VIAȚA DE SPITAL 
Trebuie să vă spun, stimați cititori, că sunt un mare norocos: la începutul lunii august 2021 am avut un Accident cardio vascular (AVC) de care n-am prea știut și după care am facut peste 2000 de km cu mașina și mi-am continuat activitatea. O doamnă medic, dr. C. Atanasie, m-a trimis la un RMN, iar altă doamnă a medicinii din Vaslui, dr. L. Tudor, m-a internat imediat ce a văzut constatările aparatelor, așa că am început o necunoscută viață de spital, internat la Vaslui peste o săptămână și aici la Întorsura Buzăului altele. Norocul, foarte mica rupere vasculară și posibilitatea de a-mi reveni complet, deși am început tratamentele după mai bine de o săptămână de la producerea evenimentului.
Cum am autoobligația de a susține ziarul care, iată, pe 26 septembrie, împlinește 25 de ani de apariție, încerc să vă comunic și situația inedită în care mă aflu, cu o nouă și crudă-crudă experiență de viață prin ce am văzut în spitalele
devenite loc de vindecare și de nouă speranță. Dacă la Vaslui am văzut câtă răbdare și competență poate avea doctorița de tot respectul, Doamna Tudor, care a trebuit să calmeze niște oameni în mare explozie de boală nervoasă (unul Beșleagă de pe la Miclesti, un fel de aurolac, vorbea tot timpul) aici la Întorsura Buzăului, secție specială, se pot vedea oameni aflați la margine de existență și care nu mai cred în vindecare (că nu se mai poate), dar se agaă cu disperare
și o extraordinară voință de tot ce mai pot opri din viață înainte de sfârșitul cel veșnic. Ar putea învăța de la acești nenorociți ai vieții și cei mai sănătoși-puturoși. Mă bucur să constat că aici e un batalion de sacrificiu
medical care reușește să dea câte ceva din sufletul lor mare, cătă speranță se mai poate, pentru oameni aproape sfârșiți. E o experiență cu totul particulară despre care sper să scriu mai mult dupa revenirea „la domițiliu”.
Oricum, viața de spital nu poate fi ușoară, chiar dacă aici sunt condiții de existență și tratament excelente, o înțelegere pentru suferințele oamenilor pe care n-am mai întâlnit-o în cariera mea cea lungă. Mulțumesc, dr. Patriche,
mulțumesc tuturor celor de de aici.
Mă întorc la ale noastre: pe 23 sărbătorim 25 de ani de la apariția ziarului nostru. Poate cu acest prilej lansez și cartea mea cu nr. 51 și talentatul meu colaborator Cătălin Sîmpetru reușește să termine nr. 27 al revistei
internaționalizate MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, care apare de aproape 7 ani, are 755 de colaboratori (din toată lumea) dar nu e în rafturile din sala de lectură a
Bibliotecii județene din motive știute de director, caruia i-am înmânat de 7 ani câte 3 exemplare de număr (de revista, de carte). O sa revin… Cred, totuși, că evenimentul din 23 se va desfășura la sala Bibliotecii Județene.
Cum norocul nu m-a părăsit, sper să ne întâlnim sănătosi după această specifică viață de spital.

[ add comment ]

| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | Next> Last>>