Festival semicentenar: 50 pentru 50 (!) SERIAL! Memorialistică jurnalieră afectivă (I) 
Acestea au fost personalitățile invitate și care „au făcut” prima ediție a Festivalului Național al Umorului Constantin Tănase: 3 iulie 1970, ora 11, poză pe scările fostului cinematograf TRAIAN.
Mai erau… 6 balerine din București… Bineînțeles… și ai noștri, din județ. Neapărat cei cu cuvântările, după ora 16.

Aurel Storin, Bogdan Căuș, Manole Auneanu, Traian Lalescu, Maria Popescu, Elis. A.Tănase, Virginia C. Tănase, Ion Vova, Dan Demetrescu, Sandu Naumescu, Ioan Antonescu-Cărăbuș, Ioan
Massoff, Bițu Fălticeneanu, Radu C.Tănase,
E. Comarnescu, D.V. Marin.


Un asemenea festival, cu asemenea longevitate poate fi consi-derat important pentru toată comunitatea românească, dar, el rămâne și unic și reprezentativ pentru oamenii locului numit Vaslui. S-a mai spus că este emblematic pentru județul acesta, deși nu are o publicație să-l reprezinte (de umor, în afară de M.C.R), nu are creatori din domeniul umorului să-l reprezinte, nu are măcar un cenaclu, (și) doar dacă ținem cont de 2-3 actori plecați de pe aici, de caricaturistul Nicolae Viziteu, de textele literare trimise, cu care prilej el pare „fapt
cotidian”.
Situația din 1970 era următoarea: imediat după reforma administrativă din 1968, erau câteva clădiri vechi cu calea spre prăbușire, erau actualele clădiri în care este Judecătoria Vaslui, Clubul elevilor, o parte a spitalului Drăghici, sediul Poliției județene (fost al PCR) alte două, trei clădiri mai vechi și mai arătoase (inclusiv cea în care se află sediul actual al ziarului și M.C.R., de pe str. Frunzelor 2) și se începuseră construcțiile celor 3 blocuri A de pe strada M. Kogălniceanu. Întregul centru a fost dărâmat și spulberat, ridicându-se actualul Palat Administrativ, Casa de cultură (inaug, în 1972) și Muzeul.
Pentru culturalizarea maselor nu exista decât cinematograful vechi Traian (unde poposea cu spectacole C. Tănase), re-numit I.C. Frimu, cu un fel de balcon și cu scări care scârțâiau tare supărător.
Așa că, s-a propus ca manifestare emblematică Festivalul Constantin Tănase, fără vreo logistică vizibilă pentru că nu numai săli și locuri cu destinație culturală nu existau… nu existau oameni care să dea impuls dezvoltării culturale, cei de la Vremea nouă (înf. 1968) trebuind să laude inițiativele comuniste dar și să stimuleze prin critică dură administratorii din cultură.
A iniția în „comuna Vaslui” vreun fapt cultural ținea de temeritatea propunătorilor, de sprijinul partidului (prima aprobare se obținea acolo) și de importul de artă și, de mare îndrăzneală.
Astăzi, în 2020, mai sunt în viață - 2 – doi dintre organizatorii de atunci, subsemnatul și George Stoian, dar îl putem adăuga și pe redactorul Mircea Coloșenco, cel cu critica în ziarul Vremea nouă. Desigur mărturiile celor doi se mai pot diferenția pe ici pe acolo, dar realitatea a fost că exista interdicție anume ca „alergătoriștii din cultură” nici să nu fie pomeniți, indiferent ce-ar fi făcut bine sau rău, „salariul lor nefiind pentru a face și altceva decât să îndrume pașii spre cultura socialistă”. Apariția vreunui material critic în ziar era semnul că inspectorul „zbura” din funcție. Numai de criticat cultura la ziar era pe deplin slobod, și cei vreo 4 critici permanenți aveau după ce mânca o pâine, totul fiind la începuturi. Era vorba și de un județ nou, după reforma administrativă din 1968, era vorba de instituție culturală nouă, Comitetul Județean de Cultură și Artă (CJCA), Vaslui, desprins din Inspectoratul Școlar, deci cu multe vulnerabilități, pentru că nu se putea vorbi de cultură sau grup cultural local (pentru că nu exista), era vorba de laude obligatorii pentru agricultură și industrie și mai ales pentru rolul PCR. Era și un grup restrâns de oameni, 7, dintre care 4 șefi cu salarii mari și privilegii (cantina partidului, deplasare cu mașina, delegații etc.). Eu eram „inspector principal” cu destule sarcini de reprezentare, iar George Stoian era instructor de specialitate la instituția subordonată, Centrul de Îndrumare a Creației Populare, cu Petru Necula - Director.


