ÎN IUNIE ACESTA… PUTEM VISA !!! 
Avem în viață momente grele, ușoare, de cumpănă, de bucurie, de regret de… fericire. Avem zodii, caractere, noroc, diferite și schimbătoare, avem viața organizată mereu de alții și rar clipele noastre de deplină libertate. Există motorul social care se numește FOAMEA, cea care ne mână la muncă și orice fel de activități. În acest iunie avem bucurie, pentru că recoltele se arată bune și foarte bune, am scăpat de pandemie și pentru că putem spera mai mult decât altădată. Cea rece: fiscul e foarte prezent, INFLAȚIA ne topește!!! Scumpirile astea ne bagă în neagră nenorocire. Dar cum speranța nu poate muri, să ne întoarcem la… optimism.
Unii se bucură deja de roade ale muncii lor: apicultorii. Anul acesta a fost acceptabil spre bun, adică salcâmul a dat cam 8-10 kg. de familie și cum mierea a ieșit foarte albă și ademenitoare, ne zbatem să avem de consum. Și eu am scos ceva-ceva, am făcut roiuri sau familii noi, mă relaxez lângă stupi, în mama natură. Am dobândit o așa oboseală intelectuală încât îmi revin foarte greu; trebuie, totuși, să iasă Meridianul
Cultural Românesc, nr. 30/2022, trebuie să iasă la timp ziarul, mai trebuie filmări la fața locului, deci dorința de odihnă, cade. M-am bucurat văzând editarea cărții „Groparii
culturii vasluiene” (nr. 54), că acest copil talentat numit Cătălin Sîmpetru reușește să scoată lucru de mare calitate (mi-e drag ca și copilul meu), și cred că m-ar putea suplini un timp. Și el face parte dintre bucuriile vieții mele.
M-au vizitat nepoții, de câteva zile se află în România fiul meu „canadian”, Sergius Lucian cu soția sa Ina, și tot de atâtea ori mă bucur de apicultură.
BIBLIOTECA STRADALĂ de pe str. Frunzelor nr. 2 are din ce în ce mai mult succes, așa că trebuie să mai pun carte pe rafturi, pentru că cei care le-au luat încă nu le-au adus înapoi: și tineri, și vârstnici și maturi. Chiar mă bucur de acest fapt cultural, deși îmi pare rău că au scăzut colaborările localnicilor de când cu accentuarea presiunii tripletei absorbante, adică a ocultanților declarați: Pavăl – Buzatu – Mocanu. Apropo, d-le Buzatu, d-ta ai pus-o pe Mocanu (mai mult pe
avocatul ei, Mancaș) să mă dea în judecată? Altă cale de răzbunare și mai nouă… n-ai găsit?
Prea m-am risipit în lume, să nu știu cine sunt. Te întreb: d-ta știi cum sunt tratate în toată lumea valorile de talia lui D.V. Marin? Să nu spui că nu știi, că nu te cred, pentru că nu ești tâmpit ci numai răuvoitor. Să zicem că n-ai citit decât o carte dintre cele 54, că n-ai citit decât vreun articol din Revistă și nu citești cumva ziarul ca să nu te doară capul. Dar, pentru că pe acestea le-ai primit direct, chiar nu le-ai răsfoit?
Vasile Pavăl, mai scoți anul acesta fonduri nerambursabile pentru cultură? Că anii trecuți ai deturnat 4 mi-liarde de lei vechi spre alte scopuri. Acum… ce faci?
Ramona Mocanu, cum ai semnat adresa aia semnalată ca de om tâmpit?
Din păcate aceste ultime 3 paragrafe sunt triste și… reale. Și tare nu mai vreau să mă ocup de asemenea sabotori ai culturii județului Vaslui. Numai, că, vedeți dvs. nimeni nu are curajul să se agațe de matrapazlâcurile și mâna lungă a acestora, și atunci, destul de timid fac eu aceasta.
Mai cred că cetățenii ăștia pot fi oameni.
Chiar sunt optimist în ceea ce privește viitorul?!?


[ add comment ]

<<First <Back | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | Next> Last>>