respectul reciproc dintr-o familie, bun prilej pentru revărsarea afectivității sub diferitele ei forme, ca un fel de împlinire a gândurilor de primăvară comunicate prin mărțișor, ghiocei, flori, cadouri.
Mai e ceva despre acest moment: dragostea năboiește oarecum nestrunită din cauza recunoașterii rolului femeii simbol. Se știe că sunt mai multe femei decât bărbați și asta ar trebui să lanseze o competiție permanentă pentru găsirea pomului care să poarte o floare. Realitatea socială e alta, însă: competiția e pentru farmecele femeilor, bunăvoința lor, pentru desfătarea maculinului și înrobirea sa benevolă. Puțini bărbați prețuiesc idealul feminin, ar vrea cât mai mulți să aibă femeia ideală fără a ști ce înseamnă asta. Femeia simbol e tare necesară pentru educația în familie (și societate) așa cum forța și nădejdea o poartă ei, cei cu visuri, neîmpliniri, aspirații. Împlinirea e, deci, în cuplu. Considerațiile noastre se pot întinde pe multe multe pagini.
Să observăm că în 2021 au fost griji suplimentare legate de odioasa pandemie care a schimbat destul din cursul istoriei omenirii. Ziua, în sine, trebuie să se termine mobilizator, și nu mă refer la „mucenicii” cu miere și păhăruțe. Nu știu dacă ați observat, dar în lumea hipertehnicizată, supercomputerizată se accentuează însingurarea și lipsa poftei de viață. Pentru ce să trăiești?
Iar o discuție foarte lungă, dar, după sărbătoare, totul e iar simplu: să întâmpinăm cum se cuvine ziua de mâine, să trăim, să visăm, să nădăjduim în bine pentru noi și ai noștri. Că pandemii, mai pot veni. Viața trebuie să continuie și ce rost are să lipsim tocmai noi?
DAR de ziua femeii: nădejde în mame, surori, fiice, nepoate, prețuirea DARULUI vieții. Să trăim, dar…
[ add comment ] ( 2 views )
E vorba aici de prima zi de primăvară și împământenita zi de 8 martie, ambele bazate pe disponibilitățile sufletești cele mai frumoase ale omului. Cum să nu dorești unei ființe dragi, unei prietene, chiar unei cunoștințe, să aibă viața frumoasă ca albul mărțișorului și să viseze mereu frumos, iar vigoarea sângelui impetuos să-i exprime dorința de a trăi: a ei și a celor dragi. E o încercare de apropiere sufletească dar și o exprimare a interiorului pozitiv, mereu optimist al oricărui om din lumea asta. „A lumii întregul sâmbur, dorința-i și mărirea” hotăra M. Eminescu știind că atracția dintre sexe și poftirea înălțării între oameni e cheia existenței lumii. Gestul primăvăratic de a oferi un mărțișor, un ghiocel (c-am rar, că și aceștia și-au modificat perioadele de apariție), oricare atenție materială, dar mai ales o atenționare verbală că exiști, că există, că puteți visa împreună, că viața trebuie să fie frumoasă și cu ajutorul vostru. Ce ne-am face, oare, fără apropierile sufletești stimulate de…primăvară, de interiorul nostru mereu frumos...? Anul acesta a fost și o zi frumoasă de 1 martie. Pe mine mă îngrijorează că n-a fost „iarna grea, omătul mare”, dar nu-mi
pot refuza momentul de bucurie și încredere în viitorul nostru, al tuturor.
Mai urmează momentul de recunoștință pentru toate categoriile de femei (evident nu și bețivele de pe stradă care nu țin la statutul lor de… „statuie vie”), pentru că fără sfintele lor haruri nici imaginația, nici acțiunile individuale, nici munca de zi cu zi, n-ar avea destul rost. Viața omenirii se leagă astfel, nu de egalitatea femeii cu bărbatul (că nu știm dacă va fi vreodată așa) ci de feminitate, minte, voință și particularități specifice ale acesteia. Câte n-au
influențat mersul istoriei? Sau, mai simplu, căsnicia ca esență a progresului
familial… De 8 martie, trebuie să ne gândim și la flori, și la cadouri ceva mai consistente, și la descifrarea altor modalități de înfrumusețare a vieții comune, a vieții copiilor, nepoților, vecinilor. Până la urmă în întregimea ei o viață a
oricui e o împletire a căutărilor pentru mai bine, „împreună cu ea”. Unii se pot gândi la cele 44 de păhăruțe, de după, adică de o nerecunoscută zi a bărbatului, dar și atunci reușita e legată de sărbătoarea de ieri, adică de pe 8. Ne întoarcem cu recunoștință la această zi, sărbătoare inexistentă în calendar, „nesilită de nimeni” decât de voința noastră de a recunoaște măcar o egală, dacă nu o superioară nouă (fie și la bucătărie) cu care împărțim viața. Și, ce frumoasă e viața când ai înțelegere în familie…!!!.
