Alt poet nepereche, care a fost patriotul Vasile Alecsandri, a înnobilat și nemurit pe cei 10 de la Vaslui sau „pe drumul de costișe”, prin poezia sa.
UNUL CONTRA MULTORA de astăzi nu mai are șansa valorificării în contemporaneitatea sa a contribuțiilor sale datorită noii culturi existențiale, dar există șansa unei re-valorificări, cândva, înspre folosul unui neam care are
nevoie de acest eșantion pentru istoria sa. Cele peste 50 de volume tipărite vor face parte din patrimoniul local indiferent cum vor fi vremurile, ca niște firișoare de aur dintr-o țesătură cu chin, scumpă și unică. Oricare dintre titlurile de mai jos poate fi ales pentru cele aproape 900 de pagini:
– Reportaje adnotate, editoriale comentate;
– Reportaje pentru memorie, editoriale pentru istorie;
– Momente dintr-o istorie a clipei, din timpul existenței sale;
– Unul contra multora într-o istorie cu totul altfel;
– Dovadă de iubire peste timp;
– Vasluienii și ai lor într-un prim plan socialcultural;
– 900 de pagini ca mărturie pentru viitor;
– Jurnalistică și cultură dintr-un timp al prefacerilor;
– Mărturie de azi pentru un viitor incert;
– REPORTAJE ȘI EDITORIALE.
[ add comment ] ( 2 views )
Fariseismul a existat dintotdeauna, iar azi are și alte conotații… pe bani!?!
Cel mai mult în această lume m-a supărat prefăcătoria oamenilor care în prezența ta te laudă și în absență te bârfesc ori te înjură, în față zâmbesc și se gudură, în spate te înnegresc sub nume de împrumut.
În cei 64 de ani de presă am întâlnit diverse categorii de gurlani, cocoși, porci, lupi, vulpi cu chip de oameni.
N-aș zice că nu m-au păcălit destui, cu vorba și cu fapta, fie că m-au furat, fie că sub numele meu și-au rezolvat treburi multiple, uneori cu mirosuri urâte. Destui dintre cei peste 500 care au lucrat la TVV au ieșit oameni, dar trebuie să înregistrez și gândaci de bălegar care-mi strică aerul după o viață dedicată muncii (și succeselor… unice!?).
Netul actual e plin de stricători de limbă, de moravuri, de minciunării de toate gradele. Ăștia par a fi învingători prin nocivitate, prin posibilitatea de a-și ascunde identitatea, prin îndrăzneala de a ataca în întuneric. Gândaci de noapte care se hrănesc din lături și necuviințe. Culmea, unii mi-au fost elevi care în loc de oameni au devenit niște avortoni. Cel puțin pe unul pe care l-am trecut la corigență în urma unei intervenții… poate ajungea om dacă-l lăsam repetent.
Nu spun niciodată că oricine ar fi n-are dreptul la opinie. Dar nu să mintă, nu să facă cel mai mare rău cu un venin bălos și persistent de peste 2 decenii. Am crescut deci și șarpe la sân, am suferit pentru cei care au ales calea fariseismului.
În fața unui fariseu cu pix nu contează cele 50 de cărți scrise față cu 19 pagini ale unui de mincinos și profitor care de 40 de ani nu mai are decât legături de afaceri cu comunistoizii acaparatori de funcții și avantajele de la țâța bugetului.
În fața unui fariseu de felul lui, uneori nu te poți apăra: cum să crezi că unul pe care-l cunoști de câteva decenii iese public cu niște afirmații
abradacadabrante și te vinde unui gândac de bălegar? Cum să-l vezi ca trădător pe unul de peste 85 de ani, numai să facă pe plac unor jigodii „de la Revoluție”? Sau pe altul care te vinde și azi securității?
Să țină respectul vârstei?
Să aibă considerații pentru muncă și valoare?
Nu se află.
De aceea jivinele astea trebuie descoperite și supuse oprobiului public. Numai că și acesta conviețuiește deja cu liftele.
Țara, locurile astea nu vor putea crește cu astfel de neoameni.
Atenție la ce vedeți, auziți, și cum trebuie să înțelegeți, oameni buni!
