ANIVERSARE TVV 
Au trecut 29 ani de la întemeierea TVV, pe 5 decembrie 1990, cu prima difuzare în eter de Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie pe stațiile TVR, pentru ¼ din Țara Românească. A fost prima Licență acordată de CNA, 001/Tv, a fost prima televiziune de după Revoluție, din Moldova, a fost prima din județul și municipiul Vaslui, care a și scăpat cu bine din DECENIUL DUȘMĂNIEI, cel care a distrus multe din județ, mai ales economia și agricultura.
A existat momentul când „ora exactă” pentru conjudețeni se dădea la TVV, după cum spunea Gelu Bichineț, au urmat 3 recorduri mondiale, 6 naționale și 26 județene, adică muncă, îndrăzneală,
capacitate, muncă. Niciodată, absolut niciodată n-am primit ajutoare de la Instituții de Stat, nici măcar abonamente, pentru că nici Consliul Județean Vaslui, nici Prefectura n-au găsit măcar 50 – cinzeci – de lei să plătească o asemenea factură; cinci zeci de lei n-au plătit în ultimii 5 ani. Și mai vor să-i respectăm.
Așa că nu datorăm nici unui oficial, nimic.
Datorăm concetățenilor noștri mult: în dimineața zilei de
24 decembrie 1990, am urmărit special, cel puțin jumătate din
geamurile locuințelor erau luminate, la ora 7 când am difuzat, cu greutăți și invenții, prima casetă a TVV.
Că aici s-a făcut cultură și educație se poate ușor demonstra, fie și pentru că 480 de personalități culturale din țară (+ hienele politice) au fost în direct cu ai noștri.
Ce le-a spus Ambasadorul Statelor Unite, Rosapepe, ori Scheelle, ori alți ambasadori, ce le-a spus marele economist mondial Anghel Rugină (în direct) sau ce le-au comunicat cei înregistrați în Canada, America, Asia Mică, Europa, adică din vreo 32 de țări de unde am transmis în direct, toate au fost pentru oamenii locului care:
1. N-au receptat chiar toate informațiile furnizate, n-au vrut,n-au putut.
2. Suferă permanenta hemoragie a intelectualilor (nu numai a tinerilor), deci a materiei cenușii care nu poate fi acoperită în procesul acesta migratoriu.
3. Acum, nu mai avem decât televiziune online, ziarul Meridianul de 23 de ani, Revista internațională Meridianul Cultural Românesc.
DAR.
Prin Revistă, prin cele 14 cărți, din 36, consacrate Vasluiului, prin …77 …noduri culturale, prin 101 vasluieni pentru 100 de ani, prin 111 valori naționale pentru Vaslui care fac parte dintre cele 21000 de pagini consacrate acestui nerecunoscător centru de județ, căruia i-am mai consacrat, totuși, de vreo 700 de pagini, deja pregătită pentru tipar, BĂTĂLIA PENTRU VASLUI/ 222, printre noi/ memorialistică jurnalieră, chiar ținem Vasluiul pe harta culturală a lumii.
Vă întreb pe toți, cine ar mai putea face asta (pe banii și munca lui), unde, când, cum și de ce?
Aniversăm, acum, TVV.

*

Pentru câțiva șolticari…
Eu sunt omul muncii mele imposibil de egalat vreodată.


