In cuvinte putine, vedem aplicarea unei ideologii sub lozinca „fura si fugi” cam de la cap (de unde treaba se impute rau) si pana la scursurile societatii care mai adapteaza usor „adevarul” „bea, fura si fugi”. Daca si Curtea Constitutionala le da dreptate, atunci penalii vor sta la podul hotilor cu indreptatirea legala a celor care fac un guvern al lor cu tot felul de pramatii destepte pedepsite la Sfantu Asteapta, sau doar de Dumnezeu cel prea ocupat cu atatea altele si nu cu hotia care caracterizeaza Romania. Te pomenesti ca si in rai se fura?!
Hotii mari se duc dupa miliardele deja transferate in cele strainatati ca Mazare, Ghita, Popoviciu si destui altii care ne tin in saracie, carora le platim gras din munca, viata si sperantele noastre. Unul dintre cei mai bogati unguri, Verestoy Attila, mare pradator de paduri, cu castele aurite s-a dus zilele acestea la cer, dar imensa avere ramane alor sai si statului ungar. Reprezentantul minoritatilor nationale, Pambuccian, are o avere fabuloasa, cativa rromi se itesc sa-l intreaca. Spun astfel ca Hotii mari n-au vreo apartenenta, cum si cei mici sunt cam pretutindeni si arareori mai gasesti pe ici pe acolo cate vreun cinstit.
Intr-un stat al hotilor e greu sa fie legi bune si respectate, e greu sa fie bunastare, e greu sa mai gasesti omenie….
Acum vreo luna au venit la mine 2 persoane, concubini de 4 ani, decazute din drepturile de parinti pentru cate 4 copii, atunci treze. M-au induplecat sa-i primesc in conditii de vila ca vor fi cinstiti si vor munci corect. A fost ultima data cand nu erau beti, amandoi, cand am discutat cu aceste scursuri, ca oameni, pentru ca, ce a urmat a fost de groaza: nici o sarcina indeplinita, furturi peste furturi pentru bautura (un aparat de sudura de 740 lei dat pe 2 sticle de vin, o drujba electrica tot pe nimic, varza, cartofi, porumb, cui le-a dat cate o sticla cu vin prost)
Le-am spus ca le ofer conditii ca sa devina oameni, s-au inchinat ca vor fi corecti, dar nici o zi nu s-au gandit decat ce si cum sa fure, ba, au plecat si cu hainele de serviciu la ei, ba mai vor si alti bani….
Saraca tara, saracii mici intreprinzatori! Sunt la cheremul unor astfel de animale nestapanite, sunt furati ca in codru, nu-i apara nimeni iar procurorii si judecatorii ii fac scapati, inclusiv pentru omoruri. Politistii? E cumplit cat de ineficienti sunt, cat de lenesi, cat de incompetenti. Nici nu mai au termene de depus lucrarile, nu mai au control. E clar ca si pe aici sunt hoti de diferite categorii, ca se refugiaza dupa pensii foarte mari, doar dupa 42 de ani, ca nu mai au simtul datoriei. Unde-or fi profesionistii si patriotii de altadata? Care sunt valorile de promovat?
Pe 24 ianuarie nepotul meu Vlad implineste 6 ani. Am incercat sa-i vorbesc lui si altor copii de insemnatatea zilei Micii Uniri. Chiar si cei de 16 ani n-au rabdare sa asculte si trec la butonat celulare, nici o notiune de baza in civilizatie nu e luata in atentie. Cu cine sa mai vorbesti de viitorul natiunii daca nici directorul, nici cadrele didactice ale unui liceu cu peste 1.100 de elevi nu intreprinde nimic? Asa ca daca multe cadre didactice isi fura salariul (nu fac nimic altceva decat orele) cum sa nu creasca chiar in scoala, destui hoti?
Hotia a impanzit Romania?
