LA MULȚI ANI, cu sănătate și spor.
Înțelegând că munca fiecăruia îi conferă drepturi de vizibilitate socială, vă felicităm pentru munca de peste an, să ne așteptăm la mai mult și la mai bine, tot prin forțele noastre. Vom trece și de molima asta și de dușmăniile generate de sărăcie și ignoranță, și de propriile neputințe.
Speranța este izvorul nostru nesecat de energie.
La anul și la mulți ani cu fericire!
[ add comment ]
Luna aceasta, cam de sărbătoare îndelung așteptată, pentru că nu este depășită ca speranță, valoare, putere de sugestie și prestanță peste an decât de Paște, adică de luna în care e și Paștele, are câteva momente la care putem să slobozim cele mai optimiste gânduri:
1 Decembrie (1918), nu numai că e Ziua Națională a românilor ci pentru circumferința unor evenimente legate de făurirea Statului Național Român. Nu vreau să scriu aici de Adunarea de la Alba Iulia, moment chiar de unitate românească, nici de Credenționalele de atunci sau din 1990, când ne-am aflat și noi printre cei care au jurat credință Nației, limbii, poporului.
5 decembrie 1990, a luat ființă I post TV, la Vaslui, Licența 001 TV.
6 decembrie… când cei vârstnici cred mai mult decât cei mărunței în existența Moșului Nicolae cel care are grijă să apară daruri în ghetuțele copiilor. Personal, cred că e un bun prilej să ne amintim de unul dintre cei mai mari 5 învățați ai acestui NEAM (împreună cu Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, G. Călinescu), cel mai mare istoric român din toate timpurile Nicolae Iorga, un adevărat fenomen intelectual al primei jumătăți de secol XX din toată lumea. Cele 20000 de titluri și peste 2000 de cărți rămân atestatele în toată istoria universală.
20 decembrie: Să poposim „un pic” la Sf. Ignat, adică cel care ne invită să ne bucurăm de roadele carnale ale pământului, pentru că începe sacrificarea porcului, cu pomana lui, cu petrecerea lui, cu îndestularea tuturor până la urmă. „Crăciunul sătulul/Paștele fudulul”, zice poporul. Dacă, măcar ½ din populație taie vreun godac, atunci gustă sau se satură toată lumea, că de aceea sunt neamurile.
NOI SĂRBĂTORIM ȘI PE 24 DECEMBRIE 1990, când am difuzat prima emisiune a TVV, între 7 și 7,45, cam pe 1/3 din teritoriul României. Era Ajunul.
25- 27 decembrie, zile de sărbătoare din veac. Erau hore, erau colinde, erau multe manifestări populare (am numărat, într-un studiu, 101), care să exprime bucuria de a trăi… omenește. Afirm că numai din cele văzute de mine, în vreo 75 de ani, mult prea multe au dispărut, destule s-au transformat și destul de puține (și cam rele) am importat. Firișoarele de aur ale creației populare sunt aproape dispărute, și, peste puțin timp vom vorbi de firișoarele de aur ale limbii române împrăștiate în lume și nefolosibile ca podoabe. E o discuție lungă, despre care scriu în M.C.R.
31 decembrie, AJUNUL Anului Nou. Este momentul descătușării populare executând, privind sau măcar gândind la schimbarea anului în cadrul spectacolului sincretic: Sunet, Lumină, Dans popular, Muzică, Măști… băutură și voie bună. Pentru că nu le au pe toate astea, târgoveții de pretutindeni se adună în piața publică să se bucure de focurile de artificii, de sorginte veche chinezească. Și românii de odinioară pocneau din pistoale, puști, bice, sunau din corn, bucium, zurgalăi, cârceie, tălăngi, însoțite de triluri de fluier, caval, cimpoi, țambal, cobză, vioară, țiteră și multe altele. ERA, odată…
Și, era Biserica, mereu alături de oameni.
Dar, mai ales, era viața plină și cu mulțumire deplină pentru munca fiecăruia.
De ce să nu ne bucurăm pentru viață… și anul acesta?