Poate ar fi nevoie și de un fel de bilanț: asta am făcut, asta nu, trebuie să mai facem asta. Ca să știm țintele anului, și ale viitorului. Că de asta suntem oameni, să visăm.
Să visăm, să dorim, să ne realizăm viața cât mai frumos posibil. Între mărțișor și ziua femeii, avem dreptul și timpul să tot socotim.
Și, toți să ne dorim, La mulți ani!
[ add comment ] ( 2 views )
Mă întreabă lume: când scăpăm, domnule, de nenorocirea asta? Iată ce pot răspunde: fac parte (încă!) dintre cei care au traversat perioada de după Război, cu foametea și tifosul exantematic, plus alte epidemii. Abia după apariția vaccinurilor am scăpat de amenințări atunci. Deci… la vaccinare, pe care o susțin cu gândul, vorba și cu fapta. Eu deja m-am vaccinat și sper ca acest vaccin să reziste și noilor tulpini care sunt, sau mai pot apărea. Țin să laud modul de organizare de la Clubul pensionarilor din Vaslui, cu două fluxuri în care „s-au înțepat” aproape 6.000 de persoane. Problema e a celor care încă nu pot fi vaccinați, nu a celor care sub influența unor tâmpiți n-ar vrea. Au apărut niște politicieni, ca năstrușnica asta de Șoșoacă, una care e politician închipuit și a avut noroc de Simion și ai lui să nimerească în Parlament. La câte greutăți face statului, care trebuie să-și salveze cetățenii, eu aș aresta-o pe loc. Cum să spună ea minerilor, unde nu știu ce caută că n-a intrat în mină, să-și dea masca jos? De ce organele statului n-au legato fedeleș și s-o acționeze în judecată? Asta, fie și smintită, e mai presus de Lege? O fi libertatea alegerii, dar nu și libertatea de ai omorî pe alții. Ori, asta, asta… face. Intenționăm să organizăm Simpozionul Național „Jurnalistică Națională la Vaslui” (Marin 80) pe 28 aprilie 2021, începând cu ora 10, dacă putem aduce oameni grămadă, sau cu ora 16, dacă va fi online. Vom vedea cât, cum, câți, vor fi atunci în direct cu vasluienii. De peste jumătate de secol, aici, în târgul Vasluiului, m-am nevoit a produce CULTURĂ și prin scrierile mele și mai ales prin miile de materiale de presă, cultural științifice, politice, realizate prin TVV, Unison Radio, ziar Meridianul și acum prin M.C.R. Dacă sunt neștiutori, nerecunoscători, imbecili, e treaba lor: noi argumentăm simplu: miile de pretendenți la beneficiile presei, 48 de cărți tipărite, TVV-online, ziarul. Am deschis singura Bibliotecă stradală – publică din Vaslui, pe strada Frunzelor nr. 2, unde este și redacția noastră. Am gândit ca și cronicarii patrioți de odinioară, ca oamenii aceștia să nu rămână neștiutori asemenea animalelor celor fără grai și minte. La sediul nostru le dăm gratuit oamenilor, ziare, reviste, cărți. Ba și cu autografe, că tot am trecut cam peste 12.000 acordate până acum.
Credeți că mă obligă cineva? Credeți că am vreun ajutor de la oficialități?
Eu cred că deja am pus o cărămidă la Edificiul spiritual al județului. Că sunt destui răuvoitori… ăștia nu mă mai ajung. Mă simt răsplătit că mare parte dintre concetățeni, când mă recunosc, mă salută cu respect și considerație. Cred că și cei care îmi citesc opera pe net îmi acordă creditul necesar pentru cauza mea de o viață: Bătălia pentru limba română reflectată și într-o carte de 740 de pagini, BĂTĂLIA PENTRU VASLUI.
[ add comment ] ( 3 views )
Iarna asta n-a mâncat-o lupul… dar nici prea multă zăpadă nu avem de scuturat. Gerurile mici pe care le înfruntăm nu înseamnă mare lucru, omătul mare fiind important. Referindu-ne la agricultura cea de toate zilele, vedem pe tarlale cum arendatorii fertilizează culturile de toamnă. Cu ajutor de la stat, ori fără, truda pentru pâine nu încetează niciodată, precum vânătoarea în alte timpuri.