[ add comment ] ( 31 views )
Importanta acestei luni pentru intreaga natie romaneasca este mai mare decat o consideram:
…1 ianuarie; inceputuri, speranta, ceva distractie: Sfantul Vasile, deci foarte multi sarbatoriti, aproximativ 600.000 in toata tara. Sarbatoarea Anului Nou care inseamna revarsarea tineretii si sperantei prin jocurile dramatice cu masti, teatrul popular propriuzis dar si colindatorii mari si mici cu clopotei zurgalai, buhai sau tinichele. Descatusarea psihologica a populatiei ramane factorul cel mai important. Ca unii (atat de putini!) au petrecut pana dupa Boboteaza ar fi si asta un subiect. Oricum, astazi, Craciunul fudulul si Anul Nou-veselul s-au cam tocit de grija treburilor si rezolvarea problemelor, in special existentiale. In aceasta luna s-au nascut 317 personalitati, iar in lume 5430.
…10 ian.1799, s-a nascut Petrache Poenaru, inventatorul stiloului. La 10 ianuarie 1475 a fost batalia de la Podul Inalt, de langa Vaslui….
… 15 ianuarie 1850, moment de interiorizare pentru ca-i suntem datori poetului national macar cu un gand, o poezie, o simtire! Daca nu vrem sa ajungem ca animalele cele necuvantatoare, trebuie sa avem grija de spirit si suflet, de istorie si filozofie, de folclorul ca „izvor pururea reintineritor” pe care poetul nepereche l-a valorificat maiestru. Mai trebuie sa avem grija sa (ne) oferim MODELE; si altul mai puternic si mai nepieritor decat Mihai
Eminescu nu cred ca exista in cultura romana. Alaturi de Stefan este sfantul nemuririi noastre.
Ziua limbii romane este legata de dorintele noastre spirituale, deci de nasterea marelui ipotestean.
…18 ian. 1848 s-a nascut un alt mare clasic, intemeietor al prozei noastre, Ioan Slavici (romanul Mara).
…26 ian.1918, s-a nascut Nicolae Ceausescu.
…30 ianuarie 1852, n. I.L. Caragiale. Creatorul unei lumi, cam aceeasi de peste un secol cu bunele, pasiunile, relele (drama „Napasta”) cu ticurile si mai ales cu umorul care o ajuta sa… traiasca. In ultimele decenii se tot vorbeste de lumea lui Caragiale care este intocmai si lumea de azi cu televizor, internet, radio, electricitate, dar cu aceleasi moravuri.
Creatorul de lume care s-a nascut la 30 ianuarie 1852, nu va fi nici el, devreme egalat! Desigur, ar trebui sa tinem cont de cativa sfinti si sarbatori mari din cursul acestei luni ca si de alte personalitati ale culturii romane care intra in buchetul national de valori!
Dar,
Traim sfasitul unei epoci de dezvoltare umana, pentru ca chiar cu noi si sub ochii si mintea noastra se formeaza o noua cultura existentiala, bazata pe alte valori, pe alte aspiratii, pe alte unelte ale muncii, chiar pe alte obiecte ale muncii. Cultura traditionala nu mai este in atentia lumii. In contextual globalizarii limba si poporul roman sunt in mare pericol de disparitie.
Vazand ce se intampla in viata sociala si mai ales in politica noastra actuala, scriu:
Nu e inca primavara noastra, a democratiei noastre!
