*
FESTIVALUL International de Gimnastica si Dans, editia a-XXX-a, PRIETENIA. De aceasta data in prim-plan s-a aflat profesoara din Vaslui, Elena Anusca Doglan, care intre 6-8 iunie 2014 a capacitat (ca intotdeauna, in 30 de ani) directori prestigiosi ca prof. Mirela Nistoroschi (de la Palatul Copiilor Vaslui), prof. Daniela Popescu (Liceul ,,Anghel Rugina” Vaslui) si inspectorate scolare, minister, primarii, sa trimita intr-un festival al gingasiei, tineretii, frumusetii aproximativ 1500 de copii dintr-un numar impresionant de localitati din tara si destule din strainatate care au asigurat inaltimea cuvenita unei participari inernationale.
S-au aflat pe scena Teatrului de Vara reprezentanti din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, altfel spus, participare selecta la o manifestare completa de inalta tinuta educativa (si spectaculoasa, fireste!).
Elena Anusca Doglan e doamna care se poate mandri cu alt Festival in afara de cel al Umorului (din 1970, la care vom reveni!) de mare audienta cu fonduri costelive, cu efecte sociale demne de un renume unic. Va felicitam si noi tare respectuos, Doamna prof. Elena Anusca Doglan!
*
ALT FESTIVAL: AL FANFARELOR la Lipovat unde primarul Valerian Hriscu a stralucit printr-o organizare model, chiar daca unii se pot impauna ,,cu cantec de fanfara, in aer liber”. Unii, chiar aflati la pupitrul unde se cheltuiesc banii, nu vor, nu pot, nu stiu sa recunoasca.
Oameni buni: acest Festival a avut primele 3 editii in anii 1971, 1972, 1973 si au fost conduse de semnatarul acestor randuri. Din nestiinta, unii au considerat de vreo 3 ori pana acum ca au descoperit noua America, adica au inceput cu numaratoarea de la capat.
Ce, Lucian Onciu, care mi-e drag, nu poate pune cap la cap cele 3 inceputuri sa rezulte nu cativa ani de incurajare a unei bresle, adica muzicantii de fanfara ci iata, 43 de ani, adica mai bine de o generatie! Adica nu 10 editii, ci aproape 26 si pe durata 1971 - 2014 (43 de ani batuti pe muchie, de cand la Brodoc s-au intrecut vreo 18 formatii din tot judetul si cea de la Manoiu - Gherghesti a fost cea mai buna!!!). Nu cumva e spre MANDRIA Vasluiului care a mai facut ceva pentru acest sector muzical, comparabil doar cu Festivalul ,,George Enescu” de la Bucuresti!...
Domnule Lucian Onciu, ia-ti si dumneata meritele permanentei dar repune si acest Festival in drepturile sale.
*
Ca sa intregim titlul: toate acestea, completate cu Zilele comunelor la Gorban, Rosiesti, Miclesti s.a. se fac cu multa alergatura, deci munca !
[ add comment ] ( 31 views )
- MERIDIANUL de Iasi - Vaslui, a inregistrat reusite de prestigiu in ultima perioada. Zilele Meridianului au reunit zeci de personalitati, sute de spectatori, ceva mii de cititori si reactii dintre cele pozitive indiferent ca manifestarile au fost la Harlau, Prisacani, Barnova, Podu-Turcului, sau in alte localitati moldovene.
Presa a comentat pozitiv, invitatii au fost onorati si au onorat corespunzator publicul prezent. Nu cred ca e la indemana oricui sa poata face asa ceva.
- Sarbatoarea mintii de pe Valea Zeletinului, de pe 29 mai 2014, ramane UNICA. Ne mandrim cu prezenta celor 11 oameni de stiinta, alte valori locale si nationale, intr-o dezlantuire sentimental - provocatoare. In orice caz, infatisarea unor modele pentru elevi dar si pentru cei prezenti: oameni adevarati si opera lor, expozitia de pictura a Letitiei Oprisan, lansarea cartii ,,Prima clasa/ Personalitati de pe Valea Zeletinului” (330 pag.), un adevarat Simpozion national cu prezente din Bacau, Bucuresti, Iasi, Onesti, Vaslui, Podu-Turcului s.a.
- Ce-am castigat: Pai, ce-am reusit nu se poate evalua in bani. Asa ca nu poate face mai nimeni! Publicul a iesit in mare castig, Liceul ,,Al. Vlahuta” intr-un plus de autoritate, ca si Primaria Podu-Turcului. Gelu Ciorava, primarul poate fi multumit, ca si noi alergatorii de serviciu. Vom reveni in numarul urmator.
