Pentru adevăr istoric: PRECIZĂRI DESPRE FESTIVALUL NAȚIONAL AL UMORULUI „C. TĂNASE”. UN FESTIVAL REVENDICAT ȘI TERFELIT DE UN OARECARE, G.S.
Despre Festivalul vasluian al Umorului la a cărui înființare și izbândă am pus serios osul, am scris 2 cărți și circa 50 de articole, apărute de-a lungul celor 50 de ani de existență (din doi în doi ani). Am contribuit cu știința, alergătura, interesul și pasiunea mea la primele 3 ediții din cele 26 de până acum, l-am popularizat răstimp de peste 5 decenii prin grupul meu de presă. În 2010 mi-a apărut prima carte (218 p.) dedicată acestui Festival, în 2020 a doua(332 p.). Centrul Creației populare Vaslui a scos și el 2 albume, în care un nimeni=mare sinecurist falsifică adevărul, bazat pe o notă prizărită pe o pagină neroadă a unui oarecare G. Stoian (după, 50 de ani), neglijând dovezile peremptorii furnizate în volume.
1970. Am fost promovat din postul de director de școală (Măcărești-Iași) ca Inspector la Comitetul de Cultură și Artă al județului nou format în 1968, Vaslui, fost raion în jud. Iași. Eram al 4-lea inspector cu studii superioare din
tot județul, restul posturilor fiind ocupate de absolvenți de licee sau de școli profesionale pentru că nimeni nu voia să vină în „comuna asta” lipsită de orice confort material sau, mai ales, spiritual. Era o penurie de cadre specifică începuturilor, pentru că abia în 1969, (oct/nov.) a apărut Legea de funcționare, iar cei cu studii superioare preferau în primul rând Iașul și alte mari orașe. Nu se pleca în străinătate. Navetă la Iași, în floare.
Dintre cei 5 membri ai C.J.C.A. primii 4 erau de pe linie de partid, cu sarcini de îndrumare a organizațiilor comunale, să mă ocup de cultură fiind singurul. Aveam în subordine un Centru de Creație, fără director, până a venit Necula, cu doi instructori fără examen de maturitate, Gheorghe Pârcălabu și Gheorghe Stoian. Ultimul era „ochiul și timpanul” mai ales pentru șeful cu propaganda Dumitru Bran, de care se temeau șefii mei și-l lăsau cam în banii lui. Nu pot afirma că a contribuit la sinuciderea lui Gh. Bălăuță – președinte, dar pot bănui că da. Pentru că a dobândit repede calitatea de a se ocupa de brigăzi artistice de agitație comunistă și de recitatorii de poezie patriotică pentru cele câteva spectacole anuale. Viață de boier.
Când s-a rupt firul cu Bran a fost debarcat la ziarul Vremea Nouă, tot cu sarcinile vechi, dar și de acolo a trebuit să plece, în 1984, cred.
De atunci Stoian a avut legături cu Vasluiul, cam câte am avut eu cu Vaticanul: eu am fost de 3 ori la Vatican, el a venit, poate de mai multe ori pentru că era bine plătit de neputincioșii titulari pe posturi culturale și la ordinul partidului. Din 1974 eu am trecut la catedra rezervată prin concurs, conform Legii, ca profesor de Liceu. 1990. Am înființat Televiziunea Vaslui (Licența 001/TV pe țară), posturile de radio Unison (1993), Ziarul Meridianul (1996), am
continuat să scriu și să colaborez la mai multe publicații, am debutat editorial cu Basme de Tudor Pamfile în 1976.
Într-o cărticică de câteva zeci de pagini acest Stoian are câteva adnotări prin care, ce să vezi, își amintește subit că la sfârșitul anului 1969 (când
nu era Legea în aplicare) voia el să facă festival la Vaslui, împreună cu profesorul Petrea Didilescu. Măi, să fie, mă minunez eu, atunci de ce doar eu
am primit sarcina de serviciu să alcătuiesc lista cu personalități, cele 28, până la sfârșitul lunii martie și de ce atunci când am participat la ședința de
organizare la partid la începutul lunii aprilie am reușit să impun numele lui Constantin Tănase? Desigur, acest domn, atunci un oarecare, nici nu știa mare lucru pentru că nu era primit decâtla unele ședințe ale Comitetului de Cultură; Ce sarcini am primit de atunci, el iarăși nu poate ști, pentru că avea de lucru pe la cămine culturale la țară, să descopere recitatori, sau împreună cu
Bogdan Căuș de la București, să pregătească propaganda comunistă prin intermediul formațiilor, brigăzilor artistice, de la sate și orașe. Căra roaba.
