Thursday, September 27, 2018, 09:55 AM
Posted by Administrator
Astăzi, 27 septembrie 2018, la Vaslui, la Sala consacrată marilor manifestări culturale, putem vorbi de 3, ba chiar 4 sărbători… împreună Ziarul Meridianul de Iași – Vaslui – Bacău (fost Bârlad – Vaslui) a trecut cu o zi peste 22 de ani. Vânturile democrației care alintau anii 90, au alimentat ideea unui ziar care să consemneze și în scris ce se difuza prin rețeaua Unison Radio (Vaslui și Bârlad), și ce se difuza în emisiunile primei televiziuni private din Istoria culturală a României (Licența 001/TV). Era Deceniul Dușmăniei în care se certa mamă cu fiu, frate cu frate, om cu om. Cu ce adversități ne-am confruntat până să reușim, este, acum, de neînchipuit. Cum am coagulat un grup învingător, iarăși este de poveste; cum am acoperit cerințele unei colectivități în zvârcolire dușmănească, e de mirare. Și mai de mirare e că sa provocat un curent creativ local, „localismul creator” despre care vorbea savantul Nicolae Iorga (referire la Bârlad), care mereu înnoit a ajuns cu valori naționale. Golirea permanentă de materie cenușie prin plecarea în lume a valorilor se constată foarte ușor. Așa că, cei care au rămas să slujească această comunitate au meritele indestructibile. Meridianul Cultural Românesc, o Revistă internațională la Vaslui (unde nu se întâmpla nimic, vorba lui M. Sadoveanu), este de domeniul prezentului prin cele 15 numere tipărite până acum. 452 de colaboratori… e o cifră care să impresioneze? Deocamdată, nu cunoaștem… o concurentă?! Putem vorbi de o sărbătoare? EDITORIALE, ARTICOLE, ESEURI (Iași, Ed. Pim, 184 pag.), o carte cu autorul de față e o altă petrecere cu vorbe, deci sărbătoare?! Până la urmă, orice carte tipărită e prilej de bucurie pentru cine simte și gândește. A 4-a sărbătoare este reunirea noastră de astăzi. A fi prezenți atâtea personalități, un public divers (iată, mai găsim elevi), într-o concurență intelectuală cu acei comunicatori de la Muzeul Județean, pentru Acta Meridionalis nu poate fi decât stimulativ. Pentru semnatarul acestor rânduri există și a 5a sărbătoare: Festivalul Umorului, la împământenirea căruia apus energie, suflet, cunoștințe. E drept că e un festival al teatrelor și nu concurs stimulativ pentru tineret creator și interpretativ. E și mai drept că cei care-l organizează azi îi uită deliberat și... pe întemeietori! Noi nu trebuie să uităm, chiar dacă e o altă epocă, dar cu aceeași categorie de răuvoitori!?! Epoca TĂCEREA NEAGRĂ de astăzi duce inevitabil la dispariția unor valori supuse represiunii unor tătuci influențați de amante, cu funcționari supuși. Ne întoarcem la SĂRBĂTOAREA noastră: cu participanți din București, (mulțumesc, din nou, public, dle Alexandru Ionescu), Bacău, Iași, din orașe și comune ale județului Vaslui. Cu tineri de astăzi și de mai multă vreme. Cu… noi toți.
[ add comment ]
( 2 views )
<<First <Back | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | Next> Last>>