Dintotdeauna facutul cartilor si revistelor a fost o treaba serioasa, pornita cu nadejdi nu intr-o realizare neclara ci mereu ca o chemare spre cultura a unei generatii. Mijloacele financiare ramaneau sarcina de viitor; colaboratorii puteau fi cooptati sau rupti de la alte treburi sau publicatii, materialele nu puteau sa nu apara la cati se dau scriitori (lac sa fie…). Dintotdeauna, zic.
Dat fiind ca eu mi-am asumat finantarea (director, nu) si cum pana acum am tot reusit in ce-am intreprins, m-am bazat pe prietenii, afinitati, ambitii,vointe si operele celorlalti, pentru ca niciunul nu era prins de pe rau, mai toti, chiar toti, inregistram realizari si in domeniu. Am publicat fise de autor, bibliografii, ma rog, material de prezentare, dar nu banuiam ca vor veni langa noi peste 350 de colaboratori, din atatea tari, din atatea continente. Chiar ca trebuie sa inregistram ca record mondial cei 358 de sustinatori cu opera pana acum, la nr 11. Pe cativa i-am descoperit si lansat noi, destui ne-au descoperit… ei. Pana la urma vreau sa scriu ca chiar am reusit ceva deosebit prin revista. Dau cuvantul prietenului meu de suflet, poetul si prozatorul Dumitru Braneanu: „Aparuta cu peste doi ani in urma revista Meridianul Cultural Romanesc, s-a dovedit o inspirata initiativa a inimosului profesor, ziarist si scriitor Dumitru V. Marin. S-a dovedit in timp ca aparitia revistei nu a fost numai pentru a completa o nisa, era necesara pentru a acoperi o plaja mult mai mare cu privire la activitatea de informare si atitudine in zona culturala, dar si sociala, psihoculturala, si cetateneasca in domenii diverse ale existentei romanesti contemporane. In acelasi timp revista reflecta si o atitudine despre evolutia culturala, stiintifica, de istorie, de istorie literara si estetica, de creatie in domenii artistice, muzicale si literare. Este o revista despre trecut, prezent si viitor cu privire la cultura romaneasca de pretutindeni. Dincolo de forma fondul este unul la inaltimea momentului. Dupa zece aparitii revista s-a maturizat si deja nume consacrate ale mediului cultural si stiintific romanesc publica in aceasta revista. Inimosul dar si talentatul manager de revista prof.dr. Dumitru V. Marin reuseste parca printr-o aplicatie de magician sa atraga spre reviste lucrari in premiera in domeniul cercetarii literare romanesti dar si internationale, in domeniul istoriei artelor, dramaturgiei. Valoroase articole de eseistica dar si lingvistica publicate de specialisti de prima mana. Foarte importanta este si promovarea creatiei autentice romanesti si straine in domenii precum poezia, proza, dramaturgia. Tinere talente isi gasesc in aceasta revista exprimarea talentului si a drumului spre consacrare. Revista a crescut numar de numar si acum este deja un nume in spatiul cultural romanesc de pretutindeni. Ca in orice activitate de management cultural meritul pentru succese sau insuccese revine echipei manageriale a revistei. Si totusi, dirijorul este factorul cheie care face ca orchestra sa nu cante fals si sa aiba succes. Felicitari domnului Profesor Dumitru V. Marin si echipei sale redactionale pentru reusita si credem ca revista are un viitor de succes. Din pacate sustinerea financiara poate face diferenta.” – DUMITRU BRANEANU
Sa mai adunam ceva :
- Aprecieri cu care ne infatisam in fata lumii: Georg Barth – Germania, exceptional prieten si extraordinar ziarist, Ben Todica – Australia, mare om de presa si cinematografie, Stefan Racovitza – Geneva, de o prietenie care ma cucereste, grupul „Scriviamo” din Italia, marele grup din Israel, grupul de la Chisinau iar din tara dl prof.dr. Alexandru Ionescu, Mihai Miron, „bombardierul” Mihai Batog-Bujenita, cu tot neamul lui de la ALPI, (Larco, mi-ai promis niste epigrame dedicate), Ioan N. Oprea, Ionel Miron, Gheorghe Popa, acad. Constantin Toma, bacaoanii mei dragi Dumitru Braneanu, Ioan Danila, Cornel Galben, s.a., vasluienii, Valeriu Lupu, Th. Pracsiu, Gabriela Ana Balan, Daniela Oatu, Costin Clit, Simion Bogdanescu, Ion Gh. Pricop, Petre David, acad. A.D. Tudosie, Vicu Merlan s.a., ziaristul Catalin Simpetru – iata o echipa de mare valoare nationala si globala (pentru ca mai toti au opera si titluri stiintifice ori academice, dar mai ales har, stiinta si talent); si mai pot adauga vreo 30 de nume… Va intreb, la MCR, s-a construit o echipa buna?