[ add comment ]
DOBITOCII, CĂȚEII ȘI VIRUȘII 
Marile dezbateri ale zilei au și problema cea mai arzătoare a timpului: pandemia, adică nenorocirea care a lovit tot globul pământesc. E clar și foarte vizibil că MOARTEA există în preajma noastră!
E clar și foarte vizibil că guvernanții liberali fac tot ce e omenește posibil să ne scape de această nenorocire, cu eforturi de-a dreptul supra-umane. Oamenii. Dar și Guvernul care își cheltuie până și re-zervele pentru ca să stăvilească prăvălirea morții peste noi toți.
Nu sunt deloc liberal, nu-s cu ei, l-am criticat aspru pe Nelu Tătaru. Dar, pot să nu-i văd alergătura și riscurile personale?
S-au repezit în media tot felul de dobitoci care să-și facă un fel de reclamă,parc-am fi în campanie electorală. Unul, mai titrat, pare a fi Cataramă, mare curajos mare, care se expune să arate că virusul nu există. Vreo câteva zeci de mari dobitoci s-au trezit în Piața Victoriei să demonstreze în fața guvernului, fără măști. Să le dea voie guvernul să meargă direct în groapă. Dar, mor numai ei ? Că aici e chestiunea, se infestează mulți alții și ăia mor nevinovați. I-aș lăsa pe ăștia să moară, dar nu se poate, pentru că după moartea prostului, din cauza lui, urmează și a deșteptului.
Cățeii de serviciu, țipă avan fie că-s de la partide, fie slugoi de pe la posturile de televiziune. Cel puțin unul, Cristache de la „România 9” e un schelălăitor antiliberal de mâna I. Îl susține și Ion Cristoiu, și alți câțiva… Dar bărbosul acesta e negru și la inimă nu numai la culoare: nu există nimic bine făcut de oamenii ăștia care-și expun viețile, ca să salveze pe multe altele. Despre Antena 3, se tot știe.
De o bucată bună de timp nu-l mai pot înțelege pe Victoraș Ponta. Țipă tipul, de zici că a luat foc în părțile intime. A simțit că-și poate crește capitalul electoral și se dă mare-mare specialist în economie. Noroc de epidemie, că nu mai intra el în parlament, cât e hăul. Tot de la gard sare și Tăriceanu. Îmi pare rău dar Popescu Tăriceanu pare a fi deja la groapa istoriei și-mi pare rău de vasluianul Daniel Olteanu că e din gașca asta infectă. Mai țipă unii de la PSD, dar ăștia sunt mai raționali, deși nu înțeleg s-o ascundă pe Olguța Vasilescu, cu comportamentul ei de țoapă.
Le convine rolul de CĂȚEI…
Între timp Covidul își face mendrele, mai cu interlopi, mai cu cei care vin de prin străinătate, mai cu sărmanii de pe lângă case. Până se va inventa vaccinul (sau vaccinurile) toți suntem expuși, și nu putem face altceva decât ce spun autoritățile.
Pentru viața noastră;
Pentru viața celor dimprejur.
Einstein spunea că prostia și universul sunt infinite, dar nu e sigur că și universul.