- Ce urmeaza? Alte ,,promovari” in alte localitati ca la Lungani - Iasi, pe 18 iunie 2014, Miroslava si altele, inclusiv lansari de carte. Va vom informa la timp!
*
Daca-i ,,inventar…”, sa fie legat de primavara - vara aceasta, foarte instabila, cu ploi ceva peste normal, deci cu pierderi in pomicultura si alte sectoare agricole. Omul poate sa nu fie multumit de atatea ploi, dar campul e frumos si anul se anunta rodnic!
- Spectaculos… Atacul capuselor nu e inventie gazetareasca si incepe sa aiba periculozitatea neasteptata. Un angajat al nostru s-a trezit cu vreo 3 insecte care-i gaureau pielea! Eu stiam ca doar la oi si la alte animale cresteau, dar asa, in plin camp chiar e o mare problema, mai ales ca nu-i usor de combatut invazia acestor naucitoare insecte!
- Europarlamentarele… s-au dus! Cu tot cu victoria PSD-ului lui Dumitru Buzatu care, cum am scris, a cam luat tot! Nici nu se putea altfel pentru ca a fost singurul partid organizat si… prezent! Liberalii, prezenta zero, PDL tot asa, PMP binisor, Verzii abia scot capul. Desi in judetul Vaslui au avut liste de delegati complete, s-au incadrat in procentajul general de aproape 1%. Lumea stie un singur reprezentant al ecologismului vasluian indiferent cum se intituleaza formatiunea: PER, PVR, Alianta… voi reveni in numerele urmatoare.
- Cheltuielile pentru aceste ,,alegeri”, substantiale, rezultate modeste, pagube in electorat si in finantele tarii. Asa au dictat interesele celor de la Bruxelles, dar pentru poporul roman au fost paguboase. Mai vin si prezidentialele cu alte pagube materiale si morale! Porcaiala politica va fi la ordinea zilei mai tot restul anului. Omul serios si angajat in munca lui n-are timp de bazdaganiile de la televizoare…!
- O alta semnalare: la Universitatea Iasi, Facultatea de Istorie - Filosofie s-a organizat Simpozionul ,,Stefan Zeletin”. Prezenta noastra ar fi dintre cele mai notabile…
- Pregatim concluziile pentru momentul Podu-Turcului… in numarul urmator.
[ add comment ] ( 29 views )
Suntem convinsi ca realizarea intalnirii promotiei Liceului din 1959, lansarea unei carti consacrate acestei generatii si Personalitatilor Vaii Zeletinului, filmului special, Expozitiei marii pisctorite Letitia Oprisan la care se adauga intalnirea cu elevii si concertul ,,Privighetorilor Zeletinului”, toate se insumeaza unui moment social - cultural unic in istoria localitatii. Mai mult, prezenta unor oameni de stiinta ca prof. univ. dr. Ioan Berdan, prof. dr. Dumitru V. Marin, prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prof. univ. dr. Mircea Varvara, prof. dr. Dorinel Ichim, prof. dr. Ionita Druica, prof. dr. Constantin Popa, prof. univ. dr. Ioan Danila, generalii Viorel Cheptine si Nicolae Rotaru, poetii si scriitorii Val Andreescu si Dumitru Braneanu, reputatii prof. Gheorghe Neagu, Victor Marin, Hristache Pricopie s.a., informaticianul Cornel Bruma si mai ales dintre absolventii seriei Tatiana Galan, Mihail Grosu, Mihai Serghie, ing. Ion Zaharia si multi altii - iata argumente care demonstreaza o exceptionala densitate ,,a creierelor” pe metru patrat.
Daca mai adaugam prezenta Doamnei Domnica Murgoci - fosta profesoara si directoare a Liceului, altor profesori fosti si actuali aproape completam un fel de lista de participare.
Toti acestia nu vin de la Bistrita, Bacau, Iasi, Onesti, Bucuresti, Vaslui la ,,agapa sentimentala” cum s-ar parea, ci doar sa comunica din experienta lor de viata, sa apara in publicul scolar ca sfatuitori si modele. Toti vin in cautarea faramei de suflet dintr-o perioada a vietii lor dar si a istoriei unui liceu ,,Alexandru Vlahuta” care abia implineste 60 de ani. Unii au tot atatia de la absolvire, altii sunt ,,mai tineri” de prin 1967 sau, mai recent.
