Meridianul Cultural Românesc, cu sediul în str. Frunzelor nr.2 din Vaslui.
Am făcut precizarea, pentru că nu multă lume pare a realiza că pe locurile astea pătate de bețivi, curve, violatori, criminali se întâmplă și fapte peste rând,
deosebit de benefice pentru cultura și viața spirituală a vasluienilor, a moldovenilor și chiar a multor creatori din lumea largă. E destul să spunem că Revista merge în 4 continente, peste 20 de capitale și în numeroase țări? Că avem alt RECORD MONDIAL prin cei 478 de colaboratori la cele 16 numere…? Că am concentrat în cele, de regulă, 160 de pagini creațiile a 91 de autori… Să mai justificăm afirmația noastră de… valoare: Avem un număr important de creatori locali (un fel de a zice, că-s din județul acesta, dar ei sunt deja și pe alte pagini, pe alte meleaguri, printre alte valori recunoscute), înregistrăm aproape 80 de nume din afara granițelor României, facem loc unor grupări afirmate din Italia (Gruppo Scriviamo), Montreal (Destine literare), unor scriitori din Melbourne (Australia), din Israel, din Germania, din Republica Moldova, iar de curând din Noua Zeelandă. Iau formă tipografică unele creații din revista online ȚARA CUVINTELOR, sunt materializate nădejdi din foarte multe localități din țară,
adică din toate provinciile istorice. Putem considera că este reprezentativă pentru România? După fiecare număr din ziarul Meridianul de Iași – Vaslui Bacău
se întorc la noi laude, constatări și aprecieri. După fiecare număr din M.C.R. se întorc la noi și mai multe păreri, aprecieri, analize favorabile. Un plus de valoare ne adaugă, număr de număr ALPI – Iași (Asociația Literară Păstorel Iași, cu mare și valoros grup de scriitori) condusă de comandorul Mihai Batog Bujenița,
„mușchetarii băcăuani” prin Dumitru Brăneanu, Ion Dănilă, Cornel Galben (îl
vedeți în pagină și pe fostul meu profesor, poetul Iancu Grama), iar poeta
noastră reprezentativă Gabriela Ana Balan se mișcă în toată lumea după aprecieri și premii… Cum se poate constata și prin această revistă, și prin volume deja la
superlativ apreciate ca „… 77… Noduri culturale” noi cei de aici facem ce putem pentru racordarea la cultura lumii și ni se umple inima de bucurie, că în pofida atâtor greutăți, realizăm ce trebuie pentru oamenii de lângă noi. Venim dinspre JURNALISMUL CULTURAL adică toți cei dimprejur, chiar dacă or mai utiliza celelalte stiluri, de bază rămâne stilul jurnalistic (dintre cele 4 stiluri ale limbii române). Unii vasluieni au început să se creadă elitiști pentru că folosesc o păsărească neînțeleasă, participă la întâlniri cu public de prin alte părți și disprețuiesc pe conjudețenii noștri. E treaba lor. Precizăm clar: jurnalism cultural nu există în Elanul, Baadul literar sau vreo altă foiță județeană. Noi rămânem ce-am fost: învățați la munci grele, supuși la cerințele unui public obișnuit, icnind număr de număr să înfățișăm lumii o revistă cât mai
valoroasă. Primim laudele, dar nu ne îmbată. Drept care… din nou la treabă?!?
La Biblioteca Județeană am lansat miercuri, 14 noiembrie 2018, numărul 4(16)/2018. Cum s-ar spune ne-am făcut treaba pentru acest an. Dar ne continuăm stimularea, selecția, tipărirea. Mai sperăm că, foarte curând să vă înfățișăm o carte unică „101 vasluieni pentru 100 de ani”.