Alergătura mea „ca la manevre” cum se exprima teatrologul Ioan Massoff, care ma
ajutat enorm, să materializat în grupul mare care „a desfășurat” Festivalul între 35 iulie 1970, cu care m-am fotografiat în fața cinematografului Traian
de atunci. Cum adusesem prezentatoare de la București, dar nu se găsea o voce bună,iată norocos pe G.S. rostind cuvintele de deschidere „Bine ați venit la Vaslui”, după care frumoasa Maria Popescu, de la București: Deschidem prima ediție a Festivalului „Constantin Tănase”, Vaslui, 1970. În spatele întregii organizări stătea însă D.V.MARIN, ajutat de Ioan Massoff. Mai mult, primele 3 ediții au fost înregistrate fonic de același DVM, neexistând, pe atunci, nici altă zare de magnetofon portabil. A, că „partidul era în toate/… în cele ce râde la soare”, asta putea spune și Stoian. Că eram doar, pe acolo, pe undeva cum
acceptă să scrie un tinerel analfabet sinecurist sau cum i-a sugerat stipendiatul G.S. la altă poruncă, e altceva. De altfel G.S. adus de la Slobozia pentru
a vorbi la deschiderea Ediției din 2020, adică cea jubiliară, a respectat interdicția să mă și pomenească fie ca prezență în sală, fie ca actantul
principal în 1970. Dacă n-ar fi cărțile și articole comunistoidul ăsta și ai lui m-ar fi șters din evidență. Mai sunt articolele publicate și autografele
lui Valentin Silvestru (multe) care-mi recunosc principalul rol de atunci, pentru că după ediția a II-a el a devenit vioara principală.
Personaje de pe acea vreme nu mai sunt.
Asta nu înseamnă că în pofida ocultării permanente de care mă bucur la Vaslui, nu trebuie scris ADEVARUL. Păcat că în grila nulităților locale se înscrie și George Stoian, pe care l-am prețuit un timp, mai mult, l-am inclus între personalitățile vasluiene, deși nu mai are de a face cu aceste locuri de 40 de ani: greșeala mea. O recunosc public.
Pentru istorie culturală, și adevărul locului dar: am avut rolul cel mai important la înfăptuirea Festivalului Umorului, la popularizarea lui răstimp de peste 50 de ani, de aici, de unde reprezint în fața unei țări și în fața lumii Vasluiul cultural, prin cărți, ziar, televiziune,radio,revistă,prezență activă între jurnaliști și scriitorii din 6 țări, publicându-i în M.C.R. pe cei din 32 de țări și 4 continente care colaborează cu noi, adică peste 803 creatori din toată lumea. Însumez, însumi, 52 de cărți tipărite, poate, nu toate bune, dar sigur nut toate rele. Că un nechemat ca Lefter, un oarecare ca Stoian, poate și alții necunoscători, se întrec să nege ce-am realizat atunci, nici n-ar trebui să mă supere, deși e o nedreptate istorică. Ăștia însă, i-au împins pe niște gândaci de bălegar din presa=fițuica locului, să determine nealegerea mea ca Cetățean de onoare a Vasluiului, sub motiv că PCR a făcut Festivalul și nu oamenii de merit
ai timpului. Mai contează câte am realizat după aceea?
Acum (nu) pot spune chiar „et in Arcadia ego” pentru că mereu am pus osul la treabă.
[ add comment ] ( 12 views )
803 colaboratori din toată lumea înregistrează această publicație vasluiană după acest număr, oarecum aniversativ, pentru că împlinește 7 ani de la apariie.
La 1 februarie 2015, când 5 creatori au hotărât să pună bazele unei reviste literare chitite în cadrul jurnalismului literar de pretutindeni, o realizare de asemenea proporții părea ca orizonul… mereu deschis. În ordinea alfabetică
aceștia au fost: Val Andreescu, poet, Mihai BatogBujeniță, scriitor–Iași, Valeriu Lupu dr. în medicină, Dumitru V. Marin cunoscut jurnalist și scriitor din Vaslui care a asigurat infrastructura necesară, și, Cornelia Ursu, scriitoare-Iași
(foto în pagina 4). Era un gest de mare curaj, pentru că totul pornea dintr-un
oraș mic, quasinecunoscut, Vasluiul, care nu avea nici o autoritate culturală.
Aceștia au reușit să strângă pentru primul număr apărut la 15 martie, 92 de semnatari!!!
