„Îmbracăte-n podoabe țară sfântă/ Să nu mai știe nimeni ce te doare” (Al. Vlahuță) ar fi nota caracteristică a perioadei august-septembrie, când în Vaslui s-a organizat o avalanșă de sărbători și festivaluri, festivăluțe și întâlniri publice ale politicienilor-edili cu publicul, pe care să-l convingă în vederea alegerilor. O mai bună și folositoare prezență a cuplului Pavăl-Buzatu în băile de mulțime nici că se putea?!? Mai mult Pavăl, că, cică el le-a organizat… mde, cu banii lui, cu averea lui, NU? E ca și cum ai spune că ce-a organizat Onciu îi aparține lui Buzatu.
Adică, trai neneacă pe banii publici !!!
CE-AM VĂZUT:
Stagiunea teatrală temporară la Vaslui, cu bune și rele, unele foarte rele și cu impact negativ în educația publicului, pe destule zile în care am avut ce alege, ce lăuda, ce critica. O bună parte dintre cei prezenți dau notă de trecere acțiunilor coordonate de un tânăr actor, director de Centru, în cadrul acestei STAGIUNI. Nu-l împiedică nimeni și nu știu de ce nu s-a intitulat Festival de teatru. Ce-a reușit Bichineț, trece de nota 5, ce-a dăunat destul, cu nota 2, pentru Muzeul reprezentat prin absență de Ramona Mocanu, de Marian Antoniu sau de alți muzeografi (se evidențiază unul Grecu primitor de 4500 lei, pensie de handicap).
(Dacă) dăm calificative STAGIUNII și emitem aici opinia personală la care avem dreptul ca orice persoană dar mai ales ca un om de cultură prezent în acest areal de 52 de ani, și… organizator al primelor ediții, publicist și cel care a susținut acest Festival în media (adică TVV, Radio, Ziar, Revistă internațională) răstimp de aproape 33 de ani. Notați bine asta!
Festivalul Umorului s-a desfășurat în comuna Pădureni, astăzi o adevărată stațiune turistică. De fapt nu în întregime, pentru că la Casa de cultură Vaslui a fost o Expoziție itinerantă (cu somități în domeniu), în holul Primăriei Vaslui o altă EXPOZIȚIE, de fapt cea mai necesară și mai valoroasă, a lui NeVe, iar ce s-a mai întâmplat la Muzeul Mocancei nu mă exprim, pentru că m-a izgonit din acest loc unde am cărat împreună cu întemeietorul Constantin Popescu tot felul de obiecte (de pe la Școlile din Bălteni, Gușiței și altele).
Dat fiind că „brigăzile artistice” au decedat, filmul de amatori, așișderea, textele de amatori au dispărut (toți premiații sunt profesioniști reunoscuți, deci premii în familie, știute, ușor și rapid analizate), caricatura e prezentă prin alți profesioniști, dar al nostru NeVe e neglijat și cu totul nestimulat…
Deci, ce analizăm?
Concursul de interpretare de la Căminul
Cultural Pădureni, județul Vaslui, o comună grozav de bine slujită de Temistocle Diaconu, un învățător cu harul de a face. Sâmbătă după ora 15, au fost 16 numere, iar dacă-l considerăm cu a doua interpretare pe Dan Ailincăi, 17. Valoarea? Președintele juriului, Marcel Anghel, a anunțat cam de după cortină că „nu s-a acordat locul I” la interpreți
individuali. Așa că Dan al nostru e primul, dar pe locul II. Adolescentele care au mai primit premii, nu mi s-au părut bine alese. În același timp am apreciat pe Ion Oprică, fost primar la Tomești, pe Constantin Tiron, fost câștigător al secțiunii din Festival, pe Irinel Popa.
