Dr. ing. Constantin Iulian, specialist în construcții hidrotehnice, de 2 ori
Laureat al Academiei Române cerceta de pe trotuarul de vis-a-vis, cam sfios,
clădirea care marchează un secol și jumătate de istorie, întrebându-se cât se
mai păstrează din ea și din istoria ei. De precizat că hidrotehnistul locuia la
București și s-a întors după aproape 40 de ani la o aniversare a promoției de la
L.M.K. organizată de Zarojanu. În această zi de toamnă (2011) încerca să-și
reamintească unele dintre momentele existenței sale privind cu îndoială la
clădirea veche din 1890 – 1892, când aici era Chestura Poliției, o clădire mai
răsărită, geamănă și aidoma cu localul primului liceu înființat în 1890, ca
Gimnaziu, în Vaslui, primăria din Băcești semănând puțin cu ea.
Văzându-l stingherit, l-am întrebat dacă-i pot fi de folos, fără ca el să știe
cine sunt, proprietar și reprezentantul Grupului de presă.
– Domnule, ce mai este în clădirea asta, ț?
– Acum e sediul unei firme de mass-media.
– Mai are beciul acela mare?
– Desigur, dar…
– În beciul acesta am fost schingiuiți vreo 14-15 elevi de la L.M.K. în
noaptea de 12/13 iulie 1948. Ne-au ridicat de la via lui Dănilă din Bustea, pentru
că făceam parte din Frăția de cruce. Eram dat în urmărire de la Iași, …
fetele închise în magazia de lemne…, ne-au bătut bine,… am înghețat… ne-au
transportat la Galata, apoi la Suceava împreună cu Val Neștian de la Huși. Am
fost condamnat la 25 de ani închisoare, am făcut la Aiud 6 ani și jumătate, și cu
ce-a urmat, total, zi de zi, 13 ani și jumătate. Am muncit mulți ani la lopată, dar
am fost șef de promoție la facultate, în 1972. Am proiectat și condus foarte importantelucrări hidrotehnice. Doctoratul mi l-am dat abia după Revoluție pentru că până atunci n-am avut voie…
Omul derulează întâmplări tremurând din tot trupul și din când în când
strângând din dinți, închizând ochii, auzind parcă, glasul acelor vremuri. A fost
coleg de celulă cu poetul închisorilor Radu Gyr și cu poetul național Ion Barbu.
Crede că în acei ani a fost desființată rezistența națională… La VASLUI n-a mai călcat de mulți ani, deși își salvase casa părintească. Așa se explică emoția deosebită pe care o trăia. Și, la care am fost și eu părtaș.
– Aici a fost Chestura Poliției, a fost Comandament în ambele războaie, a rezistat la explozia depozitului de muniții din 1917, au trecut oameni mari pe
aici, mai ales pe timpul primarului C. Capră, în timpul Războiului. Mă mir că
mai rezistă după 2 cutremure, cel din nov. 1940 și cel din 4 martie 1977. Dar văd că a fost „încercuită” adică a fost bine consolidată de proprietar (dr. Vasile
Sepeniuc, un om de aur, adaug, eu).
– Vasluiul tinerețelor noastre nu mai poartă multe semne, nici Liceul nu
mai e cel de atunci, Palatul Sturza parcă mai e, dar, chiar după suferințele de
atunci, mă bucur să văd clădirea asta în picioare, și cu activitate culturală,
jurnalistică… mulțumesc pentru cafea, d-le profesor Marin, sunt bucuros să vă
cunosc după ce am citit Monografia L.M.K. unde m-ați pomenit și pe mine și
generația mea. L-am invitat în redacție, unde împreună cu colegul meu Val Andreescu
am realizat interviul (care se află postat pe youtube) cu sigla TVV-online (23
minute și 13 secunde); deși eram și eu în camera unde odinioară Constantin
Iulian a fost torturat nu realizam că era Președintele Asociației Foștilor
Deținuți din România, că era un nume pe internet, că fusese la „Profesioniștii”
Eugeniei Vodă.
Deci pe str. Frunzelor 2, unde este astăzi, în iulie 2018, redacția Ziarului Meridianul (de 22 de ani), a TVV (prima televiziune-privată din țară, 5 decembrie 1990, Licența 001/TV), a postului de radio Unison și a Revistei internaționale MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC există o clădire de patrimoniu (neinclusă) în proprietate privată cu important rol jurnalistic. Se
păstrează într-o cameră materialul tehnic din timpul funcționării TVV și în întregime, aparatura postului de radio Unison, cel care avea audiența incredibilă de 67% când redactori-nebuni de îndrăzneți erau elevii Lucian Pârvoiu, Cătălin Striblea și Cătălin Sîmpetru cu puțin înainte de moartea sa. Pagină importantă a evoluției culturale în oraș, județ, România. Chiar în Deceniul Dușmăniei naționale. Cartea de vizită pe care mi-a lăsat-o, interviul realizat atunci, cu puțin înainte de moartea sa, și prezent virtual, mai sunt urme ale trecerii unui om cetățean (m. 8 iunie 2012) cu merite istorice și cultural-științifice deosebite în trecutul Vasluiului. Omul care apără pe legionari, inginerul de înaltă valoare, vasluianul din București s-a dus, dar clădirea a rămas. Sperăm să descifrăm mult mai multe din istoria localității, să vorbim de rolul ei într-un secol și 1/2.
[ add comment ] ( 1 view )