Un MEMENTO necesar de ziua presei vasluiene, 26
septembrie 2022 și pentru Adunarea generală a ziariștilor profesioniști de luni 12 sept. 2022, ora 14.00.
Răspund dinainte unor cârcotași, tot mata, domnule? Puțini mă vor putea egala vreodată, prin câte am realizat
într-o viață consacrată slujirii limbii române.
Prietenul și tovarășul meu din grupa 207 a Facultății de filologie a Universității Al.I. Cuza Iași, fost mai mare prin TVR și Radio România, dr. în științe filologice, prof. Mihai Miron „a sunat” adunarea pentru re-înființarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști întemeiată în 11.01.1919, cu primul Congres în 1923, la Cluj și cu încercări timide după Revoluție ale câtorva ziariști printre care C.T. Popescu, D. Tinu, Sergiu Andon ș.a. de a întemeia Clubul ziariștilor, dar care nu reușeau să facă măcar un grupuscul organizator.
Cum nu se lega nimic, înfuriat, Mihai, împreună cu Dan Lutic și Brătescu, au hotărât pe 4 mai 1990, la Poiana Brașov să revitalizeze U.Z.P. Primul Congres de după Revoluție a fost la Iași, cu ocazia re-apariției în mass media a Studioului Teritorial TVR-Iași, și, când noi emiteam din 5 dec. 1990. Mihai ne-a convocat pe vreo 12-15 la un Congres de constituire,
într-o grădină de vară, în 1991, după care anual, ne-a târât măcar în vreo ședință printr-un județ, o dată și la Vaslui.
Totdeauna pe banii și pe timpul nostru. Am fost mereu alături de președintele Miron (până în 2012, când s-a retras) și de Doru Dinu Glăvan sau oricare ne-a reprezentat în lume.
Subliniez, în lume, chiar dacă proiectata UZP – pe Balcani,
n-a reușit, deși eram euforici la Timișoara împreună cu sârbii.
Am avut tot felul de întâlniri absolut memorabile, cei din frunte (printre care mă aflam și eu, pentru că eram și în Comitetul Director și chiar vicepreședinte și aveam singurul grup de presă, adică TVV, radio, ziar/revistă), pe lângă un program convingător, pe lângă personalitățile invitate, să socializăm, să încercăm să re-unim tagma asta a oamenilor talentați într-ale scrisului dar fără respectul față de ceilalți (glumeam că, într-o adunare cu 100 de ziariști, sunt 102 genii), fără o credință în reușita care se arăta la orizontul mereu mai depărtat. Noi nu ne-am pierdut nădejdea de recunoaștere a statutului de utilitate publică răstimp de aproape 20 de ani. Primul care ne-a promis sprijin direct și eficient a fost Mitropolitul Ardealului, Streza, la Complexul monahal din Sâmbăta de Jos.
Cu totul memorabilă a fost organizarea lui Doru Dinu Glăvan în județul Caraș Severin, de fapt la Reșița și Băile
Herculane (12 – 14 decembrie 2008). Acolo a început să se simtă un fel de unitate și mai ales forța acestei bresle.
Am participat la toate adunările acestei Uniuni, unde,
uneori, nici nu se încheia vreun proces verbal dar „ne răcoream” între noi împărtășindu-ne greutățile, problemele și visurile. Mai ales speranțele. Cu mâna pe inimă: am reprezentat Vasluiul și presa democratică din Moldova, pe oriunde am mers, corespunzător, activ, financiar, creativ, loial, conștient. Tot cu mâna pe inimă: nu mi s-a întâmplat să nu fie recunoscută munca mea la nivel de U.Z.P.R. unde am fost declarat senior și decorat, onorat cu Diplome, ca și la Cenaclul A.L.P.I. Iași, condus astăzi de marele scriitor
M. Batog-Bujeniță, sau chiar „Destine literare” din Montreal.
De aici și volumul mare-mare de propuneri, plăceri și neplăceri, cheltuieli și… prea puține satisfacții. Vasluiul a fost reprezentat cu toată competența și autoritatea profesională națională în toți acești 30 de ani. „Am pus umărul și aice…”
UZPR l-a decorat de 2 ori pe Dumitru V. Marin cu
Ordinul Ziariștilor, Clasa I, aur, cu diplomele și insignele pe care le păstrăm.