În cele 28 de numere, fiecare cu câte 160 de pagini, format A4, au publicat până în prezent 803 colaboratori din 32 de țări/4 continente, acoperind toate cele 22 de rubrici, cu un fel de exces pentru poezie, epigramă și folclor, derivând
din preocuparea comandorului Mihai Batog-Bujeniță (conducător cenaclul literar ALPI), a poetei Gabriela Ana Balan cu o excepională prezență (și) online inclusiv cu Grupul Scriviamo din Italia, a scriitorilor băcăuani, I. Dănilă, C. Galben, D. Brăneanu, clujeanca univ.dr. Daniela Gîfu și a mai multora din România și Diaspora. Spicuim câțiva semnatari din acest număr aniversativ: Dumitru V. Marin (editorialistul revistei și al ziarului) cu titlul 803… 4/28, Valeriu Lupu care notează meritele Elenei Doamna în istorie, Mihai Batog Bujenia cu proză poezie, epigramă, Gabriela Ana Balan (poeta reprezentativă pentru M.C.R. cu poezie și prezentare de carte, Ben Todică (Australia) cu un interesant eseu, numeroși poeți din Montreal, Roma, Iași, Bacău, alte orașe românești. S-ar
detașa editorialul, contribuția în domeniul folclorului și proza prof. dr.
Dumitru V. Marin, director și editorul Revistei (cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile). Colaborările semnate de-a lungul anilor de către academicieni, profesori universitari, alți mari scriitori ai României și ai Lumii, aspiranți la mâna muzelor sau, mai ales, consacrai, au însemnat o creștere valorică permanentă.
Mai menionăm întâietăți ale prof.dr. D.V. Marin în cultura națională de-a
lungul celor peste 51 de ani: prima televiziune privată din România (Licența 001/TV), primele posturi locale de radio în rețea, ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău (25 de ani de la apariție), revista Meridianul Cultural Românesc.
[ add comment ] ( 14 views )
Să consemnăm o realitate îmbucurătoare: împlinim 7 ani de apariție a acestei reviste, repede ajunsă internațională, cu acest număr 4/28, adică nr. 4/2021.
Cred cu toată convingerea că și cu ajutorul acesteia am reușit să punem amărâtul de Vaslui pe harta culturală a lumii, în pofida atâtor defăimări venite de la ziariștii de duzină din interior: aici e polul sărăciei, dar, mai ales, locul
întâmplărilor cu tot felul de criminali, violatori, târfe, bețivi, hoți, tâmpiți. Noi am afirmat întotdeauna următoarele, adică altceva:
1. Acesta este un loc mereu părăsit de materia cenușie (realitate istorică, din cauza condițiilor inapte dezvoltării) care contribuie la propășirea cultural-economică și socială prin alte părți ale țării sau în lume.
2. Realitatea pregnantă e că populația e la fel de muncitoare ca mai pretutindeni, că sunt și aici unele valori, că emigrația inteligenței este mare, cu mare nenorocire permanentă pentru vasluieni.
3. Zicem cu toată convingerea, chiar dacă destui reduc meritele localnicilor doar la ieșirea și afirmarea în lume a prof.dr. D.V. Marin și a grupului său de presă, de departe personalitatea culturală a ultimilor 51 de ani, că ne putem uita și după cei care au plecat de pe aici, dar care-i servesc pe cei de dincolo de granițele județului, acolo, undeva, nu pe ai noștri; dar să și constatăm cu îngrijorare că:
4. Cel care reprezintă de peste 5 decenii cultura și jurnalistica locului DE AICI, pentru cei de aici, este fără vreo îndoială, profesorul stabilit la Vaslui, în 1970, ca inspector cultural.
5. Destinul său a fost și este să fie UNUL CONTRA MULTORA. Să mai spunem încă o dată despre comunistoizii instalați temeinic la conducere și care-l ocultează cât
pot?ȘI ACUM DESPRE NOI TOȚI Când am pornit la treabă în ziua de 1 februarie
2015, eram 5 oameni de suprafață culturală: Val Andreescu, Mihai BatogBujeniță,
Valeriu Lupu, D.V. Marin, Cornelia Ursu, cu art designer Anca Moldoveanu. Voiam să facem ceva, dar nici vorbă să știm ce o să iasă. Ne-am mobilizat cu toții,
eu am făcut rost de fonduri, având infrastructura ziarului și la începutul lunii martie am ieșit pe piață cu 92 de semnatari. Dacă priviți la Colegiul de redacție, puteți fi și acum foarte surprinși, pentru că am avut nume foarte mari chiar de la începuturi. Acum suntem 812, de unde și titlul.
Ne-am asumat o nișă atunci și acum: jurnalismul cultural.
