Pentru adevăr istoric: PRECIZĂRI DESPRE FESTIVALUL NAȚIONAL AL UMORULUI „C. TĂNASE”. UN FESTIVAL REVENDICAT ȘI TERFELIT DE UN OARECARE, G.S. 
Despre Festivalul vasluian al Umorului la a cărui înființare și izbândă am pus serios osul, am scris 2 cărți și circa 50 de articole, apărute de-a lungul celor 50 de ani de existență (din doi în doi ani). Am contribuit cu știința, alergătura, interesul și pasiunea mea la primele 3 ediții din cele 26 de până acum, l-am popularizat răstimp de peste 5 decenii prin grupul meu de presă. În 2010 mi-a apărut prima carte (218 p.) dedicată acestui Festival, în 2020 a doua
(332 p.). Centrul Creației populare Vaslui a scos și el 2 albume, în care un nimeni=mare sinecurist falsifică adevărul, bazat pe o notă prizărită pe o pagină neroadă a unui oarecare G. Stoian (după, 50 de ani), neglijând dovezile peremptorii furnizate în volume.
1970. Am fost promovat din postul de director de școală (Măcărești-Iași) ca Inspector la Comitetul de Cultură și Artă al județului nou format în 1968, Vaslui, fost raion în jud. Iași. Eram al 4-lea inspector cu studii superioare din
tot județul, restul posturilor fiind ocupate de absolvenți de licee sau de școli profesionale pentru că nimeni nu voia să vină în „comuna asta” lipsită de orice confort material sau, mai ales, spiritual. Era o penurie de cadre specifică începuturilor, pentru că abia în 1969, (oct/nov.) a apărut Legea de funcționare, iar cei cu studii superioare preferau în primul rând Iașul și alte mari orașe. Nu se pleca în străinătate. Navetă la Iași, în floare.
Dintre cei 5 membri ai C.J.C.A. primii 4 erau de pe linie de partid, cu sarcini de îndrumare a organizațiilor comunale, să mă ocup de cultură fiind singurul. Aveam în subordine un Centru de Creație, fără director, până a venit Necula, cu doi instructori fără examen de maturitate, Gheorghe Pârcălabu și Gheorghe Stoian. Ultimul era „ochiul și timpanul” mai ales pentru șeful cu propaganda Dumitru Bran, de care se temeau șefii mei și-l lăsau cam în banii lui. Nu pot afirma că a contribuit la sinuciderea lui Gh. Bălăuță – președinte, dar pot bănui că da. Pentru că a dobândit repede calitatea de a se ocupa de brigăzi artistice de agitație comunistă și de recitatorii de poezie patriotică pentru cele câteva spectacole anuale. Viață de boier.
Când s-a rupt firul cu Bran a fost debarcat la ziarul Vremea Nouă, tot cu sarcinile vechi, dar și de acolo a trebuit să plece, în 1984, cred.
De atunci Stoian a avut legături cu Vasluiul, cam câte am avut eu cu Vaticanul: eu am fost de 3 ori la Vatican, el a venit, poate de mai multe ori pentru că era bine plătit de neputincioșii titulari pe posturi culturale și la ordinul partidului. Din 1974 eu am trecut la catedra rezervată prin concurs, conform Legii, ca profesor de Liceu. 1990. Am înființat Televiziunea Vaslui (Licența 001/TV pe țară), posturile de radio Unison (1993), Ziarul Meridianul (1996), am
continuat să scriu și să colaborez la mai multe publicații, am debutat editorial cu Basme de Tudor Pamfile în 1976.
