Minute in sir gandul nostru ramane in admirarea peisajului reintineritor ca imagine, dorinta de viata, nadejde ...
Sentimente diafane, ochi sclipitori si tainici, patima sangelui, zvarcolirea trupului, potolite de frigul nu prea mare dar patrunzator care aminteste ca poti sa visezi totdeauna, chiar cat de mult, dar sa te multumesti cu ce ai, eventual cu ce ai reusit in viata.
Intinderea alba da voie gandului sprintar, dar racoarea opreste expansiunea necontrolata intr-o umanitate dintr-odata mai frumoasa datorita primei zapezi ...
Viata prozaica ne obliga sa avem grija de vite si alte animale, de porumbei sau alte pasari, de albine sau agricultura, de lanturile de masina (sau cauciucuri), de serviciul la care ajungem mai greu, dar multumiti sufleteste si ... mai productivi.
Nu stim care va fi ultima zapada a anului sau din viata noastra.
Nu stim, de destule ori, sa ne inseninam pentru ceva, cum nu stim niciodata cat de masurata sa fie bucuria.
De ce sa nu ne bucuram cu adevarat, de prima zapada ?
[ add comment ] ( 10 views )
Calendar
