Am fost la deschiderea „Conferinței Naționale” de pe 17 iunie, ora 10, la Sala de conferințe din Satul de vacanță a lui Temistocle Diaconu, alt primar perpetuu chiar de la Revoluție încoace. Despre el… în curând.
N-am crezut niciodată că o astfel de reunire trebuie organizată pentru elocința politică a cuiva. Și senatoarea Gabrile Crețu și-a dat în petic, mai mult a dovedit calități de actriță, inflexiunile vocii, gestica mâinilor, buna frazare actoricească, îmbrăcămintea, toate spre a comunica preocuparea d-sale pentru viitorul tinerilor necăjiți… ne-a vrăjit. Ba, chiar cu totul, drept care am filmat tot ce a spus, adică a vorbit, artistic, fără să spună nimic, decât să afirme teze politice din partidul d-sale. Cei prezenți în sală au ascultat-o că n-au avut ce face. Poliloghia politicianistă nu i-a adus nici măcar aplauze, că, deh, la ele se aștepta: ditamai senatoarea să nu fie aplaudată…?!?
Am vrut s-o întrebăm dacă va face vreodată ceva pentru cultura vasluiană, că până în prezent, așa de mulți ani, n-a făcut mai nimic. Iar ce-a spus nu e cultură.
După găunoasa cuvântare, Gabriela noastră s-a retras pentru o importantă misie pe ONLINE. Deci n-am realizat interviul pe care ni-l doream ca să ne înfruptăm și noi din noianul de înțelepciune adunat în acest post regește plătit. De mult, mult, pe bani buni, buni, și geaba (cumva) pentru vasluieni.
Plângem cu lacrimi amare și astăzi…
l
„De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii.”
(M. Eminescu)
[ add comment ]
Duminica Tomii:
Nici nu era întuneric, nici nu se vedea bine ceva din curte unde rațele măcăiau.
Într-o cameră din casa de țară cu 3 odăi, pe un pat din scânduri având mindir umplut cu paie, Mărioara urla de durerile facerii, „asistată” de fiica sa, Constanța, care avea 11 ani, care nu prea știa ce să facă și era tare înspăimântată de țipetele mamei, pentru că moașa satului, baba Lisaveta, nu era acasă, și degeaba s-a tot dus Vasile-fiul după ea, mama lui tot singură se zbătea urlând, și tot sprijinindu-se de laturile sau de spătarul patului, tot svârcolindu-se, a provocat surparea scândurilor cu tot cu mindirul rupt și paiele au curs pe pământul lutuit dar curat. La zgomotul făcut de prăbușirea patului a fost slobozit în viață, în paiele de ovăz, și copilul care va purta prenumele de Trică, deși nașul său de peste câteva luni, Dumitru Tătărăscu a insistat să fie trecut în acte Dumitru. Ar fi fost 28 aprilie 1941.
Primul său țipăt a fost odată cu prima geană de răsărit, între noapte și zi.
În semiîntunericul accentuat nu se putea desluși dacă mai era cineva în curte, dar zorii zilei își trimiteau geana luminoasă dinspre răsărit, când Vasile l-a auzit țipând și a înțeles de nașterea noului său frate.
După asemenea dureroasă zbatere, chiar dacă era la
a 6-a naștere, Mărioara gemea înnăbușit, ușurată, lăsând pe Constanța să ridice boțul de carne însângerată, un fel de arătare roșie, și să-l bage în covata plină cu apă caldă, după ce cu un cuțit de bucătărie îi tăie ombilicul pe care îl înnodă să nu se infecteze. Fusese învățată din timp ce are de făcut, ba, mai primise sfatul ce să facă dacă lehuza murea la nașterea aceasta parcă mai grea ca la ceilalți copii, 3 băieți și 2 fete
dintre care mai avea fetele și 2 băieți, toți trimiși în chilerul de după grajd. Era, însă, primul băiat cu Vasile, bărbatul de al doilea, acum aflat militar-concentrat la Frunzeasca, lângă Tecuci, unde era un important poligon de instrucție pentru artilerie și infanterie. Tunurile se auzeau bine la Giurgioana.