Ne-am mobilizat și ne mobilizăm cam fără egal, a dispărut Andreescu, dar au apărut alții deși mai mare forță: ex. Gabriela Ana Balan, emblema poetică reprezentativă a revistei, au venit mulți ieșeni, băcăoani, bucureșteni, sau mulți alții din toate provinciile românești. Nu putem omite contribuția excepțională a celui care a fost marele nostru prieten, prof.univ.dr. Alexandru Ionescu (București) și nici nu putem evita pomenirea altor excepționali oameni de cultură ca Acad. Const. Toma (Iași), Acad. C.D. Zeletin (București), Acad.
Avi Tudose (Huși), scriitorii și jurnaliștii, Ștefan Racovitză (Elveția), Ion Gheorghe Pricop (Duda Epureni), trecuți acum pe alt tărâm. De ce să fim mândri? Pentru că:
1. Acoperim toată țara cu nume importante, conducători de publicații, oameni cu operă, personalități în domeniu; avem o unică susținere din diaspora. Prin ei, am devenit membru ASRAN.
2. Avem un număr impresionant de rubrici în cuprinsul celor, de fiecare dată, 160 de pagini, format A4, cu excepția teatrului, toate de înalt nivel.
E drept că poezia face o lege, că datorită lui Mihai Batog-Bujeniță și doamnei Cornelia Ursu, ALPI (Asociația literară Păstorel Iași) își ia porția leului,
că nu lipsește serialul consacrat folclorului și lui Tudor Pamfile, exegetul Valeriu Lupu este ca martie în post, adică nu lipsește în nici un număr, Gabi
Balan nu ostenește nici ca poetă nici ca sprijin pentru noi și Scriviamo – Italia… E drept că greul îl ducem noi, cei de la roate, adică eu și bravul meu
colaborator, Cătălin Sîmpetru, un adevărat erou. Dar, și mulțumirea noastră e mare!!! Deplină.
3. Mă simt dator să destăinui public faptul că acest domn Cătălin, în afară că realizează grafic ce și cum vedeți în revistă, a realizat designul pentru aproape toate cele 52 de cărți ale mele.
4. Să mă plâng că nici unul dintre cei plătiți pentru cultură locală (mamă, și ce de bani… ce de stipendiați „amplasați” !), nici o oficialitate nu ne sprijină, ci ne sabotează ori ocultează? Ba, o incompetentă damă de mare influență pe care am
nominalizat-o în ziar, mi-a intentat și un proces iar niște putregaiuri de la o fițuică locală ne atacă permanent.
5. Avem în ajutor ziarul Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău, precursorul acestei reviste, apărut acum PESTE 25 de ani, și, care-și păstrează pagina culturală de atâția ani. Adevărat RECORD NAȚIONAL.
6. 7 ani nu e o perioadă așa de mare, dar M.C.R. a reușit atât de mult. Niciodată un grup atât de mic n-a reușit atât de mult pentru o așa de mare comunitate,
în tot decursul istoriei.
7. Revista M.C.R. este o dovadă peremptorie pentru existența Curentului Cultural
Informațional Vasluian susținut de noi peste 3 decenii, cu nume mari și foarte mari în plan cultural,cu încurajarea talentelor din plan local (circa 300 de scriitori, 450 de scrieri).
VA URMA
[ add comment ] ( 15 views )
Să te ferească dumnezeu de cât rău poți să-ți faci cu mâna ta. Cam așa s-ar putea rezuma starea de bătălie politică actuală cu repercusiuni grave în județul Vaslui. Răzbunări peste răzbunări: „mi-a plăcut” cum l-a ras Tătaru pe Arcăleanu, bravo, domnule ministru, ați făcut exact cum v-ați înțeles cu Mitică Buzatu din urmă cu ceva ani. Nimic tânăr în preajma dvs., nimic din ce poate să vă amenințe poziția de președinte.
Și, mai e ceva, domnule doctor Tătaru: am ajuns în distrugătorul val 4 al pandemiei… vi se datorează ceva , ca fost ministru al sănătății ?
Răzbunarea cea mare este, însă, al grupului comunistoid cu intensitate preocupat ca posibilele realizări „cultural-literare-istorice” ale noastre să nu fie cunoscute. Prietenii mei sunt îngroziți de amenințările formulate de mari și micii județului, în frunte cu incompetenta de la Muzeu. Ceilalți din presă, care cam toți sunt plătiți de pătura conducătoare, nu îndăznesc să le iasă din cuvânt. Ba, cea mai cunoscută incompetentă din județul Vaslui, mă cheamă în judecată, pentru că-i mai trebuie ceva, vreo 100000 de lei, să-și termine vila…
Pe scurt: cultura locului e în mare suferință, îndrăzneții sunt din ce în ce mai puțini, vârfurile valorice de prin liceie fug cât pot de Vaslui, încadrându-se în hemoragia seculară a materiei cenușii de pe aici. Rar, mai văd câte unul cu merite promovat printr-o funcție mai acătării. Prostia și obediența sunt la cea mai mare căutare.
