Am avut o zi plăcută, o sărbătoare a spiritului, la Iași, unde în sala Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” toți cei de la ALPI am petrecut cu vorbe, mult mai bine ca altădată.
După cum se vede, de ani buni noi vă înfățișăm cel puțin un rezumat asupra a ceea ce se întâmplă acolo, nu pentru că D.V. Marin este și el membru senior al acestei excelente grupări literare, ci pentru simplul fapt că acolo se promovează fără discriminări cultură adevărată produsă ori reprezentată și de vasluieni. Prezența noastră acolo e determinată de acea atmosferă de creație și confruntare strict literară, unică și… sub comanda unui excelent om de cultură, comandorul Mihai Batog Bujeniță.
Atmosfera politică ne privește pe destui. Greșelile vreunui primar din județul Iași (de altfel nu prea sănătos la cap) ne întristează întrucât discreditează la fel pe primari, cu mult mai mult decât un articol din presă.
E o stare de așteptare generată și de bătăliile politice, și de iarnă, și de latența oamenilor. În agricultură ar trebui să vorbim de fertilizarea solului, de fătările dinspre primăvară, de proiectele câștigătoare, de nădejde ori speranță.
Aflu că administratorii culturali plănuiesc un Festival al
Umorului, pornit la drum între 3 – 5 iulie 1970, cu participarea mea ca organizator în primele 3 ediții și susținător în presa ultimilor 30 de ani, plănuiesc deci, să facă o primă parte în campania electorală. Oare, care dintre cei din fruntea județului are nevoie așa de mare pentru un plus de susținere?
Pentru că, așa cum văd eu treburile, Mitică Buzatu va ieși tot președinte și tot „en fanfare”, tânărul Marius Arcăleanu este liberalul care a ieșit întotdeauna la bătaie, dar „se bucură” de izolarea colegilor și de inactivitatea dr. Tătaru, președintele pe județ. Întotdeauna a fost observată înțelegerea acestuia cu cei din fruntea județului, și mă întreb cam ce campanie ar putea face împotriva PSD-ului…Ministrul secretar de astăzi nici nu poate chiscui împotriva celor care-l pot mazili de pe la Huși, iar pe alții nu-i poate lăsa, să nu piardă el din autoritate.
Vă vom înștiința când vom observa semne de reviriment.
*
Vă înștiințăm că pe 28 aprilie 2020, vom organiza a 7-a ediție a Simpozionului Național „Carte și cultură vasluiană” cu participarea unor personalități din Basarabia și din Ucraina, evident din mari orașe ale României. Va fi INTERNAȚIONAL, în organizare privată.
…Cu două zile mai înainte vom lansa cărți și reviste la Centrul Militar din Iași într-o acțiune a Ligii Scriitorilor din care facem și noi parte.
Ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău și revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC vă stă la dispoziție.
[ add comment ] ( 1 view )
Nu e greu pentru un observator dintr-un județ să vadă cel puțin 4 niveluri de afirmare și promovare literar-culturală și cu pupincuriștii printre cei din frunte.
Încurajăm fără rezerve orice încercare de a aduce un strop de cultură, nu în plus, cât de calitate, în aceste vremuri de atacuri pernicioase la însăși existența limbii române, amenințată cu dislocarea sau… dispariția. Am publicat întotdeauna în Meridianul Cultural Românesc pe toți acei care s-au înscris în bătălia pentru LIMBA ROMÂNĂ. Nu prea ne ocupăm de smângălitorii, aplaudacii sau pupincuriștii de serviciu, după cum nici de analize ample, ocuparea timpului nostru fiind prin manageriatul grupului de presă, recordurile mondiale și naționale în jurnalism, încurajarea valorilor care se iau la trântă cu nemurirea.
Participăm, uneori, la manifestări publice în care actori de pe scena căminului cultural din Pocreaca de Vaslui, deci de liga a IV-a, se dau c-ar fi de…Teatrul Național. Recent am văzut pe unii care, chiar ei înșiși, își rezervă un loc în eternitate. Din toate cele 4 straturi culturale.
N-am nimic cu Dumitru Apostolache să pătrundă acolo… după. N-am nimic cu Th. Pracsiu să-l laude cât dorește pentru valorizare.
N-am nimic cu acei „foști” care-și văd bucuroși numele și menționată vreo valoare (adesea ipotetică) pentru o activitate publică de mult trecută pentru că ei doar și-au îndeplinit sarcinile de serviciu de atunci. Cei mai mulți dintre vasluienii micromonografiați într-o carte de 270 de pagini, au avut o activitate onorabilă. Dar a considera pe vreun gornist al PCR ca Ana Angheluță, Elena Condrea, Gheorghe Cârjă, Constantin Tămășanu, Gruia Novac și încă vreo duzină, cu drepturi „în eternitate” mi se pare afirmație total nejustificată! În planul valoric social-cultural, nu ca oameni. Că mulți și foarte mulți dintre ei au mișcat condeiele pe la Securitate și au făcut prea mult rău, ca acesta să fie uitat.
