S-au agitat foarte puțin apele în ultima campanie electorală pentru locale. Nici vorbă de accent pe cultura județului Vaslui de unde materia cenușie se tot scurge implacabil… de secole. Astăzi pleacă și tineretul bun de muncă fizică, pleacă și mai vârstnici să se realizeze pe altundeva și mai ales pleacă vârfurile studioase și dotate de prin școli care să ajungă slugi pe bani mulți, ori niște oarecari, când aici ar putea fi elite cultural-științifice. Toate liceele își pierd-exportă șefii de promoție.
Pe candidații de toate soiurile i-au interesat voturile și nu propășirea populației votante, bună să fie tot mereu proastă.
E o lipsă de preocupare pentru cultură încât chiar ne sperie gândul.
COMUNISTOIZII:
Sunt acei oameni, cu multe funcții de răspundere sau interesați să sugă ceva de la buget, care-și vând autoritate și muncă cinstită pe câțiva arginți mânuiți de alde Ramona
Mocanu, Simona Polak, și alții cu bugetele grase pe mână (și câți ca ele…). E vorba, mai ales de adoptarea unui principiu comunist (de care „m-am bucurat” din plin) de nerecunoaștere a va-lorilor, prin OMISIUNE și sabotarea progresului personal. E greu de nominalizat careva, deoarece fiecare se ascunde în spatele „tătucului” care prin încruntarea sprâncenelor îi poate da afară din slujbe. Oricât ar fi el de pregătit, talentat, autorizat prin operă, tot se supune nevoii de asigurare a existenței, adică a unui salariu – sigur sau o indemnizație, acolo, ceva. Dacă mai e și un sinecurist ca Valeriu Lefter, apoi, nimic nu mișcă fără aprobarea ordonatorului de credite. Dacă mai e și un pensionar care-și mai completează veniturile cu un pol de parale printr-o jurizare, ceva, cum să nu facă acela ce spune plătitorul?
De obicei se ascund sub propoziția „Istoria va hotărî”.
MARIN LĂUDĂROSUL:
(sau, cine mă cunoaște cu adevărat cine sunt, în județul Vaslui ?)
Până și câțiva prieteni apropiați au ajuns să creadă că prof. dr. D.V. Marin nu se poate abține să-și popularizeze meritele și realizările ori de câte ori are ocazia. Dar evită să consemneze chiar ei nu numai aceasta ci mai ales care sunt faptele reale înfipte în istoria jurnalismului, a culturii, a județului Vaslui. Să nu se strice cu ăia de la butoanele cu parale, funcții, influență, să nu-l supere pe Cristos Gornistul plantat sus de votanții adesea inconștienți.
În convorbiri private îl recunosc și pe cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile și pe omul de cultură cel mai important din ultima jumătate de secol, și pe prietenul ori promotorul cultural afirmat în plan național. Dar numai în particular, pentru că acolo sus Marin nu e iubit.
Și atunci, ce să facă omul acesta, Marin, să nu spună public ce a reușit să facă într-o viață dedicată culturii? Să nu-i îndemne și pe alții să năzuiască și
să-l urmeze? E laudă, dacă se prezintă?
STAREA DIMPREJUR:
a. Un jurnalist corect („mai prieten îmi este adevărul”) nici odată nu s-a bucurat de recunoaștere publică, indiferent cum s-a numit, ce rol a jucat în epocă. Ajuns pe treapta de sus a scării valorice, neputând fi egalat vreodată (televiziune, radio, ziar, revistă, net, multe cărți tipărite), ziariștii de duzină nu pot decât să arunce cu pietre în pomul cu fructe. Politicienii n-au de ce să-l aprecieze (și soarele are pete, nu), colegii de generație nu pot fi decât invidioși, publicul contemporan rămâne impasibil. Ziariștii locului tot dau cu pietre.
b. Omul de cultură care timp de peste ½ secol a creat, a mobilizat tineret prin Cenaclul Mugurel-74 (aproape 15 de ani), prin ziarul cu pagină culturală permanentă (de 24 de ani), prin TV (30 de ani), radio (27 de ani), prin revista M.C.R. (aproape 6 ani), prin exemplul personal și prin cărțile sale (42), poate fi apreciat în aceste vremuri?
