea lui Arsinel, cu Dumitru Pop de la Cluj, Doru Luminosu de la Timisoara, Eugen Simion de la Bucuresti, Gavril Istrati, Grigore Ilisei de la Iasi si multi altii am fost in contact inainte de a fi director de televiziune si reporter.
Daca am reusit performante de Guinness Book prin interviuri cu 9 presedinti de stat, 14 prim-ministri, sute de ministri si parlamentari, cele mai inalte fete bisericesti, scriitori ca Ana Blandiana, Nichita Stanescu, Cassian Maria Spiridon, Calistrat Costin, Radu Carneci, artisti ca Stela si Arsinel; Matilda Pascal Cojocarita, Irina Loghin, I. Dolanescu, si foarte multi altii... n-a fost nici nimereala nici noroc. Ministrul moldovean Ion Ungureanu de la Chisinau care a organizat un spectacol extraordinar la teatrul Luceafarul in cinstea noastra, a grupului meu de presa ca sa-l filmam, remarca energia si indrazneala intr-o perioada de firava democratie cu riscuri de raketi oricand. Cu marele poet Nicolae Dabija am facut interviuri speciale ca si cu Grigore Vieru, Ion Dediu, Mircea Snegur (vedeti ce cuvinte adreseaza acum la sarbatoare) si multi altii de la Chisinau (chiar vestitul Igor Smirnov...), ca sa spun doar in treacat de Strasbourg, Berlin, Budapesta s.a, sa.) inseamna ca Marin D.V. a fost, printre valorile nationale, recunoscut prin OPER| si utilitate publica de lumea intelectuala romaneasca si straina (Tarateanu la Cernauti - Ucraina) italianul Claudio Pozzani, croatul Drazen Katunaric si exceptionalul Jean Portante, italo-francez poet, traducator, ziarist... deci DIN LUME, recunoasteri ca prezenta nationala reprezentativa, ca nici convivii mei nu erau oarecine.
Ce-a facut asta, pentru Vaslui?, poate intreba oricine. Culmea ca prea putine lucruri se stiu, fata de cate s-au realizat prin stindardul national ridicat de la Vaslui in Israel, Palestina, in Turcia, in Europa, in America de Nord (Canada, SUA). Cine contesta... NU CUNOASTE, si ramane de condamnat daca nu vrea sa stie!
Fosta-i lele... nu se prea poate aplica in cazul meu pentru ca, iata, peste cateva zile mai scot cateva carti care se adauga la cele peste 20 de pana astazi, dar si care-mi intaresc pozitia de cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile (desi-s nascut in comuna Podu Turcului - Bacau).
Probabil pentru munca, energia si valoarea mea sunt prieten de suflet cu M. Batog-Bujenita, Lucian Vasiliu si multi altii (Iasi), cu poetul, prozatorul si excelentul organizator D. Braneanu, cu criticul si istoricul Cornel Galben, cu poetul Iancu Grama, cu interiorizatul Petre Isachi si dramaturgul Viorel Savin (s.a.) Bacau, cu poetii Val Andreescu, P. Andrei, Gabriela Balan, S. Bogdanescu, cu istoricul Laurentiu Chiriac, cu prozatorii Valeriu Lupu, I. Gh. Pricop, Costin Clit, Gh. Codreanu, Th. Pracsiu s.a. din judetul Vaslui, urmand o lista foarte impresionanta de colaboratori din tara si din strainatate.
Observatie: Toti acestia sunt mari, mari, deci nu puteau sa accepte in preajma lor tot pe cineva de aceeasi calitate.
Consultati M.C.R. si puteti usor constata.
E moment de bilant omenesc si nu pot descoperi greseli si neimpliniri. Asta vor face contestatarii mei de azi si de maine.
Nu sunt modestul fals care istoria va hotari care istorie si... cine? Va vorbi vreun mititel/ Nu slavindu-te pe tine, lustruindu-se pe el (M. Eminescu), in nevoia de a argumenta laturi ale activitatii: educatorul cu contributiile documentare la istoria invatamantului local, romancierul, primul in istoria prozei locale, istoricul cultural (activ vreo 50 de ani!), omul politic (singurul adversar pentru actualii... invingatori!), promotorul infocat al limbii romane, Curentul Cultural Informational Vasluian pe care chiar varfuri se tem sa-l recunoasca (naivitate, nu gluma!) si mai ales JURNALISTUL recunoscut de unii, acceptat cu noduri de altii, impus prin REZULTATE nu prin vorbe: singurul Grup de presa din Moldova, viabilitatea mijloacelor de presa: TV.V., Unison Radio, Ziarul Meridianul si de peste un an exceptionalul M.C.R.
