Unul dintre prietenii noștri, profesorul și inspectorul general, Constantin Clisu, din Bârlad, un autor de carte pentru care titlul de scriitor era prea puțin, un adevărat administrator al învățământului vasluian, deci om cu mari merite social-culturale, omul acesta respectat prin toate acestea la noi, s-a dus la copii, în Canada, la Edmonton (unde a contribuit la amplasarea unei statui a lui M. Eminescu, mare reușită, devreme ce, în Montreal, de ani buni nu se reușește acest fapt, deși statuia există). Acolo a decedat de curând.
Dar, am vorbit de câteva ori chiar din Montreal cu el. Se ocupa cu cultivarea grădinii, cu supravegherea nepoților (nu educația lor), mai scria câte ceva, vegeta și tot vegeta. „Ce-i cu dvs. d-le inspector general ?/ Ce inspector, ce profesor, aici sunt Constantin și atât/ Dar nepoții nu-ți zic bunic ?/ Ce bunic, ce exemplu, aici sunt Constantin…” Am încheiat dezamăgit de fiecare dată convorbirile telefonice, pentru că el însuși devenise „Constantin și atât” adică învinsese societatea în care diferențierile intelectuale pe bază de titluri muncite nu sunt apreciate. În cele 3 vizite în Canada i-am instruit pe nepoți să mă apeleze ca bunic, iar în prezentările oficiale să menționeze titlul științific și profesia. Ei au cam înghițit în sec dar fac ceea ce le-am cerut, deși, absolut oriunde am fost, de la crâșme până în catedrale apelativul era prenumele. Am gândit: dacă preocuparea este numai pentru mațul gros, evident că lumea/societatea n-are nevoie de individualizări pe bază de minte și spirit, adică nici preoții nu-s decât Neculai, Vasile, Rajiv, John etc. Ei sunt mâncători și atât.
De o bucată de vreme și în România identificările sunt tot semianonime, modernul lucrător la căpșune, ștergător la vreun fund bogat, angajat la vreo fermă zoo, sau chiar ziarist ori om de știință, tot un prenume incolor și inodor poartă. Și-mi zic : cumplit meșteșug de tâmpenie este această anonimizare a populației care nu-și revendică o origine cât mai valoroasă, nu-și prezintă valoarea între alții, care se vrea în turma neștiuților și neștiutorilor. Dintotdeauna neamul românesc și-a declarat identitatea prin nume (chiar Vasile a Mărioarei, Gheorghe Aștefanei etc.), ca stimulent pentru ai lui și pentru ceilalți. Că nu toți erau boieri, bani (adică rang nobiliar), vătafi sau…răzeși. Pentru cine nu știe RĂZEȘII alcătuiau „oastea cea mare a țării”, în schimbul pământului primit de la domnitori, fiind organizați ca oaste de rezervă în Moldova. Răzeș a fost și tatăl meu care-și păstra uneltele de luptă la îndemână. Că toți erau oameni cinstiți, după orânduielile lor, era altceva; dar rangul social era absolut respectat, râvnit, visat. Erau modelele acelor orânduiri, MODELE pe care încercăm și noi să le facem cunoscute viitorimii. Unde ajungem, oameni, buni fără valori spirituale identitare ?
[ add comment ] ( 1 view )
Calendar