Incultura politică e gestionată de sistem. Cum să sufle cutare parlamentar (că sunt unii care 4 mandate au vorbit 16 minute !!!) în fața șefului care-l poate spulbera cu un singur cuvânt ? Am scris că alegerea lui Florin Cîțu ca președinte PNL e mare catastrofă și iată, se adeverește. În jocul acesta a intrat și Tătaru cu ai lui. Aud că Bica de la Bârlad, are mai multă personalitate, restul sunt mutanți într-o înfruntare inconștientă împotriva concetățenilor.
Și, uite-așa te afli la mâna unor analfabeți funcționali, a unor împătimiți după bani și avantaje, a unor interese clare împotriva vasluienilor.
Revenind la CULTURA vasluiană. Ați văzut pe cineva, vreo oficialitate sau vreun „ziarist” că s-a exprimat despre Simpozionul Național, organizat de noi, pe cheltuială proprie, cu participări din țară, cu prilejul aniversării celor 25 de ani de la apariția ziarului Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău ? Nu se află !
Și așa putem spune încă o dată că reprezentăm cultura vasluiană de peste 51 de ani, cu ziar, TVV, revistă și 51 de cărți, doar UNUL CONTRA MULTORA !
Să nu creadă cineva că vrem să-i înfruntăm pe cei din acest ghem viermuitor, că-s mulți și răi, ci doar că avem dreptul să ne afirmăm independența, valoarea, contribuția îndelungată și necesară acestor năpăstuiți conjudețeni.
Că, doar nu scriem, doar pentru cei de azi.
[ add comment ] ( 14 views )
(Mai…) trec cocoarele ?
Trecerea cârdurilor de cocoare era cam dintotdeauna un spectacol impresionant al naturii care se pregătește de iarnă sau intră în primăvară, îndemnul la muncă și speranță.
Sunetele lor specifice, numărul mare de indivizi în zborul acela în săgeată, semnificația trecerii spre țările calde – sau invers – era și semn de normalitate și dătător de speranțe: totul va fi bine până la urmă.
Vara aceasta am făcut un fel de circuit prin țară și printre cele care mi-au atras atenția a fost faptul cu mai toate cuiburile de cocostârci erau clar părăsite, devreme ce din aceste impresionante construcții circulare, creșteau buruieni sau atârnau bucăți de folie de plastic. Nici pe un câmp n-am văzut de-a lungul celor 1500 de km vreo barză. În comuna Brețcu, imediat sub munte, am numărat 14 cuiburi părăsite, ca și în tot Ardealul, ca și în toată Moldova.
Au dispărut acești vestitori ai primăverii, cocostârcii ?
Zilele trecute, de la Pungești spre Siliștea, am văzut aproape la distanțe egale, 3 șerpi, care s-au topit cu mare iuțeală de pe asfalt în buruienile de pe margine. Păi, broaștele, șerpii, lăcustele erau hrana cocostârcilor.
Păsările aste greoaie erau desfătarea copiilor, erau garanția normalității pentru cei mari, făceau parte din spectaculosul natural în viața de zi cu zi…
Dar, în vara asta, cred că le-a venit sfârșitul. Dacă mă ghidez după cuibul de la marginea satului Hârsoveni, comuna Ivănești, cu o familie prezentă în primăvară iar acum e trist-părăsit înseamnă că în vara asta s-a produs o catastrofă. Cum, oare, au dispărut cu totul ?
Explicația ar putea fi simplă: chimicalele și prelucrarea pământului cum n-a mai fost până acum (ați văzut că tarlalele sunt așa de fin lucrate că e de mirare că chiar se poate așa ceva).
Dar e clar, un DEZASTRU ecologic. Legat de pasărea care ne aducea liniște, pace în suflet, ne scăpa de dăunători-târâtori, țânțari și alte gâze. Spre deosebire de stolurile de grauri cu sistemul lor electronic de orientare, și individual și în stoluri cocoarele erau folositoare.
Semnalul nostru, poate fi auzit ?
Mai trec, de anul acesta, cocoarele ?
[ add comment ] ( 14 views )
Calendar