*
Pe 21 aprilie, joi, Simpozion National Limba romana si starea ei de azi (evolutie, pericole, promovare) si lansarea a 3 carti: 25 - TV.V., istorie si cultura, 75 - D.V. Marin - istorie, cultura, jurnalism, Invatamant si merit vasluian. Incepe la ora 11:00.
Unde? - La Casa de cultura a Sindicatelor Vaslui.
Cine? - Personalitati recunoscute din judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Brasov, Bucuresti (s.a.) Participare libera la alta actiune UNICAT pe care o realizez.
[ add comment ] ( 17 views )
Editorialul de fata ii este consacrat omului, domnului, creatorului si colegului Val Andreescu, gata sa implineasca (maine) niste ani (adaugand insa, data nasterii: 25 martie 1949) plini cu de toate, incepand de la mari iubiri si incheind cu mari suparari: tot ce e omenesc!
Cuvintele mele se vor pentru suflet: al lui, al meu, al dumneavoastra; deci, nici un fel de analiza, nici vreo privire sintetica. De ce? Se implinesc destul de multi ani de cand ne cunoastem si tot multi de cand lucram impreuna, el fiind in ipostaza de redactor sef atat al ziarului, cat si al revistei, principalul meu ajutor, reazem, oponent, sfatuitor. As zice ca Val este buna parte din existenta jurnalistica a acestui judet (si nu numai) pentru ca opera sa de acest profil se vede la aparitia fiecarui numar de ziar. Acusi ziarul implineste 20, redactorul ca sef 10!!!
Desigur, are si opera literara de cea mai ridicata valoare. Nu ma sfiesc a scrie ca e unul dintre cei mai buni epigramisti ai Romaniei, este un poet mare si un romancier foarte mare. In articolul Elite culturale vasluiene din Meridianul Cultural Romanesc l-am nominalizat ca epigramist si romancier. Nu din afectiune, ci din recunoasterea unor merite dupa noptile lui de nesomn si de creatie.
Si Dumnealui are pretentia ca ma cunoaste indeajuns, adica aceeasi credinta ca si a mea, ca-l cunosc dupa 1/2 de caruta de sare consumata impreuna.
E un tip saritor si nelenesu (cum zicea cronicarul), de baza la treaba. Foarte priceput in fosta lui meserie si foarte orientat in actuala ocupatie. E un ziarist al acestor vremuri, un manuitor excelent de metafore printre jurnalisti.
Loialitatea lui este indestul probata incat viitorul sa fie proiectat intr-o conlucrare profitabila. Suntem ambii avantajati de disputele din domeniul filozofiei, jurnalisticii, literaturii, istoriei, politicii pentru ca, chiar daca nu ne convingem de parerile celuilalt (cam rar), stim ca putem sa avem o opinie avizata in plus.
Spunem adesea ca e un tip deosebit pentru ca dincolo de preocuparile mai mult sau mai putin zilnice sau banoase, isi arata o bucata de suflet pe care se poate mereu construi. Val are o foarte mare calitate: trezeste simpatie datorita propensiunii sale fata de convorbitor (sau subiectul tratat). Daca l-ai pune sa injure, nu stie; daca-l lasi sa vorbeasca, o da repede pe poezie, deci pe frumoasa comunicare.
Defecte? Are!
Dar de ce acum, la aniversare, sa i le gasim, cand trebuie sa fim la fel de pozitivi cum e el in atatea si atatea ocazii vizibile atat in ziar, cat si in cartile sale. Constient ca inter arma silaent musae, prietenul nostru e pe cat de impaciuitor, pe atat de constructiv. Are el o vorba: si, stiu ce spun... pe care o imprumut si eu: cuvintele, destul de putine, in raport cu cate i se cuvin, ar schita un portret al contemporanului, colegului, omului entuziast din cadrul Curentului Cultural Informational Vasluian in care nu prea crede dar pe care-l sustine cu mintea, vointa, condeiul, fapta.
N-as zice ca Val e un erou al timpului nostru (Lermontov) ci un creator al acestui moment istoric, al acestui timp care ingenuncheaza un popor, o limba romana, o aspiratie nationala in context global.
Doar istoria pe care o deseneaza si stimuleaza el, prietenul nostru Val, si nu istoria va decide (!!) ii asigura o autoritate pe care o recunoastem si care se va transmite, poate urmasilor si urmasilor urmasilor nostri din care o farama, clar unica, este revista internationala Meridianul Cultural Romanesc. De la Vaslui.
