Văzând că moare atâta lume și că niște sabotori naționali strigă împotriva guvernului care se zbate eroic să limiteze valul de infecții, îmi vine să țip: opriți vipere ca Ponta și Tăriceanu să tot împiedice aceste măsuri cât se poate de păguboase, dar necesare, semănând neîncredere în ceea ce fac oamenii ăștia.
Printre ei și doctorul vasluian Nelu Tătaru.
Să nu creadă cineva că mă dau în vânt după liberali, de pe urma cărora am avut numai de pătimit, de la comunistul
Juverdeanu, coruptul Dan Marian înspre… azi. Nici cu toate măsurile nu sunt de acord deși, după atâtea prospecte în lume (32 de țări) pot să le apreciez la valoarea lor. Dar:
Să vezi că lumea moare la picioarele tale, și să spui că virusul nu există (Cataramă, nu mai zice nimic, chiar dacă s-a îmbolnăvit), să îndemni oamenii la împiedicarea măsurilor antiepidemie, mi se pare trădare cumplită nu numai de patrie, nu numai de familie, ci de omenire în general. Cum să ne mai mirăm că lumea, chiar și bolnavă, o ia razna? Tare trebuie pedepsiți colaboraționiștii ăștia. Cu legile statului, nu altfel.
Avem secetă în țară, avem secetă în județele Moldovei, avem, trebuie să avem, grijă de cele ale vieții zilnice. De ce ne-oamenii ăștia sunt numai împotriva sănătății oamenilor?
Oare, putem să-i pedepsim în vreun fel?
[ add comment ] ( 1 view )
O nenorocire deasupra întregii lumi e greu de suportat de toată lumea. Vremurile și clima s-au tot schimbat și aproape nu mai știm care e normalul în viață. Numai că:
TREBUIE SĂ MÂNCĂM
Și cum cerințele alimentare numai cu muncă se pot satisface, trebuie să muncim, fie și în aceste condiții speciale. E clar că virusul există (cum or fi scos schelălăitorii Ponta, Tăriceanu, Ciolacu părerea că n-ar exista, mă tot întreb) că omoară dintre cei apropiați, suntem puși pe jar toți și… orice-am face cât trăim… trebuie să mâncăm(!). Ne întoarcem la concluzia care a mânat omenirea tot înainte: fără muncă nu se poate.
Munca oamenilor de pe Valea Prutului a fost zadarnică, mai totul s-a uscat din cauza secetei, ca să mai recupereze ceva, cultivatorii au început să cosească porumbul care însemna mămăligă pentru tot județul. Deci nu vor exista nici furaje pentru animale, nici rezerve alimentare pentru concetățeni. Primarii de la Lunca
Banului, Vetrișoaia (polul secetei), Berezeni, Fălciu, Murgeni, „caută soluții”, de fapt aproape sunt panicați pentru că chiar n-au ce face. Va urma alt val de plecări peste granițe, altă alergătură după ajutoare, altă stare de nesiguranță și infracționalitate, multe alte
probleme de rezolvat. SECETA este aproape totală în această zonă și oricâte ajutoare se așteaptă de la guvern, tot mari lipsuri vor fi.
E un semnal.
S-au întețit îndemnurile guvernamentale (plătite, bineînțeles) de izolare, autoizolare, purtat mască, respectat reguli. Eu personal apreciez îndeajuns eforturile acestui guvern liberal, cel mai sacrificat din istoria postdecembristă, care trebuie să facă față nu numai problemelor specifice pandemiei, ci mai ales unor atacuri subterane și de toate felurile ale opoziției care seamănă neîncredere și
nesupunere publică. Eu i-aș da imediat în judecată pe alde Cataramă (un expirat în politică, mereu fără substanță), Ponta (un fel de șarpe șuierător), Tăriceanu (mai țipă și el, dar tot aripă PSD este) și chiar pe Ciolacu (un fel de prim secretar mereu mânat de deștepții din partid care așteaptă să-l doboare). La pandemie și secetă numai ăștia ne mai lipseau.
