Am început să învăț, mai întâi poezii populare și versuri de
Eminescu, de pe la 4 ani; ai mei erau tare mândri de recitator. Am avut îndatorirea să-i recit lui Gheorghe Gheorghiu Dej, venit în campanie electorală în centrul de comună Giurgioana.
Am învățat să muncesc, tot de pe la acea vârstă pentru că aveam oi, vaci și destule orătănii prin curte și, ca cel mai mare (nu era așa, dar…) trebuia să am grijă de ele sau „să întorc oile”.
Carte chiar mi-a plăcut să învăț, așa că, am fost mai întotdeauna premiant.
Am făcut naveta din clasa a V-a la Podu Turcului, exact 6 km dus și tot atâta la întors. Uneori de 2 ori pe zi, pentru că veneam acasă pentru un „pandișpan” adică felii de mămăligă coapte pe plită, că
n-aveam bani pentru altceva de mâncare, pâinea era pe puncte, la cartelă.
Am păzit oi, viței, vaci, și am luat un serial de bușituri de la un berbec, Bidrighin, care era gata să mă omoare, într-un apus de soare. Până seara l-am văzut… pastramă.
Am adormit de oboseală pe câmpuri, în luncă (printre tot felul de vietăți, inclusiv șerpi), în pădure, în căruță, în colibă, în casă… dar și în hoteluri imperiale la Istanbul, Londra, Paris, Moscova, etc.
Am avut mare grijă de carte și învățăturile ei, călătoriile mele fiind ca să învăț, nu să mănânc sau să beau. Am învățat, i-am învățat și pe mulți alții. Asta fac de o viață.
Am iubit, iubesc, azi, mai ales munca și valorile naționale. O dovadă ar fi ziarul, TVV., revista M.C.R., ș.a.
Am învățat să mă strecor printre dușmani, unii crescuți chiar de mine...
Am condus: cârduri de oi, cirezi de vaci, clase de elevi, școli, tractoare, biciclete, mașini de tot felul, multe grupuri de excursioniști, în toată lumea, cămine culturale, biblioteci, grup de presă, organizații județene de partid și tot felul de întâlniri importante prin Europa.
Mai conduc ziar, TVV, revistă, o familie cu care mă mândresc, un grup de salariați… și sper să mă mai conduc așa cum se cuvine pe mine însumi, cât mai pot exista.
Dar:
– A venit o vârstă și e tare bine că mai pot fi creativ. N-ar trebui să mă plâng de singurătate când de aniversare am primit în total 117 telefoane, mesaje, imagini pe WhatsApp și cuvinte alese pe email și 51 de mesaje pe Facebook.
Altfel spus am o viață tare plină!
– A venit și Covid 19 în vizită și în familia mea, în extinderea sa planetară. Asta ne obligă la o doză de însingurare pe toți.
– Pe măsura înaintării în vârstă fiecare rămâne din ce în ce mai singur și oricum s-ar face „fiecare moare singur” zice romancierul Th. Man.
– Am țipat, am muncit, (și muncesc), am visat, am trăit, am condus… când, oare, rămân de tot singur?
[ add comment ] ( 2 views )
Am trăit tifosul exantematic în timpul foametei din 1946/1947, dar nu-mi mai amintesc bine ce-am suferit. Cu siguranță pot spune că eram slab, galben, numai oase, cu dureri pe care nu știam să le explic și nici nu prea era nevoie, pentru că o jumătate dintre copiii satului Giurgioana plângeau cam în același timp, cu aceeași boală, cu aceeași foame. Câți au apelat la ciorba săracilor din curtea unui gospodar, cam toți s-au îmbolnăvit în câteva zile, acuzând slăbiciune, temperatură mare (de speriat, chiar dacă nu erau termometre, toți știau cum se ia temperatura cu palma), dureri musculare, vărsături, și probleme de vedere.
Ca și pentru „cori”=rujeola, prima măsură era izolarea, apoi frecții cu rachiu, uneori țuică fiartă ca băutură, ceaiuri, tot felul de leacuri băbești, drept care doftoroaiele satului au devenit brusc cele mai importante. Cu excepția lor, toți se rugau la Dumnezeu să scape de valul extins câteva luni, așa că și pământurile nu prea erau lucrate în primăvară: se semăna și în luna iunie, era mare problemă cu sămânța, mare problemă cu vitele care să tragă la plug. Cine avea o vacă și un bou era boier, putea ara (deși eram mic am împins la coarnele plugului), semăna, grăpa. Cei mulți așteptau, că n-aveau ce face.
