SCROAFE ÎN COPACI LA TĂTĂRĂNI-VASLUI
CHIAR 2 PROASPĂT ALEȘI STAU PE CRENGI
Ziua de marți a fost consacrată raidului-anchetă obișnuit. Drept care am poposit și în primăria Tătărăni, jud. Vaslui, despre care am scris de atâtea ori numai de bine, pentru că așa se desfășurau treburile pe acolo. Bat la ușa primarului și-mi sare înainte unul înalt, mult și total lipsit de bune maniere, iar noul primar se lăfăia în fotoliul ocupat până acum numai de persoane cumsecade. Vajnicul flăcău își îndoia mai să se rupă falnicul trup în fața tipului cu mustață, c-am brunet, cu care dezbătea, probabil marile probleme ale acestei mici comunități de unde răzbat cele mai izbitoare știri, inclusiv cele care fac obiectul rețelelor de socializare. „Aveți răbdare” tună unul dintre cei doi, și… în pofida faptului că n-am așteptat nici la interviurile cu prim-miniștrii (16 în total), mi-am zis să fiu răbdător.
După un timp bat iar, dar primarul sau mujâcul de pe fotoliu… dispăruse. Reapare „purtătorul de cuvânt” al pri marului (io fi purtând și brăcinarul?) care îmi explică ce ocupați sunt cei doi, că primarul nou-nouț a plecat la datorie. Îmi zic eu că deja s-a urcat scroafa în copac și fac greșeala săi zic înălțimii sale,
consilierului, amical și afec tuos, „copil”. Să vedeți ce a putut să facă nesimțitul, sub motiv că „are treabă”. A și zis cuvinte de om prost, a ieșit fără să stea de vorbă cu mine. Am considerat asta un afront de la om needucat și am gândit că la Tătărăni sau urcat două scroafe în același copac. Pentru cine nu știe, proverbul „sa urcat scroafan copac” înseamnă că personajului i se urcă fumurile la cap sau/și se crede mai deștept decât e. De regulă parveniții cărora li se pare că au prins pe Dumnezeu de un picior printr-o funcție publică, „par examplu” ăștia aleși în septembrie anul trecut și acum li se pare că chiar sunt îndreptățiți să fie aroganți.
Nu mi-a plăcut nici primarul, și mai ales „consilierul” mlădios care se crede mai ceva ca primarul, în biroul căruia stă. Poate voinicul are și vreo facultate dar, sigur îi lipsește ceva dintre cei 7 ani de acasă. Iar primarul, e primar ca să fugă de presă?
Într-un număr trecut v-am mai prezentat pe mojicul de la Bogdănița, tot primar și tot fără educație, tot nepreocupat de starea comunei (Viorel Ciobotaru).
Mă tot întreb, ce conducători avem noi astăzi, de inventează posturi peste posturi pentru clientela politică? Până la urmă care e rostul „consilierului” (să-l facă mai deștept pe primar?), al purtătorului de cuvânt (să mintă în locul alesului?) sau al „administratorului” când primar-vice-consilieri trebuia să administreze treburile comunei? La nivel de județ există o groază de
consilieri, tot pentru aleși, tot cu sume mari și foarte mari, să fie slugi…
Dacă am ales primari, adică dintre cei mai capabili concetățeni, dacă mai apare și un viceprimar, tot pe bani mulți, de ce mai e nevoie de unul paznic la brăcinarii primarului? Acela pentru ce a fost ales? Să aibă slugi pe banii statului?
Dle primar, cum te cheamă, din Tătărăni… greșesc, sau la voi, e chiar așa?
[ add comment ] ( 2 views )