[ add comment ] ( 34 views )
Datine-obiceiuri de Sarbatorile de iarna Contaminari, degradari, prezente/ Eseu sintetic, decembrie 2017
Rolul actual al obiceiurilor de la Sarbatori este acela de spectacol, golit de orice fel de semnificatie cultico-magica sau religioasa, indiferent daca acesta este la fereastra gospodarului sau pe scena publica. Consistenta scenica din ce in ce mai scazuta este vizibila de la mare distanta, indiferent daca „regizorul” sau interpretul de ocazie afirma ritos ca asa l-a apucat de la mama, bunica sau alti stramosi, ca partea etnografica (costum, dans, masca, muzica) ar fi de mare vechime si, mai ales „e autentica”, adica asa-i pe la ei. Se produce, astazi, o eroare colectiva voita, in scopul de a trezi interes ori de a-si vinde profitabil initiativa de a colinda. In copilarie, umblam cu plugusorul impreuna cu cei doi frati, Gica si Victor care haiau, bateau in doba, scuturau carcee sau clopotei, talangi, sunau din corn, in scop clar de a crea sincretism folcloric, adica spectacol cu semnificatii, chiar daca eram numai 3. Am invatat repede ca aveam un castig substantial mai mare (dupa An Nou ne cumparam cate un costum) daca improvizam chiar la fereastra celui colindat sau urat un text adaptat pentru el, asa ca aveam grija sa ma gandesc la text si subtext, chiar la modalitate de comunicare, imediat ce eram primiti de gazda. Tatal nostru, Vasile Marin era un gospodar de frunte, dar avea si o mare mandrie sa aiba asemenea (unici) uratori; ne desfasuram artistic doar pana catre miezul noptii, ca sa nu ne ia banii, traista cu colaci, nuci, alte daruri, vreun goblizan pus la panda. Pana la ultima clasa de liceu (1959) am „umblat” cu toate datinele-obiceiuri, chiar in forma autentica, pentru ca ne invata bunica, vreo batrana-batrana careia ii duceam apa sau un brat de lemne, care nu ne lasa pana nu stiam bine rolurile de colindatori, mascati sau uratori. Uneori, ne asculta si mama, tata nu prea, fratii mai mari niciodata, pentru ca ei aveau grija de ale lor si nu de noi. Erau si presiuni ideologice, dar invizibile in satul destul de izolat, Giurgioana – jud. Bacau: a nu se uita ca era atunci prigoana comunista, maxima. Prin asta, spun ca am fost purtator de folclor, fapt care m-a ajutat enorm cand m-am apucat serios de studiul acestuia; si chiar puteam vedea nu numai stratul creativ – metaforic (text literar de analizat) ci substratul mitologic, urme arhaice stravechi (spre exemplu, interpretul caprei nu era primit in biserica 40 de zile, preotul nu primea niciodata in curtea bisericii, drept-credinciosii isi faceau cruce cand il vedeau pe „antihristul-capra” desi il acceptau la fereastra). Pentru acea vreme nu prea erau primite texte noi (cu slogane prosovietice sau ode proletare, obligatoriu plugusoare vechi dar foarte variate, inclusiv satirice, masti de la an la an, clopotei, talangi, brebenei, paie in opinci, costume populare, cojoace, caciuli, hadarag cu cap sculptat, corn, fluier); poate de aceea prindeau mult textele noi, in spirit traditional, ale noastre, de sub fereastra.
O delimitare: de Ajunul Craciunului se (mai) umbla cu colindul laic sau religios, in partea de sud-vest a tarii, pitaraii au textul simplu „ne dati ori nu ne dati”, in zilele Craciunului umbla Steaua a carei text cantat e asemanator, sau chiar acelasi cu Trei crai de la Rasarit, Dubasii, si cu colinde in zeci de variante, mai ales in Ardeal. De ANUL NOU se manifesta plenar Jocurile dramatice cu masti, Teatrul folclorizat (Haiducii, Jienii etc.) si mai ales plugusorul, in sute de variante.
Prof.dr. Vasile Adascalitei, cercetator la Iasi, un mare folclorist, tiparea incepand cu 1971, volume reprezentative pentru judetele Moldovei, in urma studierii pieselor folclorice culese, la unele participand si eu (am vazut la Vladeni-Iasi, la Sipote, la Plugari, „calul tiganesc” astazi disparut, ca si unele executii de caiuti, ursi, cerb, capra purtata, nemaiaflatoare acum; plugusorul cantat de la Tepu-Tecuci a disparut definitiv. Folclorul literar legat de sarbatori este in cea mai mare suferinta, spre disparitie astazi. Mai am in arhiva proprie circa 3.500 de texte culese personal, vechi de o jumatate de secol, din care doar o singura concluzie pot trage: nu mai exista asa ceva astazi si nu mai intereseaza pe nimeni, mitologia romaneasca nefiind in vreun fel in atentie. „Eu ma duc, ma prapadesc/Ca un cantec batranesc.” ii canta poetului Vasile Alecsandri, la conacul sau din Mircesti, cand avea oaspete pe cunoscutul compozitor maghiar Franz Liszt, robul tigan gurist, vestitul Barbu Lautarul (inainte de 1890).
