80 + O ZI 
Chiar că a fost sărbătoare culturală mare la Vaslui,mier curi 28 aprilie 2021, între orele 10 și 14 și destul de mare sărbătoare jurnalistică în România între orele 16 – 17.15.
Chiar că mai mulți prieteni decât mă așteptam au fost prezenți fizic în Sala mare a Centrului de afaceri din Vaslui,peste 40, în condiții impuse de pandemie, destul de mulți participanți la Simpozionul Național online care mi­-au urat cele de cuviință și prețuirea lor, din București, Chișinău, Ploiești, Tg.
Mureș, Cluj, Bacău, Iași, Huși, Bârlad, Podu Turcului, Alexandru Vlahuță etc…
Cele aproape 200 de mesaje demonstrează că munca și realizările mele în cei 64 de ani de jurnalism sunt apreciate, deși niște mizerabili dintr-­o foiță locală au căutat să mă înnegrească. Orbii.
În cadrul Simpozionului interjudețean de la Vaslui în afara celor invitați au participat scriitorul și ziaristul Miron Manega, jurnalista Mariana Păduraru din Chișinău, Președintele U.S.R.Bacău, dr.ing. Dumitru Brăneanu, iar președintele Ligii Scriitorilor Iași, Dan Teodorescu mi-­a acordat și el o Diplomă aniversativă. Cei de la UZPR au fost grozavi și surprinzători.
Printre cei care au adresat un mesaj scris a fost și pri­ marul, ing.Vasile Pavăl, din Vaslui,printr-­un mesager foarte simpatic, vicele Cătălin Mîndru, dar au sosit multe alte mesaje și diplome, unele incluse în cartea mea cu nr.50 „Jurnalistică și cultură Națională la Vaslui – Marin­80”. Ar trebui să formulez un răspuns gândacilor de bălegar, dar am tot timpul de acum în acolo, și în procesul intentat lor.
Azi, am realizat o importantă acțiune culturală în Vaslui, prin cele 1000 de ziare distribuite în public, prin sutele de cărți expuse în sala Simpozionului, prin expoziția de pictură, caricatură, prin expoziția de reviste a atâtora din țară prin cuvintele de apreciere a Vasluiului (deci și pen­tru mine) pe care-­l promovez pozitiv de 51 de ani prin TVV, Unison Radio, Ziarul Meridianul de Iași­Vaslui ­Bacău și prin revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, cu cei 707 colaboratori din toată lumea.
Urmează Simpozionul Internațional organizat de Cenaclul „Destine literare” din
Montreal-­Canada.
Chiar dacă scepticii sau abonații la țâța bugetului n-­or să recunoască merite și nici realizări, se adeverește publicși indubitabil, că Vasluiul a pătruns pe harta culturală a lumii prin munca, talentul, eforturile lui D.V. Marin.
La 80 de ani și o zi când Dvs citiți rândurile de față, consider că încă o dată, ca de atâtea ori, am servit acest loc blestemat de toți cei care­-și găsesc sălaș oriunde în lume, că nu degeaba atât de mulți consideră că D.V. Marin este cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile.
Să trăim cu toții…?!?


[ add comment ] ( 3 views )

<<First <Back | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | Next> Last>>