[ add comment ] ( 2 views )
Personal, nu cred că va fi oficializată în parlament această zi, dat fiind marea diferență în care se revarsă adevărul și abandonul ideii de corectitudine de către parlamentari. Cel puțin la nivelul Vasluiului, când presa e doar
„câine de pază” cu lătrături în zadar… UZPRul, a adoptat-o totuși și a organizat manifestarea potrivită; de pe site-ul acesteia reproducem un fragment:
ÎMPREUNĂ, SCRIEM ISTORIA CLIPEI
Luni, 28 iunie 2021, în studioul ,,Horia Bernea’’ din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, a fost marcată Ziua Ziaristului Român, eveniment organizat sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și aflat la cea de-a șaptea ediție. În cuvântul de deschidere, Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, a evidențiat dubla semnificație a acestei date – 28 iunie – în conștiința membrilor breslei noastre și, deopotrivă, în conștiința neamului românesc. În ziua de 28 iunie 1883, Mihai Eminescu, sfântul preacurat al versului românesc, după cum l-a numit Tudor Arghezi, geniul tutelar al ziariștilor români, este arestat, devenind, astfel, primul gazetar deținut politic al României.
După ani, în ziua de 28 iunie 1940, în baza odiosului acord Ribbentrop-Molotiv,
Rusia Sovietică rupea, în mod samavolnic, din trupul țării teritoriul dintre Nistru și Prut precum și mare parte a regiunii Bucovina. Rememorarea acestei dureroase zile – a subliniat Doru Dinu Glăvan – este și va fi pentru noi, ziariștii români, argumentul cel mai puternic pentru a respecta și apăra libertatea cuvântului scris, vorbit și tipărit într-o Românie unită și demnă.
Datorie de conștiință pe care o consacră crezul și deviza uniunii noastre: ,,Împreună scriem istoria clipei’’.
Pentru noi, provincialii, vorbele mari rămân ca atare, pentru că ne confruntăm cu cele mai grave probleme ca să reușim ceea ce vedeți, un petic de hârtie cu valoare de O ZI!!! Ăia care învârt marea politică pot face câte ceva, noi rămânem… UNUL CONTRA MULTORA pentru independența noastră, cei care putem să ne păstrăm clipa noastrâ de libertate (W. Withman )
Ziarul acesta împlinește pe 26 septembrie 25 de ani, M.C.R a ajuns la nr. 26, TvV la peste 31. Sunt mulți ani de presă, cu prea multe sacrificii și trebuie să nu fii prea sănătos ca să continui. Satisfacții? Păi, Consiliul Județean Vaslui, prin marele maestru Buzatu „nu e fabrică de diplome” prin care să cinstească, nu să premieze asemenea realizări pentru județul pus pe harta culturală a lumii, până la urmă prin eforturile unui singur om, care, a avut curajul să se bată pentru faimă în aceste locuri. Cu ce costuri, însă!?!
Cartea recent apărută Jurnalistică și cultură națională la Vaslui/MARIN-80
dă o măsură a bătăliei pentru adevărul acestor 31 de ani de când se face presă nouă în amărâtul de Vaslui. Pentru prea multă lume dispariția presei scrise nu
provoacă vreo îngrijorare.
ZILELE ZIARISTULUI VASLUIAN
Sunt aniversările TVV (5 dec. 1990), Unison Radio (1993, 1994), apariția M.C.R. (1 febr. 2015) iar în continuare ne vom ocupa de cei 25 de ani ai prezentului ziar, ivit pe lume pe 26 septembrie 1996. Spun asta pentru că în cele 62
de zile ne vom strădui să marcăm evenimentul măcar prin vreun Simpozion.
Zilele noastre sunt cele în care apărem.
Zilele noastre sunt acele în care scriem… pentru voi și nu pentru noi.
Pot fi bucuros că UZPR mi-a mai acordat o Diplomă?
[ add comment ] ( 2 views )
Zilele trecute s-a desfășurat la Vetrișoaia un soi de manifestare artistică, pompos intitulată „De la Nistru la Carpați” (ce nonsens!!!)sub finanțarea Consiliului Județean, așa cum o demonstrează un afiș plătit cu bani mulți-mulți,
în fapt o chermeză muncitorească, cu vreo 22 de oameni, la care amfitrionul și-a
invitat pe „cei mai iubiți dintre pământenii” care-i recunosc nemurirea.
