Pun cele de mai jos sub deviza: n-au știut, n-au vrut,
n-au putut, mai mult că n-au vrut. Aștept poziția lor.
Astăzi, argumente noi în sprijinul afirmației din titlu.
Președintele D. Buzatu are meritul de a fi acaparat
puterea în PSD și de a-și fi promovat asiduu familia și prietenii (inclusiv de vânătoare), precum și că stă foarte bine cu vorbele meșteșugite. Nu degeaba soția sa, fost oficială, Gabriela Crețu e veșnic-senatoarea din Parlamentul României de unde fericește norodul cu câteva scrieri politice în ambalajul de lemn specific. Nu discut însă activitatea dumneaei, care tot nimic nu face pentru cultura vasluiană deși trafic de influență face (are și slujitori la Cabinet). Îi mai găsesc meritul de a fi spontan în răspunsuri și găunos în subsol. Așa câștigă în competiția politică.
Dar:
Nu este om de cultură, decât cu sporadice apariții la manifestările care-i servesc electoral și mai ales acolo unde poate face o baie de mulțime. La alegerile din 2020, „a ieșit” la spectacolele organizate în cadrul Festivalului Umorului,
organizat) exact când să-i servească electoral. Spun încă o dată, că nimeni nu-i poate ieși din cuvânt, pentru că zâmbind și cu vorbă dulce îl zboară repede afară.
În monografia Liceului M. Kogălniceanu l-am introdus ca „reprezentativ” pentru că avea vreo două comunicări la cercurile pedagogice.
Victorios politic, mai ales în bătălia cu fostul prefect Nicolae Pascu (un tip foarte capabil, dar repede înfrânt… la Ion Iliescu), apoi cu oricare altul care a ridicat cât de cât capul, a dat la pace cu alți doi deștepți, și, mai apoi, cu liberalul Tătaru (o înțelegere greu respectată dar perfect aplicată, cu rezultatele deja consemnate care pare veșnică acum în 2022). Ca profesor i-ar fi trebuit și fapte culturale… dar nu-s, nu-s deloc!!!
Ar fi, una, dar și mai negativă decât o putem noi înfățișa: în 2021, l-a adus într-un spectacol mare pe Eugen Doga de la Chișinău, căruia i s-au plătit în total 72000 de Euro(?), Nu punem în discuție
valoarea muzicianului. Dar punem în discuție PORUNCA imediat îndeplinită de pupilul Vasile Pavăl de a i se acorda cetățenia de onoare lui Eugen Doga, care a venit cam a doua oară la Vaslui, să-și încaseze banii. Nu cunosc multe amănunte din tranzacție, dar nici de ce acest președinte nu ține cont de cei care, de aici din județ, își afirmă cu
sacrificii valoarea și patriotismul local. Ăia care muncesc aici pentru cei de aici.
Simplu, nu? Ar fi mai valoroși, deci buni de stimulat, cei de pe aiurea, care nu mai au și nici
nu-și manifestă dorința de a pune umărul la propășirea județului, chiar dacă s-au născut pe aceste meleaguri. Sunt și rămân departe de Vaslui, dar și el și primarul îi îmbată cu „personalități din județ” pe simplii cetățeni care caută să creadă/demonstreze că acest loc nu e al pierzaniei și al ne-muncii, cum îl înfățișează presa.
Ce nu mai face? Mult prea multe, deși eu l-am lăudat cândva pentru că a găsit fonduri pentru
continuitatea Festivalului Umorului „Constantin Tănase” moșit de mine în aprilie 1970, desfășurat între 3 – 5 iulie 1970. Ar putea să se împăuneze cu ceea ce reușesc cei de la Centrul de îndrumare a creației populare sau de la Bibliotecă, pentru că de nenorocirile de la Muzeu nu are cum.
Deci trebuie să ne aplecăm mai mult la… cultura locului, azi, aproape inexistentă, ca să nu mai vorbim de cea de nivel național. Buzatu va face, totuși, ceva?
Primarul Vasile PAVĂL , inginer descalificat de fapt, e un bun gospodar, adică a reușit o bună
organizare a tramei stradale, a parcului Copou (unde a fost o antenă a postului de radio din primul război mondial), se mai poate lăuda cu câteva realizări administrative, poate și cu transformarea localului unei centrale termice într-un fel de casă de cultură. Cred că s-a mai angajat la câte ceva, numai dacă i-a ieșit un ce câștig.