[ add comment ] ( 2 views )
Marile prietenii culturale de pe Valea Prutului / Marin – Mâcnea – Dima – Pricop – Tudosie 
De peste 5 decenii oamenii aceștia se cunosc, se respectă, se întâlnesc și… creează, fiecare în direcția predilectă dar cu deplin profesionalism.
De 3 decenii acești formatori de opinii și de cultură mult peste nivel local, împletind uneori actul creator cu impulsul politic, au ajuns embleme ale localităților în care trăiesc (excepție Pricop și Tudosie, decedați)...
De la Revoluție încoace D.V. Marin a ajuns cel mai mare jurna-list vasluian din toate timpurile, Ion Mâcnea este fără îndoială cel mai de seamă poet, monografist și infuzor media din Vetrișoaia natală, Toader Dima, dr. inginer agronom, fost parlamentar a ajuns primar și promotor al agriculturii performante, prof. Ion Gheorghe Pricop s-a afirmat ca mare scriitor, poet și aleasă personalitate locală, iar dr. ing. academician AOȘR Avram D. Tudosie, a adus în lume Busuioaca de Bohotin și peste 20 de cărți.
Coeficientul comun maximal: MUNCA, PERSEVERENȚA,
PASIUNEA, TALENTUL prezența lor în prim planul bătăliilor concurențiale în folosul comunității, susținute chiar și în confruntări naționale. Se adaugă cel puțin câte o bucată de suflet…
Diferențierile rămân de ordin strict profesional: unul a devenit reputat om de presă (de 62 de ani prezent în cea scrisă și mass-media), al doilea după încercarea de a deveni mic întreprinzător a ajuns primar în Vetrișoaia lui, azi pensionar, unde a realizat un muzeu etnofolcloric unic (Popasul Spiritului) dar și un grupaj de 13 statui consacrat marilor personalități ale culturii naționale – absolut unic și interesant, care-i asigură dăinuirea peste acest veac, al III-lea a publicat câteva romane și alte câteva volume de poezii care-l consacră ca talent pe deplin afirmat, totul din Duda, sat din care n-a plecat decât să-și editeze operele…, Toader Dima, după acele numeroase inițiative depuse în Parlamentul României pe teme de sprijinire a agriculturii (după ce a reușit să mențină cea mai productivă asociație agricolă „Agroind” de pe toată Valea Prutului, dacă nu cumva și din țară), a candidat și a reușit să ajungă primarul uneia dintre cele mai importante comune din județul Vaslui, Berezeni, iar Avram D.Tudosie a fost un oenolog rarisim, agronom și viticultor de excepție, creatorul unui Muzeu al vinului la Huși.
Vom mai scrie de multe ori, că aceste adevărate personalități,
oamenii aceștia, s-au respectat, s-au consultat și comunicat, au format separat dar și împreună o entitate culturală reprezentativă și durabilă pentru o suprafață de aproximativ 7000 de km pătrați din România, pe lunca Prutului (Vaslui – Huși – Duda Epureni – Vetrișoaia – Berezeni).
Un volum cu titlul (aproximativ) de mai sus, poate da o imagine a zbaterilor îndelungate dar și cu rezultate adesea spectaculoase ale unui grup din acel Curent Cultural Informațional Vasluian (CCIV) care a semănat credință în biruință o întreagă generație, într-o epocă istorică în mare frământare, în urma căreia se făurește o altă cultură existențială pentru toată omenirea, pentru românism, pentru oamenii locului.
O încercare menită să sensibilizeze și pe cei care mereu vin, care vor avea totuși nevoie de modele oricum ar arăta istoria acestor plaiuri, încă românești…
Succesul „social” în re-minor pe muzica poetului Ion Mâcnea Vetrișanu, acompaniată de trilurile păsărilor din Luncă adunate de Toader Dima, repovestite de toți în acorduri de suflet și entuziasm la o Zghihara de Huși, ar putea fi „varianta” jurnalistică finală, pe care noi o recomandăm ca MODEL.

[ add comment ] ( 1 view )
SĂ-I LĂSĂM ? 

