LA… 103 ANI de la UNIRE 
Mai importantă decât declararea zilei Unirii este desfășurarea Marii Adunări de la 1 decebrie 1918, când mulțime de oameni, mai ales din Ardeal, s-au îndreptat cu trenurile, căruțele sau în grupuri diverse ca mărime, pe baza unei legitimații numită atunci CREDENȚIONAL, să poată vota Unirea Românilor de pretutindeni. Pe 27 martie,
Basarabia s-a alipit României, iar pe 27 noiembrie și Bucovina (abia au avut timp să sosească la Alba Iulia).
A fost o atmosferă de înalt patriotism pe care românimea n-a mai egalat-o.
La 72 ani după aceea și vasluienii și-au depus Credenționalele la Alba Iulia, în Catedrala Neamului unde a călcat la 1600 Mihai Viteazul, domnitor pe cele 3 provincii românești (azi în Muzeu),
printr-o delegație destul de impunătoare, ei făcând deplasarea cu câteva autoturisme, iar grosul de 79 delegați cu un autobuz în condiții grele, dar cu inimă ușoară.
Astăzi, la 103 ani, putem afirma cu îndreptățire că și noi am depus documentul-legământ să ne apărăm glia, limba, oamenii acestui pământ?
Numai că situația românilor este cu totul alta, pentru că am fost primiți în NATO și U.E., am ieșit mult-mult în lume, ne-am îndepărtat, prin efectul globalizării, de limbă, străbuni și obiceiuri.
Sunt printre cei care am descoperit în Canada mai multe urme ale emigrării de acum peste 130 de ani, cu Biserici (am scris de cea din 1918), așezăminte de cultură, parohii bisericești, familii cu tradiție. Ardelenii noștri și o bună parte nu mai sunt în „neagră străinătate” ci muncesc mai ales cu creierul pentru bunăstarea celor de acolo. Și știm că înapoi… nu se vor întoarce decât un prea mic procent de plecați.
Ei, de atunci, ca și noi, cei de acum 31 de ani ne-am dorit neamul la un loc… nu mai abitir să plece. Spunem că vremurile s-au schimbat, înspre marele pericol al pierderii limbii române, al națiunii, al pământului strămoșesc.
Am mai scris despre Credenționalele și credenționaliștii noștri, și nu pot decât să-i felicit pe cei care au jurat cu mâna pe Biblie acolo să rămână credincioși acestui neam: Petru Chiriac, Marin Nistor,
Cornel Oanea, Dan Buhăiescu, Victor Teletin, Ion Corciovă, Dumitru V. Marin, și alții, mai toți cu ceva funcții atunci.
De foarte puțini dintre ei s-a legat valoarea socială sau culturală. Vă aduc aminte că la 4 zile după aceea am pus bazele Televiziunii Vaslui (pe 5 decembrie 1990) în condiții imposibil de grele, iar pe 24 decembrie am prezentat populației prima emisiune TVV, între orele 07.00 și 07.50 (de Ajun).
Am considerat că e bine să stimulez, amintindu-i, și opinia publică locală, să fie mândră pentru Credenționalele noastre.
Cum va fi, oare, peste 100 de ani, într-o nouă cultură existențială, într-o limbă unică, o hrană standard, o existență… neclar și nebănuită astăzi? Vor mai fi dintre firișoarele de aur ale limbii române?

[ add comment ]

<<First <Back | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | Next> Last>>