[ add comment ]
PANDEMIE-N PRIMĂRIE (Măi, să fie…) 
Subiectul „mondial” al anului este această calamitate numită și Corona-virus, care pare și nobilă și cutezătoare și stăpânitoare, având simbol regal coroana. Nici la noi nu e altfel și cred că nu se va atenua această campanie decât la alegeri, indiferent când vor fi acestea.
Din punctul critic de vedere prin măsurile luate oficial se vede:
1. Inutilitatea unor instituții, mari consumatoare de fonduri. Acestea au fost necesare cândva, dar acum sunt de mare inutilitate.
a) Pe primul loc sunt Casele Corpului Didactic din județe. Ele au mult prea mult personal și mult prea puțină activitate tot anul. La nivel de județ Vaslui, mai au și un director navetist pe bani mulți, angajați care nu fac mai nimic, biblioteci pe care nu le consultă nimeni. Ca guvernant le-aș desființa imediat.
b) Bibliotecile comunale au devenit doar depozite moarte de carte din ce în ce mai veche, și dacă n-ar avea biblionet, n-ar mai călca nimeni pe acolo. Nu spun că bibliotecarele au salarii mari, dar neavând ce face, 99% sunt folosite la alte munci în primării. Rol de îndrumare a lecturii…? Da, de unde, da, pe cine?
c) Încărcare nejustificată a schemei de personal al primăriilor care, s-au și informatizat acceptabil și, în loc de 10 – 12 angajați sunt 19 – 29. Și, acum, toți au salarii mari și foarte mari.
d) Tot acolo sunt „purtătorii de cuvânt” ai primarilor, niște lipsiți de coloană vertebrală care-și câștigă un coltuc de pâine slujind la un stăpân, adesea vremelnic. Consilierul primarului trebuie să dispară cel mai urgent din schemă: de ce mai e viceprimarul ?
e) Scheme foarte stufoase sunt la muzee, dar acestea sunt puține și economii mari n-ar fi prin desființarea lor. Dar directorii, mulți incapabili, au salarii exagerat de mari. Jos cu ei.
2. Toate Primăriile sunt închise pentru public. Cum, și așa unele sunt vizitate în medie de aproximativ 5 persoane zilnic, în timp de activitate normală, acum NIMENI nu mai are voie să intre în instituție, pentru protecția personalului. Ies funcționari care să discute cu puținii solicitanți. Chiar și funcționarii, ori lipsesc din motiv de izolare, sau că nu au de treabă, iar primarii și mai ales ei se autoizolează cu mare folos, ca să-și efectueze muncile câmpului, ori alte „munci”, că mai toți au afaceri. Că aceștia sunt unde vor ei pe bani publici, dar oamenilor li se spune că-s unde ar trebui să fie, e o realitate cunoscută de mult.
Ar urma concluzia că aceste mari, foarte mari și impozante construcții de foarte multe milioane de lei ale primăriilor SUNT
INUTILE.
A apărut ideea că bisericile și primăriile se transformă în „muzee contemporane”, pe unde mai trec niște bătrânei când mai pot și ei. Covidul ne-a arătat că avântul profesiei de preot e în picaj, tot așa și fuga funcționărimii de la stat. Seceta și boala pot influența hotărâri guvernamentale, dar, e clar, poate, numai după alegeri.
l
Sunt de apreciat, cu totul de prețuit, măsurile guvernamentale ale liberalilor. Eu îi apreciez în mod cinstit pe Tătaru și Orban.
Dar, am o repulsie puternică pentru lătrătorul Ponta și smângăliciul Tăriceanu, care varsă zi de zi multă otravă din cât produc. Stați să vedeți că pot și mai mult. Cred că niște televiziuni sunt prea puternic stimulate financiar de le acceptă intrări masive în emisiuni. Politicienii aceștia încurcă serios tot ce se face mai bun pentru sănătatea populației din România. În numele libertății de exprimare, trebuie să fie lăsați să spună ce vor, dar măcar atenționare că opiniile lor nu sunt și ale posturilor, ar trebui făcută. Or fi ei, și oameni proști, dar să se ia după gâgâliciul de Ponta, nu e normal,
că-i păcat să tot mâzgălească tot ce reușesc acești sacrificați în favoarea sănătății românilor.
Că e pandemie… este. Că se chiulește mai mult… este. Că statul și-a luat sarcini financiare mai mari decât poate duce… este.
Este pandemie și în primărie. Mai păguboasă decât în restul vieții sociale. E clar că nu există „vaccin antipandemic”. Încă!

[ add comment ]
PRIMĂVARA – MAMA NOASTRĂ 
Zilele acestea a revenit zâmbetul prin aproape toată Moldova, oamenii fiind bucuroși de frontul de ploi, mai binefăcătoare decât altădată. Prea era secetă, prea era pandemie, prea ne pândea și aia cu coasa și foamea neîndurătoare. Aproape nu știam ce s-alegem…
Colaboratorul nostru Cătălin Sîmpetru, „dictatorul de miercuri” pentru că el muncește cel mai mult la ziarul acesta, mi-a zis să scriu ce vreau eu în editorial. Păi asta am făcut de 30 de ani încoace: am acționat, am scris și am procedat cum am crezut eu că e mai bine întrucât: a) am fost intens prezent în clipa noastră, b) m-am bucurat de porția de libertate pe care atât de puțini o au în această lume. Aș mai zice și c): am avut și am controlul asupra propriei mele vieți.
Sunt încântat de ploile care au căzut în aceste zile, pentru că eu am trăit seceta din 1946/1947 cu scarlatina, tifosul exantematic, cu urmările războiului și mai ales cu seceta care a uscat totul în jur. Am simțit atunci cum e să trăiești cu troscot și cu știriță cu care să-ți astâmperi foamea. Pe pielea mea acoperită cu un cămeșoi de câlți am simțit ce înseamnă foamete. Ce a însemnat războiul… am înțeles cu adevărat realizând acele 7 interviuri cu sutaviețuitorii de la prăpădul de la Cotu Donului – Stalingrad. Poate citiți cartea „Jale și eroism românesc la Cotul Donului… și după(!), 2020, 318 pag. cu rare, dacă nu unice, izbânzi jurnalistice.
Am fost pe drumurile județului Vaslui în aceste ultime săptămâni și chiar am văzut cum vitele (și așa din ce în ce mai puține) n-au ce paște pe câmpurile care trebuiau să „se închidă” pășunatului pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe. Așa că ploile care s-au așternut nu pot fi decât benefice. Era bun proverbul că „în vreme de secetă e bună și ploaia cu piatră” și i-am înțeles pe oamenii din Bunești-Averești care s-au supărat că tunurile antigrindină n-au lăsat să li se distrugă înjumătățita recoltă. Acum, poate-i mai bine.
Nu pot fi decât de acord cu primarii optimiști care i-au încurajat sau consolat pe concetățeni. Dar gândul mi se îndreaptă tot către
sisteme de irigații care să ne dea plusul de siguranță în caz de secetă, pentru că anii care vin vor fi mereu altfel din cauza schimbărilor
climatice. Nu pot să fiu decât interesat la maximum de soarta limbii române care va trebui să suporte și un alt val pernicios acum după mutările pe online din cauza coronavirusului. De aceea vă solicit colaborări personale prin care vă cer să valorificați limba noastră cea veche și frumoasă. Nu numai legume și fructe românești cum ne tot îndeamnă oficialitățile. Citiți și participați la M.C.R.
Primăvara, mama noastră, ne-a adus ploile necesare, grija pentru limbă și națiune trebuie s-o avem cu toții. Indiferent de vremuri.


