30… din viața vasluienilor 
Am fost chemat telefonic, așa cam în silă, la Adunarea consacrată celor 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Vaslui, inițial mi s-au cerut fotografii sau filme de pe la aceste ședințe ale forului județean, dar la nici o cerere nu
s-a mai revenit, organizatorii așteptând totul de-a gata, după ce ani mulți n-au acordat vreun sprijin TVV, ziarului, Revistei M.C.R. Reamintesc o realitate: nici măcar 52 de lei (=4 țigări) n-au vrut să dea ca abonament, iar de cei 80 de lei (=Revista internațională) nici atâta vorbă. Să înțelegem că toate
refuzurile, în toți anii au fost sub semnătura unuia dintre groparii culturii vasluiene, Dumitru Buzatu.
Precizez că am făcut parte din acel Consiliu provizoriu, imediat după formarea la nivel județean, după 1989, ca șef de partid ecologist. Oficial am la activ 4, auziți, măi, organizatorilor, 4 (PATRU) mandate de Consilier Județean, dar „cupilașii” nu l-au înregistrat pe cel de al 4-lea, obținut prin justiție, întrucât un „cap de oaie” ajuns președinte, mi-a retras sprijinul politic. Cine știe ce-or fi gândit „editorii” pliantului aniversativ, dar acolo m-au înregistrat doar cu trei mandate din 5 (dacă-l considerăm și pe cel dinaintea alegerilor din 1992).
La această aniversare am avut și calitatea de „decan de vârstă”, de om de presă, de omul de cultură al locului (52 de ani de activitate în Vaslui!!!), și cea de Consilier județean, repet cu 4 mandate (16 ani + cei 2, provizoriu). Desigur, nu a fost vreo referire specială legată de acestea. Ba, da, dacă mă gândesc la grosolana ironie a unuia care n-a făcut mare lucru la viața lui, dar care, să se dea deștept, a zis că dacă știa că Marin se va lăuda, întârzia vreo jumătate de oră de la această ședință. Unul cu cârjă, tare deștept(!). Ca să precizez:
Am cerut primul să iau cuvântul și alt oarecare a intervenit cerând el să spună ceva, că nu mai poate de suferință. Ce-i drept, a suflat destul pe unde trebuia la vremea lui, că
l-am descoperit recent într-o listă de susținere a unei cunoscute reprezentante a Securității. Am așteptat deci să expire cuvântul aceluia, după care am făcut precizările necesare, accentuând că întotdeauna am fost în opoziție CONSTRUCTIVĂ, chiar și când făceam parte din Delegația Permanentă a C.J.
Actualii Consilieri județeni și invitații, adică cei care au fost măcar un mandat, au ascultat interesați „Măsura” activității celui dintâi Consilier județean care a luat cuvântul la primul Consiliu Județean din 4 aprilie 1992. Subliniez, cuvântul Măsura pentru că s-a constituit într-o prezentare a personalității și nu laudă așa cu ar percepe orice ignorant (ca cel amintit). Am considerat necesar acest excurs pentru că mi s-a părut că nimeni, absolut nimeni din acest Consiliu nu este interesat de vreo activitate creativ-spirituală. Prin urmare să se cunoască amănunte ale ridicării Vasluiului pe harta culturală a lumii.
Impresia pe timpul expunerii:
Niciunul dintre cei vreo 60 de prezenți (inclusiv presă) nu poate pricepe că unul dintre ai lor ar putea să realizeze atât, că s-ar putea afirma pe plan național și universal. Nu intră în posibilitatea lor de înțelegere. Pretenția că Președintele sau vicepreședinții, ori „foștii” ar putea realiza aceste dimensiuni nu are nici un suport. Nu în cazul acesta.
Din cauza asta:
– Luasem cu mine mai multe cărți din Opera Magna 7, să le fac o carte cadou;
– Aveam câte un număr de ziar;
– Pregătisem câte un număr din rev. Meridianul Cultural Românesc…;
Cui să le dau când am văzut asemenea dezinteres pentru cultură la oamenii locului? Cum să pun mărgăritare în râtul unor necuvântătoare?
Știu că vorbele mele sunt aspre; știu că pierd ceva din prețuirea unora. Dar prefer să se citească aceste rânduri spre meditație și îndreptarea lucrurilor. Dacă vreun altul ar încerca să zică cine sunt eu să le dau sfaturi, iată răspunsul:
– Un om care a slujit cultura locală peste o jumătate de secol, cu atâția nenorociți intelectual în spate;
– Cineva care mai crede în rolul important al culturii, chiar dacă noua cultură existențială înseamnă(?) doar grija pentru mațul gros.
– Cel care a infuzat 1488 de interviuri în cultura locală mereu părăsită de materia cenușie nevoită să plece în alte părți.
O constatare: s-a văzut că Buzatu și ai lui „nu sunt fabrică de diplome”. Cele făcute pentru consilierii cu cel puțin un mandat sunt tare urâte și neexpresive. Asemenea urâțenie, am primit și eu, precum și o cutiuță cu efigie comemorativă (la câte am, la valoarea lor, la importanța lor aceasta este doar o tăbliță de amintit.
O impresie: consilierii expirați s-au îngrămădit în vorbe de mulțumire la adresa președintelui pentru că au fost convocați și băgați în seamă. Buzatu a uitat să le mulțumească deși el trebuia să mulțumească acelora care l-au săltat în
ierarhia socială.