August, luna „insurecției armate” (nu vine… 23?) ar putea să ducă la mișcări politice semnificative legate de „insurecția antiliberală” care pare a se forma.
Nu vreau să închei rândurile de față fără alt îndemn pentru dr. vasluian Nelu Tătaru ajuns prin voia pandemiei cel mai mediatizat și apreciat: SĂ NU TE LAȘI, DOMNULE DOCTOR, pentru că ceea ce reușești d-ta nu va mai putea fi repetat. Chiar meriți toate aprecierile noastre.
[ add comment ] ( 2 views )
…După multă vreme de la primul editorial consacrat unui personaj, iată altul.
E vorba de Lucian Valeriu Lefter, un sinecurist din județul Vaslui.
E vorba de spiritul comunist revigorat în viața culturală vasluiană căruia acest mai tânăr intelectual îi aduce ofrande. Sau poate e incompetența lui. Ori e execuție la comandă, ori lipsa de
documentare personală, inadmisibilă pentru un dr. în științe, ba și încadrat ca etnograf pe la Centrul de îndrumare… Vaslui. Ori, pentru că duce o viață extrem de liniștită pe un post bine plătit, toate la un loc. Foarte pe scurt:
De câteva zile a apărut un album destul de impunător consacrat Festivalului Umorului, cu ocazia împlinirii celor 50 de ani (între 3 – 5 iulie 1970), când am fost principal organizator, ca unul cu atribuția asta. Așa că astăzi este momentul meu de mândrie. Așa că evenimentului i-am consacrat a 41-a mea carte „Festival semicentenar/50:50, memorialistică jurnalieră”, Iași, Pim, 2020, 330 pag.
Tânărul acesta în care am crezut… că mă poate urma, are posibilitatea de a lucra mult (și o valorifică îndestul, cu loc ușor de muncă și bine plătit), presupun cu obligația de a fi corect în ce scrie. Deși nu e, se bucură de încadrare de cercetător, în care calitate ar putea să fie corect în evaluarea evoluției culturale din județ, în acești 50 de ani. Eu am trăit, muncit, visat în cultura locală, el, NU.
Concret: în cele 279 de pagini cu fotografii și un „Studiu introductiv” la SPIRITUL LUI TĂNASE LA VASLUI, ed. Lidana, Suceava, 2020, 279 pag., coordonatorul L.V.L(efter)” încearcă să prezinte imagini semnificative pentru această perioadă în care F.N.U.C.T. a fost la fiecare 2 ani, alături de Grupul de presă dimprejurul TVV (televiziunii Vaslui) ca principal promotor cultural PERMANENT în zonă. Reamintim că TVV a apărut la 5 dec. 1990, Unison radio, 1993, 1994, ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău pe 26 sept.1996, revista internațională M.C.R. din 8 febr. 2015, deci permanent AICI.
Festivalul Umorului „Constantin Tănase” Vaslui datorează mult lui Dumitru V. Marin și Grupului său de presă, ca un L.V.L. să schimbe o realitate istorică și culturală. Despre apariția FNUCT am scris în nr. anterioare.
Lefter aude, pe alte surse altceva, (și scrie!), uită ce a scris acum 10 ani, în alt album, face ce face și uită multe altele, inclusiv că în ultimii 30 de ani cele 4 mijloace de presă au sprijinit acest Festival, că printre cei intervievați a fost de multe ori chiar și el. Ce „uită” sau i-a fost impus (că, cică, ar fi fost un colectiv…) e să citeze cel puțin articolele din Meridianul (cam vreo 35 în totalitate), chiar omite publicația noastră din lista publicațiilor, uită de interviurile la TVV cu atâtea personalități, uită de articolele din M.C.R., „uită” că de știut știe, de cartea Festivalul Național al Umorului, Iași, Pim, 2010,218 pag. Și eu, chiar și în acea carte, când era un oarecine nesemnificativ, l-am pomenit printre actanți. Deh, LVL la remorca celor din colectiv (unde sunt destui comunistoizi, pe care-i bănuiesc, pentru că omul nu-i pomenește). Lefter se dovedește lefter, fără substanță.
