CREDENȚIONALE ȘI CREDENȚIONALIȘTI VASLUIENI 
Nu cunoaștem materiale despre prezența vasluienilor, ori a moldovenilor la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Am afirmat că, atunci, de la Chișinău, unde era coordonatorul român pentru cultura în limba română în Basarabia, maiorul Tudor Pamfile a trimis o delegație care să fie printre cei 100.000 de participanți
din toată țara. Aspectul are o importanță istorică deosebită, pentru că venea în
sprijinul delegației basarabene (poate și alte scopuri) de după 27 martie 1918,
când se proclamase unirea cu Patria mamă. Credenționalele vasluienilor, cele bine cunoscute de noi, sunt de dată mai recentă și anume din 1990, când reprezentanți ai județului (prefectură și comune) au depus la Muzeul UNIRII, într-o dispoziție patriotică remarcabilă, sub semnătură personală, cele 79 de documente cu conținut unic (v. pag. 12), în dimineața zilei de 1 Decembrie, după care au participat la Sesiunea solemnă a Parlamentului dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României (de la Alba Iulia), apoi la marea adunare națională. Documentul de înregistrare poartă nr.6812, fila pentru Vaslui. Plecăm de la documentul de referință „Reprezentanții județului Vaslui participanți la Sesiunea solemnă a Parlamentului… din ziua de 1 decembrie 1990”, după care au urmat festivitățile cu și pentru miile de participanți, în fapt un miting de mari proporții pentru Ion Iliescu și F.S.N. care a contribuit la succesul mare la alegerile din 1992 și la cooptarea altor formații și partide în structurile administrative și politice, printre care ecologiștii reprezentați de Dumitru V. Marin și Vasile Ghiga. În fapt s-a urmărit și prezența celorlalte partide, pentru pluralism, dar în județ, nu prea erau, doar câțiva oportuniști sărind imediat pe funcții. Pentru cine nu știe CREDENȚIONALELE, cele din 1918, erau împuterniciri (ca legitimări oficiale) emise de organizări locale spre a putea participa, susține și vota pentru Unire, cea mai cunoscută grupare fiind cea din Galtiu (mereu invocată), dar erau destule din mai toate localitățile Ardealului istoric. N-a lipsit nici cea din Bucovina care, doar, cu două zile înainte, pe 28 noiembrie își declarase apartenența la România. Tabelul, deja publicat dar reluat și alături, cuprindea reprezentanții oficiali ai administrației în frunte cu prefectul Teodor Tărnăuceanu, viceprimar
al municipiului, ec. Marin Nistor, reprezentanții principalelor partide ale momentului: liberal (Dorel Juverdeanu), P.N.Ț.C.D., Mișcarea Ecologistă din
România, M.E.R. ( prof. Marin Dumitru) și P.E.R. (Vasile Ghiga) , dar mai ales
primari, viceprimari sau alți funcționari din comunele de atunci. După cum se
poate vedea lipsesc semnăturile celor din Băcani, Todirești, Zorleni, a viceprimarului
de Bârlad, Didu Clapon, a profesorului Silviu Cristea de care nu ne amintim că au fost prezenți, totuși. Înainte de plecare s-a făcut fotografia colectivă a delegației, sub cupola Palatului prefecturii, un document de mare importanță astăzi, când trebuie să vorbim de resusținerea entuziastă a actului național din 1 decembrie, când, iată, putem face dovada că și cei din platoul central al Moldovei (desigur toate județele și-au trimis mesageri) au fost prezenți și au susținut noua Sărbătoare Națională a României. Dintre cei prezenți atunci și-s mărturisitori astăzi, nominalizăm pe Petrică Chiriac, atunci viceprimar, azi, primar la Duda Epureni, pe Ionel Corciovă, atunci agent agricol, azi primar al comunei Tutova, pe prof. Dumitru V. Marin, atunci președintele M.E. R., azi directorul Grupului de presă vasluian și recordman mondial în presă, de ec. Marin Nistor, atunci viceprimar la Vaslui, ajuns Director economic al Consiliului Județean Vaslui, azi pensionar, de Vasile Stoica, atunci sindicalist, azi primar la Băcani; amintim de T. Tărnăuceanu, V. Ghiga, D. Juverdeanu ș.a.