Am gandit ca ,,Parada Suspinelor” poate fi momentul surprizelor consumate in liniste de niste oameni seriosi care si-au folosit ,,talantii” vietii cum au putut mai bine pentru ei, pentru Valea Zeletinului, pentru tara.
A nu se uita ca multi au contributii esentiale in istoria disciplinei stiintifice cu care s-au afirmat. Participa la sarbatoarea mintii si sufletului in Podu-Turcului, unde au invatat sa devina oameni, persoane importante, personalitati de rang national. Mai toti se afla in Dictionare ale personalitatilor de importanta nationala.
Prin cartile, prin prezenta si opera lor, iata nu numai comuna Podu-Turcului ci si toata Valea Zeletinului isi arata stralucirea in edificul national al Spiritualutatii romanesti.
Lansarea cartii ,,PRIMA CLASA.../ Personalitati de pe Valea Zeletinului” (Ed. PIM, Iasi, 2014, 330 pag.) se face astfel intr-un cadru onorant in prezenta unora dintre cei 91 de eroi ai unui altfel de Dictionar al personalitatilor cu totul reprezentative din toate ramurile artei, culturii, vietii sociale.
Elevii prezenti in sala Caminului Cultural isi pot alege modele de viata, comportament, creatie, intr-un cuvant, DE VIATA. Pentru ca toti au plecat de prin aceste locuri, au visat, au muncit, au reusit, pentru ei si pentru noi toti.
Sper sa multumim calduros si autoritatilor locale pentru ca participantilor care-si sacrifica timp, suflet, energie si bani, nu vom reusi niciodata sa le multumim indeajuns!
Precizam programul:
- 10:00 - Sosirea invitatilor - absolventilor, vizionarea expozitiei de pictura
- 11:00 - Catalogul clasei - ,,ne asculta” inspector general prof. Domnica Murgoci si prof. univ. dr. Mircea Varvara.
- 12:00 - 13:00 - Filmul, intalnirea cu elevii, profesorii, absolventii
- 13:00 - Lansarea cartii ,,PRIMA CLASA.../ Personalitati de pe Valea Zeletinului”
- 13:30 - Concertul ansamblului ,,Privighetorile Zeletinului”
- 14:30 - Destainuiri si amintiri.
[ add comment ] ( 38 views )
Pentru ca vom reveni cu detalii in numarul urmator, incercam sa va sugeram ca sarbatoarea mintii din comuna Podu-Turcului, din Liceul ,,Alexandru Vlahuta” s-a conturat. Pe 29 mai, joi, de Inaltare se vor reuni oameni de mare valoare stiintifica, generali, mari spirite locale si nationale.
O garantie a seriozitatii, vigorii si valorii este ca Uniunea Ziaristilor Profesionisti si Grupul de presa Cvintet Te-Ra sunt organizatorii. Programul:
- 10:00 - 11:00 - Parada suspinelor. Daca unii dintre cei 22 nu s-au revazut de 55 de ani… daca alte 12-14 familii cu personalitati de dinainte si de dupa anul absolvirii 1959 se vor afla invitati de suflet, suspinarea nu poate lipsi.
- 11:00-12:00 - Catalogul - martor! Dintre cei 4 profesori (Domnica Murgoci, Mircea Varvara, Elena Tudorache, Iancu Grama) unul ii va lua ,,la ascultat” pe cei prezenti. Inutil sa spun ca 22 din cei 32 se vor stradui sa nu lipseasca la aniversarea lor.
- 12:00-13:00 - Filmul cu interviurile realizate in pregatirea int=lnirii.
- 13:00 - 13:40 - Concert ,,Privighetorile Zeletinului”
- 13:40 - 15:00: Lansarea cartii ,,Prima clasa.../ de pe Valea Zeletinului”.
Atentie ca este si prima clasa absolventa cu 11 ani ciclu liceal dar si prima clasa cu mari personalitati ale acestui areal.
Cand s-au pornit cercetarile erau 10-14 nume, acum sunt peste 90. Dintre acestia nu vor fi multi prezenti, nici n-au prea fost invitati dar C.D. Zeletin (?), Mircea Varvara, Ioan Berdan, Iancu Grama, Dumitru V. Marin, Gheorghe Popa, generalii Cheptine si Rotaru, nu pot lipsi. Vin, cred, si Dorinel Ichim, poetul Dumitru Braneanu (de la Bacau), Letitia Oprisan - pictorita de la Bucuresti, comandorul Ionel Tarina de la Constanta si multi altii. Pare mai mult decat interesant?