Vă iau martori că l-am lăudat de multe-multe ori pe cel sărbătorit pe 16 iunie cu ceva surle și trâmbițe. Pentru grupul statuar, indiferent ce a făcut legal, ilegal sau sacrificii morale ca să-l realizeze, merită toată aprecierea. Ceea ce nu mi-a plăcut în aceste ultime zile e nota de fariseism cu care tratează o prezență publică sau o prietenie cu alții. Nu Mâcnea e eroul acestui editorial ci
DICTATURA lui Buzatu, președintele perpetuu al acestui PSD și al județului Vaslui, omul care, am tot spus-o, este singurul pe care-l cunosc (și cunosc o lume… diversă) gata să dea cu cuțitul în timp ce-ți zâmbește sau râde. Și, mai ales este un dușman înverșunat al culturii vasluiene. Și la el voi reveni, dar:
Întreb, în care proiect oficial, în care acțiune culturală județeană este prevăzută o asemenea paranghelie ca cea de la Vetrișoaia, unde se adună diverse personaje mai mult sau mai puțin cunoscute publicului sau lumii culturale, să merite sponsorizarea așa bine acoperită a C.J.? O dovadă că petrecerea pe sub mână de pe malurile Prutului e sprijinită de Buzatu și ai lui… ILEGAL e și absența primarului Cornel Stângă de pe acolo. Și, iarăși, aproape nici un cetățean al locului nu a participat la „sărbătoarea culturală”. Și atunci, pentru ce e sprijinul acesta acoperit, sau pe față? Pe banii statului?
În numele unui drept moral la adevăr, scriu ca și anticii că mai prieten mi-e
adevărul, decât ce face Mâcnea (pe care l-am crezut prieten, dar care a pus pe un cretin „revoluționar”, cred că-l cheamă Parfeni, să mă șicaneze și să mă jignească, inclusiv în procesul de documentare), care Mâcnea are dreptul să facă cei place (sau ce poate) dar de ce cu sprijinul Consiliului Județean, acela care „nu e fabrică de diplome”, ba chiar refuză cu obstinență să sprijine Revista internaționalizată MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, onorată de 707 colaboratori din toată lumea. Dovada vasluienilor de destulă autoritate culturală bineștiindu-se cine a pus Vasluiul pe harta culturală a lumii.
Cum este cuvântul dictatorului cu banii nu se poate trece, probabil se va spune peste ani: „Pe timpul lui Marin, sau al M.C.R., era și un analfabet care sabota tot ce era mai valoros în județul pe care-l conducea”.
Așteptăm răspunsul oficial al C.J. chiar al lui Buzatu, pe temeiul Legii 544, să ne motiveze legalitatea acestor sponsorizări.
[ add comment ] ( 8 views )
În noaptea 21/22 iunie 1941 , exact la ora 2, a fost difuzat telefonic și la radio Ordinul de trecere a Prutului, de către armata a 4-a romană, sprijinită de armata a 11-a germană, mareșalul Antonescu fiind pe peronul gării Zorleni, după ce cu o oră înainte se întâlnise cu comandantul armatei germane, generalul Eugen von Schobert, în trenul militar de comandament.
Pe net, sunt și destule presupuneri…
Unii analiști militari consideră că pierderile românești la Țiganca au fost de 15000, alții 22000 de soldați, iar după 19 noiembrie 1942 ( Bătălia de la Cotu Donului ), cifra reală a pierderilor a fost de 150000 de oameni, Gen. Mircea Chelaru, într-un interviu, 170000. Documentarea noastră are și alte cifre …triste. Cartea „ Jale și eroism românesc la Cotu Donului…și după(!)”( 2020,330 p.) consemnează date, eroi și întâmplări absolut unice.
România avea atunci o populaţie de 13.535.757 de locuitori, din care partea masculină reprezenta 49,3%, respectiv 6.674.757 de persoane. Potrivit calculelor specialiştilor, potenţialul mobilizabil se cifra la circa 2.200.000 persoane, ceea ce reprezenta 32, 9% din populaţie şi 16, 2% din total. În planul de mobilizare pe anul 1941, în vigoare la 22 iunie, efectivul total de militari se ridica la 1.139.604 militari, din care 39.476 ofiţeri, 57.003 subofiţeri şi 1.043.126 trupă. Planul de mobilizare cuprindea Marele Cartier General, trei comandamente de armată, 11 de corp de armată, 214 formaţiuni operative, 24 formaţiuni de servicii operative, 41 de comandamente, unităţi şi formaţiuni de zonă interioară (cifre oficializate, internet).
Acțiunea Armatei a 4-a, a fost coordonată de mareșalul Ion Antonescu și cuprindea un front de-a lungul Prutului, de la Comarna-Iași până la gurile Dunării.
