timpului și mai ales intelectualitatea momentului din ambele provincii. Protagoniști au fost poetul=rege-al poeziei Vasile Alecsandri, istoricul și promotorul Daciei literare (1840), marele patriot Mihail Kogălniceanu și, evident colonelul Alexandru Ioan Cuza, ales domn prin întâmplarea că nimeni nu-i putea împăca pe cei 5 pretendenți.
Al.I. Cuza a marcat istoria națională deși a domnit doar până în 1866.
Luna ianuarie este importantă mai ales pentru acest unic moment național UNIREA celor două principate de atunci Moldova și Muntenia, care au trebuit să aștepte mai bine de ½ secol până la întregirea cu Ardealul, din 1918.
Rog cititorii să nu uite că în 1475, pe 10 ianuarie, sub zidurile Vasluiului, în mlaștina pâraielor care se intâlnesc pe aproape, Ștefan și oastea lui i-au înfrânt pe turci. Când i-am revăzut sabia în Muzeul Topkapî, ca o importantă mărturie istorică turcească, am realizat și eu uriașa contribuție moldoveană la triumful Ortodoxiei și a creștinătății, pe care nici noi n-o valorificăm cum trebuie, nici alții.
Urmează, îndeosebi sărbătorirea lu I.L. Caragiale, pe 30 ianuarie 1852, iată iar un număr ceva mai rotund de ani.
E destul să afirmăm că ne aflăm astăzi sub zodia lui Caragiale?
[ add comment ]
După cum se știe și se vede, am înființat o bibliotecă privată de stradă, pe Frunzelor 2, din Vaslui, cu pretenție de unicat în România. Nu i-am dat numele marelui poet să nu-i sperii pe cei care nu vor să citească.
Vă înștiințez că s-au furat cărți în repetate rânduri, ultima dată pe 6 ianuarie, de Bobotează deci, și… m-am bucurat: e semn că se mai găsesc cititori de operă tipărită. Ziarele de pe rafturi s-au topit de mult.
Existența de peste un an a acestei biblioteci de stradă, primirea cu bucurie de către trecători, starea ei acceptabilă după atâta timp, ar fi dovada că nu toată lumea aleargă după mațul gros ci mai sunt dintre cei care vor să-și mobileze mintea.
VASLUIENI apărători ai limbii Și
spiritului românesc
(valorile)
În bătălia cu cuvântul putem înregistra un număr oarecare de aspiranți. Când e vorba să fie și talentați, deci să-i trecem printr-un ciur (dacă nu sită, oricum nu prea deasă) rămân foarte puțini și... mai toți de vârsta a III-a. Tineret… deloc.
Vă dau repede lista: Bârlad – Dorina Stoica; Alexandru Vlahuță – Gabriela Ana Balan; Puiești – Petruș Andrei; Huși – Th. Codreanu, Costin Clit, Vicu Merlan, poate preotul Miron; Vaslui – Vasilica Grigoraș, Valeriu Lupu, D.V. Marin, Pavel Toma. Schingiuitori ai limbii române ar mai fi la Codăești și Vetrișoaia (vom discuta curând despre ei).
Aceștia sunt oameni de mare valoare, cu OPERĂ și cu prezență în difuzarea operelor lor și ale altora în public, cu oarecare recunoaștere locală și națională. Când e vorba despre recunoaștere internațională… rămâne doar prof. dr. Dumitru V. Marin.
Ce-au reușit aceștia, doar prin eforturi personale, cu
sacrificii de toate felurile, dar mai ales cu talentul lor nativ?
1. Să schițeze puncte luminoase creative într-un județ unde aculturalii comunistoizi îmbogățiți îi neglijează, ocultează sau sabotează. Poate-mi spuneți dvs. care ar fi fost gesturile de încurajare, prețuire sau răsplată a vreunei oficialități locale că eu nu știu.
2. Un sfert dintre cei de mai sus sunt recunoscuți pe plan național.
3. Unul singur este recunoscut, lăudat, remarcat în
mediile culturale din Canada (D.V. Marin este membru ASRAN), Australia, Germania, Italia, Anglia, Basarabia.
4. Revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC este cea care alături de opera și ziarul lui D.V.
Marin au pus Vasluiul pe harta culturală a României, Europei și a lumii.
DE CE EMINESCU ESTE STINDARDUL NOSTRU:
– Ne reprezină în lume de peste un secol prin poezie, istorie, jurnalistică, proză, dramaturgie și… mai ales,
PATRIOTISM.
– A valorificat, ca nimeni altul, folclorul românesc.
– Diversitatea operei dar și valoarea ei este evidentă de la cititorul de clasa I până la pensionarul cel mai vârstnic, ori diasporeanul de oriunde.
– Unică reflectare a istoriei și tradițiilor românești
– Este intrat în panoplia valorilor umanității alături de Goethe (Germania), Shakespeare (Anglia), V. Hugo (Franța), Leopardi și Dante (Italia), Pușkin (Rusia), Whitman (America) ș.a.
– Într-o încercare de a se determina de către presă personalitatea reprezentativă pentru români s-a stabilit că Ștefan cel Mare și M. Eminescu sunt primii pe care trebuie să-i recunoaștem.
– Modelul de limbă română și simțire poetică este Mihai Eminescu.
[ add comment ]
După descătușările publice cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, după spectacolele de sunet, lumină, coregrafie și vestimentație, specifice, sub semnul urăturii de Anul Nou, după un somn regenerator, mai fiecare gospodar se gândește la ce mai poate sărbători în acest început de an, la ce-l așteaptă, la ce să viseze în aceste condiții de pandemie, adică o boală care afectează întreaga lume.