Trebuie să vă spun de la început că mulți dintre concurenți au tunat mânioși după atribuirea premiilor, cel puțin conducătorul formației de la Turnu Severin, scriitorul Florin Alexandru nici n-a vrut să mai stea de vorbă cu nimeni: „măcar să fi ținut cont că am parcurs 800 de km și… ați văzut ce program bun avem”. Continui eu, pe linia lui: urmărindu-le programul (echipă numeroasă și talentată) am
descoperit noua înfățișare a noilor brigăzi artistice de care s-a apropiat evident.
Au câștigat, „Trupa prichindeilor” de la Școala Delești și Teatrul nescris din Șanț-Bistrița, unde am descoperit, prin anii 70 „jurnalul vorbit” ca o categorie folclorică (într-o cercetare). Acum cu
„Surpriza vieții”, un fel de umor negru pe tema întoarcerii soțului după ani de muncă în străinătate, de fapt destrămarea familiei datorită muncii pe aiurea. Juriul a mai fost impresionat de copilul
Bodnar Andrei din Câmpulung Moldovenesc, de la școala „Bogdan Vodă” (dar însoțit de părinți). Eu
l-am felicitat pe elevul (cam dolofan), pentru memoria lui deosebită și sprijinul părinților.
Când nu ai prea multe evoluții de analizat… rămâi cu ce ai, adică acestea, doar câteva, cu mult mai puțin decât în 1970 sau 1972 (numai la secțiunea Brigăzi, vreo 23 de formații). Dacă Ediția I a durat 3 zile, acum concursul a durat mai puțin de 3 ore. Ca tot înțeleptul: BINE CĂ N-A DISPĂRUT CU TOTUL!!!
Revenind la Festivalul Umorului, pentru care am documentat 2 cărți, una la 40 de ani, alta la 50, cam 90 de personalități care au argumentat-
recunoscut că am avut contribuții determinante la implementarea acestui act=fapt cultural, cum poate un pribeag de peste 40 de ani, în vreo 14 rândulețe să nege asta? A, da. Era nevoie de orice motiv ca securisto-comunistoizii din frunte astăzi, să găsească un motiv să mă elimine dintr-un proces cultural pe care l-am condus peste 52 de ani, prin ziarul zonal Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău, TVV, Unison Radio, Revista internațională M.C.R. Și, iată au făcut acest fapt cu totul reprobabil, pentru că nici o acțiune, nici un fapt, NICI UN CUVÂNT nu s-a admis despre mine. Unul nu mi-a dat voie nici să prezint în public M.C.R., azi o mândrie națională pentru jurnalismul cultural. Mai ales că s-au găsit trădători și slugoi, ori vechi șefi cu ochiul și timpanul…
Cineva scria că e vremea lor, adică să-i las în pace. S-au jertfit acești nenorociți în locul meu? Au muncit ei, la ceva? Cred ei, că mă pot scoate dintr-o istorie făurită de mine?
Eu am ales să fiu unul contra multora, că asta înseamnă munca în presă, unde am ajuns cel mai important jurnalist vasluian din toate timpurile. În această calitate îi înfrunt pe neputincioșii înfipți la plăcinte în cultura locală. Să se știe?!?
Cele 56 de cărți, ziarele, revista, stau mărturie unei munci prețuite în țară și peste hotare. Aviz groparilor culturii vasluiene.
l
Cineva îmi spune că se fac „ample cercetări” să mă găsească de mincinos. Bre,… eu sunt aici, citiți cele 33 de acțiuni fundamentale pentru cultura vasluiană. Eu, oricum rămân în istoria locului, voi…
pentru ce?
l
„Îmbracăte-n podoabe țară sfântă/ Să nu mai știe nimeni ce te doare” (Al. Vlahuță).
[ add comment ]
În vara aceasta s-au organizat mai multe manifestări
social-culturale de către unele instituții îndreptățite și…
„obligate” să cheltuiască banii alocați.
Primăria Vaslui, prin prea economul Vasile Pavăl nu a acordat nici un leu pentru stimularea unor persoane, grupuri, ONG-uri, adică n-a mai alocat fonduri nerambursabile. „Net culturî” ar putea spune pe rusește chiar unul dintre beneficiarii „zilelor” de distracție subculturală ale Vasluiului, Eugen Doga din Chișinău, mare favorit al cuplului Buzatu – Pavăl (groparii culturii vasluiene). Adaug despre Eugen Doga: e un mare muzician al neamului românesc.