Statul încă necomunist ce să facă: doctori, nu, moașe, nici, medicamente… de unde (și la ce prețuri), hoți care furau de foame, gospodarii stăteau noaptea cu furcile de pază, ziua la treabă (nu erau decât vreo 7-8 dintr-o sută și ceva de gospodării).
Și era o foame… pentru toți. Cei care aveam o vacă cu lapte o îngrijeam ca pe sfântă, dându-i din porția noastră de mămăligă tăiată cu ața, îi aduceam frunze cu sacul din pădure, iarbă de pe lângă izvoare. Toți.
Și, era o foame… încât noi, unii dintre noi, copiii, știam bine gustul troscotului, al știrului, al baraboiului, al mugurilor de la copaci, al florilor de corn, de salcie sau cireș, ca să nu mai vorbim de făina de păpușoi abia adusă de părinți de prin Oltenia sau Ardeal, după ce vânduseră zestrea nevestelor sau fiicelor. Vreo 20 de copii au fost duși în Oltenia. Mai era și scarlatina peste noi.
Acum avem alt război planetar.
Fiul meu, Sergius, din Montreal, zice că durerile de mușchi sunt foarte mari, respirația e tare afectată, starea de slăbiciune și temperatură mare. Pare a fi scăpat cu bine, cu nădejdi, pentru că nu primesc salariu dacă nu muncesc, nu sunt medicamente, statul nu se interesează. M-au impresionat gesturile conaționalilor, inclusiv preotul, care le-au sărit în ajutor cum au putut și ei, plasând alimente, medicamente, la intrare în bloc. Se păstrează cu sfințenie distanța socială. Amenzile sunt foarte mari și nimeni nu crâcnește.
Noi n-avem numărul lor nici de îmbolnăviți, nici de morți. Dar, oricât de izolați trebuie să fim, tot trebuie să muncim, că de unde bani și hrană.
Sunt întrutotul de acord cu măsurile luate de autorități, oricât un Ponta ori Tăriceanu i-ar tot combate politicianist. Micul nostru noroc e că s-au luat mai din timp măsuri, pentru că era mare-mare jale. Un nepot venit din Anglia, Ionel este în carantină la Bârlad de 10 zile. Dacă trebuie, trebuie.
Ar fi o parte bună că re-vin acasă dintre cei plecați, dar tot Europa ni-i va absorbi, că fără forța noastră de muncă, fără creierele, fără medicii noștri vesticii mor, garantat.
Oare, putem să-i păstrăm aici, aproape, pe ai noștri?
Revin la doctorul Nelu Tătaru care, văd, că unii își fac vânt să-l atace în presă. La cât curaj, și cu ce riscuri își asumă, merită toate încurajările noastre. Bine că poate, subliniez, poate face ce e mai bine.
Că trebuie să mai așteptăm, e clar. Bine că nu e război, încă nu e foamete, nu sunt și alte boli… și dacă nu cedăm psihic, trecem peste acest val. Și, să înțelegem, să ne obișnuim cu coronavirusul, să-l evităm, și n-avem cum decât respectând măsurile impuse de Guvern.
Așa virus scăpat de sub controlul întregii planete, încă n-am avut.
[ add comment ] ( 1 view )
Mai că vrem, chiar dacă nu vrem, și anul acesta vine sărbătoarea cea mai fudulă a anului (Crăciunul-sătulul, Paștele fudulul) și, chiar în condiții de suferință pe tot globul, nu poate zice nimeni că nu-l așteaptă. Dintotdeauna Paștele… e Paște, adică momentul de bilanț,
înnoire și, suflecat mânecile pentru treabă. Se prea poate ca vreunul dintre toți ceilalți să creadă că „vino zi, ori vino noapte/apropie-te moarte”, dar noi, toți ceilalți, nu putem decât să admirăm florile primăverii (ce frumos a înflorit vișinul!), să ne umplem plămânii cu aer de primăvară și să trecem la treburi. Dacă nu muncim... de unde să ne iasă hrana?