Am deosebit inca de la inceputul studierii mai aprofundate a etnografiei si folclorului romanesc ca de Sarbatorile de iarna, IN MOLDOVA si foarte putin sau deloc in alte provincii, reprezentative sunt Jocurile dramatice cu masti si Teatrul folcloric propriu-zis, precum si unele colinde cu elemente particulare (intre cele doua Razboaie Mondiale, s-au tiparit peste 200 de titluri de carti cu colinde, doar cateva laice, fapt analizat in alta parte). JOCURILE DRAMATICE CU MASTI au reprezentari antropomorfe (masti sau fata libera, vopsita sau nu, uratori, An Nou, paiate, mosnegi, rosiori, chirieci – tigani, turcul, dracul, jidanul), combinatii ca in vasalca din Valeni de Munte, modorani, jidani, bulgari, doctori), masti zoomorfe (capra, ursul, cerbul, boul si lupul–disparut astazi, ornitologice (sitarul, barza, cocostarcul), uneori reprezentari greu de acceptat ca folclorice. Am convenit intr-un studiu ca ar fi cam 101 reprezentari pe intreg teritoriul romanesc. Acestea cuprind si TEATRUL FOLCLORIC PROPRIU-ZIS, provenit din cele 3 piese de teatru cult reprezentate de Matei Millo cu vestita sa Caruta cu paiate, texte de Ioan Anestin, folclorizate mai ales pe unde au avut acestia reprezentatii: Valea Prutului, Valea Tutovei si prin alte localitati moldovene, de unde, apoi jocul s-a tot transmis. E vorba de piesa Iancu Jianul cu cateva zeci de variante consemnate, uneori cu alte nume: Banda lui Groza, Bujor, Ceata lui Terinte s.a. Nu s-a folclorizat Harta Razesul si nici altele din acelasi spectacol. Tot in acelasi timp era foarte dezvoltat teatrul papuseresc cu „Vasilache si Marioara” ori improvizatii ad-hoc alaturi de Trei Crai de la Rasarit, si alte piese culte, folclorizate, sau de autor, consacrate Nasterii Mantuitorului (de Craciun). A existat un repertoriu bine reprezentat cu subiecte crestin-mitologice de esenta bisericeasca, promovate ca si colindele de mediul scolar. De afirmat in treacat ca existau valaretul (de Paste), pitaraii de Ajunul Craciunului cu evidente particularitati, asa cum Junii Sibiului, Junii Brasovului, Jocurile specifice din Ardeal merita ample consideratii. Tendinta actuala este catre colind, de origine carturareasca, iar textul popular are numeroase interventii ale interpretilor (cor).
Exemplificam asertiunea noastra din deschiderea eseului de fata cu cel mai raspandit obicei-datina, Capra care, prin contaminare, si gratie mijloacelor moderne de popularizare, se joaca pretutindeni in Romania, chiar se si exporta in tarile unde se afla romani, adica pretutindeni in lume, dar golit de sens mitologic, fara vreun rol magic sau cine stie cat de reprezentativ cultural.Din cercetarile noastre pe teren am scris despre cele 4 moduri de reprezentare a acestui joc: 1. Capra purtata (Bosia-Iasi), adica o masca formata din capul de lemn cu bot clampanitor, cam peste tot acelasi, cu cordele, clopotei mici, purtata pe un brat de interpretul care recita cam acelasi text literar ca cel de la 2) capra pe branci recitat de mosneag, pastor, doctor, cioban, jidan care vrea s-o vanda ; animalul se imbolnaveste, se bucura cu totii ca se insanatoseste. 3) Capra in picioare il lasa pe interpret sa stea vertical (nu aplecat si sprijinit in bat ca celalalt), sa schiteze gesturi razboinice, sa execute mult mai multe figuri, sa interpreteze o scena a imbolnavirii, alta a vindecarii, sa aiba mai multi interpreti si muzica, adesea de fanfara. Poate fi Capra mica (2-6 membri), Capra mijlocie (aproximativ pana la 12 persoane) si Capra mare, cu un alai numeros, chiar cu mai multe capre, cu muzica insotitoare, fluiere, pocnitori din bici, multi cu dubla pocnitura din aceeasi miscare, alte reprezentari cu urati si frumosi, cu texte inclusiv licentioase. Plata gospodarului este substantiala pentru ca si numarul este mult mai mare, pana la 40 sau chiar 60 de persoane (Parjol-Bacau): la fereastra sau poarta sa este un spectacol cam de 30 minute plin de sunet, muzica, dans, culoare. Daca are fata de maritat virtuozitatea e mai evidenta. Acest alai de alaiuri nu mai opreste la portile sarmanilor care nu-l pot plati, si, in destule cazuri se tin ei dupa formatie. 