Se avântă în „festivaluri” Centrul Județean pentru
Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui de unde Lucian Onciu ne-a comunicat un program lăudabil. Puteți să descifrați multe din interviul difuzat. Cu osârdia Primăriei s-au mai inventat însă, încă două-trei festivălurele cu bani larg aruncați. Pretexte de oameni tâmpiți.
Noi ne bucurăm strâmb de Festivalul Umorului
„Constantin Tănase” care acum nu mai e în campanie electorală și care prilejuiește întâlniri rare cu artiști de mare valoare, pe scenă și în afara ei. Zic „strâmb” pentru că în pofida faptului că i-am consacrat mulți ani din viața mea organizării primelor ediții, și mai mulți ani, peste 52, susținerii culturii locale, și aproape 33 ani susținerii prin mass-media și presa scrisă (însumi am un număr mare de articole în
Meridianul Iași-Vaslui-Bacău și M.C.R., ș.a.) în pofida unei asemenea activități UNICE în țară și în lume, organizatorii nu fac ceva pentru veterani ca mine. Cum s-ar spune nu se
gândesc la o întâlnire cu omul acelor ani. Asta și pentru că un nenorocit de pe aiurea s-a afișat în martor mincinos și neștiutor. Jigodia oricum iese la vedere.
Afirm că dintre ORGANIZATORII F.N.U.C.T. cu ceva putere de decizie, mă mai aflu doar eu în viață, pentru că un oarecare șopocăitor de atunci nu avea sarcini de organizare. Afirm și eu că la vremea aceea „partidul era în toate” dar oamenii care l-am organizat eram vii și foarte obosiți de atâta alergătură. Adică oamenii capabili l-au făcut și nu entitatea cețoasă de la partid și nici informatorii lor.
Am respectat întocmai adevărul istoric în cele 2 (două) cărți consacrate (Festivalul Național al Umorului, 218 pag. din 2010 și Festival semicentenar: 50 pentru 50, anul 2020, 322 pag.) și în articolele, reportajele, interviurile, de pe parcursul celor 32 de ani, de după 5 decembrie 1990, când am înființat TVV. De curând, am făcut unele precizări în cea de a 56 carte a subsemnatului, Mărturii pentru istorie, anul 2022, 274 pag.
Festivalul Umorului întemeiat, printre alții, și de mine, cu prima ediție între 3 și 5 iulie 1970, a rămas și este astăzi prima instituție culturală cu prestigiu care reprezintă Vasluiul la nivelul cultural al României.
Observ stupefiat că SISTEMUL, ocultanții locali mă scot din istoria culturală a județului, o istorie pe care am marcat-o 52 de ani.
Clar, clar: am contribuit hotărâtor la primele 3 ediții, am mediatizat la fel 33 de ani adică din 5 dec.1990, am scris cărți, am realizat interviuri, am difuzat în toată lumea prăpădita cultură vasluiană, năpădită acum de acești viermi.
Păi, dacă 40 din prima carte și 50 de oameni din cea de a doua, adică aproape 90 de oameni depun mărturii documentare pentru afirmațiile mele, cum de este luat în seamă pentru cele vreo 14 rânduri un ciubucar fugit de pe aici? Acesta ar fi motivul (doar) pentru negarea unei activități de mare folos acestui neam, dar e, în fapt, o acțiune concertată a comunistoizilor de pe la țâța bugetului.
Chiar am rămas unul contra multora dacă până și Episcopia Hușilor mă ostracizează.
Numai că… mai am multe cuvinte de spus.
Să se audă!!!
NOTĂ „FINANCIARĂ”:
Aud că aproape 15 presari ar fi primit bani pentru susținerea mediatică a Festivalului și a celorlalte activități subculturale, subliniez subculturale, pe potriva Primăriei, cu comisia sa culturală, și a unui județ din care emigrează masiv creierele.