E Covid împrejurul nostru, în țară, în toată lumea. De aceea am adăugat la urările mele de bine și adaosul „fără amenințări”. De pe tot globul atâta lume suferă, dacă la noi e situație de urgență, nu putem să nu avem în vedere recomandările oficiale: izolare socială. Am în familie un bolnav de acest fel de gripă și sunt tare îngrijorat, nu e de joacă.
Trebuie să muncim, dar trebuie să ne păzim (mai mult, mult mai mult) și să avem în vedere că vom conviețui cu acest flagel ani de zile de acum încolo, deci o amenințare directă și… apropiată.
Sprijin cum și cât pot măsurile guvernamentale care înseamnă grijă pentru om. Îl felicit pe doctorul hușean Nelu Tătaru că rezistă în prima linie, că ia măsuri și dă sfaturi, că răspunde la televiziuni și că… nu s-a îmbolnăvit (încă). Nu uit că te-am criticat, doctore, dar ce faci d-ta acum e de folos acestei națiuni și apreciez că vei continua. Am mai scris: să nu te lași, Nelu Tătaru!
Vine Paștele, luăm lumina la poartă, ascultăm și vedem slujba la televiziune sau la telefon, ne gândim la ceaiuri și alte medicamente, ne ferim de îmbrățișări, chiar cu cei mai dragi. Poate fi și mai rău.
A venit primăvara, unii am ieșit la muncile câmpului, toți, dar toți trebuie să muncim, că nimeni nu ne ține degeaba, nu ne poate plăti degeaba. Așa-i făcută lumea.
[ add comment ] ( 1 view )
Scriam în nr. trecut despre paradoxul acestei societăți omenești superdodate cu calculatoare și alte invenții peste nivelul de înțelegere al oamenilor: o materie ne-vie provoacă moarte mai ceva ca oricare război pe care omenirea l-a cunoscut. Sub denumirea de virus se
ascunde acel ceva încă necunoscut, încă netratabil dar morbid și
extrem de periculos. În câteva luni a pus la pământ economia planetei.
De la fiul meu din Montreal - Canada aflu că de 2 zile este și el „pozitiv” deși a stat în casă și a lucrat de acolo cât a trebuit să nu sufere sarcinile de serviciu. Bănuiește că la mijloc ar fi faptul că o vecină de la bloc, care nu știa că ar avea boala, a fost dusă pentru tratament în spital.
Din Europa avem știri și… tot felul de știri, care mai de care
alarmante: numai morți, infectați, nenorociți care fug cu microbul în ei… De la noi, doar că se înmulțesc zonele izolate și ar fi de mare temere. Înseamnă că e rău.
Autoritățile române își fac treaba. Bine. Chiar cât se poate.
Nu poate nimeni să anticipeze rezultatul bătăliei cu moartea
dimprejur.
Președintele statului apare mai des, măsurat, serios și cu doza de optimism. Nu văd pe nimeni altul să poată da încredere mai mare ca el, întregii populații, panicate la această oră.
Guvernul își face cât de bine poate datoria. Eu am o prețuire aparte pentru curajul ministrului sănătății dr. Nelu Tătaru, aruncat direct în bătălia cea mai cruntă, după fuga precedesorului. Văd că are omul acesta o îndrăzneală…
Noi toți ceilalți purtăm câte o fărâmă de responsabilitate, dar aceștia din frunte parcă se bat cu morile de vânt: niște vajnici
politicieni îi atacă să-i sfâșie ca haitele, urlând chiar că ce mai bine ar face ei. Deh, baba la gard.
Trebuie să fim alături de ei, pentru noi, pentru ai noștri.
Coronavirusul acesta va determina un salt serios în direcția informatizării în toate domeniile: văd că școala prin televiziune și
calculatoare (tablete) prinde aripi, și, poate se va simplifica și Direcția Mișcării Hârtiilor. M-am adresat la ANAF cu o cerere și nu se poate prin email, nici prin telefon, deci tot trebuie să merg la ei. Dar…
oameni buni, de acolo, de ce mă invitați personal? Dacă sunt purtător de virus? Ferească Dumnezeu, dar, din nou întrebarea, de ce pentru o hârtie… la voi? Știți cum spuneau bunicii mei către perceptori,
„dare-ar holera-n voi”, eu trebuie să schimb, „dare-ar virusu-n voi” ca să acceptați și online cererile?