[ add comment ]
Moraru din „Ștefan”/ E un alt Putin dolofan? Satiră pentru un dictator care a uitat cine este. 
Drăgăliță doamne, cine mai poate azi prevedea ce poate ajunge un copil care n-a învățat el prea bine dar a fost pus la corvezile vieții. A ajuns viceprimar pe vremea lui Huzum și apoi a preluat frâie, funcții, proiecte, schelălăituri, țipete și… ode pentru cei mari cu care și-a dezvoltat afaceri nu glumă. Să nu creadă cineva că nu e un om activ.
Dar Mihai al nostru are apucături putiniste de o bună bucată de vreme, așa că mai toți consilierii locali stau smirnă în fața lui (că doar el îi trece pe listă la alegeri), nu mai gândesc și nu fac nimic fără aprobarea „împăratului” între timp ajuns printre cei mai bogați primari din județ. Păi dacă e cumătrul lui Buzatu… ce naiba?!
La o ședință de Consiliu local unde accesul publicului e prevăzut prin lege, unde presa nu poate fi împiedicată să participe (conf. L. 544/2001), Moraru și-a dat arama pe față: intră pe ușă cu un vraf de dosare, îl dă afară pe ziarist cu chip că nu e gară în căminul cultural din Mărășeni, îi amenință pe prea supușii săi vârstnici că el pleacă dacă vor vota accesul presei la ședință și… iese afară.
Între timp nu scapă ocazia să arunce vorbe grele jurna-listului, se comportă ca un măgar, zbiară ca un țap, îi aruncă ziarul în față celui care filma. Surpriză, surpriză, pentru comportamentul fără noimă, iar când cei doi consilieri PNL invocă un articol de lege, că e ședință publică, îi apostrofează jignitor, chiar nu acceptă nici o lege, sub motiv că ar fi un regulament, pe care chiar el nu-l respectă.
Acces de om trăsnit la cap pe care nici consilierii obedienți nu-l pot înțelege. Păi dacă omul e tare avut, e șef sprijinit de centru, e șeful temut și plin de sine, cine să-i stea în poară? N-ar putea fi el Făt-Frumos?
Super-Putin de la comuna Ștefan cel Mare-Vaslui, a uitat puțin să fie om…
Ce să spunem, primarul se poartă ca văcarul.