Astăzi numărul ziariștilor români din această organizare, recunoscută de statul român, atunci cu 20 – 40 de visători, este de aproximativ 10.000.
[ add comment ]
Luni, 26 septembrie 2022 se împlinesc 26 de ani de la apariția primului număr al ziarului MERIDIANUL DE IAȘI-VASLUI-BACĂU, atunci într-o miercuri.
Amintire: toți cei de la TVV (înf. 5 decembrie 1990), radio UNISON (1993, 1994) simțeam nevoia unui ziar ca document scris care să și rămână, deși aveam o audiență de invidiat și o autoritate de necontestat. M-am dus cu niște materiale la editura Meridian, unde era redactor… Ion Marin (ajuns un nume în jurnalistică, prof.univ.dr.) pe care, în noaptea aceea l-am cunoscut. El a insistat să redactez, după ora 2 noaptea, un articol-program. L-am reluat și în numărul 2, de peste o săptămână. A mai sărit în ajutor Sergiu Andon, avocat și pu-blicist, am întocmit spre dimineață cu puțin înainte de intrarea în rotativă, conținutul pe care-l vedeți și astăzi. N-a fost nici atunci, nici în acele condiții, un ziar prost, ci foarte modern pentru acele vremuri.
Evoluție: am avut vremuri de glorie ceva mai mare decât astăzi, când l-am transformat în cotidian, revenind la trisăptămânal, bisăptămânal după trădarea grupului Tănăsuc, la săptămânal după o altă trădare a unuia pe care l-am scăpat de închisoare și i-am dat, să nu moară de foame și să-și achite datoriile, 5000 de dolari, ca și lui Tănăsuc, cel care decenii
de-a rândul m-a atacat cu venin verde de șarpe de dudău.
Ne-am extins și în județele Iași (am avut redacție pe Cuza Vodă 2 și destui redactori și colaboratori care ne-au rămas prieteni) și Bacău (unde fosta noastră elevă, Mihaela Băbușanu a făcut minuni), sprijiniți de fiecare dată de alese personalități și oameni de cultură.
Colaboratori: mulți și foarte mulți, de pretutindeni, adică dintre marginile limbii române, de pe 4 continente.
Suprafață națională și continentală.
Ziarul acesta a fost un fel de pariu cu eternitatea, pentru că, se știe, imaginea (TVV) sau sunetul (radio) sunt pentru o clipă și doar tot ce este scris mai poate fi recitit, analizat, combătut. Cei din presa locală ne-au fost inamici necinstiți tot timpul, dar am avut și avem o aderență rară între marginile limbii române, adică pe tot globul, comentariile și aprecie-rile sunt la ordinea zilei din Australia, Montreal, Passau, Roma, Londra, uneori Chișinău, ș.a.
Orice s-ar mai spune, după atâția ani, nimeni nu poate contesta prezența noastră peste hotare, deși logistica și celelalte componente sunt la Vaslui.
Ne întrebăm cum va putea fi informată corect populația prin diversele site-uri generate de niște smângălaci care vând gogoși de tipul: avem… mii de urmăritori, ca și cum prăpăditul cutare ar fi zeul informării publice. Deocamdată… nu!!!
A prefigurat M.C.R.
Încă de la primul număr tipografiat, adică de la 26 septembrie 1996, am avut pagină culturală unde și-au găsit numele tipărit mai toți creatorii vasluieni (cu producțiile lor), mulți și foarte mulți din România și destui din toată lumea (când tot spunem de 32 de țări și 4 continente, așa e.