Peste 51 de zile (noaptea 21/22 iunie 1941,ora 02) armata română trece Prutul, pentru întregirea neamului, la ordinul lui Ion Antonescu de pe peronul gării Zorleni. Primul mitralior care a trecut râul a fost sergentul Vasile Marin I, rănit la Țiganca, și singurul scăpat dintre cei 11 ai plutonului.
Constanța zicea des: „Tu ai țipat prima dată când a apărut o rază de soare”.
Poezii pentru Gheorghe Gheorghiu Dej (conducătorul PMR, apoi al țării).
Giurgioana era centrul de comună, era sat răzeșesc, era important din punct de vedere politic pentru atragerea răzeșimii la opera de implantare și victorie a partidului care nu era încă denumit comunist, un denominativ care îngrozea populația care detesta bolșevismul. Nici politica de atunci, în 1948, nu accentua prea mult cu „Stalin și poporul rus,
libertate ne-au adus” „borșovicii” semănând teroare și mari temeri în rândul țăranilor, chemați la vot sub semnul soarelui.
Nu era glod pe drumurile satului.
La adunarea celor vreo 35 de oameni din peste 300 ai satului strânși de frații Vasile I, + Vasile II - Liță, Marin, porecliți Clisoi, dar oameni tineri, muncitori, cu ceva stare și foarte semeți ca răzeși de sânge, s-a procedat la alegerea secretarului de partid (Vasile I), la ceilalți membri de conducere ai organizației, mai toți primind câte o funcție-fantomă. A apărut în mijlocul oamenilor un tip de înălțime medie, cu șapcă muncitorească pe cap și frunte proeminentă sub cozoroc, cu haina deschisă în carouri, cu revere late, cu pantaloni largi strânși deasupra bocancilor care se încheiau cu șireturi agățate pe butoane strălucitoare. Era însoțit de un alt tip îmbrăcat cu palton, sub care ținea ceva rigid, care avea grijă ca de „tovarășul secretar general” să nu se apropie prea mult cineva, era persoană de protecție. S-a prezentat simplu: sunt Gheorghe
Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Muncitoresc Român, din Bârlad de loc, după care a luat loc pe banca lungă din spatele clasei, lăsându-l pe un oarecare de la județ să-și facă treaba la formarea organizației și alegeri. În final a vorbit circa 10 minute despre pământul care se va da oamenilor, despre păstrarea tradițiilor răzeșești, despre educația copiilor, văzând că în sală erau 4-5 plozi mai mari. După adunare, către după-amiază, a fost invitat la masă în casa lui Liță (Vasile II) de lângă școală, iar la ieșire, Vasile vrând să se fălească în fața lumii cu fiu-său Trică, l-a pus să-i recite poezii oaspetelui (care nu părea așa de interesant pentru căciularii locului).
Copilul s-a executat recitând „Codrule, codruțule” de M. Eminescu, și din Alexandru Vlahuță un pasaj legat de „minciuna stă cu regele la masă” precum și din Coșbuc „când foamea ne va răscula, hristoși să fiți, nu veți scăpa, nici în mormânt” Nu prea înțelegea el totul, dar recita cu ușurință multe alte poezii.
A urmat seria de întrebări ale lui Gheorghiu-Dej, pentru stimulare și impresie artistică pentru țărani. Băiatul a răspuns la toate, oaspetele a scos câteva bancnote din buzunar să-l premieze, dar i-a pus și întrebarea „cine este primul secretar al PMR” la care piciul, repede: „e nenea Liță” pentru că auzise el printre copii cine face propagandă pentru noul partid.
– Ei, dacă știai (însoțitorul șoptise deja, că, tovarășul Gheorghiu-Dej), îți dădeam toți banii ăștia, așa uite numai 5 lei.