Au trecut prezidențialele, încep să se cristalizeze elementele noii guvernări cu Primul Ministru Ludovic Orban, și o echipă ministerială ceva mai nouă și mai neașteptată. Oamenii vor, dar…nu prea știu bine ce trebuie să facă și atunci cred că mai pot greși. Unii miniștri au intrat deja în foarfecele televiziunilor stipendiate de PSD: uitați-vă la preotul răspopit sau la gloata lui Ghiță și n-aveți nevoie de lămuriri.
Firesc ar fi ca cel puțin o perioadă să-i lăsăm să mai învețe, să se documenteze temeinic, să ne furnizeze informații corecte și…utilizabile. Că toată lumea e plină de bunăvoință și promisiuni, e clar.
Pe actualul Prim-Ministru l=am intervievat prima dată cu mulți ani înainte, și cu 10 și cu 8, și cu vreo 5. A învățat mult de atunci, deși încă acum 5 ani îmi declara că e pregătit să fie și președinte al PNL și…pentru guvernare. Orban s-a declarat întotdeauna simpatizant al vasluienilor și prieten al subsemnatului, drept care acum mă bucur că a ajuns la butoane și chiar sper să facă ceea ce trebuie pentru noi toți.
Știind că și pentru preluarea unei funcții de director e nevoie de ceva timp pentru ca cineva „să intre în pâine” mă gândesc la toți acei care fie îl laudă fie îl denigrează, că omul, dar mai ales noul Guvern trebuie să fie lăsat să arate ce poate. Nu știu dacă luat așa zdravăn la tocat e și cel mai bine,
Să-i lăsăm, totuși ?


*
Anul acesta am scos 5 cărți : 101 vasluieni pentru 100 de ani, Liceeni la Podu Turcului, Marin D.V.-din seva istoriei, 111 valori naționale pentru Vaslui, Jale și eroism românesc la Cotu Donului…și după! Împreună cu Revista M.C.R. și articolele la ziar am tipărit aproape 5000 de pagini.
Urmează Bătălia pentru Vaslui/ 222 printre noi de aprox.700 de pagini, memorialistică jurnalieră.
*
Apare M.C.R. nr. 20. Ajungem la aproape 600 de colaboratori din toată lumea. Putem să ne mândrim ?


[ add comment ] ( 1 view )
BOANTA A DEMISIONAT (!?) 

Observațiile din editorialul trecut țin de realitatea din interiorul PSD-Dragnea care și-a nominalizat o ființă fără minte dar lingareță să=l continue. VVD știut să-i ducă oala, a condus guvern fără competență a împins în continuare pe tobogan partidul fără ezitare, a plecat cu mult scandal ca să facă și mai rău. Rău partidului și bine țării care se scutură cât se poate de repede de relele mereu promovate. Rămâne de văzut cât o ajută Guvernul Orban, PNL și Johannis.
Dracii vin prin sârme,voiam să-mi intitulez acest editorial, considerând că telefonul, televiziunea, calculatorul se alimentează prin tot soiul de sârme și cabluri. Diavolul juca pe sârmă în acest trecut imediat, dar și viitorul se anunță…tot prin sârme.
Să nu creadă cineva că e valabilă vorba „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor” pentru că în acest caz nu Iohannis făcea, ori poate face, ceea ce trebuie pentru bunăstarea românilor, pentru readucerea valorilor acasă, ci un guvern care să aibă grijile (că nu poate fi doar una) pentru oamenii săraci din țara bogată. Noua „echipă” pornită numai spre a-și umple buzunarele ar putea fi mai rea decât cea veche. Cel puțin la nivelul județului Vaslui, eu am mari rezerve…
Boanta a demisionat, dar deștepții din partid trebuie să alcătuiască o opoziție valoroasă care să-i supravegheze, să-i determine pe cei cu pixul să facă ceea ce trebuie (apropo de ce spunea Wilson), tot ei să pună acolo tot un deștept și nu vreo altă loază, pentru că bănuiesc ce umilință a fost pentru mințile înzestrate și treze încă în partid, s-o suporte pe „proasta României” cum îi face de râs. Ne mai putem mira de ce Johannis a defilat în prezidențiale ?
La Vaslui, liberalii n-au făcut mai nimic să scoată procentele (s-a zbătut Arcăleanu) care sunt ale lui Johannis și nu ale lor. De ani de zile apartenenții la PNL au fost pesediști vopsiți, și știu că liberalii și peremiștii erau în opoziție doar cu ecologiștii pe care i-am reprezentat și nu cu gașca aia câștigătoare a alegerilor locale și parlamentare.Când vreunul (ca dr. Moțet) ieșea la bătălie era șuntat rău, chiar îndepărtat ca să nu mai spun c denigrat era. Am simțit-o pe propria-mi piele când am candidat la primăria Vaslui: mergea grupul liberal în fața mea și le zicea oamenilor: „votați liberalii, dar nu și pe Marin”, și asta în tot orașul.
Mai cred că la nivelul județului Vaslui, vârful liberalilor este tot o săgeată boantă, că prea a pactizat cu psd-ul la putere…dintotdeauna.
Mai știu că tot PSD-ul va ieși la locale, și, probabil la parlamentare, deși are în formație câte un reprezentant care de peste un deceniu n-a rostit vreun cuvânt, să-i auzim măcar cum sună glasul. Știm dedesubturile.
Boanta a demisionat, dar, la noi, cum va fi cu vârful bont al PNL ?


