Prima clasa din Valea Zeletinului, PARINTII, acum 60 de ani! 
Probabil, se stie, ca dupa 1948 procentul analfabetilor se apropia de 60% in Moldova. Si, sigur, totul se baza pe agricultura, ceva-ceva pe cresterea vitelor. Poate de asta rusii ne-au pus in carca vreo 33 de milioane de tone de cereale ca datorie de razboi pe care prin 1955 nu era nici vorba sa le putem achita. Trebuia sa ,,vindem” graul cu 0,03 lei sa dam zeci de kilograme de carne la ORACA in contul delegatiilor (ce sarbatoare a fost cand a scapat de vagon plavanul nostru!) si fiecare trebuia sa execute ca palmas si cu atelajul multe ore la drumuri, apoi la cursul Zeletinului. Copiii erau rufosi (cu camasile si pantalonii din in si/ sau canepa rupte), slabanogi, cu burtile mari, cu totul scheletici, dupa foametea din 1946/ 1947.
Tara se redresa in umbra socialismului sovietic sub propaganda naucitoare impusa de automatele rusesti. Cum camioane ,,Ural” erau aproape, ca si tunuri si motociclete, si tot la indemana erau tancurile T-34. ,,Govorite pa russki” era noul limbaj de comunicare. Stransoarea a slabit dupa moartea lui Stalin (1953) dar a existat pana la retragerea trupelor rusesti (1959, la noi).
Parintii tremurau si pentru ei (daca nu-si achitau cotele erau repede ridicati) si pentru avutul lor, mai ales pentru copiii lor. Sa nu-i lase nici pe mana rusilor, nici pe a prigonitorilor care-i cautau pe reactionari si unde nu se puteau afla.
Din cei 32 de elevi ai clasei erau functionari familiile Apostol, Machedon, Zaharia, invatatori, familiile Bulboaca, Grosu Mihai, Moraru, Radu Viorica. Restul stiau bine cu plugul, sa sclipuiasca greu vreun ban pentru copiii trimisi sa invete… la ,,scoala inalta” de la Podu Turcului.
Se vedeau 3 – 5 oameni la sedintele cu parintii, pentru ca... mureau oile sau vitele de foame, iar kilometrii de parcurs cereau timp. Parca atunci nu se fura? Ba da, incepand de la lana pentru cota, graul, faina de papusoi, vaca din batatura. Asa ca se dormea iepureste, cu securea pe aproape, cu bata sau carja la indemana, cu 2 - 3 caini ageri si… vitele bine priponite!
Se mai faceau si afaceri, se mai dadeau tepe, se duceau 500 - 1000 kg de vin cu carutele la vanzare, la Tecuci, se innopta in mijlocul campurilor, langa Adjud.
Era o imensa speranta: copiii - elevi sa invete carte. Poate ca astia, ajunsi cumva, sa-i mai ajute pe ceilalti. ,,Pai, cutare isi tine copilul la scoala...” era constatarea care-i tinea de cald gospodarului. Sa se afle vreun golanas, hotoman, dusman al tarii… era de neconceput. ,,Tu sa inveti carte, sa nu te bati cu nimeni, sa ai grija ta!” Sigur, mai era grija pentru vreun paduche aparut chiar in frunte, checheritele de la oi, notitele luate de la ore, de unde lipseau manualele! Si selectia draconica!
Parintii stiau, dar atata puteau! Erau grele vremurile de dupa razboi cu tot felul de dusmani in coasta si lipsuri in fata: mamaliga taiata cu ata, oul impartit la 2, borsul cam fara carnea care trebuia valorificata, la sarbatori cate o zburatoare… la racitura!
Casele acoperite cu panusita (stuf) sau paie, geamuri din basica de bou, bordeie pe jumatate in pamant dar cu sobe, opinci, pantalonii din panza de canepa, camasa din panza de in, mai bogatii din borangic, si… caciula; mainile si picioarele crapate, nadejdea ca totul va fi mai bine.
Cu ajutorul acestor parinti - oameni au rasarit absolventii anului 1959, despre care vom mai vorbi!

[ add comment ] ( 29 views )

<<First <Back | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | Next> Last>>