Când am hotărât împreună cu Val Andreescu, Mihai Batog-Bujeniță, dr. Valeriu Lupu și doamna Cornelia Ursu, la 1 febr. 2015 (există proces-verbal cu semnăturile noastre), să scoatem o revistă, ne-am bazat pe infrastructura ziarului și pe numărul mare de colaboratori de pe atunci. Așa se face că primul nr. din M.C.R. e semnat de 93 (nouăzeci și trei, oameni buni) de colaboratori. Azi am ajuns la 856.
Deci acest ziar stă la baza apariției unei reviste internaționale care a ridicat Vasluiul pe harta culturală a lumii.
AZI:
Mai spun unii că și omul se degradează
(fost-ai lele, când ai fost…) dar-mi-te o asemenea publicație, care suportă și cuceririle tehnice ale evoluției umane. Când am văzut primul număr „legat” pentru tipar (adică fiecare cuvânt, cu pauze, fiecare rând așezat pe masa de montaj) în plumbul aferent și am putut corecta primul număr, am uitat de foame, sete, oboseală și mi-am ascuțit mintea să nu scap greșelile inerente într-o tipografie. Nimeni nu mai crede în dificultatea efortului de atunci, acum când în minute puține batem la calculator
textul, îl putem corecta, îl expediem la rotativă.
Progresele tehnice de azi, nici nu puteau fi concepute, visate, atunci.
Un magnat de presă din SUA a spus acum 20 de ani că presa scrisă va dispărea în 15 ani. Cam așa și e, pentru că s-au ivit site-urile de socializare unde oricine poate posta cuvinte și filmulețe, s-au „specializat” câte unii într-un fel de baba Wanda cu scop de informare a publicului, drept care își așteaptă
vizitatori, și bani.
Cred că, probabil, va mai fi și alt mijloc de informare, tot online, că așa e ieftin, dar, foarte curând și internetul va fi plătit și vor fi alte adaptări. Așa cum sunt lucrurile astăzi, epoca acelei culturi scrise (pe hârtie, Gutenberg, spun eu) a cam apus. Numai Domnul mai poate ști unde ne îndreptăm, pentru că acea minune numită computer a dezvoltat omenirea dar o și poate distruge.
Ziarul nostru împlinește pe 26 septembrie 2022, ora 5, dimineața, 26 de ani!
[ add comment ]
Nu mă împiedică nimic să fiu un ziarist OBIECTIV, adică drept.
De ani buni asist la încercări mai mult sau mai puțin reușite pentru a pune în mișcare resortul intim al concetățenilor noștri care să se manifeste și ei înșiși, dar și să participe și la alte acțiuni menite să le înnobileze sufletul. Până acum n-a fost să fie.
3 zile de la mijlocul acestui august a fost și cultură, și sport, și istorie și suflet în municipiul Vaslui. Am văzut „ieșirea” populației normale către actul cultural promovat la cele mai înalte standarde de către invitații-musafiri de la Chișinău care au poposit cu instrumentele lor (indiferent cât costă dar cum trebuie), cu regia lor, cu oamenii lor reprezentativi, ba, chiar și cu destui spectatori. 3 zile a fost sărbătoare complexă în municipiu.
Cu excepția deschiderii expoziției de la Casa de cultură „Constantin Tănase” unde din cei 28 de prezenți, doar 11 erau vasluieni, iar directoarea Muzeului nostru s-a retras după câteva minute într-o parte să-și butoneze telefonul… cu pisici, cu această excepție criticabilă, toate celelalte „numere din program” la care am participat mi s-au părut reușite.
Mă opresc doar la întâlnirea cu Eugen Doga și la spectacolul final cu Zdob și Zdub și frații Advahov.