[ add comment ] ( 2 views )
Încheiem anul IV al acestei Reviste. Cu destule succese, spun eu, pentru că 1. Am realizat o mai bună colaborare cu creatori și solicitanți din țară și din străinătate; 2. Am acordat „felii” unor grupări de seamă, de pretutindeni: dacă aveam deja asigurată colaborarea celor de la ALPI – Iași, poeta
Gabi Balan ne-a asigurat o comunicare din ce în ce mai bună cu gruppo Scriviamo din Italia, în rubrici individualizate, este de notorietate. 3. În urma vizitei din august la Montreal, am stabilit să acordăm un segment din cuprins grupării de scriitori conduse de Alex. Cetățeanu, Destine literare, drept care poetul George Filip colaborează număr de număr și la ziar și la revistă. Și în numărul de
față îi includem excelente creații patriotice, deși el este la o asemenea depărtare de țară. 4. Cu ajutorul doamnei Vasilica Grigoraș, o excelentă scriitoare vasluiană, am stabilit o comunicare permanentă cu Noua Zeelandă, prin prestigioasa autoare Valentina Teclici. 5. Asta după ce avem o relație excelentă cu Ben Todică (Australia), Georg Barth (Germania), cu Vasile Tărâțeanu din Cernăuți și cu poeți, prozatori, memorialiști din Chișinău, în frunte cu Valeriu
Matei și Mihai Cimpoi. Din nou, îl îmbrățișăm pentru contribuția și sufletul său pe prof.univ.dr. Alexandru Ionescu. Desigur, nu facem un bilanț acum, deși împlinim 4 ani de apariție (cu acest număr 16/2018). Reamintim doar că prin inițiativa noastră, împreună cu comandorul Mihai Batog Bujeniță (Iași) și bunii noștri prieteni, poetul Val Andreescu și dr. Valeriu Lupu, din Vaslui, am hotărât apariția pe 8 februarie 2015), cu multe speranțe dar fără să ne închipuim, cumva, că vom realiza atât de mult. Vasluienii, chiar au cu ce se mândri, pentru că
pornită dinspre jurnalismul cultural Meridianul Cultural Românesc își are un loc în cultura lumii (chiar nu exagerez, uitați-vă la Glosarul de la sfârșitul Revistei). Numai că, ziarul acesta ajunge și în mai multe locuri decât revista, și atunci, atenționăm și prieteni, și colaboratori, și cititori și dușmani că suntem pe metereze în bătălia pentru LIMBA ROMÂNĂ., adică e gata numărul pe acest trimestru. Va trebui, însă, să vă comunicăm și incredibile piedici pe care ni le pun „apropiații” din Vaslui…
[ add comment ] ( 1 view )
Ca om care bat drumurile acestui județ din 3 martie 1970 (e ceva, nu?), atunci în calitate de inspector cu bibliotecile și stațiile de radioficare de la Comitetul de Cultură și Artă al județului Vaslui, apoi ca profesor și cercetător legat pe veșnicie cu acest meleag, și, în ultimii 29 de ani ca om de presă, deci un călător timp de 50 de ani, fac mereu asocieri în raidurile pe care le fac în
documentarea necesară pentru ziarul de față. Constat ușor că am 61 de ani de la primul meu articol, publicat în ziarul băcăuan „Steagul Roșu”, intitulat „Bibliotecarul nu are timp”, dar și urme ale intervențiilor mele prin diferite sate, comune, locuri. Zilele trecute mi-am legat gândurile de Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, terminată în 1972, cu câteva zile înainte de ediția a II-a a Festivalului Umorului, pe care îl organizam și eu. Pe oricare rută din județul Vaslui aș merge sunt semne uitate de care să-mi amintesc. Zorleniul de astăzi pare înfundat în nelucrare, analfabetism, incultură. Aici, unde a fost primul Orfelinat (regal) prin 1898, cu vestitul învățător – folclorist, Mihai Lupescu, iar acum 3040 de ani era un liceu agricol de frunte din țară, cu mii de meseriași în agricultură, acum mai REZISTĂ doar câte un fușerai care sar chema Ziua comunei. Aici, din gara de pe peronul căreia Ion Antonescu (la capătul celălalt era Regele Mihai I) a ordonat trecerea Prutului, pentru redobândirea Basarabiei în noaptea de 21/22 iunie 1941, aici, unde era una dintre cele mai mari și mai bune fanfare din țară, aici, pare că, doar o formație de țigăncușe (de fapt româncuțe curate) mai reprezintă un fapt cultural. Am făcut eforturi mari să găsesc măcar o dată pe primăriță, dar n-a fost chip. Unii funcționari spun că nu prea calcă prin primărie, iar eu am căutat-o de vreo 8 ori. Ce să zic… aici pare că există un primardictator?! Zorleni…și atât!? Calea ferată abandonată Bârlad – Bogdănești era dată mereu de exemplu de cum nu trebuie executată asemenea construcție. Prin văile de pe Valea Elanului și pe dealurile de la Epureni și Copăceana erau înțesate trupele românești și germane care să treacă Prutul. Aici n-au prea dat brumele toamnei, dar nici oamenii nu se mai mișcă vioi ca altădată. E sărăcie… Fălciul lui Neculai Moraru, primarul actual, are semne de modernizare, are câteva investiții, are o primărie plină de flori. Și niște oameni tare de treabă. Aici, în Bibliotecă, l-am lămurit pe profesorul Th. Pracsiu să vină la ziar, la centru, la Vremea Nouă, cam prin 1971, și acum iată-l
om de prima mărime culturală în comunitate. Dar s-a construit Centru Cultural, cu Bibliotecă, nouă, nu ca atunci când introduceam clasificarea alfabetică și tematică. Primarul și-a împlinit un vis: Parcul Istoric de la Bogdănești, inaugurat în primăvara aceasta. E o replică a Cimitirului de la Țiganca, de peste Prut și un loc de unde se mai pot aminti de cei 20.000 de morți, de acolo. Dar e și un teritoriu al neputințelor, cu podul de peste Prut abandonat, cu scaieții până la streașină, cu imposibilitatea de a comunica liber cu frații de peste apa asta blestemată. Vetrișoaia de astăzi marchează intrarea deja în veșnicia cimentului a scriitorului, poetului, muzeografului Ion Mâcnea… Vetrișanu. Popasul
Spiritului, cu grupul statuar, va rămâne și după neprețuitul meu prieten. Voi tot reveni. Lunca Banului, Stănilești, comune care nu păstrează nici o scamă din istoria locului. Pe aici s-a desfășurat vestitul război rusomoldoveanoturc,
cu alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare al Rusiei (1710) făcută praf de un general rus beat. (există satul Budu Cantemir, adică „budet” va fi, de pe atunci?) Câte nu sar putea scrie… Dar, mai ai pentru cine? La Huși s-a sărbătorit alt Centenar, al Liceului „Cuza Vodă”, unde păstorește și prietenul nostru Costin Clit, ca profesor. Așteptăm precizări, noutăți, informații cu toată bucuria, pentru că această unitate de învățământ a fost dintotdeauna fruntașă pe ramură. Poate trebuia sărbătorită și prima publicație apărută acolo pe 30 august 1873,
VOCEA HUȘULUI, săptămânală, până la 13 decembrie, același an. Se vede că jurnalistica, dovada vieții zilnice a unui neam, poate cădea pe un loc mai jos. Dacă nu face… zgomot. De reținut că aici, pe vremea lui Emil Pascal, la Casa de
Cultură, se turnau primele filme de amatori din România. Tot de aici s-a ridicat ceva mai înainte, SandyHuși, adică marele actor Alexandru Giugaru. Tot aici viețuiesc, astăzi, fruntași ai vieții culturale de nivel național: Th. Codreanu, Avram D. Tudosie, Costin Clit, (pe aproape) Ion Gheorghe Pricop.
Gândurile sunt fugare, dar acestea sunt fapte și oameni reali ca o legătură între ce a fost odată și ce este astăzi și nu ca o imensă ruptură cum tot apare ASTĂZI(!?)
