Zilele acestea din urmă au fost mai mult de primăvară, fapt care a dat prilej gospodarilor să-și împlinească arăturile de toamnă. Asta-i de bine, dar sunt destule altele sub semnul întrebării.
În 1946, tot la început de februarie, mă prăjeam la soare, pe prispă, alături de găini, pichiri și curcani. Nu căzuse nici un gram de zăpadă, țăranii își duceau animalele la păscut pe râpi și prin păduri, să economisească nutrețurile. Într-un sat de peste 100 de gospodării, nu erau mai mult de 3 care să nu aibă cel puțin o vacă sau o capră pe lângă casă, ca să nu mai punem păsările de curte (erau multe și ieftine).
La începutul lunii martie însă erau mari temeri legate de seceta, cea mai mare cunoscută în secolul trecut, așa că prin aprilie-mai când să iasă la iarbă verde a început vânzarea, iar prin iunie lichidarea lor. A fost o ploaie mare în această lună, dar cu inundații care au acoperit fânațurile și culturile de pe Valea Zeletinului, așa că la sfârșitul lui iulie-începutul lui
august era un peisaj lunar și înfiorător: am descris cândva cum arăta șesul=lunca pârâului cu pământul galben, uscat, crăpat și cu marginile întoarse spre cer. Au murit animalele, foametea a distrus familii, au murit copii și bătrâni; a fost jalea de pe lume.
Nu pare a fi același scenariu, pentru că pământul mai are apă, unele câmpuri au fost lucrate, e destul să mai vezi verdeața pe dealuri.
Dar experiența seculară cu „iarna grea/omătul mare/semne bune anul are” ne îndeamnă să fim atenți,
indiferent de cât de mult s-au schimbat condițiile climatice. Să n-ajungem ca atunci când un sac de porumb valora un ha de pământ. Speranța tuturor e, totuși, într-un an bun care să mai micșoreze pagubele produse de pandemie.
[ add comment ]
Istoria nu va ști niciodată și nici nu va avea prea multă nevoie, cum s-au desfășurat evenimentele legate de „Mica Unire” care a devenit de fapt Unirea adevărată (cea mare) pentru că s-a realizat în 1859. Mai întâi la Iași, apoi la București, cred un efort special pentru toată boierimea
timpului și mai ales intelectualitatea momentului din ambele provincii. Protagoniști au fost poetul=rege-al poeziei Vasile Alecsandri, istoricul și promotorul Daciei literare (1840), marele patriot Mihail Kogălniceanu și, evident colonelul Alexandru Ioan Cuza, ales domn prin întâmplarea că nimeni nu-i putea împăca pe cei 5 pretendenți.
Al.I. Cuza a marcat istoria națională deși a domnit doar până în 1866.
Luna ianuarie este importantă mai ales pentru acest unic moment național UNIREA celor două principate de atunci Moldova și Muntenia, care au trebuit să aștepte mai bine de ½ secol până la întregirea cu Ardealul, din 1918.
Rog cititorii să nu uite că în 1475, pe 10 ianuarie, sub zidurile Vasluiului, în mlaștina pâraielor care se intâlnesc pe aproape, Ștefan și oastea lui i-au înfrânt pe turci. Când i-am revăzut sabia în Muzeul Topkapî, ca o importantă mărturie istorică turcească, am realizat și eu uriașa contribuție moldoveană la triumful Ortodoxiei și a creștinătății, pe care nici noi n-o valorificăm cum trebuie, nici alții.
Urmează, îndeosebi sărbătorirea lu I.L. Caragiale, pe 30 ianuarie 1852, iată iar un număr ceva mai rotund de ani.
E destul să afirmăm că ne aflăm astăzi sub zodia lui Caragiale?
[ add comment ]
După cum se știe și se vede, am înființat o bibliotecă privată de stradă, pe Frunzelor 2, din Vaslui, cu pretenție de unicat în România. Nu i-am dat numele marelui poet să nu-i sperii pe cei care nu vor să citească.
Vă înștiințez că s-au furat cărți în repetate rânduri, ultima dată pe 6 ianuarie, de Bobotează deci, și… m-am bucurat: e semn că se mai găsesc cititori de operă tipărită. Ziarele de pe rafturi s-au topit de mult.
Existența de peste un an a acestei biblioteci de stradă, primirea cu bucurie de către trecători, starea ei acceptabilă după atâta timp, ar fi dovada că nu toată lumea aleargă după mațul gros ci mai sunt dintre cei care vor să-și mobileze mintea.
VASLUIENI apărători ai limbii Și
spiritului românesc
(valorile)
În bătălia cu cuvântul putem înregistra un număr oarecare de aspiranți. Când e vorba să fie și talentați, deci să-i trecem printr-un ciur (dacă nu sită, oricum nu prea deasă) rămân foarte puțini și... mai toți de vârsta a III-a. Tineret… deloc.
