MOJÂCII DE LA TĂTĂRĂNI, ȘI NUMAI 
MOJÂCII DE LA TĂTĂRĂNI, ȘI NUMAI
Într-­o activitate jurnalistică de peste 6 decenii, am dat de tot felul de oameni, iar interviurile cu 9 președinți de stat + Iohannis, atâția prim­miniștri, înalți ierarhi, politicieni, oameni de știință etc. arată că i­-am respectat și m­-au respec­tat. Am și consemnat în mai multe cărți aceasta.
M-­au respectat dintotdeauna cei dimprejur, și, am scris cu plăcere despre necazurile sau bucuriile lor. Numai că, iată, din prostime, ies la iveală dintre cei mai proști, fără cei 7 ani de acasă, ori de­a dreptul idioți. După cum se știe „bat” 4 județe și stau de vorbă cu circa 300 de primari. Ei, acum cei mai fără educație, mai bătuți în cap mi s­-au părut cei de la Tătărăni (l­o fi chemând Gentimir, sau își cheamă „consilierul” s-ă­i aducă aminte cum se numește?) adică doi din frunte și cel de la Bogdănița (grasul… Viorel) pe care-­l cunosc de când i-­am oferit loc la ecologiști. Atunci nu era așa nesimțit.
Puteți presupune că nu sunt tocmai obiectiv, și că acești ajunși în copac, au de partea lor voturile cetățenilor și că li s-­a dat putere să­i reprezinte. Dar unde ați văzut dvs ca un om de la țară să fie nerespectuos? Deci, ei și-­au luat-­o în cap, cum s-­ar zice, ca tot prostul.
Mujâc este țăranul ucrainean, cu barbă, mustăți, cam bețiv, om simplu.
MOJÂC este cetățeanul român cam redus mintal, lipsit de respectul oricărei valori, cu exprimări indecente, gata să dea cu pumnul.
Cum să le trec cu vederea manifestările de tipi fără educație, inculți și obraznici?
Am zis adesea că primarul e considerat prima valoare a unei comunități, e un etalon pentru ceilalți. O să ne mai ocupăm de asemenea specimene, negative, că nu trebuie să fie așa. Se aude, Cum te cheamă de la Tătărăni?


[ add comment ]
pamflet SCROAFE ÎN COPACI LA TĂTĂRĂNI-VASLUI CHIAR 2 PROASPĂT ALEȘI STAU PE CRENGI 
PAMFLET
SCROAFE ÎN COPACI LA TĂTĂRĂNI-VASLUI
CHIAR 2 PROASPĂT ALEȘI STAU PE CRENGI
Ziua de marți a fost consacrată raidului-­anchetă obișnuit. Drept care am poposit și în primăria Tătărăni, jud. Vaslui, despre care am scris de atâtea ori numai de bine, pentru că așa se desfășurau treburile pe acolo. Bat la ușa primarului și-­mi sare înainte unul înalt, mult și total lipsit de bune maniere, iar noul primar se lăfăia în fotoliul ocupat până acum numai de persoane cumsecade. Vajnicul flăcău își îndoia mai să se rupă falnicul trup în fața tipului cu mustață, c-am brunet, cu care dezbătea, probabil marile probleme ale acestei mici comunități de unde răzbat cele mai izbitoare știri, inclusiv cele care fac obiectul rețelelor de socializare. „Aveți răbdare” tună unul dintre cei doi, și… în pofida faptului că n-­am așteptat nici la interviurile cu prim-­miniștrii (16 în total), mi-­am zis să fiu răbdător.