[ add comment ] ( 1 view )
Unirea, Marea Unire realizată la Alba Iulia pe 1 dec. 1918, a fost, doar cu
2 zile înainte hotărâtă la Cernăuți, (28 nov.), completând hotărâre basarabenilor
din martie 1918. Nu avem date despre participarea vasluienilor, până la urmă, despre deplasarea moldovenilor în această parte îndepărtată, din vest, și, până în prezent, nu cunoaștem în ce mod au privit cei din Moldova de Jos entuziasmul
național – ardelean de atunci. Deși mai conservatori, mai săraci și mai neinformați, e de afirmat că și aceștia împărtășeau aceleași idealuri, susțineau aceeași idee, deși atenția le era mai ales la ceea ce se întâmpla la Chișinău, unde erau dislocate importante forțe armate românești și intelectuali din actualul județ erau chemați să activeze (cazul lui Tudor Pamfile, coordonator
a 5 gazete românești și promotor al unei literaturi speciale pentru moldovenii de peste Prut). Un episod interesant, cu semnificație istorică, -sa
petrecut în 1990. Am fost acolo: la Alba Iulia, de 1 decembrie 1990, când -sa
sărbătorit pentru prima oară noua Sărbătoare Națională, după decenii… de 23 august. Încă nu creasem TVV, eram doar reprezentantul ecologiștilor vasluieni și împreună cu regretatul Dan Albescu făceam parte din DELEGAȚIA județului Vaslui,
compusă din 42 de persoane selectate de Consiliul Județean și Prefectură, care
ne-am deplasat cu un autocar toată ziua și noaptea de 30 noiembrie, și înspre
dimineață am ajuns în cetatea istorică a neamului românesc. Am fost ghidul
neoficial (printre altele, dețin atestat de ghid internațional), drept care „am
povestit” tot ce se putea prezenta pe un traseu care includea și Săvârșinul, proprietatea regelui Mihai. Am creat atmosfera patriotică în autocarul cu oameni
diferiți, pregătire diferită, cu început de orientări politice altfel decât pentru FSN și am avut și simțit avantajul excursiilor cu elevii realizate în anii anteriori. A fost instructiv. PREGĂTIREA. Fiecare am fost chemați la prefectură mai înainte și puși să semnăm de mai multe ori CREDENȚIONALE, adică foi de A4 cu același text, prin care susțineam UNIREA de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918. Nu se admitea nici o virgulă lipsă, trebuia să fie scrisul „manu propria”, drept care unii am refăcut de mai multe ori împuternicirea numită credențional. Dan Albescu avea un scris mai întins și textul nu-i prea încăpea pe foaie, drept care zicea că nu mai merge, acolo. Deplasarea: simplă, într-un autocar fără muzică, dar cu microfon de bord care se tot defecta, așa că în câteva rânduri (pe la Tg. Mureș) am vorbit de la centrul autovehicolului, să fiu auzit. Mai era un acordeonist care înveselea atmosfera periodic, atât în ziua cât și în noaptea deplasării. N-au fost nici un fel de controverse politice, mai toți convenind că-l susținem pe Iliescu și mai niciunul știind câte ceva despre evenimentul în sine (cel de la 1 dec. 1918) n-am simțit oboseala drumului. 