[ add comment ]
AM ÎNCEPUT SĂ RĂMÂN SINGUR? 
Am început să țip, într-o dimineață devreme când se îngemăna ziua cu noaptea, acum 79 de ani. Nu cred că am fost un copil cuminte și nici genial. În sept. 1944 l-am salvat pe tata de plutonul de execuție al rușilor.
Am început să învăț, mai întâi poezii populare și versuri de
Eminescu, de pe la 4 ani; ai mei erau tare mândri de recitator. Am avut îndatorirea să-i recit lui Gheorghe Gheorghiu Dej, venit în campanie electorală în centrul de comună Giurgioana.
Am învățat să muncesc, tot de pe la acea vârstă pentru că aveam oi, vaci și destule orătănii prin curte și, ca cel mai mare (nu era așa, dar…) trebuia să am grijă de ele sau „să întorc oile”.
Carte chiar mi-a plăcut să învăț, așa că, am fost mai întotdeauna premiant.
Am făcut naveta din clasa a V-a la Podu Turcului, exact 6 km dus și tot atâta la întors. Uneori de 2 ori pe zi, pentru că veneam acasă pentru un „pandișpan” adică felii de mămăligă coapte pe plită, că
n-aveam bani pentru altceva de mâncare, pâinea era pe puncte, la cartelă.
Am păzit oi, viței, vaci, și am luat un serial de bușituri de la un berbec, Bidrighin, care era gata să mă omoare, într-un apus de soare. Până seara l-am văzut… pastramă.
Am adormit de oboseală pe câmpuri, în luncă (printre tot felul de vietăți, inclusiv șerpi), în pădure, în căruță, în colibă, în casă… dar și în hoteluri imperiale la Istanbul, Londra, Paris, Moscova, etc.
Am avut mare grijă de carte și învățăturile ei, călătoriile mele fiind ca să învăț, nu să mănânc sau să beau. Am învățat, i-am învățat și pe mulți alții. Asta fac de o viață.
Am iubit, iubesc, azi, mai ales munca și valorile naționale. O dovadă ar fi ziarul, TVV., revista M.C.R., ș.a.
Am învățat să mă strecor printre dușmani, unii crescuți chiar de mine...
Am condus: cârduri de oi, cirezi de vaci, clase de elevi, școli, tractoare, biciclete, mașini de tot felul, multe grupuri de excursioniști, în toată lumea, cămine culturale, biblioteci, grup de presă, organizații județene de partid și tot felul de întâlniri importante prin Europa.
Mai conduc ziar, TVV, revistă, o familie cu care mă mândresc, un grup de salariați… și sper să mă mai conduc așa cum se cuvine pe mine însumi, cât mai pot exista.
Dar:
– A venit o vârstă și e tare bine că mai pot fi creativ. N-ar trebui să mă plâng de singurătate când de aniversare am primit în total 117 telefoane, mesaje, imagini pe WhatsApp și cuvinte alese pe email și 51 de mesaje pe Facebook.
Altfel spus am o viață tare plină!
– A venit și Covid 19 în vizită și în familia mea, în extinderea sa planetară. Asta ne obligă la o doză de însingurare pe toți.
– Pe măsura înaintării în vârstă fiecare rămâne din ce în ce mai singur și oricum s-ar face „fiecare moare singur” zice romancierul Th. Man.
– Am țipat, am muncit, (și muncesc), am visat, am trăit, am condus… când, oare, rămân de tot singur?


[ add comment ]

<<First <Back | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | Next> Last>>