[ add comment ]
„Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.”(M. Eminescu – Epigonii) glosa marele poet cugetând cât de greu este în viața asta să faci ceva deosebit. Poezia filozofică eminesciană este pururi izvor de inspirație și motivație pentru cele ce avem de îndeplinit, cum se spune, ca simpli cetățeni. Până la urmă ne doare că nu ne mai ajung pensiile și salariile, că vine iarna cu prețurile ei viforoase, că în loc să creștem ca bunăstare, scădem drastic, ba, unii ne uităm cu groază la trecerea timpului care ne închide din ce în ce mai multe uși. Putem ieși din
mersul lumii?
Desigur, avem sănătatea amenințată de pandemie. N-am să pot pricepe cum unii de tip Șoșoacă văd cum le moare omul la picioare și ei nu recunosc nenorocirea, acționând împotriva vieții semenilor lor, în numele nu al dreptului la viață pe care-l avem cu toții, ci în numele unor ipotetice libertăți și drepturi fundamentale. Ăștia ar trebui urgent internați la ospicii, ca să nu spunem câte amenzi ar trebui să tot plătească. Un om cu scaun la cap știe că libertate deplină nu există nicăieri.
Pentru moldoveni, toamna aceasta a fost secetoasă și tare nepotrivită pentru agricultură. Ce epocă optimă pentru culturile de toamnă ar mai fi putut fi? Așa că grâul de anul viitor e în mare pericol. Cine are posibilități de irigații e mare norocos. Dar pâinea viitoare e în mare cumpănă.
Mari tâmpiți mai avem în fruntea țării: cum să faci o „lege a
porcului” care să lovească dureros în țăran, în alimentația cât de cât sănătoasă a românului? Și așa sectorul zootehnic e într-o grozăvie de nedescris, îi interzici și ăluia care mai poate sau face eforturi teribile să mai crească o vită, un porc, să respecte reguli imposibile? De curând apăruse altă lege care-i obliga pe micii fermieri la o adevărată muncă la calculatoare, să facă raportări zilnice ș.a. Alți idioți adevărați.
În învățământ, câte bordeie atâtea obiceie: se străduiesc bieții
oameni și bieții elevi să învețe cât mai bine. Mulți sunt conștienți că fără carte nu se poate. Din păcate se mărește numărul tâmpiților, al analfabeților funcțional, al populației sătești analfabetizate.
Analfabetismul mai bun decât moartea.
Moș Nicolae a adus pe ici pe colo daruri, Moș Crăciun cel sătul ar trebui să aducă îndestularea trupească, iar de An Nou să ne descărcăm de toate angoasele și stres, ba, chiar să mai sărbătorim
până-n Bobotează…
Sfinții, însă, n-au dat niciodată ceva real, direct, concret, că nici nu știm dacă au existat aevea. Rolul lor e să ofere nădejdi și ceva mai multă încredere în viață.
Până unde trebuie să meargă speranța de ajutor?
[ add comment ]
Mai importantă decât declararea zilei Unirii este desfășurarea Marii Adunări de la 1 decebrie 1918, când mulțime de oameni, mai ales din Ardeal, s-au îndreptat cu trenurile, căruțele sau în grupuri diverse ca mărime, pe baza unei legitimații numită atunci CREDENȚIONAL, să poată vota Unirea Românilor de pretutindeni. Pe 27 martie,
Basarabia s-a alipit României, iar pe 27 noiembrie și Bucovina (abia au avut timp să sosească la Alba Iulia).
A fost o atmosferă de înalt patriotism pe care românimea n-a mai egalat-o.
La 72 ani după aceea și vasluienii și-au depus Credenționalele la Alba Iulia, în Catedrala Neamului unde a călcat la 1600 Mihai Viteazul, domnitor pe cele 3 provincii românești (azi în Muzeu),
printr-o delegație destul de impunătoare, ei făcând deplasarea cu câteva autoturisme, iar grosul de 79 delegați cu un autobuz în condiții grele, dar cu inimă ușoară.
Astăzi, la 103 ani, putem afirma cu îndreptățire că și noi am depus documentul-legământ să ne apărăm glia, limba, oamenii acestui pământ?
Numai că situația românilor este cu totul alta, pentru că am fost primiți în NATO și U.E., am ieșit mult-mult în lume, ne-am îndepărtat, prin efectul globalizării, de limbă, străbuni și obiceiuri.