[ add comment ] ( 2 views )
CU VÂRFUL BONT (VVD) în campanie electorală. 

Acum 5 ani scriam că, datorită forței vitale a PSD, Johannis nu avea nici o șansă la prezidențiale, mai ales că Victor Viorel era mai incisiv ca o viperă și avea zece procente în fața lui. Votul popular l-a impus pe neamț, cu toate eforturile celui mai mare partid politic: dacă poporul vrea…
S-a dus zdravăn în jos acest mare partid, după un Dragnea care l-a condus autoritar spre prăpastie și care și-a desemnat o slugă premierul României, o femeie care n-are mai nimic din ce să iasă politician, o tipă cu mari probleme în utilizarea limbii române, care în 9 - 9 !!! – ani de europarlamentar, când avea timp și bani mulți să învețe la 2 facultăți, a progresat înspre analfabetism și neștiință. Când a impus-o, fostul șef de partid a ținut cont de singurul său „merit” loialitatea față de el, în contrast cu ceilalți foști prim miniștri care și-au luat coada la spinare.
Nu se poate să nu ținem cont de forța din mase a urmașului PCR, cât timp populația îmbătrânită azi a crescut la ideologia internaționalismului proletar. Semnalez că înregistrez zi de zi o mobilizare fără precedent a dragniștilor nevoiți să argumenteze în felurite feluri că VVD ar fi tare potrivită pentru funcția supremă în stat. Deci împrejurul ei fac zid toți deștepții partidului, toți cei cu funcții promovați de sistem, fără cine știe ce merite decât cel esențial, știu să ducă oala de noapte a șefului. Și, să observăm că au fost cooptați de voie de nevoie și mari valori ale națiunii. Cum să accepte aceștia ca să-i reprezinte „proasta României” (tastați pe internet, să vedeți) să aibă în frunte pe o incapabilă patentată, devreme ce nici în 2 ani de când e prim ministru să nu dea semne de corijare, deci că învață câte ceva. Mare dilemă nu numai pentru cei deștepți cum și pentru oamenii simpli care știu cum a fost să aleagă președinții de CAP_ dintre sărmanii satelor, fără habar sau capacitate de agricultori.
Prost (proastă), dar e prostul nostru cam zic ei.
Slabă Dăncilă, dar așa puterea e la noi, gândesc ei.
Cu asta o ducem noi mai bine… dar aici, la noi acasă, unde, oricum, nimeni n-are ce ne face. (Că primarul e mare și tare, chiar prea tare într-o comună se tot știe).
Dar ce faci cu ȚARA când o… („prăpădită” ca asta) o duce către prăpastia cea mare ?
Plugul de arat pe pământurile noastre are fierul care desțelenește și ține direcția bună. Când din diverse motive acesta are unghiul negativ sau vârful bont nici vorbă să iasă treaba bună, chiar cu 5 brăzdare e jale ce iese. Păi, Veorica Vasilica nu e tocmai vârful bont ?
O să votez Johannis duminică, din cauza acestui vârf din PSD care, acum e candidatul cel mai prost din câți au putut fi, cu părerea de rău că deștepții de la bază s-au lăsat conduși de proștii de la vârf.
La vârful bont…va fi operația de după alegeri.


[ add comment ] ( 2 views )

<<First <Back | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | Next> Last>>