4) Capra suprainaltata are 1-5 masti cu tot felul de ornamente din hartie creponata sau ziar, pana la pamant, uneori din stuf (ca si ursul), inaltate pe o prajina de 4-6 m, sprijinita intr-o curea la brau, cu zurgalai, clopotei, brebenei (clopotei rotunzi, inchisi, cu bile de fier sau pietre inauntru). Este foarte impunatoare, joc destul de sobru, aproape obligatoriu fanfara, text literar scurt, mosneag insotitor la fiecare un jucator exceptional care sare peste ciomag, tignale, alte instrumente de facut larma si zgomot. Numeric intre 6-30 de persoane, pentru ca mai sunt si alte alaiuri incluse, ursul de obicei, desi formatia este numita Capra, sau Turca, sau Valaretul. Contaminarea e clara in cazul jocului ursului care se imbolnaveste si el ca si capra desi jocul sau vechi, simbol al fortei, era de virtuozitate in jurul hadaragului, in tandem cu ursarul, cu un joc extrem de spectaculos, pe melodie specifica, inconfundabila.
Capra pe branci a disparut, Capra suprainaltata se mai afla, in 2017, doar la Ivanesti, Harsova, Todiresti, Rafaila, jud. Vaslui. Capra mijlocie si Capra mica se intalnesc in foarte numeroase variante, interpretate de copii de cativa ani, de tineri ademeniti de ceva castiguri si, foarte rar, de varstnici. Prin contaminare si exemplu interpretativ, jocul este prezent de sarbatori in metrou, tramvaie, autobuze, in centre populate si sate sarace. Totusi, nu mai au nici continutul, nici dezvoltarea, cu atat mai mult semnificatia dintr-un trecut de 40-60 de ani si nicidecum pe cele din urma cu 100 de ani. Dornici de un castig rapid, interpretii simplifica pana la schilodire textele, incropesc un joc pentru cativa lei, spectacolul individual nu mai exista. Hora de pe scena este doar o mimare a celei traditionale, dar, inca se mai strecoara elemente autentice, in raport cu preocuparea primarului, care, de regula aduce dupa sine formatia, oricare ar fi ea, si uneori, rar, ii mai stimuleaza baneste pe interpretii populari (oraseni sau sateni, baieti sau fete, foarte rar, batrani).
Prin Festivalurile Obiceiurilor de iarna, adica de Craciun si Anul Nou (atunci era Plugul Mare, cu texte istorico-literare, acum interpreti adunati pentru aparitii pe scena, texte tot mai scurte cu cat sunt mai multi componenti), paradoxal, se mai da o lovitura obiceiurilor traditionale, - desi se afirma ca sunt stimulate - prin schematism, lipsa de profunzime si de semnificatia majora: sarbatoarea intregii comunitati care in prealabil participa gratuit la horele de Craciun (3 zile) si de Sf. Vasile (1 si 2 ianuarie), apoi de Boboteaza (6 ianuarie). In qvasitotalitate, hora de Sarbatori a disparut cam peste tot in Romania. Analiza cat de cat obiectiva, stiintifica, implica, insa, o abordare mai amanuntita, o clasificare dupa importanta, semnificatii si vechime, o alta serie de culegeri dar cu mijloace moderne de inregistrare, altele decat pe timpul celui mai mare folclorist roman, Tudor Pamfile care, acum un secol, aduna „firisoare de aur” din folclorul inca viu. Modificarile din limba vorbita, inlocuirea unei bune parti din fondul principal lexical cu neologisme tehnice ori englezisme, mutatiile din limbajul artistic, toate prefigureaza un viitor tare intunecat: in conditiile globalizarii, chiar din limba romana sa nu mai ramana decat firisoare… Cercetarea interdisciplinara de urmarit astazi nu mai pare posibila datorita formarii unei noi culturi existentiale, care, neglijeaza cu buna stiinta eforturile spirituale ale inaintasilor, cu atat mai mult traditiile si obiceiurile. Atitudine de mare paguba pentru limba si poporul roman.