[ add comment ] ( 16 views )
Asteptam normalitate in viata noastra de destula vreme, dar fara sa stim cum ar arata aceasta; speram mereu, mereu sa fie mai bine, sa se fure mai putin din avutul tarii, deci si al nostru, sa fie posibil sa traim cinstit din munca noastra. Sa ne descurcam pe baza de munca.
Asa ca mai credem ca porumbul va avea pret (hm! are 47-53 de bani pe kil), ca vacile pe care le crestem ne-ar putea satura de lapte dar sa mai vindem ceva, ca legumele bio, alte produse naturale ar putea sa inlature medicamente (multe si daunatoare), ca viata sociala ar putea fi suportabila sau chiar plina de bucurii… Mai fiecare are copii, nepoti sau rude cu care sa se ajute daca n-ar fi in neagra strainatate. Si vine fiscul, vine batranetea, vin alte si alte nenorociri in loc de liniste. O fi ea viata o lupta permanenta, dar eterna alergare dupa cele ale vietii devine pacoste. Si tot la mancare ne intoarcem, ca fara ea…nimic nu e !
Ma uitam la putinii oameni de la un simpozion organizat de Dan Ravaru la Puiestii Vasluiului, unde un poet cunoscut ca Petrus Andrei isi lansa o carte: tot la mancare le era gandul, nu la metafora. Putini, adunati si astia cu forta, comunicau de fapt zadarnicia muncii intelectuale: cativa continuau permanenta batalie pentru cuvantul romanesc (pentru a-l apara), copiii pe tablete, 3-4 maturi conversau, in timp ce pe scena cei 3-4 se straduiau sa-i intereseze. In alte parti ale judetului nici macar nu era intentie de dezbatere spirituala.
Daca-s prosti, lasa-i asa! Asa ajunge prostul si prostia la mare putere, asa se tampeste un popor. Materia cenusie ne pleaca sa se piarda prin Europa, intr-o alta migratie, cei muncitori alearga dupa ceva avere, cei prapaditi asteapta ajutorul social, la crasma. Intreprinzatorii trebuie sa se descurce cu scursurile societatii!
In toata Moldova porumbul s-a facut, graul a fost acceptabil, floarea slaba; pepenii au fost pe saturate si destul de ieftini. Mai greu cu cerealele, pentru ca la 50 de bani kg. nu se poate pune problema de bunastare; fructe n-avem, strugurii sunt pe cale de disparitie,pentru ca s-au desfiintat viile.
Si POPORUL trebuie sa manance, carul statului trebuie urnit, parlamentarii trebuiesc„protejati”…cine, daca nu taranul, duce greul? Azi, ca dintotdeauna, azi cand, de ziua comunei mai rasuna vreo fanfara, azi cand omul obisnuit isi pierde bruma de spirit tot stand la televizor, azi cand se ascut dusmanii, azi cand copiii se indeparteaza de ai lor, fizic ademeniti cu mirajul strainatatii… Mereu AZI, mereu toamna, mereu primavara, mereu spre disparitia limbii si poporului roman. Mereu ne supunem vremurilor…
[ add comment ] ( 98 views )
Agitatie mare in sept. 1996. Ne straduiam din greu sa ne dotam cu un emitator nou pentru ca, ce aveam noi, fusese folosit la zborurile cosmice de la Baikonur (Rusia) si desi emitatoarele erau tare sofisticate antena era ca o matura sau cateva tevi indoite bizar. Pentru autorizare o femeie foarte severa si tipicara ne-a avertizat ca putem emite si cu matura, dar sa obtinem parametrii fixati de licenta.
Ne luptam deci cu taxe, amenajari si mai ales cu nestiinta angajatilor: din unii n-am scos niciodata oameni de radio sau televiziune, dar unii, bravo lor: astazi ii vedeti pe Lucian Parvoiu si pe Catalin Striblea? Jurnalisti adevarati. Si mari-mari! Catalin Simpetru este si astazi cu noi.
Abia pusesem la punct reteaua Unison Radio, postul de la Vaslui mergea brici sub comanda lui Daniel – Marin iar cel de la Barlad sub comanda lui Sergiu Marin. Era greu, dar ne descurcam, pentru ca lumea se ingramadea sa intre „pe sticla” sau in direct la radio. Am avut atunci audienta cu totul incredibila: 67% in competitie cu posturile nationale sau Radio Iasi (12%).