Sunt printre cei care am descoperit în Canada mai multe urme ale emigrării de acum peste 130 de ani, cu Biserici (am scris de cea din 1918), așezăminte de cultură, parohii bisericești, familii cu tradiție. Ardelenii noștri și o bună parte nu mai sunt în „neagră străinătate” ci muncesc mai ales cu creierul pentru bunăstarea celor de acolo. Și știm că înapoi… nu se vor întoarce decât un prea mic procent de plecați.
Ei, de atunci, ca și noi, cei de acum 31 de ani ne-am dorit neamul la un loc… nu mai abitir să plece. Spunem că vremurile s-au schimbat, înspre marele pericol al pierderii limbii române, al națiunii, al pământului strămoșesc.
Am mai scris despre Credenționalele și credenționaliștii noștri, și nu pot decât să-i felicit pe cei care au jurat cu mâna pe Biblie acolo să rămână credincioși acestui neam: Petru Chiriac, Marin Nistor,
Cornel Oanea, Dan Buhăiescu, Victor Teletin, Ion Corciovă, Dumitru V. Marin, și alții, mai toți cu ceva funcții atunci.
De foarte puțini dintre ei s-a legat valoarea socială sau culturală. Vă aduc aminte că la 4 zile după aceea am pus bazele Televiziunii Vaslui (pe 5 decembrie 1990) în condiții imposibil de grele, iar pe 24 decembrie am prezentat populației prima emisiune TVV, între orele 07.00 și 07.50 (de Ajun).
Am considerat că e bine să stimulez, amintindu-i, și opinia publică locală, să fie mândră pentru Credenționalele noastre.
Cum va fi, oare, peste 100 de ani, într-o nouă cultură existențială, într-o limbă unică, o hrană standard, o existență… neclar și nebănuită astăzi? Vor mai fi dintre firișoarele de aur ale limbii române?
[ add comment ]
Personal am înregistrat zilele acestea câteva elemente de mare
bucurie: a „ieșit” Revista internațională Meridianul Cultural
Românesc, a ieșit la timp ziarul cel de peste 25 de ani în atenția comunităților românești de pe unde se vorbește limba română, a apărut cartea cu nr. 52, OPERA MAGNA 6/ Un om în oglinzi ale timpului: D.V. Marin sau unul contra multora, Iași, Pim, 2021, 826 p.
Aș zice că nu am motive de nemulțumire… dacă n-ar fi nenorocirea asta care ne face rău la toți, pandemia, iar de câteva luni de zile politichia asta schimbătoare și greu mirositoare, pentru românime dăunătoare.
Vă reamintesc o rară situație în toată lumea: sunt tare puțini aceia care se bucură de porția lor de libertate (W. Withman). Eu fac parte dintre aceia, după cum o dovedesc scrierile mele de peste 51 de ani. Așa că, bâlbâielile politice le tratez cu spiritul independent care se cere. Deci:
– Am scris că alegerea lui Cîțu în fruntea liberalilor e o mare nenorocire. Și se dovedește întocmai. Orban rămânea cea mai echilibrată alegere.
– Păcat că mulți liberali vasluieni, în frunte cu dr. Tătaru au trecut de partea lui, el supermanul analfabet care i-a momit cu funcții și cu bani. Polak pare mai puțin în grații, dar dr. Tătaru care zilele astea a rămas mofluz cu postul de ministru al sănătății, a tot fost în preajma lui.
– După cum se vede, parlamentarii vasluieni i-au sfătuit de rău atât pe Ciolacu, ajuns acum la butoane în locul lui Dragnea, cât și pe Iohanis-Cîțu, deveniți sluga slugilor.
– Nu cred că alianța asta „pe 7 ani”, adică atât cât putrezește un corp îngropat, va rezista prea mult timp, nicicum atâta vreme, decât că va nenoroci și mai tare națiunea română. Să iasă din impas, vor contracta noi împrumuturi, vor stimula inflația, vor fura cât se mai poate din avuția națională. Prea sunt mari interesele să nu se certe degrab…
– Să fim pozitivi? Cu cine? Pentru ce? Că vin vremuri și mai grele?
OF, Of…
[ add comment ]
Calendar