E tare greu în „tăcerea neagră” în care ne-am afundat după Deceniul Dușmăniei și după drumul alunecos către banul atoate stăpânitor. Nici măcar biserica (în sensul larg) n-a rămas în curățenia tradițională.
Atunci activitatea culturală a personajului poate fi apreciată?
c. Activitate neobosită în presă, cultură, politică, în ultimii 30 de ani (răstimp de o generație, prin țări și continente), chiar dacă nu se cunoaște, tot contestată verbal e, cel mai sigur, omisă.
d. Contextul național și internațional este favo-rabil? Cu certitudine, da, pentru că opera personală este receptată de mari oameni de cultură de pretutindeni, este prezentă în marile biblioteci ale țării și în câteva mari capitale din Europa și America. În afara depozitului legal, acestea au fost expediate și de către autor.
E indubitabil că prin operă (…77… Noduri culturale și semne amicale, Iași, 2018, 397 pag.;
111 valori naționale pentru Vaslui, Iași, 2019, 512 pag. Jale și eroism la Cotul Donului… și după(!), Iași, 2019, 2020, 305 pag. și altele) și Revista
MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC (apărută pe 8 februarie 2015) Vasluiul a fost așezat pe harta culturală a lumii.
De aici, din Vaslui, și mai ales, prin munca unui singur om.
COMUNISTOIZII ÎN ACȚIUNE:
a. În manifestări publice:
Cu prilejul lansării unei cărticele la Biblioteca Județeană Vaslui, în 2019, un vechi turnător la securitate, Gruia Novac întreabă public, cine e acesta care-i filmează intervenția, adică eu, deși l-am numit director la radio Bârlad (în locul fiului meu) și mă cunoștea de peste 40 de ani. Acest trompetist-securist reprezenta, ca de multe ori, exact pe cei de la putere cu idiosincraziile lor față de jurnalist.
Cu prilejul manifestărilor din cadrul ediției jubiliare a Festivalului Umorului Constantin Tănase, Vaslui, septembrie, 2020, nerecunoașterea meritului de întemeietor (public!), șirul de încercări ale unei nulități strecurate dubios la conducerea Muzeului județean, Ramona Mocanu, de a nu-i permite să ia cuvântul la un vernisaj de caricaturi, sau să-l dea afară de la o acțiune publică a Muzeului, sabotajul practicat de aceasta timp de mai mulți ani, cu interdicția pentru salariați să comunice cu autorul acestor rânduri. Sunt multe, multe asemenea
exemple.
b. Refuzul oricărui ajutor pentru ziar, revistă, cărți sau acțiuni (multiple) organizate. De mulți ani primăria Vaslui și Consiliul județean au refuzat până și cei 50 lei (mai puțin de un pachet de țigări), plata unui abonament anual la ziar.
c. Supuși comunistoizi ca Ioan Petru, Th.
Codreanu, Valeriu Lefter, D. Apostolache, alți directori de instituții culturale și biblioteci obligați de a nu permite donații de cărți sau de a pomeni numele Marin ca autor de ziar, revistă, cărți. Cum să nu se supună și aceștia dacă au beneficiat de substanțiale sume pentru editarea și premierea cărților lor?
Tătucul nu trebuie supărat.
d. Pentru municipiul și județul Vaslui am
publicat circa 21.000 de pagini. N-au admis nici un proiect pe fonduri nerambursabile.
e. Toate, absolut toate, aceste realizări au fost susținute din fondurile personale.
f. În plan personal lefegiii nu se manifestă concret, evită, tac, iar tac, acționează în subteran, doar.