Iată-i pe cei care au semnat la 1 decembrie 1990 o adevărată pagină de istorie, care au devenit mai apoi prin muncă și învățătură, cetățeni de nădejde într-o
comunitate mereu în ZODIA DUȘMĂNIEI și a imprevizibilității; dar având valoarea inițială au reușit să se impună, să se afirme prin realizări, să crească dea
lungul acestor 28 ani. Ei vor rămâne pururi reprezentanți cu credențional eliberat de obște în fața unui viitor imprevizibil (totuși) în devenirea istorică a țării, națiunii și limbii române. Noua cultură existențială care-și delimitează sfera specifică astăzi, va avea nevoie să se sprijine și pe fapte din istorie, adică adevăruri dovedite. Și dacă va fi așa, iată, CREDENȚIONALE ȘI CREDENȚIONALIȘTII noștri.


[ add comment ]
PRIMA ZĂPADĂ 
În noaptea 19/20 noiembrie 2018 a nins pentru prima oară pentru iarna care urmează. A continuat și pe 20, și pe 21, chiar dacă ninsorile s-au transformat
în burniță, până la urmă o bucurie, pentru că de pe 5 august a.c. n-a mai
căzut un strop de ploaie. Faptul (seceta de toamnă) are urmări asupra însămânțărilor de sezon, oamenii apelând la alte metode pentru a însămânța grâul, totuși: s-a dat cu discul peste buruieni și pământ, s-a „semănat” grâul pe
paiele tocate și pe pământ curat, așa că grâul fie n-a răsărit, fie a încolțit pe ici pe colo. Pagubă mare se anunță?!? S-a declanșat o înfrigurată campanie de schimbare a cauciucurilor de vară cu cele de iarnă: bieții oameni au stat la cozi zile întregi, pentru a nu risca amenzile uriașe anunțate și răsanunțate de poliție și massmedia. Dincolo de cheltuieli și pierderi, a fost perturbat serios ritmul muncii (cam la toată lumea, mai ales la bugetari), sau prioritizat altfel treburile. Frica de amenzi a fost mai tare decât eventualele tăieri din salarii.
Am riscat să mă deplasez pe o ninsoare susținută în județul Iași, pentru a ridica numere din Meridianul Cultural Românesc, a realiza o întâlnire cu șeful ALPI (Asociația Literară Păstorel, Iași), dl. Mihai BatogBujeniță, un tare bun prieten, mai ales, să fac un reportaj de prag de iarnă prin câteva comune.
Constatări: pe nici un drum pe nici o șosea, nici un gram de nisip sau material
specific pentru topirea zăpezii, la Lungani erau oameni, mașini și utilaje la
curățarea șoselei, de-a lungul celorlalte șosele înșirate autovehicole ajunse în
șanțuri. Cele mai aspre trasee, varianta de la nordul Iașului, prin Uricani spre
Dumbrava – Iași, cu 11 autotrenuri înclinate în șanțuri, câteva de-a latul șoselei, aproximativ 20 de autoturisme prin șanțuri, cu mari probleme la pantele de urcat. Ce-or fi păzit cei de la Drumuri Naționale? Cea mai „bine” populată cu accidente a fost șoseaua națională Iași – Vaslui, pe la Grajduri. Sub pădurea Dobrovăț era curat măcel, pentru mașini de toate felurile. Nu le-am mai numărat, că erau prea multe (și, apoi, am avut și eu greutăți… de iarnă!). Din nou, unde erau cei de la Drumuri Naționale (că tot nu e alt ministru la transporturi…), unde erau antiderapantele, unde utilajele de ajutor? Nici polițiști n-am văzut, că, probabil li s-au înmuiat cozoroacele de la șepci de atâta zăpadă topită, sau erau ocupați să inspecteze cauciucurile de iarnă. Deci alarmă!?! De fapt am vrut să vă descriu frumusețea pădurilor și pomilor încărcați cu strat de zăpadă, să scriu despre frumusețea peisajului moldav. Dar cum necazurile și teama oamenilor sunt mai puternice le-am sintetizat aici. Totuși, prima zăpadă a fost un prilej de mare bucurie pentru mai mulți…


[ add comment ]
M.C.R.… ÎN ACȚIUNE!?! 
