În condițiile în care nu există post media, nu există o publicație, fie și locală, să apere prestigiul și ce avem noi de valoare într-un județ, cred că apariția volumului 101 vasluieni pentru 100 de ani/ nu este decât o încercare solidă de a stăvili valul de desconsiderare … națională, dar încă prea slabă să reziste puhoiului de smângălitori și detractori din diverse părți ale țării.
Idioții publici de serviciu din județ se vor grăbi să zică sau să scrie că nu e cine știe ce, că ei ar face mai mult, că ar avea deontologie profesională și alte alea dacă nu vor trece sub tăcere, cu desăvârșire, această carte de mare durabilitate. Nu m-aș mira ca un vierme care tocmai a pierdut în Instanță cu mine, să spună că el îmi poate da lecții de jurnalistică în cheie satirică. Cum acesta e un nimeni, n-am ce răspunde, ca de altfel nici acelora care mă supraveghează de ani, găsind că și dacă-mi duc gunoiul cu tomberonul sunt de criticat că aș fi încălcat legea. Porcii. Cumplit mod de comportare a unor nulități. Tocmai de aceea ei nu mai există pentru mine.
Luni, 25 martie, ora 13, la Biblioteca Județeană Vaslui, facem o DUBLĂ LANSARE, cu invitați care să se bucure de cultură, frumos și muncă.
1. Volumul 101 vasluieni pentru 100 de ani, cu cele 404 pagini ale sale, în ed. Pim, Iași, și-a luat zborul către lume, către Biblioteci din 4 continente, din România și din multe țări. Încerc să arăt lumii valorile, nu mizeriile.
2. Numărul 1/17 din MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, are 160 de pagini pentru 83 de semnatari. Din nou un RECORD CLAR: avem 501 colaboratori din toată lumea, și, dacă-mi arată cineva pe altul cu rezultate mai bune, mă duc în genunchi până la acela.
Invit pe toată lumea să participe la acest eveniment, nu pentru mine care am lucrat la acest volum un an și jumătate, ci pentru ei, pentru moralul lor, pentru viitorul lor (adică al celor din această lume). Să ia la cunoștință de valorile reprezentative ale județului Vaslui, pe care poetul Vasile Alecsandri îl glorifica prin „curcanii” viteji de pe aici, în timp ce amărâții sugari din presă nu știu cum să-l vorbească mai de rău. Cumplite vremi veniră, dar noi… chiar rămânem, ROMÂNI.
Invit să ne urmărească și în media națională care vorbește despre carte și revistă. Îi invit, iarăși, pe toți să urmărească lansările de la Berezeni și Bârlad, după ce , iată la Huși și IAȘI am primit aprecieri și sugestii. Ca să rămânem oameni, avem nevoie și de o brumă de cultură. E drept prin eforturi private, pe cheltuieli personale, dar cu atât mai importante.
Luni, 25, adică de Buna Vestire sunteți invitații noștri, de la ora 13, la BJV.
[ add comment ]