Spectacolul mastilor are legitimitate numai de Anul Nou !
Randurile de mai sus, pot fi un semnal de alarma sau/si un indemn la cercetare. Cat mai avem ce!
[ add comment ] ( 71 views )
Mereu m-am tot mirat cum de-au ajuns asa de repede sovieticii prin regimul proaspat instalat, sa ne controleze viata, imediat dupa1945. Copilul cam de 7 ani, am fost la balul anual din comuna Giurgioana, unde s-a ales regina balului: aglomeratie mare, muzica lautareasca, tineri care sa cucereasca fetele cele mai frumoase si mai bogate, gata sa se ia la harta si cu Dumnezeu. Sora-mea Constanta era dintre cele mai admirate si s-a licitat titlul intre vreo zece tineri. Era la cateva zile dupa 30 decembrie 1947, cand, am retinut eu, trebuia sa se arate o ilustrata de regina si sa fie urcata pe podium (pe o masa) invingatoarea. Din necunoscut a aparut un cetatean strain care a anuntat fuga regelui cu vagoane pline cu aur si ca se alege nu regina ci presedinta balului. Asa ca sora-mea a plans mult si din plin ca n-a ajuns „regina”, presedinta insemnand un fel de nimic. Intrusul nu a mai aparut dar toata suflarea s-a conformat si a inteles ca se aplica legile ocupatiei sovietice de care toata lumea se tot temea. Pana atunci se canta „traiasca regele”, de atunci, imediat, a devenit tradator si element negativ de referinta.
Am scris ca am vorbit cu regele de 3 ori. Cea mai lunga si importanta discutie a fost la intersectia soselei de la Codaesti cu cea care vine de la Iasi. Eram prieten foarte bun cu fostul prefect Nicolae Pascu, cel care m-a atentionat sa nu dam prea mult atentie vizitei regelui Mihai, care a venit sa semene discordie in poporul vasluian, dovada ca la Solesti trebuia sa fie o multime de oameni, care sa-l intampine. La intersectie erau vreo 30 de persoane venite cu vreo 7 masini. Regele a coborat de la volan si-a scos manusile, a dat mana cu cativa dintre cei din judetul Vaslui si pentru ca eram de la televiziune a acceptat sa ne raspunda la intrebari. Era inalt, viguros, tinuta sportiva, dar se astepta la vreo cateva sute de oameni, propaganda fesenista facandu-si insa datoria. „Cum v-au intampinat oamenii, Maiestate”, intreb eu. Asta l-a contrariat mult pentru ca abia intra in judet iar prin Iasi nu s-a rostogolit lumea dupa altetele regale.
– Deocamdata, nu stiu ce sa spun, pentru ca nu vad lume. Am inteles ca la Solesti sunt mai multi…” Celelalte intrebari nu mai conteaza, pentru ca urma sa faca unele comunicari mai tarziu.
La Solestii Elenei Cuza nu era decat un singur cetatean imbracat in costum national, taranist, galagios si curajos, mereu agitand trico-lorul, iar la Vaslui, Pascu s-a ascuns lasandu-l pe subprefectul Tibulca sa aiba o convorbire de cateva minute in prefectura. Cetateanul care putea sa fie rege a plecat tare repede si tare dezamagit, cu suita sa, in cele 3 autoturisme, fara sa mai bage pe cineva in seama. Era o vizita privata (15 oct. 1997) cu rezultate dezamagitoare nu numai in Moldova…
Mi s-a parut ca foarte izolat si la Castelul regal de la Savarsin (dupa depunerea Credentionalelor la Sala Mare a Muzeului Marii Uniri, din Alba Iulia), unde l-am chestionat a 3-a oara. Destinul sau a fost sa vrea sa reprezinte un popor care nu l-a apreciat din cauza unei educatii potrivnice ideii de monarhie, de esenta sovietica. De fapt politicienii subjugati ai timpului, nici ca ar fi vrut… cum sa renunte chiar ei la atatea privilegii…?!