Și, a ieșit la lumina tiparului numărul 4/2018 al Revistei internaționale
Meridianul Cultural Românesc, cu sediul în str. Frunzelor nr.2 din Vaslui.
Am făcut precizarea, pentru că nu multă lume pare a realiza că pe locurile astea pătate de bețivi, curve, violatori, criminali se întâmplă și fapte peste rând,
deosebit de benefice pentru cultura și viața spirituală a vasluienilor, a moldovenilor și chiar a multor creatori din lumea largă. E destul să spunem că Revista merge în 4 continente, peste 20 de capitale și în numeroase țări? Că avem alt RECORD MONDIAL prin cei 478 de colaboratori la cele 16 numere…? Că am concentrat în cele, de regulă, 160 de pagini creațiile a 91 de autori… Să mai justificăm afirmația noastră de… valoare: Avem un număr important de creatori locali (un fel de a zice, că-s din județul acesta, dar ei sunt deja și pe alte pagini, pe alte meleaguri, printre alte valori recunoscute), înregistrăm aproape 80 de nume din afara granițelor României, facem loc unor grupări afirmate din Italia (Gruppo Scriviamo), Montreal (Destine literare), unor scriitori din Melbourne (Australia), din Israel, din Germania, din Republica Moldova, iar de curând din Noua Zeelandă. Iau formă tipografică unele creații din revista online ȚARA CUVINTELOR, sunt materializate nădejdi din foarte multe localități din țară,
adică din toate provinciile istorice. Putem considera că este reprezentativă pentru România? După fiecare număr din ziarul Meridianul de Iași – Vaslui Bacău
se întorc la noi laude, constatări și aprecieri. După fiecare număr din M.C.R. se întorc la noi și mai multe păreri, aprecieri, analize favorabile. Un plus de valoare ne adaugă, număr de număr ALPI – Iași (Asociația Literară Păstorel Iași, cu mare și valoros grup de scriitori) condusă de comandorul Mihai Batog Bujenița,
„mușchetarii băcăuani” prin Dumitru Brăneanu, Ion Dănilă, Cornel Galben (îl
vedeți în pagină și pe fostul meu profesor, poetul Iancu Grama), iar poeta
noastră reprezentativă Gabriela Ana Balan se mișcă în toată lumea după aprecieri și premii… Cum se poate constata și prin această revistă, și prin volume deja la
superlativ apreciate ca „… 77… Noduri culturale” noi cei de aici facem ce putem pentru racordarea la cultura lumii și ni se umple inima de bucurie, că în pofida atâtor greutăți, realizăm ce trebuie pentru oamenii de lângă noi. Venim dinspre JURNALISMUL CULTURAL adică toți cei dimprejur, chiar dacă or mai utiliza celelalte stiluri, de bază rămâne stilul jurnalistic (dintre cele 4 stiluri ale limbii române). Unii vasluieni au început să se creadă elitiști pentru că folosesc o păsărească neînțeleasă, participă la întâlniri cu public de prin alte părți și disprețuiesc pe conjudețenii noștri. E treaba lor. Precizăm clar: jurnalism cultural nu există în Elanul, Baadul literar sau vreo altă foiță județeană. Noi rămânem ce-am fost: învățați la munci grele, supuși la cerințele unui public obișnuit, icnind număr de număr să înfățișăm lumii o revistă cât mai
valoroasă. Primim laudele, dar nu ne îmbată. Drept care… din nou la treabă?!?