Într-un cuvânt s-a ajuns: L.V.L. nu procedează corect.
Regret public pentru acest „prieten”după cum se vede, verde de ură !?!
[ add comment ] ( 6 views )
Indiferent ce vârstă are, fiecare se gândește cum i-ar sta mai bine. Unii vor să violenteze gustul public și din urâți cum sunt se urâțesc și mai tare: se tatuează pe diverse părți ale corpului, își fac părul cum nu crezi că se poate, poartă vestimentația cea mai fistichie. Doar, doar, or atrage atenția cuiva, că mintea nu li se vede și nu fac eforturi să și-o arate. Am văzut zilele acestea o „tinerică” de vreo 90 de ani, cu un gheb mare și cocârjat peste care se rostogoleau cârlionții blonzi de la perucă. Am un vecin tatuat pe orice porțiune de piele care s-ar putea vedea. Mai poartă și părul blondinizat în coadă îndoită deasupra capului. I-am întins un ziar și mi-a zis că nu știe să citească, n-are ce face cu el.
Deci problema e… la educație.
Că nici baba cu zulufi, nici flăcăuașul acesta bun-bun de muncă (puturos foc) n-au priceput nici cum e cu prezența în lume și nici rostul muncii (fără de care nimic nu se poate).
Din păcate analfabetismul funcțional și lipsa de orice ideal e „aspirația” quasi-totală, pentru că din ce în ce mai multă lume se uită pe telefoanele mobile, își trece timpul de muncă spărgând biscuiți pe calculator, bârfește pe Facebook sau stă cu orele în telefon comentând toate prostiile din lume dar nu citește câte ceva pentru luminarea minții.
Am comentat cu un primar de 65 de ani starea aceasta a tineretului și el ridică din umeri că n-avem ce face, acesta e mersul lumii.
Chiar să-i lăsăm să fie proști-proști?
Chiar nu-i putem orienta către oameni-valori sau către rostul muncii?
Și atunci unde ajungem, la nătărăii cu morții lângă ei și care țipă că nu există coronavirus?
Până la urmă de ce învățăm carte, să ne lăsăm copiii handicapați? Învățătura cronicarilor: omul trebuie să se educe, autoeduce că nu trebuie să fie asemenea animalelor celor fără minte. Dar nu știu de ce unii fac tot posibilul să rămână proști. Or fi auzit că pentru cei fără minte e împărăția cerurilor?
Oare gheboasa cu zulufii galbeni, nu gândește tot așa?
[ add comment ] ( 3 views )
Ca om care în 1970 am depus eforturi personale de excepție, fiind angajat=promovat pentru implementarea actului cultural în diversitatea lui într-un județ considerat apriori înapoiat și fără resurse in-telectuale, centrul de județ având circa 17.960 de locuitori (Bârladul, aproape 47.000, Hușul 12.000), cu populație majoritar analfabetă și cu mulți țigani, doar 3 blocuri de locuințe, fără cinematograf, casă de cultură, bancă, doar un liceu, ansambluri artistice lipsă, fără
industrie și, mai ales, fără resurse economice. Mulți ani, doar natalitatea ne clasa pe locuri fruntașe în țară. Nici măcar acceleratul nu oprea la Vaslui, ci doar la Crasna (la 17 km.) pentru legătura cu trenul de Huși, și Buhăiești (27 km) pentru legătura cu Roman. A fost mare sărbătoare când s-a ordonat și oprirea obligatorie la Vaslui. Era
într-o poziție centrală, aspectul cu care a învins concurența Bârladului (de fapt mâna și funcția de prim secretar UTC a lui Virgil Trofin, de la Lipovăț, de loc). Perspectiva de vasluian nu atrăgea, și nici acum îndestul, pe nimeni: „locul unde nu se întâmpla nimic” (M. Sadoveanu).
