Ca și pentru „cori”=rujeola, prima măsură era izolarea, apoi frecții cu rachiu, uneori țuică fiartă ca băutură, ceaiuri, tot felul de leacuri băbești, drept care doftoroaiele satului au devenit brusc cele mai importante. Cu excepția lor, toți se rugau la Dumnezeu să scape de valul extins câteva luni, așa că și pământurile nu prea erau lucrate în primăvară: se semăna și în luna iunie, era mare problemă cu sămânța, mare problemă cu vitele care să tragă la plug. Cine avea o vacă și un bou era boier, putea ara (deși eram mic am împins la coarnele plugului), semăna, grăpa. Cei mulți așteptau, că n-aveau ce face.
Statul încă necomunist ce să facă: doctori, nu, moașe, nici, medicamente… de unde (și la ce prețuri), hoți care furau de foame, gospodarii stăteau noaptea cu furcile de pază, ziua la treabă (nu erau decât vreo 7-8 dintr-o sută și ceva de gospodării).
Și era o foame… pentru toți. Cei care aveam o vacă cu lapte o îngrijeam ca pe sfântă, dându-i din porția noastră de mămăligă tăiată cu ața, îi aduceam frunze cu sacul din pădure, iarbă de pe lângă izvoare. Toți.
Și, era o foame… încât noi, unii dintre noi, copiii, știam bine gustul troscotului, al știrului, al baraboiului, al mugurilor de la copaci, al florilor de corn, de salcie sau cireș, ca să nu mai vorbim de făina de păpușoi abia adusă de părinți de prin Oltenia sau Ardeal, după ce vânduseră zestrea nevestelor sau fiicelor. Vreo 20 de copii au fost duși în Oltenia. Mai era și scarlatina peste noi.
Acum avem alt război planetar.
Fiul meu, Sergius, din Montreal, zice că durerile de mușchi sunt foarte mari, respirația e tare afectată, starea de slăbiciune și temperatură mare. Pare a fi scăpat cu bine, cu nădejdi, pentru că nu primesc salariu dacă nu muncesc, nu sunt medicamente, statul nu se interesează. M-au impresionat gesturile conaționalilor, inclusiv preotul, care le-au sărit în ajutor cum au putut și ei, plasând alimente, medicamente, la intrare în bloc. Se păstrează cu sfințenie distanța socială. Amenzile sunt foarte mari și nimeni nu crâcnește.
Noi n-avem numărul lor nici de îmbolnăviți, nici de morți. Dar, oricât de izolați trebuie să fim, tot trebuie să muncim, că de unde bani și hrană.
Sunt întrutotul de acord cu măsurile luate de autorități, oricât un Ponta ori Tăriceanu i-ar tot combate politicianist. Micul nostru noroc e că s-au luat mai din timp măsuri, pentru că era mare-mare jale. Un nepot venit din Anglia, Ionel este în carantină la Bârlad de 10 zile. Dacă trebuie, trebuie.
Ar fi o parte bună că re-vin acasă dintre cei plecați, dar tot Europa ni-i va absorbi, că fără forța noastră de muncă, fără creierele, fără medicii noștri vesticii mor, garantat.
Oare, putem să-i păstrăm aici, aproape, pe ai noștri?
Revin la doctorul Nelu Tătaru care, văd, că unii își fac vânt să-l atace în presă. La cât curaj, și cu ce riscuri își asumă, merită toate încurajările noastre. Bine că poate, subliniez, poate face ce e mai bine.
Că trebuie să mai așteptăm, e clar. Bine că nu e război, încă nu e foamete, nu sunt și alte boli… și dacă nu cedăm psihic, trecem peste acest val. Și, să înțelegem, să ne obișnuim cu coronavirusul, să-l evităm, și n-avem cum decât respectând măsurile impuse de Guvern.
Așa virus scăpat de sub controlul întregii planete, încă n-am avut.
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