Dar:
Lipsesc cu desăvârșire cele CULTURALE și de stimulare a creației artistice locale. Și acum, exemple.
– Inițiativă personală…….…..0
– Participări la manifestări….1%
– Stimularea culturii locale.…?
– Încurajarea unor talente…. 1%
S-a înconjurat numai de nulități, o profesoară deja s-a descalificat și a ajuns slugă preaplecată. O fi bine plătită, dar tot purtătoare de cuvânt este, deși am crezut că poate fi o personalitate. E una dintre dezamăgirile mele.
Dar cea mai mare dezamăgire e ing. Vasile Pavăl, un tip care nu are cuvânt față de mine, mă evită de peste 3 ani, a făcut totul (subteran) să
nu-mi acorde Cetățenia de onoare, a refuzat orice sprijin pentru afirmarea Vasluiului în lumea culturală. Apropo de cetățenii de onoare: sunt câțiva care au făcut pușcărie, iar campania gândacilor de bălegar a pornit tot de la primăria Vaslui care le-a trimis „dovezile” (Lăcătușu).
Încerc să găsesc faptele de cultură ale primarului Pavăl… și nu le găsesc. Cred că nu sunt, și, de aceea. Să înțeleagă toată lumea, nu mă interesează viața privată a lui Pavăl, dar lipsa culturii celor
care-l înconjoară e prea clară să nu mă afecteze.
Nici el nu pricepe cum e cu hemoragia materiei cenușii și nu se preocupă ca valorile să ne rămână aici, unde chiar că e greu să se afirme cineva, local, cu atât mai mult în context național.
Dacă eu am reușit să ridic Vasluiul pe harta culturală a lumii, a fost prin învingerea obstacolelor mereu serioase și ale lui Pavăl și cu escorta lui de nevolnici în cultura locală.
Aștept răspunsul lui Pavăl, să comentăm… „rezultatele sale culturale” de fapt nu ale lui, că n-a pus vreodată vreun ban din punga lui, ci ale primarului acultural care conduce municipiul.
Nu mă pot abține să invit aceste personaje malefice să observe că pentru Vaslui am scris-tipărit peste 20000 de pagini, că ei tot m-au sabotat, eu tot am scris, că pentru ei revista internaționalizată Meridianul Cultural Românesc (din 2015) care pune Vasluiul pe harta culturală a lumii NU EXISTĂ, că aculturalul susține o presă de rahat dar nu face nimic pentru cultură, că are el dușmănia neostoită pentru cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile. Tocmai de asta Pavăl e un nimic în plan cultural. Că execută porunci ori totul e din
sufletul lui pestriț, e cam totuna.
O simplă comparație cu Bârladul îl arată cât de nimic este.
[ add comment ]
... „ia zăpada de pe coastă” și ne face fericiți de fiecare dată.
Zilele acestea din urmă au fost mai mult de primăvară, fapt care a dat prilej gospodarilor să-și împlinească arăturile de toamnă. Asta-i de bine, dar sunt destule altele sub semnul întrebării.
În 1946, tot la început de februarie, mă prăjeam la soare, pe prispă, alături de găini, pichiri și curcani. Nu căzuse nici un gram de zăpadă, țăranii își duceau animalele la păscut pe râpi și prin păduri, să economisească nutrețurile. Într-un sat de peste 100 de gospodării, nu erau mai mult de 3 care să nu aibă cel puțin o vacă sau o capră pe lângă casă, ca să nu mai punem păsările de curte (erau multe și ieftine).
La începutul lunii martie însă erau mari temeri legate de seceta, cea mai mare cunoscută în secolul trecut, așa că prin aprilie-mai când să iasă la iarbă verde a început vânzarea, iar prin iunie lichidarea lor. A fost o ploaie mare în această lună, dar cu inundații care au acoperit fânațurile și culturile de pe Valea Zeletinului, așa că la sfârșitul lui iulie-începutul lui
august era un peisaj lunar și înfiorător: am descris cândva cum arăta șesul=lunca pârâului cu pământul galben, uscat, crăpat și cu marginile întoarse spre cer. Au murit animalele, foametea a distrus familii, au murit copii și bătrâni; a fost jalea de pe lume.