REZULTATE:
Vine greu, sau foarte greu credibil, neverosimil chiar, ca un om să se ia la trântă cu sistemul, capitalist în formă, dar cu ideologie remanentă-comunistă. Cel puțin… local. Represiunea aceasta permanentă care mi-a rărit prietenii, mi-a subțiat fondurile de înfăptuire a unor lucruri și mai impresionante (am fost refuzat până și să fac donația clădirii vechi din proprietatea mea – pentru muzeu), cu mult mai folositoare pentru Vasluiul care nu se poate mândri decât cu o foarte subțire elită culturală, deci mai mult pentru viața culturală locală. Într-un fel de comparație, pe scara valorilor din generația de azi, pe treapta de jos se află mai mulți pe sârma caldă, din ce în ce mai puțini pe următoarele trepte, iar înainte de ultima de sus creatori ca Valeriu Lupu, Costin Clit, Vicu Merlan, Laurențiu Chiriac, Theodor Codreanu. Scrisa președintelui țării, prof.univ.dr. Emil Constantinescu că „dl. Marin a avut harul de A FACE”, e în antiteză cu contemporanii ăștia ai mei, oponenți, cărora li se potrivesc bine, chiar perfect, cuvintele lui Al. Macedonschi (alt „unul contra multora” de la începutul secolului trecut): „Acești contimporani ai mei/… Tot mai pismași și mai mișei” care sabotează viitorul acestui municipiu cu vechime de aproape 700 de ani, vestit după bătălia de la 1475 a lui Ștefan cel Mare.
Nici vorbă de recunoștință de la niște aculturali, niște valori poate în alte direcții, în alte domenii, nicicum cultură.
CONCLUZII:
Simplu: izolarea celui mai de seamă om de cultură din ultima jumătate de secol, ocultarea celui mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile, e fapt și nu bănuială.
Simplu: dacă, din spiritul acesta vetust, dăunător, comunistoid, contemporanii cu carte (atât de puțini ai locului, câți sunt) nu vor, nu pot și mai ales nu știu să se mândrească pretutindeni cu un contemporan al lor, cum îi poate fi cunoscută și recunoscută opera?
Tot simplu: în mijlocul turmei, leul trebuie să devină mielușel? Ceva mai complicat:
Provincia a desființat valori mai dintotdeauna; M. Sadoveanu exprima o realitate tragică a timpului său. Dar, azi, au apărut mijloacele de informare moderne, televiziune, telefon, computer care stau la baza făuririi unei noi culturi existențiale. Constatăm, azi, că preocupările literare și de lectură dispar în forma lor știută din epoca Guttenberg.
Cei care mereu vin, trebuie să aibă o formă de cultură spre a nu se confunda cu dobitoacele cele mute și fără minte. Poate, pentru moment informațiile și cărțile scrise să nu aibă căutare, dar:
Viitorul nu poate aparține tâmpiților, needucaților, dezaxaților, că atunci omenirea n-ar mai înainta pe scara istoriei. Chiar ca de la pătură superpusă, noua CULTURĂ va impune descoperirea valorilor anterioare, cu toate ale lor, merite, scăderi, dar cu muncă. Multă.
Contribuția unor personalități, chiar nerecunoscute de contemporanii lor (vezi Hasdeu, Macedonski, Densusianu, Pamfile…) oricum face parte dintr-un segment al Pantheonului românesc.
Acesta este îndemnul esențial al omului pieritor, Marin D.V. cel înzestrat cu harul de A FACE să scrie, să construiască, nu să distrugă. Că unii n-ar vrea asta… e păcatul lor.
Marin, EXISTĂ !!!
[ add comment ] ( 1 view )
Erau vremuri frământate și în toamna anului 1996, când ora exactă pentru conjudețeni se dădea la TV Vaslui (scria Gelu Bichineț).