Cu banii ăștia se putea cumpăra atunci o jumătate de bou (prețul unuia bun, 10 lei) și lui Trică nu-i părea rău că n-a primit mai mult, ci pentru că n-a știut să răspundă corect. Țăranii cu opinci, haine rupte dar curate, căciuli vechi și sparte, unii nebărbieriți de mult, așteptau. Câțiva aveau ciomege sau cârje, doar puțini știau să citească și se semnau cu degetul pe hârtie.
Cum putea să știe copilul, pentru că nu știau nici oamenii satului cine este Gheorghiu-Dej, care mai spuse înainte de a pleca spre Răcușana-Podu Turcului:
– Copilul acesta poate ajunge departe,
țineți-vă de el.
Vasile Marin și-a sacrificat și cămașa de pe el, ca fiul său să învețe carte: până în clasa a VII-a a fost printre premianți, la Liceul Podu Turcului printre cei bunișori, uimindu-i pe toți când, cu atâtea greutăți întâmpinate, la Adjud, a absolvit Examenul de Maturitate (= Bacalaureatul, 7 din 31, mare, mare performanță, atunci, în 1959), comparabilă cu o altă premieră: a fost cu primul doctorat din aria celor 7200 de km pătrați ai Văii Zeletinului.
[ add comment ]
Avem în viață momente grele, ușoare, de cumpănă, de bucurie, de regret de… fericire. Avem zodii, caractere, noroc, diferite și schimbătoare, avem viața organizată mereu de alții și rar clipele noastre de deplină libertate. Există motorul social care se numește FOAMEA, cea care ne mână la muncă și orice fel de activități. În acest iunie avem bucurie, pentru că recoltele se arată bune și foarte bune, am scăpat de pandemie și pentru că putem spera mai mult decât altădată. Cea rece: fiscul e foarte prezent, INFLAȚIA ne topește!!! Scumpirile astea ne bagă în neagră nenorocire. Dar cum speranța nu poate muri, să ne întoarcem la… optimism.
Unii se bucură deja de roade ale muncii lor: apicultorii. Anul acesta a fost acceptabil spre bun, adică salcâmul a dat cam 8-10 kg. de familie și cum mierea a ieșit foarte albă și ademenitoare, ne zbatem să avem de consum. Și eu am scos ceva-ceva, am făcut roiuri sau familii noi, mă relaxez lângă stupi, în mama natură. Am dobândit o așa oboseală intelectuală încât îmi revin foarte greu; trebuie, totuși, să iasă Meridianul
Cultural Românesc, nr. 30/2022, trebuie să iasă la timp ziarul, mai trebuie filmări la fața locului, deci dorința de odihnă, cade. M-am bucurat văzând editarea cărții „Groparii
culturii vasluiene” (nr. 54), că acest copil talentat numit Cătălin Sîmpetru reușește să scoată lucru de mare calitate (mi-e drag ca și copilul meu), și cred că m-ar putea suplini un timp. Și el face parte dintre bucuriile vieții mele.
M-au vizitat nepoții, de câteva zile se află în România fiul meu „canadian”, Sergius Lucian cu soția sa Ina, și tot de atâtea ori mă bucur de apicultură.
BIBLIOTECA STRADALĂ de pe str. Frunzelor nr. 2 are din ce în ce mai mult succes, așa că trebuie să mai pun carte pe rafturi, pentru că cei care le-au luat încă nu le-au adus înapoi: și tineri, și vârstnici și maturi. Chiar mă bucur de acest fapt cultural, deși îmi pare rău că au scăzut colaborările localnicilor de când cu accentuarea presiunii tripletei absorbante, adică a ocultanților declarați: Pavăl – Buzatu – Mocanu. Apropo, d-le Buzatu, d-ta ai pus-o pe Mocanu (mai mult pe
avocatul ei, Mancaș) să mă dea în judecată? Altă cale de răzbunare și mai nouă… n-ai găsit?