Nu pare a fi același scenariu, pentru că pământul mai are apă, unele câmpuri au fost lucrate, e destul să mai vezi verdeața pe dealuri.
Dar experiența seculară cu „iarna grea/omătul mare/semne bune anul are” ne îndeamnă să fim atenți,
indiferent de cât de mult s-au schimbat condițiile climatice. Să n-ajungem ca atunci când un sac de porumb valora un ha de pământ. Speranța tuturor e, totuși, într-un an bun care să mai micșoreze pagubele produse de pandemie.
[ add comment ]
Istoria nu va ști niciodată și nici nu va avea prea multă nevoie, cum s-au desfășurat evenimentele legate de „Mica Unire” care a devenit de fapt Unirea adevărată (cea mare) pentru că s-a realizat în 1859. Mai întâi la Iași, apoi la București, cred un efort special pentru toată boierimea
timpului și mai ales intelectualitatea momentului din ambele provincii. Protagoniști au fost poetul=rege-al poeziei Vasile Alecsandri, istoricul și promotorul Daciei literare (1840), marele patriot Mihail Kogălniceanu și, evident colonelul Alexandru Ioan Cuza, ales domn prin întâmplarea că nimeni nu-i putea împăca pe cei 5 pretendenți.
Al.I. Cuza a marcat istoria națională deși a domnit doar până în 1866.
Luna ianuarie este importantă mai ales pentru acest unic moment național UNIREA celor două principate de atunci Moldova și Muntenia, care au trebuit să aștepte mai bine de ½ secol până la întregirea cu Ardealul, din 1918.
Rog cititorii să nu uite că în 1475, pe 10 ianuarie, sub zidurile Vasluiului, în mlaștina pâraielor care se intâlnesc pe aproape, Ștefan și oastea lui i-au înfrânt pe turci. Când i-am revăzut sabia în Muzeul Topkapî, ca o importantă mărturie istorică turcească, am realizat și eu uriașa contribuție moldoveană la triumful Ortodoxiei și a creștinătății, pe care nici noi n-o valorificăm cum trebuie, nici alții.
Urmează, îndeosebi sărbătorirea lu I.L. Caragiale, pe 30 ianuarie 1852, iată iar un număr ceva mai rotund de ani.
E destul să afirmăm că ne aflăm astăzi sub zodia lui Caragiale?
[ add comment ]
După cum se știe și se vede, am înființat o bibliotecă privată de stradă, pe Frunzelor 2, din Vaslui, cu pretenție de unicat în România. Nu i-am dat numele marelui poet să nu-i sperii pe cei care nu vor să citească.
Vă înștiințez că s-au furat cărți în repetate rânduri, ultima dată pe 6 ianuarie, de Bobotează deci, și… m-am bucurat: e semn că se mai găsesc cititori de operă tipărită. Ziarele de pe rafturi s-au topit de mult.
Existența de peste un an a acestei biblioteci de stradă, primirea cu bucurie de către trecători, starea ei acceptabilă după atâta timp, ar fi dovada că nu toată lumea aleargă după mațul gros ci mai sunt dintre cei care vor să-și mobileze mintea.
VASLUIENI apărători ai limbii Și
spiritului românesc
(valorile)
În bătălia cu cuvântul putem înregistra un număr oarecare de aspiranți. Când e vorba să fie și talentați, deci să-i trecem printr-un ciur (dacă nu sită, oricum nu prea deasă) rămân foarte puțini și... mai toți de vârsta a III-a. Tineret… deloc.
Vă dau repede lista: Bârlad – Dorina Stoica; Alexandru Vlahuță – Gabriela Ana Balan; Puiești – Petruș Andrei; Huși – Th. Codreanu, Costin Clit, Vicu Merlan, poate preotul Miron; Vaslui – Vasilica Grigoraș, Valeriu Lupu, D.V. Marin, Pavel Toma. Schingiuitori ai limbii române ar mai fi la Codăești și Vetrișoaia (vom discuta curând despre ei).
