Zilele trecute l-am căutat pe octogenarul Ion de Vetrișoaia la „Popasul spiritului” unde în loc de o crâșmă omul a făcut un muzeu și un adevărat templu cultural, pe care, personal, nu am destul timp să-l admir, cu atât mai mult să-l laud. Ion al vetrișoienilor poate rămâne ca poet, prozator, administrator (a fost și primarul… meu), dar sigur a găsit modul în care să rămână cât mai mult: cam cât piatra monumentelor pe care le-a realizat pentru 11 scriitori și oameni de cultură ai tuturor românilor, într-un amenajament UNIC. Ion al nostru, deci și al meu, făcea o funie lungă din plante care să sugereze înlănțuirea valorilor în contemporaneitate. Ion de pe Valea Prutului n-are astâmpăr deși ne-am aștepta să se mai odihnească: „dar, când să stau, domnule profesor, am timp de așa ceva?”). Mâcnea Vetrișoianu nu prea trece pe la mine, deși l-am invitat, așteptat, promovat. Are treaba lui, și… bine face!
La Vetrișoaia este polul secetei de pe Valea apei despărțitoare de țară. Câmpul e ars, imaginea nu chiar dezolantă din cauză că floarea soarelui are o dezvoltare bună, deși mă tem că nu e bună pentru cules de către albine. Cu toată seceta, culturile nu sunt pierdute, ci doar o parte din recoltă, deci nu vom muri de foame, dar ceva griji trebuie să avem. Că, unde mămăligă nu e, nimic nu e.
Scriu de ani buni despre apicultură și se împlinesc 30 de ani de când am descoperit pe „Eminescu – apicultor” articol apărut în revista Apicultura. Am vorbit-scris și în ani buni și în cei răi. Anul acesta a fost foarte proastă recoltă la salcâm, deci mierea de primăvară va fi tare rară și scumpă. Zilele acestea sunt mari nădejdi la tei. Pentru cine nu știe, spun că acest cules e tare capricios și e destul o ploaie urmată de soare ca apicultorul să-și ia stupina și să plece pentru că polenul teiului devine toxic. Din păcate culesul la floarea soarelui aproape nu există în Moldova, pentru că sămânța este modificată genetic, așa cum e și la lucernă. Mai vede cineva vreo albină în culturile lucerniere? Cine a fost la floare, anii trecuți, în județul Vaslui a rămas fără albine din cauza pesticidelor, ierbicidelor. Alte flori (cum era odinioară măzărichea) nu mai există. Miere de mană… dispărută!
Așa că apicultura nu mai este o afacere. Hrana cu zahăr scurtează viața albinelor și până la urmă distruge… ocupația. Și, totuși, fără albine n-ar exista viața pe pământ. Cum rămâne cu apicultorii, care trebuie să trăiască și ei, chiar rămâne problemă de viitor!
Noi avem griji multe și trebuie să le rezolvăm pe toate.
Vă invit să citiți cu toată încrederea în valoarea ei „multinațională”... M.C.R.
[ add comment ] ( 62 views )
Calendar