Cred că cel mai cunoscut-recunoscut-descoperit și activ a fost profesorul bârlădean atât de contestat astăzi, Gruia Novac, cel dovedit cu acte că a fost colaborator de nădejde nu numai la spectacolele comunist – patriotice ci și în urma unor sarcini speciale de după. Că omul a avut condei… se știe.
De mult nu-mi mai place octogenarul Gruia, căruia la înființarea postului de radio Unison la Bârlad (anii 90) i-am oferit postul de director (în detrimentul fiului meu) scoțându-l în priveliște exact atunci când lumea scuipa în urma lui pe stradă (cine credeți că m-a trădat constant?). L-am evidențiat în cărțile mele pentru cât a contribuit la afirmarea literaturii vasluienilor, dar niciodată n-am putut trece peste lingușirile tare groase pentru diferiți, inclusiv pentru mine (un discutat „encomion”), și constat, astăzi, că în lansarea cu pricina de joi, 30 ianuarie, a depășit măsura atât prin îndepărtarea de subiect cât și pentru „judecata” unei cărți – pomelnic a unui alt vasluian care s-a descoperit desăvârșit tânăr talent după pensionare.
Până la urmă, toată „lumea bună” care s-a tot lăudat unul pe altul, tot din pensionari a fost alcătuită. Tinerele talente cu capetele pleșuve sau părul alb, n-au primit printre ei nici măcar un tânăr sau un elev. Măcar unul, care, evident n-ar fi stat în tot timpul celor peste 3 ore cât participanții descopereau câte merite au și nu le-au știut. Noroc de Dumitru Apostolache, devenit din profesor de matematică mare om în literatură. Spirit polivalent, domnule?!
Scriam și altădată, că putem descoperi cele 4 niveluri de cultură și creație printre vasluieni (de rând sau cu pensii mărișoare). Erau cam câte 7 dintre cei vreo 29 de așezați pe scaune, câțiva în primul rând și măcar 2 în fața tuturor. Dacă n-ar fi fost pomeniți în carte n-ar fi venit niciunul, că la „Omagiu cărții și culturii vasluiene” (6 ediții…) nu i-am văzut. Li s-a deșteptat cultura în cap după alcătuirile super ale lui Mitică.
Păi, dacă nu-l aduc pe Gruia mai des să le mângâie… auzul?!?
În rest, toate bune, coane Mitică… „REGINA MARIA” (ce de noutăți ai adus!) să trăiască(?!?). Și tălică!
[ add comment ] ( 1 view )
Adică tatăl creator al dramaturgiei românești pe care a dus-o la stadiul suprem, pe de o parte și observatorul „peren” al vieții sociale prin scrierile sale în proză.
Să nu uităm că s-a născut de 3 ierarhi, adică de Sf. Vasile,
Grigore și Ion, pe 30 ianuarie 1852.
Deși înaintea sa au scris piese de teatru marele și unicul Vasile Alecsandri (cât îi datorează națiunea română… nu prea înțelegem, astăzi), chiar Eminescu și destui alții, din 1883 avem „O scrisoare pierdută” pe care nici contemporanii noștri n-o mai găsesc(?!?), adică o culme nemaiatinsă de atunci. Tot de la I.L. Caragiale avem schița desăvârșită ca specie literară, nuvela mitologică și fantastică, drama. La cât este de actual această mare personalitate literară, evident prin opera sa, parcă e pururi de al nostru, dintre noi.
Am scris altădată că atât M. Eminescu poetul nepereche cât și I.L. Caragiale, dramaturgul unic, ar trebui ca împreună cu Ștefan cel Mare să fie canonizați ca sfinți români în calendarul ortodox. Mi s-ar putea răspunde că toți au avut defecte omenești. Dar pot răspunde că la importanța operelor lor nu putem decât să ne închinăm în veac și
să-i pomenim ca pe sfinții adevărați, despre care mai făurim și astăzi legende (că doar nu putem ști ce-au făcut acum sute sau mii de ani), în timp ce despre ei rămân realități evidente.
Opera lor rămâne în Pantheon și… model pururea de urmat.
Înscrisă în bătălia pentru limba română, Revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC (571 de colaboratori din toată lumea) îl consideră steaua polară pentru toți colaboratorii.
Caragiale n-a fost un sfânt, dar… e tatăl concret al dramaturgiei românești.
[ add comment ] ( 2 views )
Mai vine o zi importantă, chiar în luna lui Eminescu cel sărbătorit la 170 de ani de la naștere și a culturii române. Nu demult ziua-sărbătoare era a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu „mărețe sărbători” pentru poeți ca Eugen Barbu sau Corneliu Vadim Tudor (de fapt, cu nădejdea recompensei toți, absolut toți poeții timpului le închinau ode) și adesea se neglija Sărbătoarea Unirii, cea de la 24 ianuarie 1859. Nici astăzi nu e prea în atenție acest moment crucial în Istoria neamului românesc, nepromovat de oficialități cine știe cât. Și dacă banul, nu e, nimic nu prea mai e.