A existat deci momentul de maxima audienta care indreptatea pe
dl. Gelu Bichinet sa spuna si sa scrie ca pentru vasluieni ora exacta se dadea la TVV.
Licenta CNA 001/TV, deci prima pe tara, in concurenta din spatiul national sustine faptul ca am fost deschizatori de drumuri.
Am marcat intentia de a scoate ziar prin TELERADIOEVENIMENT, nr. unic de sarbatori, in 1993, dar noi am scris 1994, sa-l putem vinde dupa Anul Nou.
26 sept. 1996: Meridian de Vaslui – Barlad (considerand un fel de axa culturala locala Vaslui – Barlad), apare ca dovada scrisa dupa ce radio se adresa auzului/urechii, TVV-ul vazului/ochilor. Era, cumva, o necesitate desi in judet mai existau mijloace de presa tiparita.
Si ce greu am ajuns sa tiparim ziar!!! Am avut noroc de ziaristul, pu-blicistul si apoi universitarul (decedat de curand, dr. Ion Marin) care, pe la ora 2 noaptea auzind ca ma cheama tot Marin si ca-s „indraznetul de la Vaslui” m-a impins la tipar, m-a instruit cum sa fac, mi-a dat o lectie de „cap limpede”. Era un om foarte muncitor, Dumnezeu sa-l ierte.
Asa am pornit la un drum spinos in 1996, MERIDIANUL de azi, saptamanal in 1996, 1997, cotidian din 2000, apoi bisaptamanal si in anii din urma saptamanal.
Existam astazi ca ziar regional cu „bataie” in 4 judete, ceva mai putin in Galati si Bacau cu difuzare masiva in Vaslui, Iasi.
N-a lipsit niciodata pagina culturala pentru ca eram si eu si cu Val Andriescu oameni de condei, cu romane tiparite, alte volume de istorie literara. N-a lipsit niciodata informatia de autoritate care demonstreaza cele 2 recorduri mondiale, primul cu 9 interviuri cu sefi de stat, 14 prim-ministri, Papa Ioan Paul al II-lea, P.F. Teoctist si Daniel, mitropoliti, episcopi etc, al doilea cu 347 colaboratori din toata lumea la Meridianul Cultural Romanesc, acum la nr 11.
A lipsit mereu femeia goala de la pagina 5 si scandalul.
N-a lipsit niciodata atitudinea pozitiva care, sper, si in continuare sa ne permita existenta. Nici pe departe lipsita de griji, mereu cu spectrul disparitiei in fata.
21 de ani de existenta: deja record judetean, la Vaslui.
[ add comment ] ( 25 views )
Chiria este cuvant de ordine in zilele acestea: cei cu adapostul asigurat trebuie s-o procure mai din timp, inainte de 15, cand ei primesc salariul dupa aceasta data, elevii care se incumeta sa studieze la oras cauta si tot cauta chirii mai mici pentru ca ai lor se plang mereu de bani, studentii, deh, ca mai cu pretentii ar vrea si slanina si faina, si camere single, si protectie, si cate si mai cate. Ochii vad, inima cere,visul de studiu adevarat e doar la unii, pentru ca marea majoritate crede ca e bine sa ai o facultate, dar, oricum, e greu de slujba in tara, deci pofta... daca vine, invatand. Cei mai multi ar invata la sfantul asteapta si cred ca relatiile tineresti trebuie sa-i preocupe, mai trag cate o betie, ba unii si cate o iarba, dulceata fructului oprit, chiar daca acasa au situatie materiala grea. Mai greu e pentru cei de la tara.
Despre talente... ce-am putea spune. Ca e o neincredere nemaipomenita in cei care trebuie sa vina in locurile consacratilor, generata si de lipsa lecturilor aplicate si de conditii mai mult sau mai putin precare de viata. Ar fi cam urmatoarele stari generale:
1. „Sa fac ce-oi face si sa plec... peste.” Se uita ca nici acolo nu-s colacii pe drumuri si chiar cu ceva facultati, tot slugi ajung.
2. „Ori cu facultate, ori cu liceul... tot n-am de munca”. Si atunci flacaul nostru drag (ori „zana”) bate berbunca, pierde timpul, asteapta pensia, spera la ajutorul social, adica nu munceste.
3. Tineretul roman plateste acum o „chirie” pentru dezorientare si pofta de munca. Deci pierdem materie cenusie, vigoare omeneasca, sperante serioase pentru ziua de maine.
4. Cel mai greu e la tara, cu populatie imbatranita, cu lipsa de productivitate si de profit. Fericire pe acolo nu se gaseste nici cu... chirie.
