1 Decembrie (1918), nu numai că e Ziua Națională a românilor ci pentru circumferința unor evenimente legate de făurirea Statului Național Român. Nu vreau să scriu aici de Adunarea de la Alba Iulia, moment chiar de unitate românească, nici de Credenționalele de atunci sau din 1990, când ne-am aflat și noi printre cei care au jurat credință Nației, limbii, poporului.
5 decembrie 1990, a luat ființă I post TV, la Vaslui, Licența 001 TV.
6 decembrie… când cei vârstnici cred mai mult decât cei mărunței în existența Moșului Nicolae cel care are grijă să apară daruri în ghetuțele copiilor. Personal, cred că e un bun prilej să ne amintim de unul dintre cei mai mari 5 învățați ai acestui NEAM (împreună cu Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, G. Călinescu), cel mai mare istoric român din toate timpurile Nicolae Iorga, un adevărat fenomen intelectual al primei jumătăți de secol XX din toată lumea. Cele 20000 de titluri și peste 2000 de cărți rămân atestatele în toată istoria universală.
20 decembrie: Să poposim „un pic” la Sf. Ignat, adică cel care ne invită să ne bucurăm de roadele carnale ale pământului, pentru că începe sacrificarea porcului, cu pomana lui, cu petrecerea lui, cu îndestularea tuturor până la urmă. „Crăciunul sătulul/Paștele fudulul”, zice poporul. Dacă, măcar ½ din populație taie vreun godac, atunci gustă sau se satură toată lumea, că de aceea sunt neamurile.
NOI SĂRBĂTORIM ȘI PE 24 DECEMBRIE 1990, când am difuzat prima emisiune a TVV, între 7 și 7,45, cam pe 1/3 din teritoriul României. Era Ajunul.
25- 27 decembrie, zile de sărbătoare din veac. Erau hore, erau colinde, erau multe manifestări populare (am numărat, într-un studiu, 101), care să exprime bucuria de a trăi… omenește. Afirm că numai din cele văzute de mine, în vreo 75 de ani, mult prea multe au dispărut, destule s-au transformat și destul de puține (și cam rele) am importat. Firișoarele de aur ale creației populare sunt aproape dispărute, și, peste puțin timp vom vorbi de firișoarele de aur ale limbii române împrăștiate în lume și nefolosibile ca podoabe. E o discuție lungă, despre care scriu în M.C.R.
31 decembrie, AJUNUL Anului Nou. Este momentul descătușării populare executând, privind sau măcar gândind la schimbarea anului în cadrul spectacolului sincretic: Sunet, Lumină, Dans popular, Muzică, Măști… băutură și voie bună. Pentru că nu le au pe toate astea, târgoveții de pretutindeni se adună în piața publică să se bucure de focurile de artificii, de sorginte veche chinezească. Și românii de odinioară pocneau din pistoale, puști, bice, sunau din corn, bucium, zurgalăi, cârceie, tălăngi, însoțite de triluri de fluier, caval, cimpoi, țambal, cobză, vioară, țiteră și multe altele. ERA, odată…
Și, era Biserica, mereu alături de oameni.
Dar, mai ales, era viața plină și cu mulțumire deplină pentru munca fiecăruia.
De ce să nu ne bucurăm pentru viață… și anul acesta?
[ add comment ]
Calendar