Vă dau repede lista: Bârlad – Dorina Stoica; Alexandru Vlahuță – Gabriela Ana Balan; Puiești – Petruș Andrei; Huși – Th. Codreanu, Costin Clit, Vicu Merlan, poate preotul Miron; Vaslui – Vasilica Grigoraș, Valeriu Lupu, D.V. Marin, Pavel Toma. Schingiuitori ai limbii române ar mai fi la Codăești și Vetrișoaia (vom discuta curând despre ei).
Aceștia sunt oameni de mare valoare, cu OPERĂ și cu prezență în difuzarea operelor lor și ale altora în public, cu oarecare recunoaștere locală și națională. Când e vorba despre recunoaștere internațională… rămâne doar prof. dr. Dumitru V. Marin.
Ce-au reușit aceștia, doar prin eforturi personale, cu
sacrificii de toate felurile, dar mai ales cu talentul lor nativ?
1. Să schițeze puncte luminoase creative într-un județ unde aculturalii comunistoizi îmbogățiți îi neglijează, ocultează sau sabotează. Poate-mi spuneți dvs. care ar fi fost gesturile de încurajare, prețuire sau răsplată a vreunei oficialități locale că eu nu știu.
2. Un sfert dintre cei de mai sus sunt recunoscuți pe plan național.
3. Unul singur este recunoscut, lăudat, remarcat în
mediile culturale din Canada (D.V. Marin este membru ASRAN), Australia, Germania, Italia, Anglia, Basarabia.
4. Revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC este cea care alături de opera și ziarul lui D.V.
Marin au pus Vasluiul pe harta culturală a României, Europei și a lumii.
DE CE EMINESCU ESTE STINDARDUL NOSTRU:
– Ne reprezină în lume de peste un secol prin poezie, istorie, jurnalistică, proză, dramaturgie și… mai ales,
PATRIOTISM.
– A valorificat, ca nimeni altul, folclorul românesc.
– Diversitatea operei dar și valoarea ei este evidentă de la cititorul de clasa I până la pensionarul cel mai vârstnic, ori diasporeanul de oriunde.
– Unică reflectare a istoriei și tradițiilor românești
– Este intrat în panoplia valorilor umanității alături de Goethe (Germania), Shakespeare (Anglia), V. Hugo (Franța), Leopardi și Dante (Italia), Pușkin (Rusia), Whitman (America) ș.a.
– Într-o încercare de a se determina de către presă personalitatea reprezentativă pentru români s-a stabilit că Ștefan cel Mare și M. Eminescu sunt primii pe care trebuie să-i recunoaștem.
– Modelul de limbă română și simțire poetică este Mihai Eminescu.
[ add comment ]
După descătușările publice cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, după spectacolele de sunet, lumină, coregrafie și vestimentație, specifice, sub semnul urăturii de Anul Nou, după un somn regenerator, mai fiecare gospodar se gândește la ce mai poate sărbători în acest început de an, la ce-l așteaptă, la ce să viseze în aceste condiții de pandemie, adică o boală care afectează întreaga lume.
Majoritatea oamenilor stau și tot stau la televizoare, privesc fără să bage ceva în cap, îi preocupă tot ce înseamnă mațul gros. Unii, mai puțini, dar sunt dintre cei care se
gândesc doar la furatul lor cel de toate zilele. Și, și mai puțini se gândesc la metaforă și creație. Ăștia sunt oamenii de valoare ai Vasluiului, puțini și foarte puțini. Că nu-i încurajează
nimeni să fie mai mulți după „bunul spirit” provincial, că nu le ajunge migrația creierelor ci se preocupă cum să-i desființeze și să-i prigonească pe cei care cu adevărat pot să fie creatori.
În luna aceasta avem sărbătorile religioase de 1 (Sf. Vasile), 7 (Sf.Ioan) și 30 (Sf. Vasile, Grigore și Ion);
În această lună trebuie să sărbătorim nașterea lui Mihai Eminescu (15), nașterea lui Ion Luca Caragiale (30), mari sărbători ale spiritului românesc; între ele Ziua Unirii, pe 24, dar cum văd eu că izbucnește post comunismul, curând va fi și 26.
Țăranul care nu avea sărbătoare niciodată pentru că ori trebuia să dea de mâncare la vite, ori avea de lucru cu zăpada, ori pregătea vreun car, plug, grapă, ajuta la țesut, la tors (clăci) spunea că e sărbătoare când ai mâncare și băutură.
Și-și căta de treabă.
Astăzi, noi am fi în sărbătoare dacă am scăpa de pandemie.
Dar măcar atât: un gând bun și de prețuire pentru sfinții limbii române, cel mai mare poet și cel mai mare dramaturg din toată istoria românilor.
[ add comment ]
Ca purtători de făclie arzătoare pentru aceste locuri, rostim, după tradiție:
LA MULȚI ANI, cu sănătate și spor.
Înțelegând că munca fiecăruia îi conferă drepturi de vizibilitate socială, vă felicităm pentru munca de peste an, să ne așteptăm la mai mult și la mai bine, tot prin forțele noastre. Vom trece și de molima asta și de dușmăniile generate de sărăcie și ignoranță, și de propriile neputințe.
Speranța este izvorul nostru nesecat de energie.
La anul și la mulți ani cu fericire!
[ add comment ]
Calendar