După un timp bat iar, dar primarul sau mujâcul de pe fotoliu… dispăruse. Reapare „purtătorul de cuvânt” al pri­ marului (i­o fi purtând și brăcinarul?) care îmi explică ce ocupați sunt cei doi, că primarul nou-­nouț a plecat la dato­rie. Îmi zic eu că deja s­-a urcat scroafa în copac și fac greșeala să­i zic înălțimii sale,
consilierului, amical și afec­ tuos, „copil”. Să vedeți ce a putut să facă nesimțitul, sub motiv că „are treabă”. A și zis cuvinte de om prost, a ieșit fără să stea de vorbă cu mine. Am considerat asta un afront de la om needucat și am gândit că la Tătărăni s­au urcat două scroafe în același copac. Pentru cine nu știe, proverbul „s­a urcat scroafa­n copac” înseamnă că personajului i se urcă fumurile la cap sau/și se crede mai deștept decât e. De regulă parveniții cărora li se pare că au prins pe Dumnezeu de un picior printr-­o funcție publică, „par examplu” ăștia aleși în septembrie anul trecut și acum li se pare că chiar sunt îndreptățiți să fie aroganți.
Nu mi­-a plăcut nici primarul, și mai ales „consilierul” mlădios care se crede mai ceva ca primarul, în biroul căruia stă. Poate voinicul are și vreo facultate dar, sigur îi lipsește ceva dintre cei 7 ani de acasă. Iar primarul, e primar ca să fugă de presă?
Într-­un număr trecut v­-am mai prezentat pe mojicul de la Bogdănița, tot primar și tot fără educație, tot nepre­ocupat de starea comunei (Viorel Ciobotaru).
Mă tot întreb, ce conducători avem noi astăzi, de inventează posturi peste posturi pentru clientela politică? Până la urmă care e rostul „consilierului” (să-­l facă mai deștept pe primar?), al purtătorului de cuvânt (să mintă în locul alesului?) sau al „administratorului” când primar­-vice­-consilieri trebuia să administreze treburile comunei? La nivel de județ există o groază de
consilieri, tot pentru aleși, tot cu sume mari și foarte mari, să fie slugi…
Dacă am ales primari, adică dintre cei mai capabili concetățeni, dacă mai apare și un viceprimar, tot pe bani mulți, de ce mai e nevoie de unul paznic la brăcinarii pri­marului? Acela pentru ce a fost ales? Să aibă slugi pe banii statului?
D­le primar, cum te cheamă, din Tătărăni… greșesc, sau la voi, e chiar așa?



[ add comment ]
ȘI A FOST 8 MARTIE, DAR... 
ȘI A FOST 8 MARTIE,DAR... Singura mare sărbătoare fără tentă religioasă, mult mai acceptată și respectată decât oricare alta (Dragobetele, de ex.) „curge” anual cu participarea unei bune părți din societate, dar aproape sigur în fiecare familie (chiar dacă nu se oferă flori, cadouri, alte stimulente). E interes colectiv să existe o zi mai armonioasă decât celelalte din an organi­zate prin calendarul bisericesc sau de oficialități. Până la urmă „8 martie” exprimă conceptual căldura, apropierea,
respectul reciproc dintr­-o familie, bun prilej pentru revărsarea afectivității sub diferitele ei forme, ca un fel de împlinire a gândurilor de primăvară comunicate prin mărțișor, ghiocei, flori, cadouri.
Mai e ceva despre acest moment: dragostea năboiește oarecum nestrunită din cauza recunoașterii rolului femeii­ simbol. Se știe că sunt mai multe femei decât bărbați și asta ar trebui să lanseze o competiție permanentă pentru găsirea pomului care să poarte o floare. Realitatea socială e alta, însă: competiția e pentru farmecele femeilor, bunăvoința lor, pentru desfătarea maculinului și înrobirea sa benevolă. Puțini bărbați prețuiesc idealul feminin, ar vrea cât mai mulți să aibă femeia ideală fără a ști ce înseamnă asta. Femeia ­simbol e tare necesară pentru educația în familie (și societate) așa cum forța și nădejdea o poartă ei, cei cu visuri, neîmpliniri, aspirații. Împlinirea e, deci, în cuplu. Considerațiile noastre se pot întinde pe multe ­multe pagini.