1 Decembrie: Dimineață am depus fiecare, personal, CREDENȚIONALUL, pe județe, în ordinea alfabetică, în Sala Mare a Muzeului, înregistrare pe grup. Mare aglomerație, rapiditate în mișcare, liniște, ordine. Cei de acolo erau pregătiți, ne-au înregistrat, și totul a mers în ordine. S-a creat o stare de exaltare patriotică. Am fost plasați pe un loc dinainte stabilit, cu interdicția de a pleca altundeva, și nu era greu, pentru că toți eram deprinși cu disciplina defilărilor de 23 August. Vasluienii au avut noroc de o panoramă care le-a permis să-i vadă îndeaproape pe Ion Iliescu, Petre Roman (atunci, mare pericol pentru președinte), Alexandru Bârlădeanu, Victor Atanasie Stănculescu, P.F. Teoctist și alți activiști fost comuniști, strânși în FSN, deveniți mari democrați. Când a apărut firava delegație condusă de Corneliu Coposu, mulțimea instruită și pornită împotriva „vânzătorilor de țară” (i) a huiduit copios, iar Petre Roman ne făcea gesturi de îndemn (eram la câțiva pași, și mai toți strigam ce se auzea de la unul cu lozincile scrise). Au răzbătut în grup zvonuri că se trage în mulțime de pe balcoanele blocurilor din apropiere, deși eram înconjurați de tot felul de persoane dubioase. Discursul curajosului Coposu, pe altă scenă, aproape nu l-am
auzit, cei vreo 20 din anturaj nereușind să asigure liniștea necesară. Nici pe liberalul Radu Câmpeanu, însoțit doar de câțiva. Nu i-am auzit, mai ales că din timp în timp se lansau lozinci de timpul „trăiască Ion Iliescu” sau trăiască… altcineva din prezidiu. P.F. Teoctist nu prea era băgat în seamă, deși tribuna era ridicată în fața Catedralei, iar numerosul grup Iliescu venea păzit de la TeDeumul oficiat de Patriarh. S-a creat, după discursul lui Ion Iliescu, un fel de diversiune, o mișcare în mulțime, care șoptea de un atac terorist maghiar, repede liniștit, mai ales că au urmat salve de artilerie care să sublinieze sărbătoarea publică de după defilarea armatei. Curios, lumea n-a plecat nici din timpul spectacolului patriotic prezentat pe mai multe scene, când, câțiva vasluieni am trecut printre blocuri și case, am stat de vorbă cu locuitorii cam timorați că sunt urmăriți. Aflăm, astăzi, că erau mobilizate forțe care să preîntâmpine reacțiile maghiarimii, și oamenii aveau dreptate. Nu prezintă importanță ce s-a discutat la întoarcere, după nopți nedormite. Important mi se pare că un grup de vasluieni, fie ei organizați de oficialități am depus acele acte de încredințare în favoarea Marii Uniri, fie și la 72 de ani, după. Și, încă ceva: atmosfera de aleasă simțire patriotică în care s-a desfășurat expediția vasluiană, și mai ales cea din fața Catedralei Neamului din Alba Iulia. 2018. Din sentimente curat patriotice soții dr. Valeriu Lupu și prof. Valentina Lupu au organizat între 28 – 30 septembrie 2018, o excursie la Alba Iulia cu dorința de a prezenta din partea celor 40 de vasluieni și omagiul lor pentru înfăptuitorii Marii Uniri. Evident, fără credenționale. Într-o școală generală, la Roșiești, directorul Cr. Onel are o inspirată expoziție consacrată Centenarului, cu momentul Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia. Mai e mult, dar e bine și atât pentru necesara educație proromânească. Pot fi nominalizate multe alte momente în județ, printre care că în ultimele zile Dan Ravaru a scos cartea „Revenirea Bucovinei la România/Centenarul Marii Uniri”, 2018, 132 pag. Important, astăzi, este că D. V. Marin (la câteva zile am înființat TVV, primul post de televiziune privată din țară, Licența 001/TV, pe 5 dec. 1990), Dan Albescu, Teodor Tărnăuceanu (prefect), Ion Apostol (primar) și alții am depus, conștienți și entuziaști, CREDENȚIONALELE noastre în sanctuarul unității românești. Tot important e că putem găsi mărturii și în afara țării, cum este de pildă, târnosirea Bisericii Ortodoxe românești, din Montreal, pe 18 octombrie 1918 (v. Meridianul C. R., nr.3/15/2018).