[ add comment ]
PUȚIN… PUTIN 
Jalea unui război poate fi bănuită, percepută sau suportată. O mai pot re-actualiza unuii scriitori sau cercetători, nu neapărat istorici, pentru că o transmit cei intervievați sau povestitorii cu talent, așa cum se vede în opera „Jale și eroism românesc la Cotu Donului… și după(!), 305 pag., din 2020. Un război, oricare ar fi acela, poate fi comentat în fel și chip, chiar după un timp de decantare a sentimentelor imediate. Din păcate are totdeauna dreptate cel care învinge. Minciuni rusești tot am ascultat aproape o viață, începând cu lozinca „Stalin și poporul rus/libertate ne-au adus” în timp ce sute de mii de vagoane cu cereale luau drumul
Uniunii Sovietice ca datorie de război, în timp ce noi purtam cămeșoaie din câlți, creșteam vite pe care le dădeam „la cotă”, mâncam mămăligă cu pur, sau, și mai rău, muream de foame ori trebuia să luăm drumul pribegiei pe timpul secetei. Cine să aibă grijă de bietul țăran care mai era cercetat în plus pentru antisovietism. Acelea au fost vremurile cele mai grele pentru România.
Războiul de azi, din Ucraina, este unul curat imperialist care urmărește re-formarea maicii Rusia, adică includerea acestui stat în granițe comune cu rușii, cei care se știu datori să stăpânească lumea deci trebuie să aibă teritoriul cât mai mare sub comanda vreunui tătuc, fie că e împărat sau președinte.
Putin e astăzi Cristos Gornistul pentru neamul pravoslavnic și gata să ucidă mai mult ca vestita inchiziție a bisericii care impunea credința cu fierul roșu.
Putin are, astăzi, putere militară, nu glumă, are generali, are voință, are posibilitatea să refacă o Rusie mare ca pe timpul lui Petru cel Mare.
Putin impune cu tancuri, tunuri, rachete și chiar sateliți ce vrea el, știind că nu prea poate fi oprit, nu din cauza gazului (pe care-l livrează normal), nu cu forța occidentului din ce în ce mai ne-unit. Așa s-a întâmplat și cu Hitler după 1933.
PUTLER cel nou e greu să fie strivit, e și mai greu să fie oprit.
Noi românii nu suntem acum în pericol direct, decât cu acea parte numită Basarabia care ne-a tot fost robită și mereu folosită ca monedă de schimb, dar care are mică importanță pentru călăul Ukrainei. Zelenski și cazacii lui sunt demni de toată prețuirea.
Încercăm să facem și noi ce putem că PUȚIN PUTEM în fața lui PUTIN.
Strigăm cam de după deal: JOS PUTIN!!!