Să observăm că în 2021 au fost griji suplimentare legate de odioasa pandemie care a schimbat destul din cursul istoriei omenirii. Ziua, în sine, trebuie să se termine mobilizator, și nu mă refer la „mucenicii” cu miere și păhăruțe. Nu știu dacă ați observat, dar în lumea hipertehnicizată, supercomputerizată se accentuează însin­gurarea și lipsa poftei de viață. Pentru ce să trăiești?
Iar o discuție foarte lungă, dar, după sărbătoare, totul e iar simplu: să întâmpinăm cum se cuvine ziua de mâine, să trăim, să visăm, să nădăjduim în bine pentru noi și ai noștri. Că pandemii, mai pot veni. Viața trebuie să continuie și ce rost are să lipsim tocmai noi?
DAR de ziua femeii: nădejde în mame, surori, fiice, nepoate, prețuirea DARULUI vieții. Să trăim, dar…


[ add comment ]
MĂRȚIȘOR ȘI... RECUNOȘTINȚĂ 
E vorba aici de prima zi de primăvară și împământenita zi de 8 martie, ambele bazate pe disponibilitățile sufletești cele mai frumoase ale omului. Cum să nu dorești unei ființe dragi, unei prietene, chiar unei cunoștințe, să aibă viața frumoasă ca albul mărțișorului și să viseze mereu frumos, iar vigoarea sângelui impetuos să-i exprime dorința de a trăi: a ei și a celor dragi. E o încercare de apropiere sufletească dar și o exprimare a interiorului pozitiv, mereu optimist al oricărui om din lumea asta. „A lumii întregul sâmbur, dorința-i și mărirea” hotăra M. Eminescu știind că atracția dintre sexe și poftirea înălțării între oameni e cheia existenței lumii. Gestul primăvăratic de a oferi un mărțișor, un ghiocel (c-am rar, că și aceștia și-au modificat perioadele de apariție), oricare atenție materială, dar mai ales o atenționare verbală că exiști, că există, că puteți visa împreună, că viața trebuie să fie frumoasă și cu ajutorul vostru. Ce ne-am face, oare, fără apropierile sufletești stimulate de…primăvară, de interiorul nostru mereu frumos...? Anul acesta a fost și o zi frumoasă de 1 martie. Pe mine mă îngrijorează că n-a fost „iarna grea, omătul mare”, dar nu-mi
pot refuza momentul de bucurie și încredere în viitorul nostru, al tuturor.
Mai urmează momentul de recunoștință pentru toate categoriile de femei (evident nu și bețivele de pe stradă care nu țin la statutul lor de… „statuie vie”), pentru că fără sfintele lor haruri nici imaginația, nici acțiunile individuale, nici munca de zi cu zi, n-ar avea destul rost. Viața omenirii se leagă astfel, nu de egalitatea femeii cu bărbatul (că nu știm dacă va fi vreodată așa) ci de feminitate, minte, voință și particularități specifice ale acesteia. Câte n-au
influențat mersul istoriei? Sau, mai simplu, căsnicia ca esență a progresului
familial… De 8 martie, trebuie să ne gândim și la flori, și la cadouri ceva mai consistente, și la descifrarea altor modalități de înfrumusețare a vieții comune, a vieții copiilor, nepoților, vecinilor. Până la urmă în întregimea ei o viață a
oricui e o împletire a căutărilor pentru mai bine, „împreună cu ea”. Unii se pot gândi la cele 44 de păhăruțe, de după, adică de o nerecunoscută zi a bărbatului, dar și atunci reușita e legată de sărbătoarea de ieri, adică de pe 8. Ne întoarcem cu recunoștință la această zi, sărbătoare inexistentă în calendar, „nesilită de nimeni” decât de voința noastră de a recunoaște măcar o egală, dacă nu o superioară nouă (fie și la bucătărie) cu care împărțim viața. Și, ce frumoasă e viața când ai înțelegere în familie…!!!.