Grijile statului par a fi mai puține decât ale noastre, dacă mă gândesc la seceta care a fost, la „tangajul” prețurilor, la nenorocirea pandemică, la zilele grele, și, că ne așteaptă noi majorări de taxe, alte impozite, alte biruri. Bugetul de stat care ne-aprobat (fără putere de lege) dă peste cap orice plan de viitor, și, orice s-ar spune până și viața micului investitor depinde de a statului car greu.
N-avem substanțe pentru fertilizări; Nu mai avem sprijin pentru programul tomata” pentru că niște nenorociți de sus cred că n-a fost o reușită. Fals. Dacă vă uitați câte sere și solarii s-au construit, câți oameni s-au cantonat în acest fel de producție agricolă, îmi dați mie dreptate. Cum să se mai dezvolte ramura asta fără ajutorul care-i făcea să nu falimenteze? Noi, românii, nu ne putem bate în prețuri cu cei de peste granițe. Mai ales că ne străduim să facem agricultură
cât de cât ecologică în acest sector. Domeniul cărnii e pe butuci, rău, dar rău de tot: dacă mai avem sector zootehnic de 10% din ce era acum 10 ani. Nici cu oile nu suntem la un nivel acceptabil, ba, se năpustesc niște zoo-doctori să dea la amenzi cât le permite chitanțierul, doar doar vor desăvârși dezastrul. Carnea de pui românesc… pe unde este?
Nu văd român să nu blesteme nenorocirea asta de Covid. Învățătura copiilor e în mare pericol, sănătatea trupească și mai, dezvoltarea personalității și mai mare.
Refugiul în tabletă/calculator alterează mintal această generație.
Problema e că nu prea avem ce face și nu putem să nu sprijinim măsurile guvernamentale care sunt, de fapt, peste tot în lume. Haide, hai, cu vaccinul românesc…
Dar, haide mai repede cu Bugetul național, pentru că mulți se simt legați de mâini și de picioare. Iar nu vor fi tăiate pensiile nesimțite. Sigur, deși unii latră în pustiu. Mereu mă voi întreba ce mama dracului pot face ăia care sunt plătiți cu 1000 de lei pe zi, ce fac, oare să aibă pensii așa, dar, închipuiți-vă ce salarii au acești aleși ai lui Dumnezeu. Cum se poate, guvernanților?
Las că prostul muncește.
[ add comment ] ( 2 views )
Informațiile care-mi vin din întreaga lume îmi sugerează suferința întregii omeniri, cu accente dramatice în unele zone. Uneori îmi vine a crede că în România e cel mai greu, și la Vaslui, îndeosebi.
Orice plimbare prin județ sau orașele acestuia e…de unul singur, cu sau fără mască, pentru că lumea a dispărut din peisaj în loc să muncească pentru că trebuie să mănânce.
În cercul mai strâmt din jurul redacției noastre există o îngrijorare crescândă legată nu de Covidul care ne schilodește viața, ci de efectele economice produse de măsurile oficiale. Care măsuri, trebuiesc luate și întocmai îndeplinite pentru că altfel e mai rău, mult mai rău. Și așa sunt în pericol locurile de muncă, salarii, pensii, adică tot. Am mai mulți prieteni care s-au ascuns în scutece, poate scapă de boală, cunosc destulă lume care nu bagă în seamă boala posibilă.
Din păcate sunt și dintre cei ca Șoșoacă (și alți nebuni) care stau pe purcoaie de bani și îndeamnă la rău, în numele unei democrații numai de ei știute. Ponta și acum Șoșoacă ar trebui amendați pentru fiecare secundă fără mască, pentru că ei îi îmbolnăvesc pe mulți alții, direct cu virusul, indirect cu îndemnul la ne-ascultare în numele unui drept la moarte. Neisprăviții.
Ce cred ?
Vom trece și de asta, dar greu, după ani, după ce vom avea vaccinul românesc, după ce ne hrentuiesc vremurile. Tifosul exantematic de după Război a fost cam la fel, deși era „aeropurtat” de păduchi și alte insecte, de șoareci și șobolani, de mâinile nespălate. Acum trebuie să purtăm mască. Mai bine să suferim, decât s-o purtăm ? De ce să ne ocupăm mai din timp locurile prin cimitire ?
[ add comment ] ( 2 views )
Calendar