Într-o cărticică de câteva zeci de pagini acest Stoian are câteva adnotări prin care, ce să vezi, își amintește subit că la sfârșitul anului 1969 (când
nu era Legea în aplicare) voia el să facă festival la Vaslui, împreună cu profesorul Petrea Didilescu. Măi, să fie, mă minunez eu, atunci de ce doar eu
am primit sarcina de serviciu să alcătuiesc lista cu personalități, cele 28, până la sfârșitul lunii martie și de ce atunci când am participat la ședința de
organizare la partid la începutul lunii aprilie am reușit să impun numele lui Constantin Tănase? Desigur, acest domn, atunci un oarecare, nici nu știa mare lucru pentru că nu era primit decâtla unele ședințe ale Comitetului de Cultură; Ce sarcini am primit de atunci, el iarăși nu poate ști, pentru că avea de lucru pe la cămine culturale la țară, să descopere recitatori, sau împreună cu
Bogdan Căuș de la București, să pregătească propaganda comunistă prin intermediul formațiilor, brigăzilor artistice, de la sate și orașe. Căra roaba.
Alergătura mea „ca la manevre” cum se exprima teatrologul Ioan Massoff, care ma
ajutat enorm, să materializat în grupul mare care „a desfășurat” Festivalul între 35 iulie 1970, cu care m-am fotografiat în fața cinematografului Traian
de atunci. Cum adusesem prezentatoare de la București, dar nu se găsea o voce bună,iată norocos pe G.S. rostind cuvintele de deschidere „Bine ați venit la Vaslui”, după care frumoasa Maria Popescu, de la București: Deschidem prima ediție a Festivalului „Constantin Tănase”, Vaslui, 1970. În spatele întregii organizări stătea însă D.V.MARIN, ajutat de Ioan Massoff. Mai mult, primele 3 ediții au fost înregistrate fonic de același DVM, neexistând, pe atunci, nici altă zare de magnetofon portabil. A, că „partidul era în toate/… în cele ce râde la soare”, asta putea spune și Stoian. Că eram doar, pe acolo, pe undeva cum
acceptă să scrie un tinerel analfabet sinecurist sau cum i-a sugerat stipendiatul G.S. la altă poruncă, e altceva. De altfel G.S. adus de la Slobozia pentru
a vorbi la deschiderea Ediției din 2020, adică cea jubiliară, a respectat interdicția să mă și pomenească fie ca prezență în sală, fie ca actantul
principal în 1970. Dacă n-ar fi cărțile și articole comunistoidul ăsta și ai lui m-ar fi șters din evidență. Mai sunt articolele publicate și autografele
lui Valentin Silvestru (multe) care-mi recunosc principalul rol de atunci, pentru că după ediția a II-a el a devenit vioara principală.
Personaje de pe acea vreme nu mai sunt.
Asta nu înseamnă că în pofida ocultării permanente de care mă bucur la Vaslui, nu trebuie scris ADEVARUL. Păcat că în grila nulităților locale se înscrie și George Stoian, pe care l-am prețuit un timp, mai mult, l-am inclus între personalitățile vasluiene, deși nu mai are de a face cu aceste locuri de 40 de ani: greșeala mea. O recunosc public.
Pentru istorie culturală, și adevărul locului dar: am avut rolul cel mai important la înfăptuirea Festivalului Umorului, la popularizarea lui răstimp de peste 50 de ani, de aici, de unde reprezint în fața unei țări și în fața lumii Vasluiul cultural, prin cărți, ziar, televiziune,radio,revistă,prezență activă între jurnaliști și scriitorii din 6 țări, publicându-i în M.C.R. pe cei din 32 de țări și 4 continente care colaborează cu noi, adică peste 803 creatori din toată lumea. Însumez, însumi, 52 de cărți tipărite, poate, nu toate bune, dar sigur nut toate rele. Că un nechemat ca Lefter, un oarecare ca Stoian, poate și alții necunoscători, se întrec să nege ce-am realizat atunci, nici n-ar trebui să mă supere, deși e o nedreptate istorică. Ăștia însă, i-au împins pe niște gândaci de bălegar din presa=fițuica locului, să determine nealegerea mea ca Cetățean de onoare a Vasluiului, sub motiv că PCR a făcut Festivalul și nu oamenii de merit
ai timpului. Mai contează câte am realizat după aceea?
Acum (nu) pot spune chiar „et in Arcadia ego” pentru că mereu am pus osul la treabă.

[ add comment ] ( 10 views )

| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | Next> Last>>