[ add comment ]
GROPARI ai CULTURII (vasluiene) 
Dacă mersul treburilor locale va fi tot același, dacă de-culturalizarea națională va urma același curs foarte păgubos, ca și nenorocirile de pe aici, atunci scrisele noastre rămân nefolositoare, nepilduitoare, ca o analiză care nu folosește la nimic.
Dacă omenirea, România se va întoarce către spirit, cultură, istorie, limbă, atunci mulți, tare mulți, vor vrea să știe ce-a fost și pe aici; urmași ai vreunui vechi nucleu spiritual… neexistând la această dată. Aș zice, chiar, că Buzatu, Pavel, Tătaru (ăștia-s cei mai tari în județ, în 2022) și ai lor, pot sta liniștiți că ce scriem noi ar fi doar vorbe în vânt. Nicicum vreun om de afaceri, care, ca să aibă succes, a învățat să-și țină strâns gura, nu va dezvălui vreodată cum s-a îmbogățit cu ajutorul acestora, nici cum au ajuns în politică – parlamentari, nici cum reușesc să acumuleze mari averi din contracte cu statul. În județul Vaslui, totul e o apă și un pământ, fără fierbere/ emulație pentru afirmare națională (ce să mai vorbim de internațională?). Când a fost europarlamentar (ce salarii uriașe!), profesoara reciclată și ea (azi și de multă vreme, senatoare) Gabriela Crețu n-a mișcat vreun deget, nu și-a impus decât favoriți în funcții, cel mult a mai participat la unele manifestări publice, unde să se bucure de lăudătorii de serviciu. Pentru ce merite? Păi, de ce să aibă vreun merit, nu era pe o funcție ca pe un purcoi de bani? Știind că ani mulți de pe urma ei nu s-a văzut nimic, ce să scriem? Figurează pe Wikipedia, ca și soțul ei, pentru că a fost parlamentar nu pentru operă! Că nici unul n-are ceva notabil în vreun domeniu. Cultura județului neglijată constant de Dumitru Buzatu (cel cu politica mațului gros) s-a aflat într-o zvârcolire necesară din cauza secularelor pierderi de materie cenușie în favoarea marilor orașe, personalitățile afirmate acum în afară „auto-dotându-se” azi mai ales cu ajutorul internetului care le-a permis informație necesară la ei în apartament. Adică… prea puțin și fără sprijin oficial, material, politic sau de specialitate. Au avut o mare șansă după 1989, pentru că:
S-au sprijinit/afirmat/stimulat, însă, prin televiziune, radio, ziar, revistă puse la dispoziție de D.V. Marin, el însuși un autor cu peste 55 de cărți, cum s-a tot scris, unul contra multora, mai ales a conducătorilor pe care i-a luat în furculiță, om care s-a bucurat de clipa sa de deplină libertate (W. Withman).
DECENIUL DUȘMĂNIEI a fost mai aspru la Vaslui, pentru că nu erau valori reprezentative recunoscute. Din cauza unităților de presă și mass-media, s-a impus ca mentor același îndrăzneț om de televiziune care a atras împrejurul său și tot ce era mai valoros în preajmă, ca acad.prof.dr.ing. A.D.
Tudosie, scriitorul Ion Gheorghe Pricop, dr. Valeriu Lupu, prof.dr. Th. Codreanu, prof. Costin Clit, prof.dr. Vicu Merlan, dr. Laurențiu Chiriac, pe cei mai valoroși bârlădeni… și atâția alții din țară și străinătate încât astăzi se află în preajma altui record mondial: mult peste 800 de colaboratori din toată lumea, din 4 continente, colaboratori la
Meridianul Cultural Românesc.
Rolul stimulator al revistei M.C.R. este mult prea important pentru a fi tratat fugitiv, pentru că generează reacții în atât de multe țări, în grupurile cultural-științifice din lume: „Destine literare” din Montreal-Canada, cu cei aproximativ 80 de mari
oameni de cultură de pretutindeni, Ben Todică și toată intelectualitatea pe care o adună el în
Australia, Daniela Straccamore cu „Scriviamo” în Italia, etc. Volumul „Dimensiuni culturale globale prin TVV-30 și MCR-7”, Iași, Pim, 2021, 332 p., cuprinde creații ale scriitorilor străini difuzate în județ, în România și în lume prin ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău care merge ca și MCR în cele 32 de țări. Mi-a plăcut răspunsul public, sintetic, al scriitorului ieșean Mihai Caba către un interlocutor pe internet:
„Subject: Diferența essentială!
Îmi pare rău domnu´ Sorin, diferenţa este cu mult mai mare şi este bine s-o ştiţi:
Datorită M.C.R. (Meridianul Cultural
Românesc) Vasluiul nu este numai în UE, ci pe întreg mapamondul!
Cu sănătate şi numai bine, M.Caba”.

l

Adăugăm câteva cuvinte din scrierea dr.
Valeriu Lupu (Istorie, Spiritualitate…): „aflată la cel de al XXIX-lea număr, Meridianul Cultural
Românesc, cu caracterul său enciclopedic prin contribuția unui număr apreciabil de colaboratori din țară și din afara țării (peste 800), revista se constituie într-o adevărată ambasadoare a culturii române pe
întreg mapamondul” (p. 388).

l

Autoritatea revistei vasluiene și a autorului ei s-au văzut și în a 33-a ședință a Cenaclului „Destine literare” din Montreal – Canada din 12.03.2022, unde D.V. Marin este o prezență unanim apreciată. Intenția noastră nu este acum și aici de a reproduce sutele de aprecieri de pretutindeni, ci de a
informa o întreagă lume culturală despre sabotaje, sabotori, împilatori ai avântului creativ vasluian care nu va mai avea aceste dimensiuni niciodată în oricare viitor va fi.
Extrapolând, dacă așa se desfășoară lucrurile într-un teritoriu județean, într-un mediu semicultural și într-un timp de peste un sfert de secol, nu cumva tot cam așa este pe o bună bucată de țară, nu cumva sunt și alte multe locuri în lume unde se petrec întocmai lucrurile? Ajută la ceva hemoragia materiei cenușii?
Ne ajută să devoalăm incompetenții?
Există o certitudine: în județele cu astfel de personaje în conducere e mai puțină cultură și educație, mai puțină prezență a unor personalități locale.
Deși fără sprijin oficial, localismul cultural vasluian poate prezenta în fața viitorimii câteva nume, dar, cu ce eforturi din partea acelora…?!? Și, atunci:
Iată, dar, dacă se nasc și la Vaslui oameni capabili, întreprinzători și de mare cultură nu e nici un merit al acestor „conducători” pe care istoria manipulată i-a plantat în viața comunității, ca oriunde în România.