Baia de sânge de la Țiganca (între 22 iunie -6 iulie 1941) rămâne relevantă pentru eroismul întregii națiuni românești.
„Serg. Vasile I. Marin povestea adesea, dar cu fereală, că erau rușii peste noi, despre asalt, camarazi, căzuții la datorie, bubuiturile înfiorătoare ale tunurilor și barajul de foc, dar n-a pomenit vreodată de participarea avioanelor la momentul trecerii Prutului, pe la Bogdănești-comuna Fălciu, județul Vaslui. A căzut rănit, după ce a ajuns pe platoul basarabean și a schimbat de 3 ori
țeava înroșită de la mitralieră.
ȚIGANCA… 1020 care „mai vorbesc” după moarte!
Înainte de toate precizări importante:
– Ordinul „pentru România Mare, vă ordon treceți Prutul” a fost dat telefonic de Ion Antonescu de la un capăt al peronului gării din Zorleni, la celălalt mișcându-se neliniștit regele
Mihai I. Excludem presupunerile.
– Informațiile noastre sunt din surse directe: sergentul Marin Vasile, mitraliorul cu benzile cu cartușe pe piept, mitraliera în mână, baioneta la șold, care a trecut primul Prutul pentru a (se) crea acel cap de pod necesar pentru mișcarea trupelor, și, sergentul Vasile Cernat, șofer și comandant de pluton în Armata a IV-a, autorul salvării celor 61 de români din încercuirea de la Cotu Donului. Ambii cu câte 3 decorații pentru eroism.
– Documentarea la fața locului, cu rezultate nesigure, totuși, după 77- 79 de ani de la forțarea Prutului, cu intervievarea acelor 7 sutaviețuitori, am considerat-o ca altă sursă directă.
Zilele acestea, pe 22 iunie, se împlinesc 80 de ani de când tata a fost rănit pe acest front.
– Simpozionul Național EROISM ȘI JERTFĂ PENTRU ȚARĂ, de după inaugurarea Parcului
istoric de la Fălciu – Bogdănești, din 23 iunie 2018, Fălciu, la Centrul Cultural, cu participarea unor forțe intelectuale de calibru din România și Republica Moldova a întregit creativitate, simțământ patriotic, realitate percepută ca un moment unic din Istoria României.
– Urmăriți un fragment de „istorie afectivă”, cu valorificarea unor amintiri, parte a romanului Cotitura de la Cotu Donului…
… Priveau înfricoșați barajul (atacul pregătitor) de artilerie de dinaintea mișcării trupelor, preludiul oricărui atac, asupra căruia fuseseră avertizați de câteva zile ca să nu se înspăimânte prea tare. Fuseseră binecuvântați de preotul companiei care i-a deslegat de păcate și i-a îndemnat să meargă cu dumnezeu înainte. Primiseră ordin să doarmă îmbrăcați în tranșeele săpate cu câteva ore
înainte, să nu facă nici un zgomot, să nu vorbească. Totuși, în așteptarea grea, între ei mai șușoteau, mai ales să se încurajeze unul pe altul. În sufletul fiecăruia abia mai pâlpâia nădejdea că vor mai scăpa de sub focul inamicului, anticipat ca foarte probabil, nimicitor și violent. Plutonul de mitraliori avea între 6 și 11 soldați, în funcție de pierderile care se anticipau, fiecare trebuind să ia locul celui de la mitralieră, comandanții știind că-i trimit la moarte. Cu inima strânsă, unii dârdâind de frică sau clănțănind din dinți, își transmiteau încurajări neexprimate, păstrându-și locul în formație. Psihic erau formați să primească moartea pe care, de fapt, o vedeau cu ochii: perdeaua de foc, fum și explozii de pe malul dinspre Răsărit al Prutului, bubuitul care nu mai contenea târându-se dinspre spatele soldaților, dinspre Copăceana, Epureni, de unde trăgeau tunurile românești, și se prăvălea asupra satelor de peste apă care tot românești erau, li se spusese, dar care erau înțesate de bolșevici. Era lumină ca ziua, o lumină roșietică, bolnăvicioasă, purtătoare de moarte și pentru ai noștri, dintre care mulți n-or mai apuca să vadă lumina zilei, dar groaza pornea de la miile de explozii, doar la câțiva km, focul nimicitor al artileriei române care trebuia să distrugă până și tranșeele rușilor, cm. cu cm., care păreau a izvorî din largul stepei calmuce sau din Caucaz, și care nu se mișcau de loc, după cum raportau ofițerii care priveau cu binoclurile. Tot orizontul
era roșu-roșu.