Prea m-am risipit în lume, să nu știu cine sunt. Te întreb: d-ta știi cum sunt tratate în toată lumea valorile de talia lui D.V. Marin? Să nu spui că nu știi, că nu te cred, pentru că nu ești tâmpit ci numai răuvoitor. Să zicem că n-ai citit decât o carte dintre cele 54, că n-ai citit decât vreun articol din Revistă și nu citești cumva ziarul ca să nu te doară capul. Dar, pentru că pe acestea le-ai primit direct, chiar nu le-ai răsfoit?
Vasile Pavăl, mai scoți anul acesta fonduri nerambursabile pentru cultură? Că anii trecuți ai deturnat 4 mi-liarde de lei vechi spre alte scopuri. Acum… ce faci?
Ramona Mocanu, cum ai semnat adresa aia semnalată ca de om tâmpit?
Din păcate aceste ultime 3 paragrafe sunt triste și… reale. Și tare nu mai vreau să mă ocup de asemenea sabotori ai culturii județului Vaslui. Numai, că, vedeți dvs. nimeni nu are curajul să se agațe de matrapazlâcurile și mâna lungă a acestora, și atunci, destul de timid fac eu aceasta.
Mai cred că cetățenii ăștia pot fi oameni.
Chiar sunt optimist în ceea ce privește viitorul?!?
[ add comment ]
Răsuflăm ușurați după restricțiile impuse de pandemie, dar tot din greu din cauza inflației galopante pe care guvernanții o motivează cu războiul din Ucraina.
Puseul inflaționist le convine de minune lor, că nouă,
nicicum, și e o pârghie de racordare le prețurile din U.E. Cu război, molimă sau altceva, noi n-ar trebui s-o ducem așa de rău, adică din rău în mai rău.
Dintotdeuna sărbătorirea copilăriei a fost prilej de întoarcere la frumosul vieții, pentru că toată copilăraia asta provoacă optimism și încredere în viață. În urma unei vieți petrecute în câmpul didactic, om cu familie deci și copii (care la rândul lor au acum copii, ba și nepoți), cu preocupare într-ale scrisului de când mă știu, m-am bucurat strașnic văzând copiii de la Grădinița din apropiere, care de care mai „amețiti” dar ascultători față de educatoare, care se pregăteau de spectacol…
De ce să știe aceștia de inflație, război, lipsuri?
Dacă viața de matur ar fi așa cum se visează, n-ar trebui. Dar, nici în povești nu mai poate fi liniște și frumos originar, iar în viața reală mulți au pierdut pragul de subzistență. Dacă se așteaptă la ajutorul societății… toți sunt pierduți, pentru că dacă nu se ajută ei, nici Dumnezeu nu-i ajută.
Sărbătorirea copilăriei este în tradiție. Și cum s-a iscat ideea de mare sărbătoare mare a unor profesii sau a unor idei, aceasta și începutul anului școlar sunt cele mai necesare și folositoare.
De 1 iunie să vrem ca mlădițele, sau boboceii, sau florile acestea, să ajungă ce vor ei, dar în primul rând oameni.
De sărbătoarea lor meritată avem cu toții nevoie.
Toate vlăstarele acestei patrii să ne trăiască!!!
[ add comment ]
Ne propunem să completăm informația publică din numărul de acum 2 săptămâni, cu ocazia unor aniversări legate de vârsta subsemnatului, de durata apariției ziarului, de împlinirea celor 30 de numere din revista internaționalizată MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC apărută la 1
februarie 2015.
Completăm:
– Subsemnatul… împlinesc acuși 65 de ani, de la primul articol publicat în ziarul băcăuan Steagul Roșu, intitulat
„Bibliotecarul n-are timp” (1957). E ceva, longevitate în lupta cu cuvântul în România.
– După aproape 26 de ani, ziarul zonal Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău are și el o vârstă demnă de atenție, mai ales că suportul scris al oricărei publicații este în cel mai mare pericol, ziaristica în forma ei tradițională (de pe la Courier de
Moldavie/ 18 febr. 1790/ sau Albina românească/1 iunie 1829/ – încoace) se duce pe calea neînturnată din cauza formelor de cultură computerizate.