[ add comment ] ( 14 views )
- Meridianul Cultural Romanesc
A aparut an II, nr. 1 (5) pe ianuarie - februarie - martie 2016, cu redactia la Vaslui, redactor sef Val Andreescu, secretar de redactie ec. Anca Moldoveanu, 152 de pagini acoperite de 78 de semnatari care se adauga celor 186 din Anul I, cu nume mari si pana la debutanti: Val Andreescu, Petrus Andrei, Ioan Baban, Gabriela Ana Balan, Mihai Batog Bujenita, Ana Blandiana, Dumitru Braneanu, Laurentiu Chiriac, Nicolae Dabija, Theodor Damian (New York), Ioan Danila, Adrian Grauenfels (Israel), Alexandru Ionescu, Vasile Larco, Valeriu Lupu, Dumitru V. Marin, Ioan Macnea, Diana Popescu (Germania), Teodor Pracsiu, Ion Gheorghe Pricop, Stefan Racovitza, Dan Teodorescu si restul, pana la 78 (!). Conditii grafice foarte bune!
Va semnalam aparitia acestei reviste internationale ca pe un succes exceptional al nostru care, asa, ne mandrim cu difuzare in 4 continente, peste 20 de capitale, peste 400 de locuri in Romania.
Daca cineva nu vrea sa vada, nu e un tampit, ci un rauvoitor. Ma exprim oarecum violent pentru ca am cerut un ajutor la o marime politica, care mi-e rusine ca exista: el nu mai citeste nimic si nu reprezinta o institutie care da bani si nu e fabrica de diplome. Analfabetul cu banii statului pe mana, fara pretentii de cultura sau... omenie.
Pentru aceste vremuri, pentru aceste locuri, efortul si realizarile noastre reprezinta o zvacnire social - cultural - literara care va ramane unica.
Mi-a fost harazit sa raman unic si prin cele 9 interviuri cu presedinti de stat, 14 prim ministri, principalele fete bisericesti si multi, foarte multi ministri si parlamentari. Cand voi putea fi egalat? Niciodata!
Numarul 5 al Meridianului Cultural Romanesc are intre copertile sale contributii fundamentale la cunoasterea istoriei neamului, a literaturii, a artei, a creatiei poetice, ba si elemente de etnografie, filosofie, stiinta si educatie.
Revista se comanda la redactia noastra (15 lei) si e primita gratuit ca drept de autor de primarii intervievati si de autorii inclusi.
Rezumativ: un segment (moment) din batalia pentru Limba Romana cu arma cuvantului si a sensibilitatii omenesti.
- Avram D. Tudosie
Prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, material, grupul nostru de presa, eu personal nu mai suntem datori financiar, cu nimic. Dar:
Mai toti ii suntem datori, pentru ca omul acesta (azi la 85 de ani) a realizat pentru cei DE AICI atat de multe contributii la bunastarea nationala si confortul intelectual al zonei, cum atat de putini au reusit. Pentru ca am mai publicat unele materiale, sa precizez doar ca aniversarea sa, la Husi, marti, 15 martie 2016 face mare cinste Bibliotecii (felicitari, doamna Angela Marcu) si intelectualilor aflati la sarbatoare. La randu-i, el, Avi, a avut o prestatie remarcabila atat la Biblioteca, cat si la Liceul Agricol Dimitrie Cantemir, in sala de degustari, unde ne-a invatat sa pretuim vinul, nu sa-l bem ca prostimea. Multumim si dumitale, domnule director Artene!
Diplomele de recunoastere a rolului sau in istoria locului au fost absolut meritate. Primaria... n-a existat!
- Primari si... primarii
Raidul ancheta in mai multe primarii din judetele Iasi si Vaslui intre 8 si 15 martie, imi permite sa scot unele concluzii. Multi primari sunt deosebit de activi intotdeauna, asa ca de 8 martie au avut doar o zi mai placuta de munca prin omagierea DOAMNELOR.
Care, chiar merita pentru suportul pe care-l ofera muncii, metaforei, visului si... ingrijirii celorlalti: dr. ing. Constantin Chirila (Prisacani) a oferit flori (si spectacol), Ion Corciova de la Tutova, felicitari (flori), Titi Iacob (Scheia), nu numai flori, Petre Antalut (Mircesti), Baciu Vasile (Alexandru Ioan Cuza), acum si Damian Butnariu de la Mogosesti - Siret ori tanarul Ionut Gospodaru de la Miroslovesti... mai toti s-au comportat ca oameni ai acestui timp, ai realitatii si ai sensibilitatii umane.