Banii cei mulți sunt pe spectacole. Închipuiți-vă (că nimeni nu ne va spune cifra reală, nici parandărătul) câte miliarde se duc pentru spectacolele din
STAGIUNEA VASLUI…? Câte pentru „deplasări”, cazări de lux, mese oficial-simandicoase, chiar la distanță de oraș, plata combustibilului, plata atâtor oameni… nu-i așa că mintea se întunecă?
Nu zic să nu fie Festivalul, că am pus umărul să fie.
Dar pe cine plătim, ce talente încurajăm? AȘTEPTĂM COMUNICĂRI că o conferință de presă nu a existat.
Comparați:
Grupul nostru de presă care a sprijinit cu toate mijloacele și toată forța cultura aceasta, chiar Curentul Cultural Informațional Vasluian, difuzează ziar și Revista Meridianul Cultural
Românesc în toată lumea, nu a primit vreun bănuț, nici măcar pentru un abonament de 52 de lei pe an. Nu vrea și nu vrea Cristos Gornistul.
Precizăm că prin existența noastră am sprijinit financiar județul, prin taxe, impozite, locuri de muncă, mijloace de transport, etc. Am adus bani în județ, am întreținut atmosfera cultural-spirituală.
Cel mai mult am realizat prin ridicarea Vasluiului pe HARTA CULTURALĂ A LUMII.
Și ăștia cheltuiesc miliardele, în care am pus și noi banii noștri ?!!!!
Spectacol de țipăt, scălămbăituri, pornografie, marți după ora 21, chiar în centrul municipiului…
[ add comment ]
Un fel de epopee, târziu încheiată cu succes.
Un MEMENTO necesar de ziua presei vasluiene, 26
septembrie 2022 și pentru Adunarea generală a ziariștilor profesioniști de luni 12 sept. 2022, ora 14.00.
Răspund dinainte unor cârcotași, tot mata, domnule? Puțini mă vor putea egala vreodată, prin câte am realizat
într-o viață consacrată slujirii limbii române.
Prietenul și tovarășul meu din grupa 207 a Facultății de filologie a Universității Al.I. Cuza Iași, fost mai mare prin TVR și Radio România, dr. în științe filologice, prof. Mihai Miron „a sunat” adunarea pentru re-înființarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști întemeiată în 11.01.1919, cu primul Congres în 1923, la Cluj și cu încercări timide după Revoluție ale câtorva ziariști printre care C.T. Popescu, D. Tinu, Sergiu Andon ș.a. de a întemeia Clubul ziariștilor, dar care nu reușeau să facă măcar un grupuscul organizator.
Cum nu se lega nimic, înfuriat, Mihai, împreună cu Dan Lutic și Brătescu, au hotărât pe 4 mai 1990, la Poiana Brașov să revitalizeze U.Z.P. Primul Congres de după Revoluție a fost la Iași, cu ocazia re-apariției în mass media a Studioului Teritorial TVR-Iași, și, când noi emiteam din 5 dec. 1990. Mihai ne-a convocat pe vreo 12-15 la un Congres de constituire,
într-o grădină de vară, în 1991, după care anual, ne-a târât măcar în vreo ședință printr-un județ, o dată și la Vaslui.
Totdeauna pe banii și pe timpul nostru. Am fost mereu alături de președintele Miron (până în 2012, când s-a retras) și de Doru Dinu Glăvan sau oricare ne-a reprezentat în lume.
Subliniez, în lume, chiar dacă proiectata UZP – pe Balcani,
n-a reușit, deși eram euforici la Timișoara împreună cu sârbii.