Aceștia sunt oameni de mare valoare, cu OPERĂ și cu prezență în difuzarea operelor lor și ale altora în public, cu oarecare recunoaștere locală și națională. Când e vorba despre recunoaștere internațională… rămâne doar prof. dr. Dumitru V. Marin.
Ce-au reușit aceștia, doar prin eforturi personale, cu
sacrificii de toate felurile, dar mai ales cu talentul lor nativ?
1. Să schițeze puncte luminoase creative într-un județ unde aculturalii comunistoizi îmbogățiți îi neglijează, ocultează sau sabotează. Poate-mi spuneți dvs. care ar fi fost gesturile de încurajare, prețuire sau răsplată a vreunei oficialități locale că eu nu știu.
2. Un sfert dintre cei de mai sus sunt recunoscuți pe plan național.
3. Unul singur este recunoscut, lăudat, remarcat în
mediile culturale din Canada (D.V. Marin este membru ASRAN), Australia, Germania, Italia, Anglia, Basarabia.
4. Revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC este cea care alături de opera și ziarul lui D.V.
Marin au pus Vasluiul pe harta culturală a României, Europei și a lumii.
DE CE EMINESCU ESTE STINDARDUL NOSTRU:
– Ne reprezină în lume de peste un secol prin poezie, istorie, jurnalistică, proză, dramaturgie și… mai ales,
PATRIOTISM.
– A valorificat, ca nimeni altul, folclorul românesc.
– Diversitatea operei dar și valoarea ei este evidentă de la cititorul de clasa I până la pensionarul cel mai vârstnic, ori diasporeanul de oriunde.
– Unică reflectare a istoriei și tradițiilor românești
– Este intrat în panoplia valorilor umanității alături de Goethe (Germania), Shakespeare (Anglia), V. Hugo (Franța), Leopardi și Dante (Italia), Pușkin (Rusia), Whitman (America) ș.a.
– Într-o încercare de a se determina de către presă personalitatea reprezentativă pentru români s-a stabilit că Ștefan cel Mare și M. Eminescu sunt primii pe care trebuie să-i recunoaștem.
– Modelul de limbă română și simțire poetică este Mihai Eminescu.
[ add comment ]
După descătușările publice cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, după spectacolele de sunet, lumină, coregrafie și vestimentație, specifice, sub semnul urăturii de Anul Nou, după un somn regenerator, mai fiecare gospodar se gândește la ce mai poate sărbători în acest început de an, la ce-l așteaptă, la ce să viseze în aceste condiții de pandemie, adică o boală care afectează întreaga lume.
Majoritatea oamenilor stau și tot stau la televizoare, privesc fără să bage ceva în cap, îi preocupă tot ce înseamnă mațul gros. Unii, mai puțini, dar sunt dintre cei care se
gândesc doar la furatul lor cel de toate zilele. Și, și mai puțini se gândesc la metaforă și creație. Ăștia sunt oamenii de valoare ai Vasluiului, puțini și foarte puțini. Că nu-i încurajează
nimeni să fie mai mulți după „bunul spirit” provincial, că nu le ajunge migrația creierelor ci se preocupă cum să-i desființeze și să-i prigonească pe cei care cu adevărat pot să fie creatori.
În luna aceasta avem sărbătorile religioase de 1 (Sf. Vasile), 7 (Sf.Ioan) și 30 (Sf. Vasile, Grigore și Ion);
În această lună trebuie să sărbătorim nașterea lui Mihai Eminescu (15), nașterea lui Ion Luca Caragiale (30), mari sărbători ale spiritului românesc; între ele Ziua Unirii, pe 24, dar cum văd eu că izbucnește post comunismul, curând va fi și 26.
Țăranul care nu avea sărbătoare niciodată pentru că ori trebuia să dea de mâncare la vite, ori avea de lucru cu zăpada, ori pregătea vreun car, plug, grapă, ajuta la țesut, la tors (clăci) spunea că e sărbătoare când ai mâncare și băutură.
Și-și căta de treabă.
Astăzi, noi am fi în sărbătoare dacă am scăpa de pandemie.
Dar măcar atât: un gând bun și de prețuire pentru sfinții limbii române, cel mai mare poet și cel mai mare dramaturg din toată istoria românilor.
[ add comment ]
Calendar