E de remarcat primarul de la Duda Epureni, Petrica Chiriac, cel de la Bogdanesti, Ioan Dorobantu, Aurel Puitel de la Pogonesti, Nicolae Ignat de la Puscasi, Emil Agafitei de la Laza, judetul Vaslui si alti cativa care s-au aratat contemporani cu visele unei intregi societati contemporane. Felicitari!
Noi mai avem de luptat si cu plagiatori ca nimicul Nae Ionescu, militieni vopsiti ca Vizitiu, Pivniceru si altii (Vaslui) sau judecatori care singuri se exclud dintre cei cinstiti.
Lupta cea mai grea e cu incultura si rautatea...
[ add comment ] ( 30 views )
Cu peste un an in urma, pe 12 februarie 2015 ne-am strans (si in brate), poetul Val Andreescu, ec. Anca Moldoveanu, comandorul Mihai Batog - Bujenita, - conducatorul ALPI Iasi, doctor in medicina Cornelia Ursu - Iasi, prof. dr. Dumitru V. Marin - conducatorul Grupului de Presa Cvintet Te-Ra, deci si al ziarului Meridianul Iasi - Vaslui - Bacau, doctor in medicina Valeriu Lupu din Vaslui, hotarati sa scoatem Meridianul Cultural Romanesc, cu sediul in Redactia ziarului Meridianul Iasi - Vaslui - Bacau, str. Frunzelor, nr. 2.
Treaba serioasa! Ne-am hotarat responsabilitatile si am trecut la treaba. In decurs de o luna am strans creatii de la 94 de colaboratori in cele 150 de pagini iesite la lumina in martie 2015, nr. 1, fiind lansata la Casa Corpului Didactic Iasi, cu vreo 100 de invitati si multi autori.
Succes deplin. Dar... au urmat aforturi de mobilizare, organizare, tiparitura, difuzare, cam toate ramase in sarcina directorului fondator, a secretarului de redactie Anca Moldoveanu si a redactorului sef Val Andreescu.
Telefoanele au tot zbarnait de atunci, mail-urile au functionat si la sfarsitul anului 2015 ne-am declarat multumiti. Au fost eforturi mari pentru editarea celorlalte numere, mai ales din lipsa fondurilor, suportate de fondator. Singurul care a contribuit cu 200 de euro a fost domnul Stefan Racovitza din Geneva (Elvetia).
Colaboratorii sunt din toata tara si destui din strainatate. A fost alaturi de noi, din prima secunda, domnul prof. dr. Alexandru Ionescu din Bucuresti, domnul Mihai Batog - Bujenita si-a luat in serios, ca si domnul Dumitru Braneanu, rolul de sefi - adjuncti. (Deci, de la Iasi - Bacau - Bucuresti - Vaslui)
Nu-mi pot inchipui prieteni mai buni si sustinatori mai aprigi, chiar daca aici, la roate mai totul cade in sarcina Ancai, a lui Val, a subsemnatului. Esential e ca iata, dovezile: facem treaba cea mai buna.
Daca ne uitam la colegiul de redactie, chiar ca avem dintre cei mai valorosi creatori din tara, iar cu Ben Todica din Australia comunicam la fel de bine, indeaproape, sufleteste !
Nu vreau sa-l uit pe Avi Tudosie, tanarul de 85 de ani, pe 14 martie, care se intereseaza indeaproape de munca noastra si nici de Gabriela Ana Balan, care ne-a apropiat de mai multi colaboratori in frunte cu Adrian Grauenfels.
Dupa cum cititi, noi pomenim doar o parte dintre impatimitii Meridianului Cultural Romanesc, pentru ca numeric au colaborat 186 de oameni la cele 4 numere. Va asigur ca e o mare realizare !
Distributia pare alta mare reusita: in 4 continente, peste 20 de capitale si alte sute de locuri din tara si de peste hotare, unde M.C.R. ajunge online. Domnul Savin de la Bacau mi-a reprosat ca revista noastra i-a venit online din Canada, ca (deci) nu i-am expediat-o! Asa e! Il asigur pe prietenul nostru si coleg ca ne reparam... lista de expeditie. Ne va ajuta pentru Bacau si Cornel Galben si Petru Isachi, Ioan Danila si... si..., de la Iasi, Ionel Miron, Constantin Chirila, acad. Constantin Toma si... si...
M.C.R. a starnit uimire la Ramnicu Valcea unde am fost la Conferinta anuala a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania si a fost o surpriza pentru Jean Portante - Paris (Franta), Drazen Katunaric - Zagreb (Croatia), Claudio Pozzani - Genova (Italia), pe care poetul si traducatorul iesean Valeriu Stancu i-a prezentat in ziua de 7 martie 2016, la sediul filialei USR Bacau. Poetul, scriitorul si omul de actiune Dumitru Braneanu a deschis usa unei seri de poezie franco - romana, cu participarea unor numerosi si valorosi scriitori bacauani.