Deja funcționau cele 2 posturi de radio Unison Vaslui + Bârlad (1993, 1994) și era o echipă numeroasă care permitea și cerea înființarea unei publicații scrise. Mai făcusem încercări cu revista Liceului „Mihail Kogălniceanu”, Vlăstarul (1990), prima revistă de după Revoluție, de la care-și trage originea și programul M.C.R., și un ziar intitulat Teleradioeveniment, număr unic, având an de apariție pe frontispiciu 1994, deși s-a difuzat pe piață în decembrie 1993.
Se tipărea greu, cu tipar plan, se strângea greu material de publicat, nu existau ziariști pe plan local (pe la noi au trecut peste 500 de aspiranți), nu exista alt ziar local.
Cu materiale în manuscris am plecat la București luni 23 septembrie, am ajuns la tipografia Meridian miercuri cu textele dactilografiate și am fost ajutat de Ion Marin (ajuns prof. universitar) să se tipărească în noaptea zilei de 25 septembrie, așa că pe 26 am avut vraful mare în față, mirosind puternic cerneala tipografică, în 1200 de exemplare, în format A3, 16 pagini. Într-o cămăruță mică redactasem articolul program „ACEST MERIDIAN” reluat și în nr. următor, peste o săptămână, în care propuneam un ziar mai altfel, de mare cuprindere. A devenit cotidian în martie 1997, apoi după trădarea lui Tănăsuc, nevestei sale de atunci, și altora, ademeniți de un om de afaceri chior, a trebuit să scoatem 3 nr. pe săptămână, apoi 2. După criza economică din 2008, am rămas cu un singur număr săptămânal, joia, dar ne-am extins în 4 județe: Iași-Vaslui-Bacău-Galați.
Ziarul trebuia să prezinte în formă scrisă (scripta manent) ceea ce apărea pe TVV și pe posturile de radio, dar n-a fost niciodată suficient să le cuprindă pe toate. Erau 66 de angajați la acest grup de presă care rezista datorită TVV pentru că toată lumea se îngrămădea pe sticlă. Am făcut și un pas greșit: l-am numit pe Tănăsuc director la TVV, cu mașină și șofer la scară (cine credeți că m-a trădat primul?) în defavoarea fiului meu Sergius Lucian, rețeaua Unison a rămas sub conducerea lui Daniel-Cernat Marin, și, după ce l-am re-lansat în piață pe fostul informator al securității Gruia Novac puternic contestat în Bârlad, ing. Sergius Marin.
În ziarul acesta au apărut materiale scrise și interviuri cu majoritatea personalităților cuprinse în TVV, și, aproape
automat și la Radio, peste 483 de mari valori ale neamului românesc sau din străinătate. Nu ne-a refuzat niciodată cineva, pentru avantajul celor 3 mijloace de presă simultan. A fost
și perioada unor recorduri politice, „ecologiștii lui Marin” obținând 234 de mandate în județ, câte 2 în municipii, 2 sau 3 în Consiliul județean. Alte recorduri jurnalistice: 9 interviuri cu președinți de stat, 14 prim-miniștri, Papa Ioan Paul al II-lea (la Cracovia), PF. Teoctist, Daniel și alte înalte fețe bisericești, tot felul de parlamentari și primari și, mai ales, toată floarea culturală a națiunii române.
Colecția ziarului rămâne martorul impasibil al acestor realizări.
Am avut întotdeauna atitudine pozitivă.
Am avut absolut în fiecare număr pagină culturală.
Asta a prefigurat apariția revistei MERIDIANUL
CULTURAL ROMÂNESC la 8 februarie 2015, care așează Vasluiul pe harta culturală a lumii, alături de operele „…77…Noduri culturale și semne amicale”, Pim, Iași, 2018, 397 pag., romanul Zăpada pe flori de cireș…, Tudor Pamfile și revista Ion Creangă”, „101 vasluieni pentru 100 de ani”, „111 valori naționale pentru Vaslui”, „Jale și eroism la Cotu Donului și după(!)” etc.