NOTĂ: Menționăm că acordăm dreptul la replică oricui dorește acest lucru!!!



[ add comment ]
PRIMĂVARĂ, RĂZBOI, VISURI 
Singura sărbătoare cu adevărat laică, pe care direct și indirect o ține mai toată lumea deși nu e oficială și nici religioasă, este cea de pe 8 martie. Este și foarte necesară, pentru că oricine are nevoie de un fel de descătușare psihologică într-un colectiv de muncă. Mai mult, cu voie sau fără voie, bărbatul se întoarce mai atent către tovarășa sa de viață, copii, nepoți, dacă nu și către altcineva mai mult sau mai puțin apropiat sufletește. Cât poate fi de trist când nu ai pe nimeni…?!
Anul acesta e și o situație specială creată de războiul ruso-ucrainean, declanșat pe 24 februarie 2022 de criza energetică, de frământările politice.
Le spun tuturor că, militar fiind, în 1961, am stat sub bombardament, adică m-am oferit voluntar să mânuiesc țintele pentru a se trage în ele cu trei tipuri de tun. Eram
într-o tranșee la cel puțin 3 metri în pământ și de groază ne venea să mâncăm pământul de sub noi, mai ales când tunurile de 20 răpăiau ca o mitralieră rupând totul. Am simțit atunci ce înseamnă RĂZBOI, deși eu eram radiotelegrafist de înaltă clasă și țineam legătura cu MstM.
Războiul este mare nenorocire pe toată lumea și mai aspru ca pandemia pe care tocmai am petrecut-o (sper), și, cu atât mai aspru cu cât e mai aproape. Basta că mai vine și cu vreo altă boală nenorocită și în primul rând cu foamete. De aceea nimeni nu trebuie să-l dorească. Pentru mine e o imensă surpriză știind că afacerile diverșilor din părți ale lumii
diverse s-au întrepătruns între ele, deci putea fi un fel de armonie generală, globală. Războiul acesta împarte iarăși lumea între popoare stăpânitoare și popoare stăpânite, chiar dacă „noul lagăr” ar fi cu mai multă libertate în comparație cu celălalt, dictatorial. Când se bat două imperii există o șansă să scape și o țară mai mică (poate va fi România). Acum, însă, se crează o nouă cultură existențială.
Într-o asemenea nenorocire FEMEILE suferă cel mai mult, mai intens, mai sfâșietor, știindu-se că pe timp de pace copiii își îngroapă părinții, iar în război părinții își îngroapă copiii, dar tot femeile sunt la mijloc.
Se cuvine dar să le înălțăm purtătoarelor de frumos și viață cele mai recunoscătoare simțăminte, căci fără sfintele daruri ale femeii, vitejiile bărbatului n-au nici un rost. Ce
ne-am face noi, oamenii, fără DRAGOSTE? Ce ne-am face fără nebuniile tinereții, fără mofturile sau influența tovarășelor de viață (și fără înțelepți)?
Am cercetat grozăvii ale războiului pentru cărțile mele, și am înțeles că nici în cele mai grele împrejurări nu lipsesc VISURILE. Visul și speranța sunt cele care regenerează omenescul. Iar în prag de primăvară, când totul împrejur se face mai frumos, mai pur, mai sănătos, ne dăm seama de ce trebuie să trăim.
Cum să trăim fără regina visurilor noastre?


[ add comment ]

<<First <Back | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | Next> Last>>