[ add comment ] ( 31 views )
Fragment din cartea in curs de aparitie,
„BARLAD – VASLUI, PAMFILE – MARIN, DESTINE ISTORICE”
Pamfile a adunat prin tentatia scrisului si a unei aure intelectuale 276 de colaboratori romani si cativa straini. ION CREANGA realizeaza astfel un record imposibil de egalat, dar nu numai pentru numar ci pentru valoarea culegatorilor, dupa metoda de culegere a timpului, el ascultand si consemnand in scris aproximativ ceea ce a spus oral informatorul. Era o munca grea, neplatita, fara ustensile de scris ori hartie (evident nu exista stilou) cu cerneala din boz, cu calimara la brau, cu tocul din coceni sau pana de gasca, cu atmosfera sezatorilor de odinioara, uneori cu conflicte generate de tineri, dar totdeauna in limi-tele bunei cuviinte. La o sarbusca, la taiatul vreunui animal, la botez, nunta, inmormantare ori priveghi, la capra podului sau la banca minciunilor, la necaz ori bucurie, la lucru sau la petrecere, chiar biserica se consemna cam ce spunea intervievatul. Culegerea nu se putea face oricand si oricum, o strigatura ori cimilitura fiind mai usor de tinut minte decat o poveste, o snoava, o legenda sau chiar o doina sau cantec haiducesc. Asa ca la revista barladeana exista invatatura dupa model, observatiile „celor de la roate” adica Pamfile si Lupescu, inclusiv culegerile in grup, chiar de la manifestarile spontane sau petreceri. Este impresionant si astazi cum reuseau amatorii de creatie spirituala sa consemneze acele firisoare de inteligenta din mij-locul comunitatii.
Pamfile oferea campul de afirmare, consemnarea acestor productii IN SCRIS, dupa ce el insusi facea acest lucru din 1903. De aceea exista mereu material pentru care transmiteau (mai ales la
Cronica) indicatii, observatii creative. Nu uitam ca primele inregistrari fonografice le face Scoala lui P. Gusti in deceniul III, dupa ceva timp dupa cele ale lui Bela Bartok. Nu existau nici masini de scris… dupa care urma chinul in tipografie. Poate de aceea satisfactia unei tiparituri era imensa, si voluntariatul omniprezent!
Primele tiparituri dupa Revolutie s-au facut prin „tipar plan” o masinarie grea, complexa, usor defectabila, cu litere culese (vazute pe invers) din niste casute speciale din plumb, deci de catre lucratori tipografi cel mai des tuberculosi (sa atenueze efectul beau lapte la serviciu si beau bine dupa). La monografia Liceului „Mihail Kogalniceau” D.V. Marin a lucrat noapte de noapte o luna de zile (si sabotat de un oarecare Moronescu). Pentru „Meridianul” tiparit la Bucuresti se alocau 3 zile, cu „somn”, in tipografie. Asa ca noile progrese in domeniu au fost tare benefice, aproximativ, din 2005. Nici productia video nu era usoara in conditii tehnice cu totul improprii, insuficiente, cu o oarecare mancatorie chiar intre conducator si colaboratori pentru ca nu erau fonduri pentru salarii corespunzatoare. Dar se realiza cu o singura camera, doua casetoscoape, 2 televizoare si lumini de la becuri obisnuite ceea ce nimeni nu credea posibil: emisiuni adevarate, acum dupa 3 decenii, de mare mirare. D.V. Marin era de toate, de la sofer la regizor, de la mana-ger la cantinier, de la redactor la operator si interpret. Nici o emisiune a Televiziunii Vaslui, nici un cuvant n-a existat pe post fara avizul si contributia profesorului. Bruma de bani adunata, tot lui i s-a datorat.
(Va urma)
[ add comment ] ( 32 views )
Calendar