Poate ar fi nevoie și de un fel de bilanț: asta am făcut, asta nu, trebuie să mai facem asta. Ca să știm țintele anului, și ale viitorului. Că de asta suntem oameni, să visăm.
Să visăm, să dorim, să ne realizăm viața cât mai frumos posibil. Între mărțișor și ziua femeii, avem dreptul și timpul să tot socotim.
Și, toți să ne dorim, La mulți ani!

[ add comment ]
SPERANȚE DUPĂ COVID? 
Mă întreabă lume: când scăpăm, domnule, de nenorocirea asta? Iată ce pot răspunde: fac parte (încă!) dintre cei care au traversat perioada de după Război, cu foametea și tifosul exantematic, plus alte epidemii. Abia după apariția vaccinurilor am scăpat de amenințări atunci. Deci… la vaccinare, pe care o susțin cu gândul, vorba și cu fapta. Eu deja m-am vaccinat și sper ca acest vaccin să reziste și noilor tulpini care sunt, sau mai pot apărea. Țin să laud modul de organizare de la Clubul pensionarilor din Vaslui, cu două fluxuri în care „s-au înțepat” aproape 6.000 de persoane. Problema e a celor care încă nu pot fi vaccinați, nu a celor care sub influența unor tâmpiți n-ar vrea. Au apărut niște politicieni, ca năstrușnica asta de Șoșoacă, una care e politician închipuit și a avut noroc de Simion și ai lui să nimerească în Parlament. La câte greutăți face statului, care trebuie să-și salveze cetățenii, eu aș aresta-o pe loc. Cum să spună ea minerilor, unde nu știu ce caută că n-a intrat în mină, să-și dea masca jos? De ce organele statului n-au legato fedeleș și s-o acționeze în judecată? Asta, fie și smintită, e mai presus de Lege? O fi libertatea alegerii, dar nu și libertatea de ai omorî pe alții. Ori, asta, asta… face. Intenționăm să organizăm Simpozionul Național „Jurnalistică Națională la Vaslui” (Marin 80) pe 28 aprilie 2021, începând cu ora 10, dacă putem aduce oameni grămadă, sau cu ora 16, dacă va fi online. Vom vedea cât, cum, câți, vor fi atunci în direct cu vasluienii. De peste jumătate de secol, aici, în târgul Vasluiului, m-am nevoit a produce CULTURĂ și prin scrierile mele și mai ales prin miile de materiale de presă, cultural științifice, politice, realizate prin TVV, Unison Radio, ziar Meridianul și acum prin M.C.R. Dacă sunt neștiutori, nerecunoscători, imbecili, e treaba lor: noi argumentăm simplu: miile de pretendenți la beneficiile presei, 48 de cărți tipărite, TVV-online, ziarul. Am deschis singura Bibliotecă stradală – publică din Vaslui, pe strada Frunzelor nr. 2, unde este și redacția noastră. Am gândit ca și cronicarii patrioți de odinioară, ca oamenii aceștia să nu rămână neștiutori asemenea animalelor celor fără grai și minte. La sediul nostru le dăm gratuit oamenilor, ziare, reviste, cărți. Ba și cu autografe, că tot am trecut cam peste 12.000 acordate până acum.
Credeți că mă obligă cineva? Credeți că am vreun ajutor de la oficialități?
Eu cred că deja am pus o cărămidă la Edificiul spiritual al județului. Că sunt destui răuvoitori… ăștia nu mă mai ajung. Mă simt răsplătit că mare parte dintre concetățeni, când mă recunosc, mă salută cu respect și considerație. Cred că și cei care îmi citesc opera pe net îmi acordă creditul necesar pentru cauza mea de o viață: Bătălia pentru limba română reflectată și într-o carte de 740 de pagini, BĂTĂLIA PENTRU VASLUI.


[ add comment ]

<<First <Back | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | Next> Last>>