Prin ziarul Meridianul am avut mai întotdeauna
feedback-ul necesar unor concluzii și idei ale operelor tipărite până astăzi (42).
În condițiile digitalizării, această publicație se trimite și online (520 de adrese), așa cum și aproape toate cărțile apărute pot fi citite pe internet, iar pe Youtube se pot revedea majoritatea interviurilor realizate.
Să nu ne mirăm că astăzi revista M.C.R. e urmărită de 607 colaboratori din toată lumea; să nu ne impresioneze reacțiile de simpatie și prețuire din țară și din lume?
Plecând spre sfertul de secol (25 de ani) ziarul zonal Meridianul de Iași-Bacău-Vaslui va rămâne la datoria lui de azi și de mâine.
[ add comment ] ( 1 view )
O manifestare culturală de rang național s-a desfășurat la Vaslui răstimp de peste 5 decenii, din doi în doi ani. Au fost avânturile creatoare ale anilor 70 cu scopul dezvoltării unui județ nou format în căutarea unei embleme creative. Era o necesitate… de o personalitate.
Comuna Vaslui (avea în jur de 17.000 de locuitori) a prins ceva din mersul istoriei cu care să se dezvolte: industrializarea, natalitatea, agricultura. Viață culturală n-avea și, mai ales, nici cu cine, mai toți cei cu ceva valoare erau navetiști la Iași (unde s-au și retras repede), apoi de la Bârlad (se spunea că turnul Consiliului Județean a fost construit ca să se vadă de departe când vine pâinea de la Bârlad), s-au atras forțe culturale prin importuri intelectuale (tot orașul era de venetici) fără ca vreodată să existe măcar într-un singur an completarea posturilor prevăzute cu studii universitare. De la 1 martie 1970 și Dumitru V. Marin a ajuns inspector la nou creatul Comitet Județean de Cultură și Artă Vaslui.
Pot exista mai multe variante despre inițiativa culturală „Festivalul Umorului – Vaslui” care a debutat pe 3 iulie 1970, 3 zile, cu personalități aduse în special din București, pentru că nici Iașul n-avea deajuns, iar din alte mari orașe nu se punea problema. Cine știe realitatea, pentru că a trăit-o, a fost un supraviețuitor (azi, încă activ), e Dumitru V. Marin, care, iată, a scos și 2 cărți consacrate perioadei în care din 2 în 2 ani, pe destui bani, au fost aduse personalități din diferite părți ale țării sau chiar din lume. Cine a trăit, a contribuit, a cercetat, a prezentat istoria reală a acestui mod de culturalizare nu poate fi decât autorul cărților „Festivalul național al Umorului-
Constantin Tănase” – istorie culturală, 218 pag. în 2010 și
„Festival semicentenar: 50 pentru 50(!)/ FNUCT, memoria-listică jurnalieră”, 330 pag., 2020. Se pot lua în atenție și două albume cu fotografii și afișe, cu pretenții auctoriale.
În iulie 2020 s-au împlinit 50 de ani de la fotografia emblematică pentru deschiderea festivalului; nu s-a putut sărbători mai mult din cauza pandemiei.
Totuși, zilele acestea, se mai intreprinde câte ceva pentru marcarea evenimentului, sperăm fără festivismul electoral cu pupi-urile pentru măreața operă a C.J. cu vreun cârmaci în frunte.
Ca unul care am pus hotărâtor umărul la organizarea primelor 3 ediții și l-am sprijinit o viață, ca profesor, am popularizat ca jurnalist peste 30 de ani prin toate mijloacele mass-media (televiziune, radio, ziar, revistă) deci sprijin mediatic permanent acest moment de afirmare națională a vasluienilor mei, îmi voi permite să evaluez ulterior ce realizează oamenii acestui timp, aici, la Vaslui, unde noua cultură existențială pare a pătrunde ceva mai greu.