În sala Tin-art a Bibliotecii Județene Vaslui, Gelu Bichineț a dovedit încă o dată că știe bine să facă la nivelul superior orice găzduiește. Duminică, 14 august, de la ora 11.00 a fost lansarea de carte „Viața mea așa cum a fost să fie” volum autobiografic de Eugen Doga, un mare-mare muzician care, zice el, își descoperă în sfârșit matca românească. Destăinuirile acestuia, într-o regie perfectă a oamenilor săi, au ținut cu răsuflarea tăiată pe cei aproximativ 40 de participanți în sală, cu un public selectiv și afectiv. În intervenția rapidă pe care a avut-o în finalul întâlnirii, prof.dr. D.V. Marin a relevat cea de a treia cale spre descoperirea creativității (și motivării artei) pe care o comunică Eugen Doga: ILUZIA. „Eminescu a considerat că a lumii-ntregul sâmbur/ dorința-i și mărirea, dvs. spuneți că iluzia este starea creativă și de progres social!” Așa e, a completat sigur autorul muzician. (Urmăriți articolul din interiorul ziarului).
N-am mai văzut piața civică plină, de la vestitele sărbători ale TVV-Unison-ziar din urmă cu decenii. În seara zilei de luni, 15 august, aceasta cuprindea deopotrivă vasluieni, spectatori din comune și foarte mulți din diaspora. Ce-au voit, oare oamenii aceștia? Cultură/muzică pe placul lor, credem. Și… pe scena specială din Centru au urcat acești excepționali mesageri ai muzicii interpretative de inspirație populară Zdob și Zdub împreună cu superprofesioniștii Advahov. Vorba primarului Pavăl: ne-ați încântat sufletele!
Felicitări, primarului Vasile Pavăl. De ce?
Mai întâi, a făcut un slalom special la 5 – 6 spectacole prin care să-și arate aprecierea pentru participanți, a ținut cuvântări destul de echilibrate să-și marcheze prezența de primar.
Mai apoi această prezență în public a însemnat ordine, organizare, cumpătare, măsură și… aprecierea chișinăuienilor celor aproape perfect organizați și cu elemente de valoare social-culturală și creativă clar afișate. Nu știu, până la urmă, care a fost organizatorul principal, eu am făcut și un interviu cu doamna viceprimar al Chișinăului, dar totul s-a mișcat rotund și lin, așa cum au mai reușit și în celelalte 2 județe în acest turneu pe plaiurile românești.
Obiectivitatea jurnalistului adevărat mă obligă să formulez și această apreciere generală la adresa des-criticatului primar de Vaslui: Bravo și felicitări pentru Zilele Vasluiului, Vasile Pavăl.
[ add comment ]
Dacă a trecut și schimbarea la față e cam gata și cu vara aceasta. Cu ani mulți în urmă, ploile de Sf. Ilie și schimbarea la față de pe 6 august, erau date de referință: ploaia era ploaie cu tunete, coarnele se culegeau, fasolele se recoltau de prin porumbiști, stupii se verificau pentru toamnă și se întețea
târgul de vite. Începeau să se usuce mai toate plantele, cu excepția harbujilor care deveneau ieftini, la îndemână și foarte căutați cel puțin o lună de zile. Să nu uităm că după Război
(al II-lea) treierișul continua până în noiembrie sau chiar decembrie, toiul recoltării (cu hreapca și secerea) erau august și septembrie.
A venit acel… 23 august – marea noastră sărbătoare națională. Iată că de vreo 33 de ani s-a și dus. Unde mai găsim noi, astăzi, bunătățile socialismului multilateral dezvoltat,
vestitele defilări și parade?
Ca cercetători, noi am descoperit sutaviețuitori de după 19 noiembrie 1942 (vezi cărțile: Jale și eroism românesc…), am semnalat nenorocirile unui război care a fost și al nostru (pentru România Mare), am scris despre jertfele neamului românesc, inclusiv despre executarea mareșalului Ion
Antonescu.
Din păcate, multe tare ale comunismului se mai continuă și astăzi: deci spiritul lui 23 august – zi națională, mai continuă. Jalea națională deplânsă de Octavian Goga e prea pătrunsă în toată fibra noastră, încât nici nu știm dacă vom dobândi vreodată chiar visata libertate.
l
Războiul din Ucraina e mult mai grav și mai aproape decât pare. Ați observat că avioanele roiesc pe ceruri?
