BARLAD VASLUI, PAMFILE MARIN, DESTINE ISTORICE
Pamfile a adunat prin tentatia scrisului si a unei aure intelectuale 276 de colaboratori romani si cativa straini. ION CREANGA realizeaza astfel un record imposibil de egalat, dar nu numai pentru numar ci pentru valoarea culegatorilor, dupa metoda de culegere a timpului, el ascultand si consemnand in scris aproximativ ceea ce a spus oral informatorul. Era o munca grea, neplatita, fara ustensile de scris ori hartie (evident nu exista stilou) cu cerneala din boz, cu calimara la brau, cu tocul din coceni sau pana de gasca, cu atmosfera sezatorilor de odinioara, uneori cu conflicte generate de tineri, dar totdeauna in limi-tele bunei cuviinte. La o sarbusca, la taiatul vreunui animal, la botez, nunta, inmormantare ori priveghi, la capra podului sau la banca minciunilor, la necaz ori bucurie, la lucru sau la petrecere, chiar biserica se consemna cam ce spunea intervievatul. Culegerea nu se putea face oricand si oricum, o strigatura ori cimilitura fiind mai usor de tinut minte decat o poveste, o snoava, o legenda sau chiar o doina sau cantec haiducesc. Asa ca la revista barladeana exista invatatura dupa model, observatiile celor de la roate adica Pamfile si Lupescu, inclusiv culegerile in grup, chiar de la manifestarile spontane sau petreceri. Este impresionant si astazi cum reuseau amatorii de creatie spirituala sa consemneze acele firisoare de inteligenta din mij-locul comunitatii.
Pamfile oferea campul de afirmare, consemnarea acestor productii IN SCRIS, dupa ce el insusi facea acest lucru din 1903. De aceea exista mereu material pentru care transmiteau (mai ales la
Cronica) indicatii, observatii creative. Nu uitam ca primele inregistrari fonografice le face Scoala lui P. Gusti in deceniul III, dupa ceva timp dupa cele ale lui Bela Bartok. Nu existau nici masini de scris dupa care urma chinul in tipografie. Poate de aceea satisfactia unei tiparituri era imensa, si voluntariatul omniprezent!
Primele tiparituri dupa Revolutie s-au facut prin tipar plan o masinarie grea, complexa, usor defectabila, cu litere culese (vazute pe invers) din niste casute speciale din plumb, deci de catre lucratori tipografi cel mai des tuberculosi (sa atenueze efectul beau lapte la serviciu si beau bine dupa). La monografia Liceului Mihail Kogalniceau D.V. Marin a lucrat noapte de noapte o luna de zile (si sabotat de un oarecare Moronescu). Pentru Meridianul tiparit la Bucuresti se alocau 3 zile, cu somn, in tipografie. Asa ca noile progrese in domeniu au fost tare benefice, aproximativ, din 2005. Nici productia video nu era usoara in conditii tehnice cu totul improprii, insuficiente, cu o oarecare mancatorie chiar intre conducator si colaboratori pentru ca nu erau fonduri pentru salarii corespunzatoare. Dar se realiza cu o singura camera, doua casetoscoape, 2 televizoare si lumini de la becuri obisnuite ceea ce nimeni nu credea posibil: emisiuni adevarate, acum dupa 3 decenii, de mare mirare. D.V. Marin era de toate, de la sofer la regizor, de la mana-ger la cantinier, de la redactor la operator si interpret. Nici o emisiune a Televiziunii Vaslui, nici un cuvant n-a existat pe post fara avizul si contributia profesorului. Bruma de bani adunata, tot lui i s-a datorat.
(Va urma)
[ add comment ] ( 32 views )
Calendar