Inca n-am ajuns la forma cea mai grea cand si sufletul e de inchiriat. Ne-au adus la sapa de lemn guvernantii astia si suntem pe acelasi drum al neputintei si lipsei de orizont.
Vedeti dumneavoastra, sunt destule lucruri pe care nu le putem lua cu chirie, si, sigur, nicicum nu putem inchiria... fericirea.
[ add comment ] ( 22 views )
Gazetarului ii sta bine cu drumul...
Duminica, 3 sept. 2017 am parcurs 437 km pe o axa de la nord la sud cuprinzand comunele Baltati – Lungani - Letcani (jud. Iasi) –Garceni – Bogdanesti – Berezeni (jud. Vaslui) pe unde am admirat imense culturi de floarea soarelui si porumb aproape de cules, iar la „ziua comunei” eforturi serioase ale primarilor pentru prezenta corespunzatoare la petreceri colective.
Am parcurs 437 de km...
Fotbal la Lungani intre echipele din Lungani si Baltati: „i-am batut de le-a sunat apa-n cap” s-a bucurat primarul Gheorghe Pricopie de parca el insusi ar fi alergat pe tapsan, nominalizandu-i pe ai sai ca invingatori. Tot acolo, s-a terminat de construit o casa in satul Zmeu, pentru o familie tare nevoiasa cu foarte multi copii, inzestrand-o cu tot ce trebuie prin eforturi ale comunitatii locale, ne informeaza doamna Marieta Gimbuta, sufletul actiunii...
BALTATI: Primarul, ing. Vasile Astefanei, e imbracat in costum national nou, e prezent si la teren si in primarie, pregateste impreuna cu directoarea scolii, sa inmaneze vreo 40 de diplome, sa premieze copii si varstnici, dupa un program extrem de incarcat: intalnirea unei generatii dupa ani de la absolvire, in primarie, premierea grupului de cetateni – perechile care au implinit 50 de ani de la casatorie, pe scena, programul de pe stadion cu vreo cateva sute bune de participanti, concertul solistilor, evolutia dansatorilor si tot ce implica o adevarata sarbatoare locala...
LETCANI: Batalie mare pe stadion. Se vede din prima ca localnicii au un antrenor bun pentru ca fotbalistii lui Stelian Turcu fac niste faze tare frumoase si eficiente. Nici n-a prea contat scorul, ci atmosfera de destindere specifica unor competitii valoroase. Am fotografiat si o „a-limentare la masa verde” (vezi foto!).
GIRCENI - Vaslui:
Dr. vet. Sorin Scutelnicu e transpirat bine chiar daca nu este foarte cald afara: program ca la carte, musafiri importanti si destui, populatie locala cam cat incape... Tanarul primar Scutelnicu nu actioneaza precipitat ci bucuros de oaspeti; alaturi fostul primar Mircea Scutelnicu cu alura de om implinit.
BOGDANESTI:
La stejarul lui Stefan foarte mare agitatie, primarul e asaltat de multe probleme, nu pare obosit, coordoneaza miscarea a aproape 1000 de oameni din Bogdanesti si imprejurimi. „Le rezolvam pe toate dom’ profesor” ma asigura el in timp ce intra pe scena sa prezinte alt numar din program. O atmosfera de zile mari cu sector special pentru comercianti, pentru mititei si carnaciori, pentru zecile de carute cu cai, pentru multe zeci de autoturisme...
BEREZENI :
Multa politie pentru ordonarea fluxului populatiei locale naboind spre Gradina de vara vis-a vis de primarie. Cam 1000 de oameni si aici, multe puncte de alimentare (sali cu mese pline cu de-ale gurii) in primarie, la camin, la biblioteca; Toader Dima primarul, Mihai Andon viceprimarul, numai apa, adica transpirati bine, mereu atenti cu destui oaspeti de seama dar si cu berezenenii in miscare ori spectatori, mai ales cand Cosmina Adam, vasluianca noastra canta, bine, mult si frumos. Spectacol vivant de nota maxima. Organizare asisderea. Lipsesc eu, totusi, de la focurile de artificii !
Am avut ce vedea in cei 437 de km parcursi pe 3 sept. curent!
Ascult infiorat sirenele de alarma... pregatiri de razboi si e de mare ingrijorare! Nu le-am mai auzit de la sfarsitul Razboiului Mondial cind semanau groaza si anuntau moarte alaturi de inconfundabilul, nau-citorul huruit al bombardierelor. Ar fi acum, petreceri nationale in paralel cu avertismentul public al nenorocirii omenesti: razboiul. Oare, chiar bate la usa ?
[ add comment ] ( 27 views )
Calendar
