TEIUL, SOARTA, MIREASMA, IMPORTANțA PENTRU TOT NEAMUL 
Anul acesta producția de miere de tei a fost forte bună.
Teiul sfânt eminescian: Poetul nepereche a cântat frumusețea și binefacerile arborelui care e mai reprezentativ pentru noi decât ar fi „codrul frate cu românul”, din sumedenie de motive. În primul rând că de milenii de când există zumzetul albinei, lucerna, floarea soarelui, salcâmul și teiul au constituit baza meliferă a unei populații vestite pentru producția de miere cu vestitul mied (rachiu cu miere) ca sursă de putere și vitalitate. Teiul sfânt a fost o realitate mereu vizibilă, deși poetul îl vede prin prisma florilor, a miresmelor, a umbrei pe malul lacului cel albastru (eventual cu flori de nufăr) în timpul celei mai pure iubiri,a celei mai viguroase manifestări umane, chiar și ca longevitate (culesul la tei durează aproximativ o lună, deși e tare capricios).
Teiul e cel mai folosit arbore în economia țărănească: din scoarță se făceau garduri, acoperișuri, îngrădiri de toate felurile, din „beligă” (strat subțire între coajă și lemn) se făceau frânghii și otgoane, din lemn tot felul de căpriori și scânduri dar mai ales tot felul de obiecte folositoare în gospodărie: căușe, covată, cofe și cofițe, căzi, țevi, leagăne, paiul de chibrit, teici, butoaie, catapetesme și orice alte obiecte sculptate. Frunza era folosită pentru hrana animalelor și pentru cântatul din frunză, floarea pentru ceaiuri (cele mai utile la răceli sau tratamente diferite), dar mai folositoare pentru albine ca bază meliferă. UMBRA de tei e cea mai sănătoasă dintre toți arborii care se cunosc.
Pentru „corobenele” lor erau de mare folos pentru păsăret…
Pădurile de tei au salvat multe vieți în timpurile de mare secetă. Să nu uităm că lemnul acestuia e bun și pentru foc.
Chiar dacă în acești ultimi ani sau importat plopii, platanii, castanii, umbra teilor de pe străzile orașelor rămâne cea mai sănătoasă, iar rezistența lor la intemperii e proverbială. Pentru tot neamul românesc teiul e însoțitorul
de la începutul istoriei până astăzi. Drept recunoștință ai noștri taie pădurile și le vând pe nimic.
Să menționăm că anul acesta producția de miere din floare de tei a fost cea mai bună din ultimii 10 ani.

[ add comment ] ( 3 views )

<<First <Back | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | Next> Last>>