Vedeți propaganda războiului în toată complexitatea lui, mai pe toate televiziunile, cu trageri, tunuri, tancuri, arme, arme, arme?
Mai lipsește lozinca „dulce ca mierea e glonțul patriei” ?! Simțiți inflația pe care cu greu o putem duce? Va fi și mai rău !?!
Toată Europa, toată lumea se pregătește de RĂZBOI. Pentru că a schimbat rânduielile lumii banului… Putin e un criminal.
Dar, iată, noi, prostimea suferim din ce în ce mai greu.
[ add comment ]
„Lasă-l domnule, așa cum e… ca și dobitocul ăla de la Ștefan cel Mare”…
„Pavăl și ai lui/să se ducă dracului…”
Am citat dintr-o discuție cu un primar intervievat
miercuri 3 august, dimineața. De bună credință omul m-a sfătuit să abandonez subiectul „primarul Pavăl” pentru că, chiar și interesant, devine plictisitor, iar acesta va rămâne tot vidat de intelect și plin de ură, orice-aș face: „credeți că dacă n-a vrut să vă ajute până acum… va face ceva pentru cultura vasluiană?” Și a continuat: „Dvs. sunteți om de cultură, vă știe o lume, dacă aista nu poate înțelege, îl puteți schimba?”
Problema are următoarele aspecte:
– Pavăl nu poate să se ridice la înălțimea unei funcții
intelectuale. Dar, e primarul unui municipiu și noi dorim și viață culturală în acest Vaslui.
– Mi se poate răspunde că sunt orb, nu văd că se organizează „Zilele Vasluiului”? Răspunsul meu este că văd, chiar văd și mai mult decât organizarea, adică și mișculațiile financiare legate de acest mod de organizare cu parandărăt (adică și cu ceva… pentru careva). Desigur, nu voi putea dovedi în veci cât, cum și pentru cine, pentru că mai mulți își fac partea și se apără toți pe toți.
– În cei peste 52 de ani, cu primari adesea tare corupți, cu tot felul de slugi la parale multe, am văzut că ce am visat eu pentru Vaslui e cam egal cu visul lui Don Quijote, pentru că îngrămădeala la bani e mare, oamenii nedotați cultural, banii, puțini, public indiferent.
– Vă aduc aminte că TVV și Unison Radio au strâns peste 25 000 de oameni în Piața Civică, la o aniversare. Pe atunci Pavăl era slugă și se supunea acelui primar care n-a venit în piața publică, tot din ură, dar a privit atent din cabinetul său situat sub balconul Prefecturii.
– Vă mai precizez că „PAVĂL ȘI AI LUI…” nu ne-au sprijinit niciodată deși am fost prima televiziune de după 1989, am fost Radio Unison cu cea mai mare audiență din România, avem ziar de 26 de ani, avem revistă care merge pe 4 continente, în 32 de țări. ADICĂ MULT, MULT, MULT PESTE PUTEREA DE ÎNȚELEGERE a unui inginer cu prea puțină cultură. O fi opera lui Marin dar este pentru vasluienii care-l votează pe Pavăl, adică pe cel pus de partid și votat chiar dacă ar fi măgarul lui Moș Alecu.
– Vin „zilele culturale ale Vasluiului”, desigur fără ca ceva din opera lui D.V. MARIN să fie inclusă în manifestări, absolut deliberat: Dacă Pavăl nu vrea, nu vrea nimeni, chiar dacă profesorul înregistrează 56 de cărți tipărite. Nu vrea cristos gornistul de comună vasluiană.
– Alt aspect: e PRIMAR ales, deci e al nostru chiar dacă este cam hoț. La recensământ nu vor ieși cei peste 150.000 de locuitori nici dacă ară cu plugul de lemn. Deci el fură legal prin înregistrarea moldovenilor fugari în Europa, salariul cel mai baban cu putință.
– Cum să mă înghită, un asemenea… și cum să procedez, de poimâne, când e o sărbătoare importantă: SCHIMBAREA LA FAȚĂ?!
– Merge… „lasă-l domnule…”???
[ add comment ]