Va vom prezenta cu placere multe alte ganduri, evenimente, realizari.
Nu uit sa va indemn sa urmariti ziarul Meridianul Iasi - Vaslui - Bacau si sa incercati sa va procurati editia tipografica a Meridianului Cultural Romanesc. Chiar ca aveti mult de pierdut (intelectual) daca n-o cititi !
[ add comment ] ( 18 views )
Putini oameni in lumea asta au posibilitatea ca intr-un timp scurt sa poata vizita aproximativ 300 de primarii, in Moldova. Cu un asemenea grad de cunoastere, ma pot exprima asupra acestei categorii de oameni pe care i-as numi agentii de teren ai partidelor si interpretii cei mai autorizati ai politicilor sociale.
Diferente de ideologie nu sunt. Oricare ar fi, primarul trebuie sa transmita in teritoriu politica statului capitalist si nu vreo interpretare a unor trasaturi particulare de partid intrucat cam totul e o apa si un pamant. La nivelul satelor nu se percepe absolut nici o diferenta legata de program sau mod de actiune a unui partid indiferent cum s-ar numi acesta. S-a tot dus vremea particularitatilor, totul rezumandu-se la ajutorul social si subventiile pentru agricultura, respectiv modul de actiune a primarului care chiar dicteaza in comunitate. Unde mai exista slabe opozitii ca la Cozmesti - Iasi sau Tansa - Iasi, sunt si ele pe cale de disparitie pentru ca titularii de autoritate au invatat lectia comunista a eliminarii adversarilor politici.
Lipsa opozitiei nu e chiar conjuncturala. La Mogosesti - Iasi este un primar, Maftei, cu ranza asa de mare, cu cheia fericirii in seiful de la primarie incat nimeni nu se mai poate exprima, doar sa tremure in fata sa. La Bals e un ingineras bleg care-si pune oamenii sa-i alunge pe ziaristi. La Gorban e unul Rotaru pe care l-am laudat candva si cum nu-si mai incape nici in haine pentru ca s-a ingrasat bine-bine si simte ca n-are cine-l bate in alegeri. Ce opozitie, domle...
Si acestia si destui altii se comporta ca si cum ar avea o bomba asupra lor si o slobozesc imediat ce vreunul este impotriva. Ce-i drept, au invatat sa vorbeasca gaunos si amenintator stiind ca au adevarate armate (cei de la 416) care devin agenti electorali si purtatori de cuvant. Asta pentru ca sunt lasati sa ia banii fara munca prevazuta de lege in folosul comunitatii si ca sunt amenintati asupra votului datorat. Extrem de putini primari nu utilizeaza multimea saraca, flamanda si neinstruita...
Iata de ce, acum, 80% dintre primari nu-si fac griji ca nu vor fi realesi. La Pungesti - Vaslui se face referendum pentru destituirea primarului. Pai, daca asta si-a facut plinul... ce mai conteaza! Pentru ca tot cam 80% au si propria lor afacere (pe baza informatiei valorificate, pe baza spagilor, pe baza excesului de influenta) ca cel de la Erbiceni - Iasi, mare electrician mare, cu afaceri luminoase pe firma lui, dar condusa de cineva din familie.
Exemplele pot continua. Multe!
Credeti ca se va schimba ceva, doar dupa un tur al alegerilor?
Bombagiii nu-si fac griji!
*
24 februarie, Ziua limbii materne: ar trebui sa credem ca numai nationalitatile conlocuitoare trebuie sa fie preocupate de pastrarea identitatii lor, deci si a limbii pe care o mai pot vorbi, aia de la mama lor.
Din pacate, asa cum afirm si in M.C.R., limba romana e in foarte mare pericol prin eroziunea de zi cu zi cu efecte provocate de televiziuni, de sistemul de comunicatii, de calculator, de munca in strainatate, de lipsa de instruire.
50% dintre limbile pamantului sunt amenintate cu disparitia! Sa nu credeti un moment ca cei tari si mari (inclusiv aia cu ranza mare) isi fac vreun fel de griji sau ca vor sprijini permanenta macar a catorva. Ca banul fiind la putere, cine sa se ocupe de partea sufleteasca daca n-are ce manca?
Sper sa revin cu un studiu legat de scurta existenta a limbii romane de acum incolo. Va asigur de concluzii cu totul dezarmante!
[ add comment ] ( 15 views )