Purtătorul de afet al mitralierei cărate pe umeri de Vasile Marin era unul Vasile Cogean dintr-un sat apropiat de Bogdăneștii năpădit de armată, părăsit de locuitorii evacuați pe Valea Elanului, la Vutcani, Roșiești. Cogean era din Rânzești și avea sarcina să-i conducă prin orice loc mai ferit, dacă se mai putea descoperi așa ceva. Cei 11 din plutonul lui Vasile Marin, cu el în frunte, au trecut apa Prutului imediat ce au auzit ordinul generalului, al conducătorului Ion Antonescu: „pentru România Mare, vă ordon, treceți Prutul!”, într-un iureș nereglat de cineva. Protejați de malul ceva mai înalt și ușoară umbră față de lumina necontenită a exploziilor, acolo, pe apă, n-a căzut niciunul. Dar la câțiva metri, pe platou, au înfruntat urgia : gloanțele șuierau pe la urechi, unele au lovit căștile sau cu un sunet indescriptibil au pătruns în corpurile vii, avântate în deplasare, niște țiuieli metalice rezultând când erau lovite armele sau căștile. Vasile Marin era primul, însoțit de încărcătorul ochitor care derula banda cu cartușe, deplasarea făcându-se trăgând continuu.
– Văleu, fraților, m-au împușcat, a strigat cam al patrulea, în timp ce alți doi au căzut secerați, fără a scoate un cuvânt. În vacarmul dimprejur mai mult se ghicea ce voia să spună celălalt, lanțul de trăgători trebuind să asigure puterea de foc în mers. A căzut încă unul, și încă unul, tot fără a mai scoate vreun sunet.
– Culcat, culcat…culcat, fraților!
Vasile realiza că și din restul companiei cădeau, cu urlete și vaiete, blesteme și rugi laolaltă, că parcă la comandă toți s-au oprit pe loc , dar focul puștilor și mitralierelor continua. Că, cele vreo 200 de metri de la malul apei păreau o imensitate, că nenorocirea zgomotoasă a căzut pe capul oamenilor. Incredibil de repede și-au săpat tranșee, dar tot repede au constatat că focul tunurilor rusești s-a concentrat asupra lor. Un obuz căzu la câțiva metri de sergent și acesta fu pârlit instantaneu pe o jumătate a corpului, simultan un glonț străpungându-i piciorul drept. Mitraliera căzută alături fu ridicată imediat de alt soldat, secerat și el. Urlând, Vasile Cogean, care apucase să-și sape tranșeea continuă să tragă cu mitraliera până i se termină muniția, dar, încă, nu se așternu liniște. Se iviră sanitarii care-l ridicară pe rănit, și-i aruncară și lui două benzi cu cartușe, Cogean rămas printre camarazii săi morți. Cei doi Vasile se despărțiră pentru totdeauna.
… Nevoit să stea alături de camarazii săi fără suflare care-l protejau cu trupurile lor, încă vreo 6 zile , acesta a rămas cu o imagine coșmar care l-a însoțit toată viața: viermii ieșind din corpurile morților umflați, care semănau cu boabele de orez, ieșind din corpurile deformate și greu mirositoare. Vasile Cogean din Rânzești n-a mai mâncat vreodată în viața lui orez.
… Ridicat de sanitari, inconștient, Vasile Marin a ajuns pe masa de operație tocmai la Buzău, pentru a-i fi extras glonțul dum-dum și operat fără anestezice. De durere a sfărâmat între dinți un colț al mesei de operație… Când a ajuns alicnind de-un picior pe prispa casei, copilul la botezul căruia trăsese cu mitraliera făcea primii pași și gângurea în limba lui…
Un asalt al trupelor de infanterie româneşti asupra poziţiilor sovietice, Basarabia, iunie 1941.
În urma unor hotărâri, perioada cuprinsă între 22 iunie şi 2 iulie 1941 a fost denumită „aşteptarea strategică“, în cadrul căreia trupele române şi germane au desfăşurat acţiuni de luptă pentru îmbunătăţirea dispozitivului de plecare la ofensivă, au executat incursiuni în dispozitivul inamic şi au constituit capete de pod peste râul Prut.
DUMITRU V. MARIN
(va continua).
[ add comment ] ( 2 views )
Calendar
