documentarea necesară pentru ziarul de față. Constat ușor că am 61 de ani de la primul meu articol, publicat în ziarul băcăuan „Steagul Roșu”, intitulat „Bibliotecarul nu are timp”, dar și urme ale intervențiilor mele prin diferite sate, comune, locuri. Zilele trecute mi-am legat gândurile de Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, terminată în 1972, cu câteva zile înainte de ediția a II-a a Festivalului Umorului, pe care îl organizam și eu. Pe oricare rută din județul Vaslui aș merge sunt semne uitate de care să-mi amintesc. Zorleniul de astăzi pare înfundat în nelucrare, analfabetism, incultură. Aici, unde a fost primul Orfelinat (regal) prin 1898, cu vestitul învățător – folclorist, Mihai Lupescu, iar acum 3040 de ani era un liceu agricol de frunte din țară, cu mii de meseriași în agricultură, acum mai REZISTĂ doar câte un fușerai care sar chema Ziua comunei. Aici, din gara de pe peronul căreia Ion Antonescu (la capătul celălalt era Regele Mihai I) a ordonat trecerea Prutului, pentru redobândirea Basarabiei în noaptea de 21/22 iunie 1941, aici, unde era una dintre cele mai mari și mai bune fanfare din țară, aici, pare că, doar o formație de țigăncușe (de fapt româncuțe curate) mai reprezintă un fapt cultural. Am făcut eforturi mari să găsesc măcar o dată pe primăriță, dar n-a fost chip. Unii funcționari spun că nu prea calcă prin primărie, iar eu am căutat-o de vreo 8 ori. Ce să zic… aici pare că există un primardictator?! Zorleni…și atât!? Calea ferată abandonată Bârlad – Bogdănești era dată mereu de exemplu de cum nu trebuie executată asemenea construcție. Prin văile de pe Valea Elanului și pe dealurile de la Epureni și Copăceana erau înțesate trupele românești și germane care să treacă Prutul. Aici n-au prea dat brumele toamnei, dar nici oamenii nu se mai mișcă vioi ca altădată. E sărăcie… Fălciul lui Neculai Moraru, primarul actual, are semne de modernizare, are câteva investiții, are o primărie plină de flori. Și niște oameni tare de treabă. Aici, în Bibliotecă, l-am lămurit pe profesorul Th. Pracsiu să vină la ziar, la centru, la Vremea Nouă, cam prin 1971, și acum iată-l
om de prima mărime culturală în comunitate. Dar s-a construit Centru Cultural, cu Bibliotecă, nouă, nu ca atunci când introduceam clasificarea alfabetică și tematică. Primarul și-a împlinit un vis: Parcul Istoric de la Bogdănești, inaugurat în primăvara aceasta. E o replică a Cimitirului de la Țiganca, de peste Prut și un loc de unde se mai pot aminti de cei 20.000 de morți, de acolo. Dar e și un teritoriu al neputințelor, cu podul de peste Prut abandonat, cu scaieții până la streașină, cu imposibilitatea de a comunica liber cu frații de peste apa asta blestemată. Vetrișoaia de astăzi marchează intrarea deja în veșnicia cimentului a scriitorului, poetului, muzeografului Ion Mâcnea… Vetrișanu. Popasul
Spiritului, cu grupul statuar, va rămâne și după neprețuitul meu prieten. Voi tot reveni. Lunca Banului, Stănilești, comune care nu păstrează nici o scamă din istoria locului. Pe aici s-a desfășurat vestitul război rusomoldoveanoturc,
cu alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare al Rusiei (1710) făcută praf de un general rus beat. (există satul Budu Cantemir, adică „budet” va fi, de pe atunci?) Câte nu sar putea scrie… Dar, mai ai pentru cine? La Huși s-a sărbătorit alt Centenar, al Liceului „Cuza Vodă”, unde păstorește și prietenul nostru Costin Clit, ca profesor. Așteptăm precizări, noutăți, informații cu toată bucuria, pentru că această unitate de învățământ a fost dintotdeauna fruntașă pe ramură. Poate trebuia sărbătorită și prima publicație apărută acolo pe 30 august 1873,
VOCEA HUȘULUI, săptămânală, până la 13 decembrie, același an. Se vede că jurnalistica, dovada vieții zilnice a unui neam, poate cădea pe un loc mai jos. Dacă nu face… zgomot. De reținut că aici, pe vremea lui Emil Pascal, la Casa de
Cultură, se turnau primele filme de amatori din România. Tot de aici s-a ridicat ceva mai înainte, SandyHuși, adică marele actor Alexandru Giugaru. Tot aici viețuiesc, astăzi, fruntași ai vieții culturale de nivel național: Th. Codreanu, Avram D. Tudosie, Costin Clit, (pe aproape) Ion Gheorghe Pricop.
Gândurile sunt fugare, dar acestea sunt fapte și oameni reali ca o legătură între ce a fost odată și ce este astăzi și nu ca o imensă ruptură cum tot apare ASTĂZI(!?)
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