La școlile din Vaslui erau profesori navetiști (în special de la Iași), la vechiul spital „Drăghici” personal navetist, în conducerea învățământului și agriculturii tot navetiști, în majoritate din județ. Nu exista aprovizionare cu apă (o singură conductă cu apă de la Chițoc, nu făcea față), nici vorbă de gaz metan, nici vorbă de teatru. Bârladul avea cel puțin faimă culturală (și teatrul V.I. Popa), Hușul strălucea prin pitoresc, vie și vin, Negreștiul era propus ca să mai fie încă un oraș, deși Puieștiul, Murgeniul sau chiar Codăești erau mai urbanizate, „Vasluiul avea doar vântul și țiganii lui”. Avea totuși faimă de târg evreiesc și… piață ieftină.
Așa că, prin alegerea sorții, D.V. Marin (care fusese câteva luni inspector cultural la Focșani) a participat la evoluția acestui oraș – ajuns târziu municipiu – a acestui județ, ca inspector, director de școală, profesor și din 5 decembrie 1990, om de presă cu acte în regulă, prin înființarea televiziunii locale (Licența 001/TV/ 1993), apoi rețeaua Unison Radio, ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău, (26 sept. 1996) revista de cultură Meridianul Cultural Românesc (8 febr. 2015). Totuși, debutul în presă al acestuia datează din 3 oct. 1957, la Steagul Roșu-Bacău cu un articol intitulat „Bibliotecarul n-are timp”. Prin
urmare actant și martor la devenirea acestui târg care nici în centru
n-avea decât niște maghernițe, participant la construirea Casei de Cultură (inaugurată în 1972), a blocurilor, a rețelei stradale, a instituțiilor de cultură, fiind inspector cultural pentru stații de
radioficare, cămine culturale, biblioteci, A contribuit decisiv la
introducerea Catalogului alfabetic și apoi a celui tematic în bibliotecile județului, la organizarea a numeroase întâlniri cu scriitori și oameni de știință, dar mai ales, la înființarea Festivalului Umorului „Constantin Tănase” începând cu prima ediție dintre 3-5 iulie 1970.
De aici încolo, contribuția quasipermanentă ca profesor de liceu și proprietar al grupului de presă, la toate edițiile acestui Festival, devenit național, într-un timp și internațional, care tinde să fie emblema culturală a județului. Nu pentru presupus umor local ci pentru strădaniile de decenii ale unor activiști-sufletiști de afirmare intelectuală în context național.
Să nu creadă cineva că pe aici umorul ar fi fost la el acasă, prin casele țărănești (peste 70 %), sau cam peste tot unde ar fi de așteptat. Dacă nu erau nici un fel de forțe culturale, de unde? Și astăzi, vasluienii excelează doar prin Teatrul folcloric cu măști sau alte manifestări la Sărbătorile de iarnă.
Deci… la importuri, – și navetiști/care plecau imediat ce găseau un post în oraș, așadar mare instabilitate/– și aici, în scopul stimulării resurselor intelectuale care trebuiau descoperite mai întâi, formate cu tot felul de instructori străini, sarcină de partid pentru tot ce însemna om de cultură sau învățământ. Noi, inspectorii, răspundeam cu sectorizare de mai multe comune și așa se face că am avut rol deosebit la construcția căminelor culturale din Berezeni și Dragomirești (diriginte de șantier, ca și la Casa de cultură Vaslui) și, mai ales organizarea bibliotecilor comunale, plecând de la zero fond de carte, zero pregătire specifică (multe bibliotecare, doar cu 7 clase), până la urmă și eu, un începător (cel mai tânăr inspector din județ, în 1970).
L-am inclus în cărțile mele pe profesorul Vasile Ion Cataramă, care era ocupat atunci prin închisori, cu torturile securiștilor, mai era exact în aceeași situație Val. C. Neștian (fost coleg de an la facultate; publica prin Flacăra Iașului) un funcționar, ca epigramist talentat, Titi Gheorghiu și mai încoace Gheorghe Sofianu, Ion Iancu Lefter, George Stoian și alți câțiva. Așa că, puținele culegeri din aceste decenii cuprind nume de care istoria nu vrea să mai audă în vreun fel. Dintre profesori, nimeni n-avea interese publicistice, chiar dacă în 1970 s-au înființat 5 noi așezăminte școlare și Casa Pionierului.
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