Nu e deloc greu să se vadă că, în ultimele 3 decenii, grupul de presă știut de toată lumea ca TVV, a fost făclia culturală permanentă care a pus Vasluiul pe harta culturală a lumii.
Subliniez, permanentă, iar FNUCT, bianual.
Puteți urmări un adevărat serial…
[ add comment ] ( 1 view )
De așa de mulți ani fac jurnalistică încât cred că e imposibil să nu rămân în istoria presei locale și prin marea mea vechime în domeniu (63 de ani), dar în materialul de față expun o observație formată din periplul meu prin aproximativ 300 de primării, în decursul anilor.
Pentru cine nu știe, Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău este o publicație zonală cu implicații naționale și globale devreme ce îl trimitem în Australia (unde e Ben Todică, mare ocârmuitor de cultură românească), Canada, în Montreal, unde ajunge la Destine literare, Cenaclu susținut de Alex Cetățeanu, George Filip, poetul rămas român, ca și Sergius Marin de pe la noi plecat, în Germania (Passau) la Georg Barth ș.a.
Unii primari au ajuns să considere primăriile feuda proprie! Ei sunt aleși și re-aleși, nu prea au concurență pentru că știu să-și suprime contracandidatul, au destulă avere (legală și nelegală) să-i privească din foișor pe cei care trec prin apropierea umbrei de prim edil. La Erbiceni de Iași, Ion, electricianul cel fără de prihană, chiar și-a rezervat un foișor deasupra noii clădiri gata de inaugurare. Și ce încrezut este acest om!
Se mai compară doar cu un inginer mustăcios de la Prisăcani, ajuns primar prin mijloace… „necioplite” ca să nu spun altfel.
Sunt mulți primari cărora nu le tremură pantalonii în această competiție electorală: dacă-i întrebi strâmbă din nas a dispreț pentru neputincioșii de contracandidați care nici vorbă să se poată măsura cu ei. Numai în județul Vaslui, cunosc 10 – 12, care se cred așa de înfipți în scaun că nimeni nu-i poate arunca la coșul istoriei: au deja averi, au multe slugi, au pe cei de la 416, au prostia în forme variate, cu ei și pentru ei.
Mă gândesc, oare ce proști sunt cei din aceste comunități să-i creadă pe alde Vânătoru (Banca), Ciobotaru (Bogdănița), Călin=securistul și țeparul din Ciocani, Arteni (Ferești), Ibănescu (Gherghești), Pletea (Ibănești), Diaconu (un zaharisit din Pădureni), Fînaru (Rafaila), Zaharia (Stănilești), Ghiur (Vinderei) și alți câțiva, să-i creadă zeități locale? Că, până la urmă nu sunt decât niște mari-mari mincinoși, niște îmbogățiți de război, cel puțin din punctul nostru de vedere, care-i păcălesc din 4 în 4 ani pe oameni, să-i aleagă.
Primarul în slujba oamenilor… EI, AȘ!
Aleșii de tipul acesta sunt de fapt niște uzurpatori și niște farisei care le dau concetățenilor iluzia că ar face ceva pentru ei. Dar, spre exemplu, dacă în 4 ani, cam în decursul a vreo 12 popasuri în Banca, n-am dat niciodată de mincinosul Vânătoru (nici ieri), cum să mă exprim?
Primarii de tipul acesta îi mână pe angajații-slugi în față să ia ponoasele iar ei rămân cu foloasele (imaginea publică). Să fie ei, cumva, de vină? Asta nu se află…
Feudalii de pe moșia publică își fac bine treaba, nu?
[ add comment ] ( 1 view )
Întotdeauna ne-am plâns de vremuri grele și fără îndoială cele din război au fost cele mai dureroase. De peste 30 de ani avem o pace frământată de reașezarea socială de după 1989, cu de toate, cele omenești și din cele căzute din cer.