Majoritatea oamenilor stau și tot stau la televizoare, privesc fără să bage ceva în cap, îi preocupă tot ce înseamnă mațul gros. Unii, mai puțini, dar sunt dintre cei care se
gândesc doar la furatul lor cel de toate zilele. Și, și mai puțini se gândesc la metaforă și creație. Ăștia sunt oamenii de valoare ai Vasluiului, puțini și foarte puțini. Că nu-i încurajează
nimeni să fie mai mulți după „bunul spirit” provincial, că nu le ajunge migrația creierelor ci se preocupă cum să-i desființeze și să-i prigonească pe cei care cu adevărat pot să fie creatori.
În luna aceasta avem sărbătorile religioase de 1 (Sf. Vasile), 7 (Sf.Ioan) și 30 (Sf. Vasile, Grigore și Ion);
În această lună trebuie să sărbătorim nașterea lui Mihai Eminescu (15), nașterea lui Ion Luca Caragiale (30), mari sărbători ale spiritului românesc; între ele Ziua Unirii, pe 24, dar cum văd eu că izbucnește post comunismul, curând va fi și 26.
Țăranul care nu avea sărbătoare niciodată pentru că ori trebuia să dea de mâncare la vite, ori avea de lucru cu zăpada, ori pregătea vreun car, plug, grapă, ajuta la țesut, la tors (clăci) spunea că e sărbătoare când ai mâncare și băutură.
Și-și căta de treabă.
Astăzi, noi am fi în sărbătoare dacă am scăpa de pandemie.
Dar măcar atât: un gând bun și de prețuire pentru sfinții limbii române, cel mai mare poet și cel mai mare dramaturg din toată istoria românilor.
[ add comment ]
Ca purtători de făclie arzătoare pentru aceste locuri, rostim, după tradiție:
LA MULȚI ANI, cu sănătate și spor.
Înțelegând că munca fiecăruia îi conferă drepturi de vizibilitate socială, vă felicităm pentru munca de peste an, să ne așteptăm la mai mult și la mai bine, tot prin forțele noastre. Vom trece și de molima asta și de dușmăniile generate de sărăcie și ignoranță, și de propriile neputințe.
Speranța este izvorul nostru nesecat de energie.
La anul și la mulți ani cu fericire!
[ add comment ]
Luna aceasta, cam de sărbătoare îndelung așteptată, pentru că nu este depășită ca speranță, valoare, putere de sugestie și prestanță peste an decât de Paște, adică de luna în care e și Paștele, are câteva momente la care putem să slobozim cele mai optimiste gânduri:
1 Decembrie (1918), nu numai că e Ziua Națională a românilor ci pentru circumferința unor evenimente legate de făurirea Statului Național Român. Nu vreau să scriu aici de Adunarea de la Alba Iulia, moment chiar de unitate românească, nici de Credenționalele de atunci sau din 1990, când ne-am aflat și noi printre cei care au jurat credință Nației, limbii, poporului.
5 decembrie 1990, a luat ființă I post TV, la Vaslui, Licența 001 TV.
6 decembrie… când cei vârstnici cred mai mult decât cei mărunței în existența Moșului Nicolae cel care are grijă să apară daruri în ghetuțele copiilor. Personal, cred că e un bun prilej să ne amintim de unul dintre cei mai mari 5 învățați ai acestui NEAM (împreună cu Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, G. Călinescu), cel mai mare istoric român din toate timpurile Nicolae Iorga, un adevărat fenomen intelectual al primei jumătăți de secol XX din toată lumea. Cele 20000 de titluri și peste 2000 de cărți rămân atestatele în toată istoria universală.
20 decembrie: Să poposim „un pic” la Sf. Ignat, adică cel care ne invită să ne bucurăm de roadele carnale ale pământului, pentru că începe sacrificarea porcului, cu pomana lui, cu petrecerea lui, cu îndestularea tuturor până la urmă. „Crăciunul sătulul/Paștele fudulul”, zice poporul. Dacă, măcar ½ din populație taie vreun godac, atunci gustă sau se satură toată lumea, că de aceea sunt neamurile.
NOI SĂRBĂTORIM ȘI PE 24 DECEMBRIE 1990, când am difuzat prima emisiune a TVV, între 7 și 7,45, cam pe 1/3 din teritoriul României. Era Ajunul.
25- 27 decembrie, zile de sărbătoare din veac. Erau hore, erau colinde, erau multe manifestări populare (am numărat, într-un studiu, 101), care să exprime bucuria de a trăi… omenește. Afirm că numai din cele văzute de mine, în vreo 75 de ani, mult prea multe au dispărut, destule s-au transformat și destul de puține (și cam rele) am importat. Firișoarele de aur ale creației populare sunt aproape dispărute, și, peste puțin timp vom vorbi de firișoarele de aur ale limbii române împrăștiate în lume și nefolosibile ca podoabe. E o discuție lungă, despre care scriu în M.C.R.
31 decembrie, AJUNUL Anului Nou. Este momentul descătușării populare executând, privind sau măcar gândind la schimbarea anului în cadrul spectacolului sincretic: Sunet, Lumină, Dans popular, Muzică, Măști… băutură și voie bună. Pentru că nu le au pe toate astea, târgoveții de pretutindeni se adună în piața publică să se bucure de focurile de artificii, de sorginte veche chinezească. Și românii de odinioară pocneau din pistoale, puști, bice, sunau din corn, bucium, zurgalăi, cârceie, tălăngi, însoțite de triluri de fluier, caval, cimpoi, țambal, cobză, vioară, țiteră și multe altele. ERA, odată…
Și, era Biserica, mereu alături de oameni.
Dar, mai ales, era viața plină și cu mulțumire deplină pentru munca fiecăruia.
De ce să nu ne bucurăm pentru viață… și anul acesta?
[ add comment ]
Calendar
