LEFTER E TARE LEFTER… 
…După multă vreme de la primul editorial consacrat unui personaj, iată altul.
E vorba de Lucian Valeriu Lefter, un sinecurist din județul Vaslui.
E vorba de spiritul comunist revigorat în viața culturală vasluiană căruia acest mai tânăr intelectual îi aduce ofrande. Sau poate e incompetența lui. Ori e execuție la comandă, ori lipsa de
documentare personală, inadmisibilă pentru un dr. în științe, ba și încadrat ca etnograf pe la Centrul de îndrumare… Vaslui. Ori, pentru că duce o viață extrem de liniștită pe un post bine plătit, toate la un loc. Foarte pe scurt:
De câteva zile a apărut un album destul de impunător consacrat Festivalului Umorului, cu ocazia împlinirii celor 50 de ani (între 3 – 5 iulie 1970), când am fost principal organizator, ca unul cu atribuția asta. Așa că astăzi este momentul meu de mândrie. Așa că evenimentului i-am consacrat a 41-a mea carte „Festival semicentenar/50:50, memorialistică jurnalieră”, Iași, Pim, 2020, 330 pag.
Tânărul acesta în care am crezut… că mă poate urma, are posibilitatea de a lucra mult (și o valorifică îndestul, cu loc ușor de muncă și bine plătit), presupun cu obligația de a fi corect în ce scrie. Deși nu e, se bucură de încadrare de cercetător, în care calitate ar putea să fie corect în evaluarea evoluției culturale din județ, în acești 50 de ani. Eu am trăit, muncit, visat în cultura locală, el, NU.
Concret: în cele 279 de pagini cu fotografii și un „Studiu introductiv” la SPIRITUL LUI TĂNASE LA VASLUI, ed. Lidana, Suceava, 2020, 279 pag., coordonatorul L.V.L(efter)” încearcă să prezinte imagini semnificative pentru această perioadă în care F.N.U.C.T. a fost la fiecare 2 ani, alături de Grupul de presă dimprejurul TVV (televiziunii Vaslui) ca principal promotor cultural PERMANENT în zonă. Reamintim că TVV a apărut la 5 dec. 1990, Unison radio, 1993, 1994, ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău pe 26 sept.1996, revista internațională M.C.R. din 8 febr. 2015, deci permanent AICI.
Festivalul Umorului „Constantin Tănase” Vaslui datorează mult lui Dumitru V. Marin și Grupului său de presă, ca un L.V.L. să schimbe o realitate istorică și culturală. Despre apariția FNUCT am scris în nr. anterioare.
Lefter aude, pe alte surse altceva, (și scrie!), uită ce a scris acum 10 ani, în alt album, face ce face și uită multe altele, inclusiv că în ultimii 30 de ani cele 4 mijloace de presă au sprijinit acest Festival, că printre cei intervievați a fost de multe ori chiar și el. Ce „uită” sau i-a fost impus (că, cică, ar fi fost un colectiv…) e să citeze cel puțin articolele din Meridianul (cam vreo 35 în totalitate), chiar omite publicația noastră din lista publicațiilor, uită de interviurile la TVV cu atâtea personalități, uită de articolele din M.C.R., „uită” că de știut știe, de cartea Festivalul Național al Umorului, Iași, Pim, 2010,218 pag. Și eu, chiar și în acea carte, când era un oarecine nesemnificativ, l-am pomenit printre actanți. Deh, LVL la remorca celor din colectiv (unde sunt destui comunistoizi, pe care-i bănuiesc, pentru că omul nu-i pomenește). Lefter se dovedește lefter, fără substanță.
Într-un cuvânt s-a ajuns: L.V.L. nu procedează corect.
Regret public pentru acest „prieten”după cum se vede, verde de ură !?!



[ add comment ] ( 6 views )

<<First <Back | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | Next> Last>>