Anul 2020 are nenorocirile lui, mari nenorociri, iată-le:
1. PANDEMIA, căzută asupra întregii lumi, cu neputința acesteia de a învinge acest blestemat virus care dă înapoi
societatea, cu mulți ani. În pofida morții de la picioarele lor niște sabotori sociali ca Ponta și Tăriceanu îndeamnă la favorizarea morții prin nesupunere și nerespectarea măsurilor sanitare. Culmea e că Ponta adună voturi deși ar trebui legat pentru răul național pe care-l provoacă. O fi democrație dar de ce niște vipere naționale să-și facă mendrele: Suntem așa de proști ca să ne întunece mințile și mai mult?
2. SECETA… SECETA!
Am trăit marea secetă din 1946-1947 ca adevărată altă nenorocire venită după RĂZBOI, însoțită de tifosul
exantematic. Am făcut foame, am suferit de sete, am muncit ca un om mare deși aveam puțini ani. N-am avut păduchi pentru că mama era o țărancă harnică, avea leșie la îndemână, aveam vacă cu lapte, așa că am scăpat și de tifosul exantematic
principalul înger al morții atunci. Acea secetă și datoriile imense de război către Uniunea Sovietică au nenorocit țara Românească intrată sub papuc sovietic. Ca intensitate, seceta de atunci nu s-a repetat, dar au mai fost destui ani secetoși la noi.
Acum suntem loviți puternic în mămăliga noastră strămoșească, în zootehnia pe cale de pieire, în viile care se usucă, în apele care seacă. Luni de zile n-a plouat într-o bună parte a Moldovei. Pe Valea Prutului, zona cea mai productivă, oamenii au cosit deja porumbul să-l mai poată folosi ca nutreț, n-au putut ara câmpurile, nu mai au ce recolta. Dar nici n-au cui se plânge.
Guvernul zice că le va acorda ajutoare. Mă mir de unde și cam cât. Că s-a cheltuit enorm pentru sănătate, cât de cât au oprit extinderea virusului, e criză mondială și nici împrumuturi n-au de unde. La cât de mari sunt pagubele de unde să tot aibă? În plus, au în spate PSD – PRO-Ponta –ALDE(le) lui Tăriceanu care-i împiedică serios să mai poată face cât trebuie. Ăștia le dau în cap imediat ce pornesc să facă ceva cu o inconștiență demnă de mintea sclavului (că-s sclavii politicii oarbe). Cum să gândești la moțiune de cenzură ca baba care se piaptănă când țara arde. Și arde!
3. Alegerile. Și ele mari consumatoare de fonduri. În pandemie și mai costisitoare, și mai nefolositoare. Pentru că circa 90 % dintre primarii în funcție vor fi realeși, iar cu parlamentarii se repetă o tristă poveste. Niște mameluci, în spatele șefilor de partide, care să ducă oala de noapte, mașină de vot plătită gras. Și în județele Iași-Vaslui-Bacău-Galați, pe unde călcăm noi, sunt destui „aleși”(ai dracului de aleși) care ani și ani n-au scos o vorbă pe nicăieri, ca animale bolnave ce sunt.
Ca om care am fost șef de partid până acum 2 luni (din 6 ian. 1990, ecologist), care am apucat libertatea spiritului și cuvântului, nu pot aprecia actuala clasă politică. „Piei, drace” aș putea spune, dar sunt prea mic pentru un război așa de mare. Poate apuc acele „re-formări” mereu plănuite cu aceiași actori: „veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii”(M.Eminescu).
Mai există criza mondială, neînțelegerea națională, corupția, îmbătrânirea populației.
Dacă mai adaug neputințele umane contemporane cred că n-avem motive de bucurie.
Dar:
Nu-i așa că nu putem trăi fără speranțe ?
[ add comment ] ( 2 views )
Calendar