Pe 30 ianuarie 1852 s-a născut acel geniu al observației sociale, în satul Haimanale de lână Ploiești (neam de origine grecească și el poreclit, mai apoi, „grecul”).
Ce-a făcut, ce n-a mai făcut, Caragiale este dramaturgul fanion al României, este un excelent nuvelist (5 importante) și mai ales un
bijutier al cuvântului în schițele sale („nu Momente… ci monumente, maestre” scria entuziast un scriitor contemporan, despre volumul Momente și Schițe). În ansamblu I.L. Caragiale este considerat cel mai merituos și mereu actual observator al vieții sociale din istoria culturii românești, opera sa, în totalitate, fiind „frescă a realității” de atunci și de acum.
Cum să nu fie actual în comedia „O scrisoare pierdută” care pare a fi scrisă după ce a văzut ce s-a întâmplat ieri într-o întâlnire electorală, cum să nu fie actuală „O noapte furtunoasă, sau numărul 9” cu încurcăturile ei, din târgul de provincie, (chiar și drama „Năpasta” îi poate fi actualizată), cum să nu fie actuale mai toate schițele sale care înfățișează moravurile sociale cum nimeni n-a mai reușit?
Desigur, putem prezenta și destule alte aspecte ale vieții clocotitoare a marelui dramaturg, can-canurile nelipsite ale vremurilor. Ne putem opri și la zbaterea pentru viață mai bună, inclusiv cu stabilirea la Berlin, la marea prietenie cu poetul național Mihai Eminescu (dar nu și cu Ion Creangă), la rolul său social.
S-a scris adesea că trăim ca în Caragiale.
I s-au reprezentat piesele de teatru ca cele mai mari reușite în teatru sau în filmul românesc, s-au scris cărți despre el, dar, considerându-se că opera îi este cunoscută, referințele la realitatea
(realismul…) operei sale sunt de mare actualitate de la Revoluție încoace, ceea ce ilustrează trecerea prin epoci a întregii sale opere.
Evident, fără opera lui I.L. Caragiale am fi cu mult mai săraci.
Astăzi este un mare sprijin în bătălia pentru LIMBA ROMÂNĂ. Pe 30 ianuarie, măcar un gând de prețuire pentru geniul cuvântului și dramaturgiei românești.
[ add comment ] ( 1 view )
E marele, neegalatul, poetul nepereche!
Nu e bine că e unicul, dar așa cum fiecare națiune de pe acest pământ își are un reprezentant în fața lumii (la nemți Goethe, la francezi V. Hugo, la ruși Lermontov, la italieni Dante, la englezi, Shakespeare, la americani Whitman, etc.) pe noi romanticul Mihai Eminescu ne poate reprezenta de-a pururi. O anchetă jurnalistico-publicitară în media de acum câțiva ani îl scotea ca reprezentativ pe Ștefan cel Mare. În istorie, chiar este.
Ca făuritor de limbă și ca model în același timp, ipoteșteanul născut pe 15 ianuarie 1850 (unii spun că la Botoșani) împlinește pentru secolele trecute și, poate, și pentru cele viitoare un rol emblematic pentru creativitatea, originalitatea și statornicia poporului român și mai ales a LIMBII ROMÂNE
Sărbătorim unele date istorice ca 1 Decembrie, 24 ianuarie, 9 mai, ș.a. dar trebuie înțeles că ZIUA LIMBII ROMÂNE trebuie să se bucure de mult mai multă atenție astăzi și în viitor, în condițiile
atacurilor pernicioase și permanente la ființa acestei limbi, prin videocultură, comunicare rapidă (telefon), computer.
Că e uitată de cei plecați, de progeniturile lor tot pe acolo stabilite, de cei din asprele străinătăți, e o realitate tristă, dar înfiorător e cât de mult neglijează tineretul de azi exprimarea și corectitudinea în limba națională, precum și avalanșa de termeni tehnici promovată princalculatorul de care din ce în ce mai multă lume nu se poate despărți (dacă nu știi să umbli cu el, ești în afara lumii).
Eminescu și Limba română sunt și sărbători, și îndemnuri, și mai ales necesitățile culturale ale neamului pentru a-și păstra identitatea. Poezia eminesciană ne ajută enorm fie să ne păstrăm omenia, simțurile, visurile, fie să comunicăm complex și nuanțat, fie să ne
odihnim sufletele la umbra metaforei, a teiului, a codrului, a vieții.
În bătălia pentru limba română MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, ieri ieșit din tipografie, cu cei 571 de colaboratori din toată lumea, poate reuni energii, talente, voințe, realizări, toate în folosul POPORULUI ROMÂN.
De Ziua limbii române și a nașterii poetului reprezentativ, să ne întoarcem cu gândul la ce avem de făcut pentru tânăra generație. Că fără muncă și fără poezie (metaforă) nu se prea poate.
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