Am avut tot felul de întâlniri absolut memorabile, cei din frunte (printre care mă aflam și eu, pentru că eram și în Comitetul Director și chiar vicepreședinte și aveam singurul grup de presă, adică TVV, radio, ziar/revistă), pe lângă un program convingător, pe lângă personalitățile invitate, să socializăm, să încercăm să re-unim tagma asta a oamenilor talentați într-ale scrisului dar fără respectul față de ceilalți (glumeam că, într-o adunare cu 100 de ziariști, sunt 102 genii), fără o credință în reușita care se arăta la orizontul mereu mai depărtat. Noi nu ne-am pierdut nădejdea de recunoaștere a statutului de utilitate publică răstimp de aproape 20 de ani. Primul care ne-a promis sprijin direct și eficient a fost Mitropolitul Ardealului, Streza, la Complexul monahal din Sâmbăta de Jos.
Cu totul memorabilă a fost organizarea lui Doru Dinu Glăvan în județul Caraș Severin, de fapt la Reșița și Băile
Herculane (12 – 14 decembrie 2008). Acolo a început să se simtă un fel de unitate și mai ales forța acestei bresle.
Am participat la toate adunările acestei Uniuni, unde,
uneori, nici nu se încheia vreun proces verbal dar „ne răcoream” între noi împărtășindu-ne greutățile, problemele și visurile. Mai ales speranțele. Cu mâna pe inimă: am reprezentat Vasluiul și presa democratică din Moldova, pe oriunde am mers, corespunzător, activ, financiar, creativ, loial, conștient. Tot cu mâna pe inimă: nu mi s-a întâmplat să nu fie recunoscută munca mea la nivel de U.Z.P.R. unde am fost declarat senior și decorat, onorat cu Diplome, ca și la Cenaclul A.L.P.I. Iași, condus astăzi de marele scriitor
M. Batog-Bujeniță, sau chiar „Destine literare” din Montreal.
De aici și volumul mare-mare de propuneri, plăceri și neplăceri, cheltuieli și… prea puține satisfacții. Vasluiul a fost reprezentat cu toată competența și autoritatea profesională națională în toți acești 30 de ani. „Am pus umărul și aice…”
UZPR l-a decorat de 2 ori pe Dumitru V. Marin cu
Ordinul Ziariștilor, Clasa I, aur, cu diplomele și insignele pe care le păstrăm.
Astăzi numărul ziariștilor români din această organizare, recunoscută de statul român, atunci cu 20 – 40 de visători, este de aproximativ 10.000.
[ add comment ]
Luni, 26 septembrie 2022 se împlinesc 26 de ani de la apariția primului număr al ziarului MERIDIANUL DE IAȘI-VASLUI-BACĂU, atunci într-o miercuri.
Amintire: toți cei de la TVV (înf. 5 decembrie 1990), radio UNISON (1993, 1994) simțeam nevoia unui ziar ca document scris care să și rămână, deși aveam o audiență de invidiat și o autoritate de necontestat. M-am dus cu niște materiale la editura Meridian, unde era redactor… Ion Marin (ajuns un nume în jurnalistică, prof.univ.dr.) pe care, în noaptea aceea l-am cunoscut. El a insistat să redactez, după ora 2 noaptea, un articol-program. L-am reluat și în numărul 2, de peste o săptămână. A mai sărit în ajutor Sergiu Andon, avocat și pu-blicist, am întocmit spre dimineață cu puțin înainte de intrarea în rotativă, conținutul pe care-l vedeți și astăzi. N-a fost nici atunci, nici în acele condiții, un ziar prost, ci foarte modern pentru acele vremuri.
Evoluție: am avut vremuri de glorie ceva mai mare decât astăzi, când l-am transformat în cotidian, revenind la trisăptămânal, bisăptămânal după trădarea grupului Tănăsuc, la săptămânal după o altă trădare a unuia pe care l-am scăpat de închisoare și i-am dat, să nu moară de foame și să-și achite datoriile, 5000 de dolari, ca și lui Tănăsuc, cel care decenii
de-a rândul m-a atacat cu venin verde de șarpe de dudău.
Ne-am extins și în județele Iași (am avut redacție pe Cuza Vodă 2 și destui redactori și colaboratori care ne-au rămas prieteni) și Bacău (unde fosta noastră elevă, Mihaela Băbușanu a făcut minuni), sprijiniți de fiecare dată de alese personalități și oameni de cultură.
