Am participat la mai multe organizări intitulate „Ziua Comunei” în care partea religioasă însemna cam 1%, parte politică tot cam atâta, cultură 5%, socializare, distracție și petrecere 80%, băuturică …restul. Oamenii vin ca la ziua lor de drept, primarii care țin la ai lor transpiră și se zbat măcar pentru tenta electorală și ambiția de a realiza ceva deosebit. Tot felul de soliști și trupe aleargă după bani pe distanțe de sute de km, tot felul de cheltuieli, unele ca mici afaceri.
Pe noi ne-a interesat organizarea edililor și participarea populară.
Precizăm că am apreciat absolut întotdeauna „Ziua localității” știind ce eforturi incumbă, ce bani, ce cultură (civică) se poate vehicula, ce implicații sociale sunt în joc, întrucât doar aproximativ 1/3 dintre primari se interesează și reușesc aceasta. Deci lăudăm pe aceia care se înfățișează consătenilor cu partea lor sufletească cea mai bună. Alergătura noastră a dat roade așteptate și ne putem exprima în deplină cunoștință de cauză.
Cristești – Iași: organizare impecabilă, multă lume, primar transpirat serios, invitați de marcă, interpreți locali cu nerv și talent, primprejur felurite puncte alimentare și de divertisment, sport și voie bună. Un teren de fotbal ca pentru Divizia III, loc special pentru „DACO-GEȚII lui Lăpușneanu; Prefectul județului Iași, parlamentarii și primarii megieși invitați au apreciat la unison eforturile purtătorului de tricolor, ec. Constantin Bolohan.
Moțca – Iași: teren…neacoperit (!)
Țibana – Iași: un primar mărunțel, iute la fapte și la vorbe, Gheorghe Rotaru a organizat într-un decor umbros prezența a circa 2000 de oameni, dintre cei 8000 de locuitori ai comunei. Dansatorii-copii, talente foarte tinere, soliști de marcă, scriitori ieșeni, au ridicat calitatea unui spectacol maraton, încheiat către miezul nopții cu foc de artificii.
Voinești –Iași: Primarul Gheorghe Dobreanu se învârtea ca un titirez printre oamenii care-i strângeau mâna, voind a face față și valurilor de musafiri care și-au făcut apariția: mi s-a părut mulțumit că atâta omenire a călcat iarba stadionului local și atâția interpreți au câștigat publicul.
Duda – Epureni – Vaslui: Competiții sportive, spectacol, cinstirea bătrânilor, prezență mare împrejurul scenei, mai ales după ce focul de căldură s-a mai potolit. Nu numai cei din comună ci și foarte mulți hușeni au avut ce vedea și…simți, la fața locului. Petrică Chiriac pare mulțumit de cum se prezintă în fața lumii.
Laza – Vaslui: Primarul Vasile Popovici părea a nu mai avea energia necesară pentru cuvântul său către oameni, așa era de preocupat de reușită. Ca întotdeauna la umbra codrului de sălcii, lângă lacul de la Pușcași, aglomerație, zgomot de atelaje, mașini, comercianți. Pare a fi mai puțin decât altădată, dar…ESTE !
REDIU – Iași: un primar de nota 10, Vasile Haidău a organizat ca la carte ziua de sărbătoare…publică. Multe mașini străine, multe din Iași, foarte mult tineret pe scenă și „în iarbă” pe stadion, interpreți de calibrul ieșeanului Iordăchioaie, multe talente locale…consilieri, antren, voie bună și foarte multe strângeri de mână. Cu felicitări pentru reușită.
Tătăruși –Iași: Pe dealul de la Cruce, care mai poartă urmele de bombe din al doilea Război Mondial, e o revărsare de tinerețe și optimism. La umbra pădurii de salcâm sunt nu numai vreo 1000 de oameni ci și vreo mie de mașini. Descoperim doar 2 – două – căruțe cu câte 2 cai, spre marginea de est, scena asaltată de formații de copii, coordonați de un profesor respectat și de prezentatoarea Codruța Filip, din Tătăruși. Viceprimarul Mirel… are telefonul roșu de cât trebuie să-l folosească. Întâlnim prieteni vechi și pe profesorul Agafiței „șeful”neplătit al muzeului „Alexandru Vasiliu” dar și pe un martor la evenimente istorice, Pintiliasa…Primarul Costel Iosub, parcă, ne supraveghează și pe noi. E lume și larmă, nu glumă, „la poale de codru verde” într-un decor unic.
Oltenești – Vaslui: Constantin Galeriu pare a fi mulțumit văzând atâta lume în preajma Primăriei, în parcul cochet amenajat cu scenă pentru spectacole. La umbra plopilor tot felul de mașini străine, la umbra scenei formații școlare cu visuri în port popular; a fost tare greu să realizeze acest moment cultural-distractiv.
Munteni de Sus – jud. Vaslui: vasluieni și muntenari, cam vreo 3000 în total, se perindă prin fața scenei cu artiști de toate calibrele, cu Raluca Radu și Rândurile tradiționale mereu elegante și atrăgătoare. Primarul, Ion Vartolomei, cam mărunțel de statură, dar iute, activ și… mobil, mereu asistat de vicele Târnoveanu crede că nici anul acesta, nu vor fi vreun fel de incidente neplăcute, cum n-au fost nici în alți ani. Aici, lumea e liniștită și respectuoasă, educată.
Cred că mai toți au încercat să-i supraimpresioneze pe oameni prin jocurile de artificii cu care s-au încheiat aceste zile de sărbătoare.
[ add comment ]