In pauze se vor admira tablourile Letitiei Oprisan, intr-o expozitie speciala.
- 15:00 - 16:00 - In ,,alergatura” dupa vreo maslina se vor derula amintiri, intamplari, momente de viata.
Pe langa cei aproximativ 50 de invitati, vor fi si cei din Podu-Turcului si mai ales elevi ai acestui prestigios liceu ,,Alexandru Vlahuta”.
In speranta ca aceste cuvinte sunt un preambul care sa anunte o manifestare social - cultural - spirituala de exceptie, pentru ca ne indoim ca asa ceva se va mai putea organiza vreodata. Invitam sa vina la fata locului pe oricine doreste.
*
Duminica Verzii, Partidul Verde, membru al Internationalei Verzi, se va afla in competitia europarlamentara. Pe tara sunt 24 de candidati, in judet Partidul Verde din Romania a reusit sa realizeze LISTE COMPLETE cu delegati in toate sectiile de votare si la BEJ.
Revirimentul ecologistilor este vizibil in 24 de judete din cate are Romania.
Va invitam sa votati numarul 10 pe buletinul de vot, sa tineti cont de 10 prioritati nationale de dezvoltare pentru o Romanie Europeana.
Sloganul verzilor: ,,Alege Partidul Verde, sa terminam cu uscaturile.”
Deci, nr. 10 pe Buletinul de vot pentru sanatatea dumneavoastra, alegeti VERZII.
Nota 10, nr. 10 la vot, vom fi cu totii de 10!
*
La multi ani tuturor, de ziua lor, Constantin si Elena!
[ add comment ] ( 29 views )
Continuare:
Memorabila ,,Coloana dorului de tara” inalta de circa 30 de metri, de langa biserica de lemn Rachitoasa, (cel mai vechi monument istoric), a sculptorului de origine romana din America, executant si donator, Patriciu Mateescu. Despre biserica, scurte mentiuni:
- Este cel mai vechi monument istoric, datat 1457, anul intronarii lui {tefan cel Mare. In chirilica o inscriptie consemneaza vizita domnitorului Vasile Lupu (,,eu, Vasilie v.v.), din pacate 70% degradata.
- Cimitirul este, de asemeni, foarte vechi (cu incriptii despre I. Mustea, Toader Zeletin s.a. si cu mormantul familiei profesorului si medicului C. D. Zeletin care-mi marturisea telefonic (pe 28 aprilie 2014) starea Domniei sale cu ,,sufletul plin, de ruine” si afirma ca unchiul sau George. Emil Palade nu s-a nascut la {endresti (punctual, Varatic) ci ca a copilarit in casa construita in anii ’30, care se mai pastreaza, dar altfel, si nu are legatura cu Motoseni.
Tot Domnia sa crede ca istoria culturala consemnata a locului ar trebui sa inceapa cu Episcopul Ioanichie al Romanului care a murit in 1759, provenit tot de la Motaseni (!) iar din lista nu trebuie sa lipseasca Alexandru Braescu, medic, primul profesor universitar din Moldova, creatorul Spitalului Socola din Buzau si prof. Palade fost si directorul {colii Normale din Buzau.
Il adaug pe romancierul I. D. Musat - Horia, rex Daciae, intemeietorul daca nu creatorul P.S.D., aripa (umana, alaturi de Stefan Voitec).
Datorita sarbatoririi centenarului (1982) Stefan Zeletin, sociologul, are monumentul si expozitia amintita in scoala Burdusaci, mult prea departe de ochii lumii.
,,Domnul C. D. Zeletin a donat casa (constructie impunatoare dar gata sa se prabuseasca) pentru muzeu dar n-avem fonduri sa-l amenajam”, zice primarul care se fotografiaza satisfacut langa ,,Coloana dorului de tara” a lui Patriciu Mateescu (sculptor american de origine romana, nascut la Rachitoasa), replica la Coloana Infinitului a lui Brancusi, de langa cimitirul neingradit al satului si cu vechea biserica din lemn, monument istoric!
Cum in intregimea ei cultura video este foarte volatila, sunt destul de rare imprimarile pe internet sau pe banda magnetica. Noua cultura care se prefigureaza are insa nevoie permanenta si de acest fel de dovezi materiale ca semn al continuitatii spirituale, deci si intr-un spatiu cu totul unic prin afirmarea atator personalitati izvorand dintr-un singur loc: Burdusacii.
[ add comment ] ( 22 views )