Colaboratori: mulți și foarte mulți, de pretutindeni, adică dintre marginile limbii române, de pe 4 continente.
Suprafață națională și continentală.
Ziarul acesta a fost un fel de pariu cu eternitatea, pentru că, se știe, imaginea (TVV) sau sunetul (radio) sunt pentru o clipă și doar tot ce este scris mai poate fi recitit, analizat, combătut. Cei din presa locală ne-au fost inamici necinstiți tot timpul, dar am avut și avem o aderență rară între marginile limbii române, adică pe tot globul, comentariile și aprecie-rile sunt la ordinea zilei din Australia, Montreal, Passau, Roma, Londra, uneori Chișinău, ș.a.
Orice s-ar mai spune, după atâția ani, nimeni nu poate contesta prezența noastră peste hotare, deși logistica și celelalte componente sunt la Vaslui.
Ne întrebăm cum va putea fi informată corect populația prin diversele site-uri generate de niște smângălaci care vând gogoși de tipul: avem… mii de urmăritori, ca și cum prăpăditul cutare ar fi zeul informării publice. Deocamdată… nu!!!
A prefigurat M.C.R.
Încă de la primul număr tipografiat, adică de la 26 septembrie 1996, am avut pagină culturală unde și-au găsit numele tipărit mai toți creatorii vasluieni (cu producțiile lor), mulți și foarte mulți din România și destui din toată lumea (când tot spunem de 32 de țări și 4 continente, așa e.
Când am hotărât împreună cu Val Andreescu, Mihai Batog-Bujeniță, dr. Valeriu Lupu și doamna Cornelia Ursu, la 1 febr. 2015 (există proces-verbal cu semnăturile noastre), să scoatem o revistă, ne-am bazat pe infrastructura ziarului și pe numărul mare de colaboratori de pe atunci. Așa se face că primul nr. din M.C.R. e semnat de 93 (nouăzeci și trei, oameni buni) de colaboratori. Azi am ajuns la 856.
Deci acest ziar stă la baza apariției unei reviste internaționale care a ridicat Vasluiul pe harta culturală a lumii.
AZI:
Mai spun unii că și omul se degradează
(fost-ai lele, când ai fost…) dar-mi-te o asemenea publicație, care suportă și cuceririle tehnice ale evoluției umane. Când am văzut primul număr „legat” pentru tipar (adică fiecare cuvânt, cu pauze, fiecare rând așezat pe masa de montaj) în plumbul aferent și am putut corecta primul număr, am uitat de foame, sete, oboseală și mi-am ascuțit mintea să nu scap greșelile inerente într-o tipografie. Nimeni nu mai crede în dificultatea efortului de atunci, acum când în minute puține batem la calculator
textul, îl putem corecta, îl expediem la rotativă.
Progresele tehnice de azi, nici nu puteau fi concepute, visate, atunci.
Un magnat de presă din SUA a spus acum 20 de ani că presa scrisă va dispărea în 15 ani. Cam așa și e, pentru că s-au ivit site-urile de socializare unde oricine poate posta cuvinte și filmulețe, s-au „specializat” câte unii într-un fel de baba Wanda cu scop de informare a publicului, drept care își așteaptă
vizitatori, și bani.
Cred că, probabil, va mai fi și alt mijloc de informare, tot online, că așa e ieftin, dar, foarte curând și internetul va fi plătit și vor fi alte adaptări. Așa cum sunt lucrurile astăzi, epoca acelei culturi scrise (pe hârtie, Gutenberg, spun eu) a cam apus. Numai Domnul mai poate ști unde ne îndreptăm, pentru că acea minune numită computer a dezvoltat omenirea dar o și poate distruge.
Ziarul nostru împlinește pe 26 septembrie 2022, ora 5, dimineața, 26 de ani!
[ add comment ]
Nu mă împiedică nimic să fiu un ziarist OBIECTIV, adică drept.