Oricum ca și pentru ciumă, holeră, și Covidul, trebuie să-și găsească leacul. Problema e cât vom suferi până atunci.
[ add comment ] ( 1 view )
Ce uimitor paradox trăim: o lume întreagă vie, creativă, cu
rachete, calculatoare, vapoare, avioane și institute de cercetare, toată populația de pe glob nu reușește să lupte eficient împotriva unei creaturi fără viață periculoase și invizibile.
Indiferent ce credem despre cauza care ne-a adus aici, se dovedește că omul nu le poate face pe toate. Pe rând:
Religia nu l-a ajutat pe om nici împotriva ciumei, nici împotriva holerei, nici împotriva gripei spaniole sau ciumei bubonice, nici măcar împotriva scarlatinei și „cori-ul” (Rujeolei) dar a jucat un rol pozitiv că a deschis o fereastră a speranțelor pentru vii sau pentru cei din preajma morții. La fel când tot felul de călugări adunau morții în căruțe și-i aruncau în gropi comune, turnând var peste ei.
Toate molimele până în zilele noastre au fost combătute cu var stins și mai ales nestins și cu alcool, indiferent că s-a numit rachiu, coniac, palincă sau altfel. La noi există filmul Ciulinii Bărăganului cu un asemenea exemplu. Cel mai recent exemplu de epidemie distrugătoare a fost cea de după Război, tifosul exantematic, care și-a dat mâna cu seceta și cea mai cruntă foamete din Moldova anilor 1946-1947.
Au fost mult mai multe victime decât au produs războaiele de pe urma cărora și-au tras și originile.
Am informații directe de pe tot mapamondul, mulți dintre cei 585 de colaboratori ai noștri descriind nenorocirile de pe la ei, și confirmând neputința autorităților și a cercetătorilor de pretutindeni. În Canada se lucrează cât se poate de acasă într-o țară închisă, din SUA urmărim aproape în direct grozăviile de acolo, din China se varsă nenorocirile, de prin Africa știm câte ceva, iar din Europa cea deșteaptă curg informațiile cele mai aspre.
Nu sunt cercetări pentru vaccinuri, deși se împlinește curând un an de la primele semnale.
Nu e o politică de stat nicăieri sau sunt anumite secrete sau pericole care trebuie acoperite cu orice preț…?
Drept care toate – toate – guvernele își masacrează bugetele să oprească contaminările, izolările, carantinările, morțile, și cât de cât prăbușirea economiilor naționale și ale celor aliate. Cel puțin
Guvernul Orban a căzut de sacrificiu după jaful PSD și oamenii ăștia nu știu ce să mai facă să fie bine întregului popor român care trebuie să-și primească expatriații acasă, necăjiții de pe oriunde au ajuns.
Îl compătimesc, îl respect imens pe dr. Nelu Tătaru, un penelist vasluian pe care l-am criticat aspru și des, că a intrat într-o bătălie cu molima înfiorătoare deși el este chirurg. Și BUN.
Vreau să-l încurajez atât cât pot și prin aceste rânduri pentru curaj și abnegație (că înaintașul său a șters-o englezește), pentru că în fapt el poartă toată greutatea acestui război VIZIBIL NUMAI DIN PARTEA APĂRĂTORILOR vii, împotriva unei „lumi”invizibile moarte și care aduce MOARTE. Cândva moartea venea cu coasa, acum vine cu Covid 19, nu știi de unde, când și cum.
Doctore Nelu Tătaru…să reziști, te rog. E bine că-l ai pe-aproape pe Arafat și pe Cercel..E bine că Ludovic Orban e și mai aproape, preluând impactul cu publicul înfricoșat. De ce naiba unii o tot dau pe politică, de ce vipera asta de Victor Ponta își bate joc de acest neam, ca și Tăriceanu, ca și Ciolacu.
Lumea zice ușor: să-i ia dracul pe toți că se hârâie prin gard.
Putem să nu observăm că singurii care se bat în acest război sunt Orban și ai lui ?
Poate că scăpăm cu bine cât mai mulți dintre noi…!?
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