– „Am petrecut” ediția a VIII-a a Simpozionului Național (acum internațional și el) de joi, 28 aprilie 2022, nu o ediție de lux, ci altă dovadă de multă muncă, de ambiție culturală în folosul moldovenilor (o fi fost la Vaslui, dar au participat personalități de valoare din țară, iar ziarul se duce în mai multe județe și mai multe continente). Am început să credem că primarul Vasile Pavăl a ologit, pentru că nici la un asemenea fapt cultural nu a participat, și-i ține bine în frâu și pe viceprimarii cărora le tremură mațele în ei că mâine-poimâne îi dă afară. Bravo, Vasile, pentru stimulul pe care ni-l furnizezi…?!? Să nu-ți fie de deochi…?!?
– ÎMPLINIM ani cu NUMĂRUL 30/ 2022, adică vreo 4800 de pagini format A4 care includ producții spirituale ale celor peste 850 de colaboratori din 32 de țări. Nici cel mai nepregătit om nu poate nega aceste excepționale realizări înfăptuite aici, la noi, în comuna Vaslui pe care am ridicat-o pe harta culturală a lumii. Acest număr – 30 – nu va avea număr suplimentar de pagini, ci va fi completat cu nume noi, mari, prestigioase, onorante pentru cultura universală, românească, deci și pentru noi. E drept că ne batem aici, pe plan local, cu gropari de elită din conducerea județului și a municipiului. Și mai drept e că, ăștia, nici nu vor să audă de localismul creator, de personalități ale locului, de stimulente pentru materia cenușie de aici care se tot risipește în alte părți ale lumii.
– GROPARII CULTURII VASLUIENE acționează, acționează. În loc să ne sprijine, directoarea de Muzeu,
Ramona Mocanu, ne acționează în judecată. Ba, și mai mult, când am solicitat un spațiu pentru re-unirea participanților, aceasta ne răspunde pe 9 mai, la o lună, adr. 766/09.05.2022 (noi am avut Simpozionul pe 28 aprilie), cu un text de tâmpiți scurt și la obiect: „la data mai sus menționată sala e ocupată” Halal promotoare culturală, clar analfabetă. Pentru noi e iarăși clar: nu trebuie să ne mai pierdem timpul cu asemenea specimene.
– După cum se știe, de peste un an de zile am deschis pe str. Frunzelor 2 Vaslui singura BIBLIOTECĂ STRADALĂ din județ. Cele câteva sute de exemplare supuse arătării la public își au rostul lor în educația oamenilor. Ei, de când cu disputele publice din ultima vreme mai multe dintre volumele expuse au fost găsite aruncate prin boscheții de vis-a-vis, sau în ploaie, deci cineva e tare cătrănit pe noi. Că circa 100 de cărți au fost furate, nu ne deranjează prea mult pentru că asta înseamnă că cineva vrea să le citească. Au și ziarul și revista la dispoziție.
– TVV mai există: înregistrările noastre de multe zeci de ani sunt descoperite de internauți și semnalate pentru calități ori defecte. Cele mai multe review-uri sunt la artiștii români sau străini. Aș evidenția aprecierea aparte legată de întâlnirea după 60 de ani cu marele muzician și dirijor Ovidiu Bălan și de interviurile cu Petrică Mâțu Stoian, Mioara Velicu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, etc., etc. Toți, adică peste 1488 de personalități intervievate „au intrat” și la Unison Radio, mare majoritate și în ziar.
– Participăm la reunirea spirituală a unor valori internaționale în cadrul Cenaclului DESTINE LITERARE din Montreal-Canada, ținem aproape între noi cu Ben Todică (Australia), Georg Barth (Germania), Daniela Straccamore (Italia) și mulți alții din numeroase țări.
– Ne mândrim mult-mult cu mănunchiul nostru de cola-boratori din țară. Mulți și valoroși ori foarte valoroși.
– După șase decenii și jumătate de frământare cu lutul strămoșesc al limbii românești, cu o operă publică și personală impresionantă, putem considera că ne-am îndeplinit menirea?
[ add comment ]
Calendar