De ani buni asist la încercări mai mult sau mai puțin reușite pentru a pune în mișcare resortul intim al concetățenilor noștri care să se manifeste și ei înșiși, dar și să participe și la alte acțiuni menite să le înnobileze sufletul. Până acum n-a fost să fie.
3 zile de la mijlocul acestui august a fost și cultură, și sport, și istorie și suflet în municipiul Vaslui. Am văzut „ieșirea” populației normale către actul cultural promovat la cele mai înalte standarde de către invitații-musafiri de la Chișinău care au poposit cu instrumentele lor (indiferent cât costă dar cum trebuie), cu regia lor, cu oamenii lor reprezentativi, ba, chiar și cu destui spectatori. 3 zile a fost sărbătoare complexă în municipiu.
Cu excepția deschiderii expoziției de la Casa de cultură „Constantin Tănase” unde din cei 28 de prezenți, doar 11 erau vasluieni, iar directoarea Muzeului nostru s-a retras după câteva minute într-o parte să-și butoneze telefonul… cu pisici, cu această excepție criticabilă, toate celelalte „numere din program” la care am participat mi s-au părut reușite.
Mă opresc doar la întâlnirea cu Eugen Doga și la spectacolul final cu Zdob și Zdub și frații Advahov.
În sala Tin-art a Bibliotecii Județene Vaslui, Gelu Bichineț a dovedit încă o dată că știe bine să facă la nivelul superior orice găzduiește. Duminică, 14 august, de la ora 11.00 a fost lansarea de carte „Viața mea așa cum a fost să fie” volum autobiografic de Eugen Doga, un mare-mare muzician care, zice el, își descoperă în sfârșit matca românească. Destăinuirile acestuia, într-o regie perfectă a oamenilor săi, au ținut cu răsuflarea tăiată pe cei aproximativ 40 de participanți în sală, cu un public selectiv și afectiv. În intervenția rapidă pe care a avut-o în finalul întâlnirii, prof.dr. D.V. Marin a relevat cea de a treia cale spre descoperirea creativității (și motivării artei) pe care o comunică Eugen Doga: ILUZIA. „Eminescu a considerat că a lumii-ntregul sâmbur/ dorința-i și mărirea, dvs. spuneți că iluzia este starea creativă și de progres social!” Așa e, a completat sigur autorul muzician. (Urmăriți articolul din interiorul ziarului).
N-am mai văzut piața civică plină, de la vestitele sărbători ale TVV-Unison-ziar din urmă cu decenii. În seara zilei de luni, 15 august, aceasta cuprindea deopotrivă vasluieni, spectatori din comune și foarte mulți din diaspora. Ce-au voit, oare oamenii aceștia? Cultură/muzică pe placul lor, credem. Și… pe scena specială din Centru au urcat acești excepționali mesageri ai muzicii interpretative de inspirație populară Zdob și Zdub împreună cu superprofesioniștii Advahov. Vorba primarului Pavăl: ne-ați încântat sufletele!
Felicitări, primarului Vasile Pavăl. De ce?
Mai întâi, a făcut un slalom special la 5 – 6 spectacole prin care să-și arate aprecierea pentru participanți, a ținut cuvântări destul de echilibrate să-și marcheze prezența de primar.
Mai apoi această prezență în public a însemnat ordine, organizare, cumpătare, măsură și… aprecierea chișinăuienilor celor aproape perfect organizați și cu elemente de valoare social-culturală și creativă clar afișate. Nu știu, până la urmă, care a fost organizatorul principal, eu am făcut și un interviu cu doamna viceprimar al Chișinăului, dar totul s-a mișcat rotund și lin, așa cum au mai reușit și în celelalte 2 județe în acest turneu pe plaiurile românești.
Obiectivitatea jurnalistului adevărat mă obligă să formulez și această apreciere generală la adresa des-criticatului primar de Vaslui: Bravo și felicitări pentru Zilele Vasluiului, Vasile Pavăl.
[ add comment ]
Calendar
