Jelanie și eroism la Cotu Donului… SUPRAVIEȚUITORII DIN ACEEAȘI LUPTĂ 
Rară performanță jurnalistică
E greu de crezut că după 77 de ani, adică după o viață trăită după zdrobirea Armatei române la Cotu Donului pe 19 noiembrie 1942, mai există și-i poți descoperi pe foști combatanți încă activi intelectual și mai ales ostașii de atunci care confirmă aceeași bătălie pe front, povestesc exact la fel.
Purtat de meserie, am fost în destule părți ale lumii, în numeroase locuri din România și în aproape toate localitățile din județele Iași și Vaslui, am realizat 3 recorduri mondiale, 6 naționale, 26 județene, dar acesta prin care am intervievat combatanți de la Cotu Donului din aceeași secvență de luptă și care se completează unul pe altul parcă iese din orice obișnuit.
Preocupat de subiect am istorisit cum a scăpat din încercuire sergentul Vasile Cernat, din Țepu-Tecuci, confirmat de alt supraviețuitor în viață, Costache David din Zmeu-Lungani-Iași, cum a scăpat cu viață Nică Paiu din Miroslăvești-Iași exact în aceleași împrejurări și momente, cu Gheorghe Voiculescu din Bârlad (interviu din seara zilei de joi 12 septembrie 2019), după ce alt sergent, Vasile Marin I, din Giurgioana-Bacău a fost primul mitralior român care a trecut Prutul, confirmat de Vasile Cogean (prin Neculai Moraru-primar) din Rânzești-Vaslui, răniți la Țiganca.
La solicitarea noastră foștii soldați au făcut eforturi considerabile să-și amintească, și spre lauda lor și a eroismului poporului român, au istorisit cu lux de amănunte, chiar dacă în efortul de rememorare, intempestiv formulat de noi, se mai repetă sau nu-și aduc aminte de multe nume. Ei au scăpat din infern, de lângă Klețkaia-Stalingrad, de acolo unde între 120000 și 150000 de români au căzut la datorie, una dintre cele mai crude înfrângeri din istoria Armatei Române.
Am descoperit după 77 de ani oameni care au suferit ororile de la Cotu Donului, din prizonierate, din nenorocirile celui de al doilea Război Mondial, de care vorbesc astăzi cu liniștea supraviețuitorilor împăcați cu viața dar și cu emoțiile retrăirii suferințelor.
Dacă V. Marin, V. Cernat, V. Cogean, Costache David, N. Mocanu, Nică Paiu, Gheorghe Voiculescu, Tache Brumă și alții au fost în bătaia gloanțelor dintr-o parte, din alta sau dintr-amândouă, Gh. Tezu, Minu Poede, Ion Brișcaru au înregistrat cu suflete de copii ce se întâmpla prin satele unde locuiau.
Cei de azi, și mai ales cei din viitor nu vor putea realiza niciodată grozăvia războiului, pe front sau acasă, suferințele indivizilor care au supraviețuit, viața ciuntită a celor rămași cu răni greu vindecabile, cu handicapuri și/sau cu suferințe psihice.
A trebuit să înregistrăm viața din prizonieratul în Est, dar și pe cea a ofițerilor căzuți la nemți: dacă Gheorghe Voiculescu, grad inferior a stat la Novocramatorsk (azi în sudul Ucrainei) 4 ani, învățătorul-locotenent Tache Brumă a prins un „sezon complet” la nemții care se pregăteau să piardă războiul.
Cele mai absurde acte colectiv-publice de pe glob au fost războaiele, de care s-au temut întotdeauna chiar și oamenii care le-au provocat, au adus pagube umane și materiale incalculabile. Și, totuși, ele au avut loc, și, probabil sub altă formă, vor mai avea loc, pentru că tot mai urmează momente de întunecare omenească încât să fie provocate.
Cartea noastră trebuie să fie un moment de rememorare, deopotrivă de meditație și hotărâre ca omenirea să nu mai fie astfel pârjolită.


[ add comment ] ( 1 view )

<<First <Back | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | Next> Last>>