[ add comment ] ( 2 views )
Ca om care bat drumurile acestui județ din 3 martie 1970 (e ceva, nu?), atunci în calitate de inspector cu bibliotecile și stațiile de radioficare de la Comitetul de Cultură și Artă al județului Vaslui, apoi ca profesor și cercetător legat pe veșnicie cu acest meleag, și, în ultimii 29 de ani ca om de presă, deci un călător timp de 50 de ani, fac mereu asocieri, în raidurile pe care le fac în documentarea necesară pentru ziarul de față. Constat ușor că am 61 de ani de la primul meu articol, publicat în ziarul băcăuan „Steagul Roșu”, intitulat „Bibliotecarul nu are timp”, dar și urme ale intervențiilor mele prin diferite sate, comune, locuri. Zilele trecute mi-am legat gândurile de Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, terminată în 1972, cu câteva zile înainte de ediția a II-a a Festivalului Umorului, pe care îl organizam și eu. Pe oricare rută din județul Vaslui aș merge, sunt semne uitate de care să-mi amintesc. Zorleniul de astăzi pare înfundat în nelucrare, analfabetism, incultură. Aici, unde a fost primul Orfelinat (regal) prin 1898, cu vestitul învățător – folclorist, Mihai Lupescu, iar acum 3040 de ani era un liceu agricol de frunte din țară, cu mii de meseriași în agricultură, acum mai este doar câte un fușerai care s-ar chema Ziua comunei. Aici, din gara de pe peronul căreia Ion Antonescu (la capătul celălalt era Regele Mihai I) a ordonat trecerea Prutului, pentru redobândirea Basarabiei în noaptea de 21/22 iunie 1941, aici, unde era una dintre cele mai mari și mai bune fanfare din țară, aici, pare că, doar o formație ca exemplu de țigăncușe (de fapt româncuțe curate) mai reprezintă pe cineva. Am făcut eforturi mari să o găsesc măcar o dată pe primăriță, dar n-a fost chip. Unii funcționari spun că nu prea calcă prin primărie, iar eu am căutat-o de vreo 8 ori. Ce să zic… aici pare că există un primardictator?! Zorleni… și atât!? Calea ferată abandonată Bârlad – Bogdănești era dată mereu de exemplu de cum nu trebuie executată asemenea construcție. Prin văile de pe Valea Elanului și pe dealurile de la Epureni și Copăceana erau înțesate trupele românești și germane care să treacă Prutul. Aici n-au prea dat brumele toamnei, dar nici oamenii nu se mai mișcă vioi ca altădată. E sărăcie… Fălciul lui Neculai Moraru, primarul actual, are semne de modernizare,
are câteva investiții, are o primărie plină de flori. Și niște oameni tare de treabă. Aici, în Bibliotecă, l-am lămurit pe profesorul Th. Pracsiu să vină la ziar, la centru, la Vremea Nouă, cam prin 1971. Iată-l om de primă mărime culturală în actualitate. Dar s-a construit Centru Cultural, cu Bibliotecă, nouă, nu ca atunci când introduceam clasificarea alfabetică și tematică. Primarul și-a
împlinit un vis: Parcul Istoric de la Bogdănești, inaugurat în primăvara aceasta. E o replică a Cimitirului de la Țiganca, de peste Prut, și un loc de unde se mai
pot aminti de cei 20.000 de morți, de acolo. Dar e un teritoriu al neputințelor, cu podul de peste Prut abandonat, cu scaieții până la streașină, imposibilitatea de a comunica liber cu frații de peste apa asta blestemată.
Vetrișoaia de astăzi marchează intrarea deja în veșnicia cimentului a scriitorului, poetului, muzeografului Ion Mâcnea… Vetrișanu. Popasul Spiritului,
cu grupul statuar, va rămâne și după neprețuitul meu prieten. Voi mai tot reveni. Lunca Banului, Stănilești, comune care nu păstrează nici o scamă din
istoria locului. Pe aici s-a desfășurat vestitul război rusomoldoveanoturc,
cu alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare al Rusiei (1710) făcută praf de un general rus beat. Câte nu sar putea scrie… Dar, mai ai pentru cine? La Huși se sărbătorește alt Centenar, al Liceului „Cuza Vodă”, unde păstorește și
prietenul nostru Costin Clit, ca profesor. Așteptăm precizări, noutăți, informații cu toată bucuria, pentru că această unitate de învățământ a fost dintotdeauna fruntașă pe ramură. Poate trebuia sărbătorită și prima publicație apărută acolo pe 30 august 1873, VOCEA HUȘULUI, săptămânală, până la 13 decembrie, același an. Se vede că jurnalistica, dovada vieții zilnice a unui neam, poate cădea pe un loc mai jos. Dacă nu face… zgomot. De reținut că aici, pe vremea lui Emil Pascal se turnau primele filme de amatori din România. Tot de aici s-a ridicat SandyHuși, adică marele actor Alexandru Giugaru.
Tot aici viețuiesc, astăzi fruntași ai vieții culturale de nivel național: Th.
Codreanu, Avram D. Tudosie, Costin Clit, pe aproape Ion Gheorghe Pricop.
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