La Biblioteca Județeană am lansat miercuri, 14 noiembrie 2018, numărul 4(16)/2018. Cum s-ar spune ne-am făcut treaba pentru acest an. Dar ne continuăm stimularea, selecția, tipărirea. Mai sperăm că, foarte curând să vă înfățișăm o carte unică „101 vasluieni pentru 100 de ani”.

[ add comment ]
APĂREM CAM LA TIMP… MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC 
Încheiem anul IV al acestei Reviste. Cu destule succese, spun eu, pentru că 1. Am realizat o mai bună colaborare cu creatori și solicitanți din țară și din străinătate; 2. Am acordat „felii” unor grupări de seamă, de pretutindeni: dacă aveam deja asigurată colaborarea celor de la ALPI – Iași, poeta
Gabi Balan ne-a asigurat o comunicare din ce în ce mai bună cu gruppo Scriviamo din Italia, în rubrici individualizate, este de notorietate. 3. În urma vizitei din august la Montreal, am stabilit să acordăm un segment din cuprins grupării de scriitori conduse de Alex. Cetățeanu, Destine literare, drept care poetul George Filip colaborează număr de număr și la ziar și la revistă. Și în numărul de
față îi includem excelente creații patriotice, deși el este la o asemenea depărtare de țară. 4. Cu ajutorul doamnei Vasilica Grigoraș, o excelentă scriitoare vasluiană, am stabilit o comunicare permanentă cu Noua Zeelandă, prin prestigioasa autoare Valentina Teclici. 5. Asta după ce avem o relație excelentă cu Ben Todică (Australia), Georg Barth (Germania), cu Vasile Tărâțeanu din Cernăuți și cu poeți, prozatori, memorialiști din Chișinău, în frunte cu Valeriu
Matei și Mihai Cimpoi. Din nou, îl îmbrățișăm pentru contribuția și sufletul său pe prof.univ.dr. Alexandru Ionescu. Desigur, nu facem un bilanț acum, deși împlinim 4 ani de apariție (cu acest număr 16/2018). Reamintim doar că prin inițiativa noastră, împreună cu comandorul Mihai Batog Bujeniță (Iași) și bunii noștri prieteni, poetul Val Andreescu și dr. Valeriu Lupu, din Vaslui, am hotărât apariția pe 8 februarie 2015), cu multe speranțe dar fără să ne închipuim, cumva, că vom realiza atât de mult. Vasluienii, chiar au cu ce se mândri, pentru că
pornită dinspre jurnalismul cultural Meridianul Cultural Românesc își are un loc în cultura lumii (chiar nu exagerez, uitați-vă la Glosarul de la sfârșitul Revistei). Numai că, ziarul acesta ajunge și în mai multe locuri decât revista, și atunci, atenționăm și prieteni, și colaboratori, și cititori și dușmani că suntem pe metereze în bătălia pentru LIMBA ROMÂNĂ., adică e gata numărul pe acest trimestru. Va trebui, însă, să vă comunicăm și incredibile piedici pe care ni le pun „apropiații” din Vaslui…


[ add comment ]
FUGARE… GÂNDURI 
Ca om care bat drumurile acestui județ din 3 martie 1970 (e ceva, nu?), atunci în calitate de inspector cu bibliotecile și stațiile de radioficare de la Comitetul de Cultură și Artă al județului Vaslui, apoi ca profesor și cercetător legat pe veșnicie cu acest meleag, și, în ultimii 29 de ani ca om de presă, deci un călător timp de 50 de ani, fac mereu asocieri în raidurile pe care le fac în
documentarea necesară pentru ziarul de față. Constat ușor că am 61 de ani de la primul meu articol, publicat în ziarul băcăuan „Steagul Roșu”, intitulat „Bibliotecarul nu are timp”, dar și urme ale intervențiilor mele prin diferite sate, comune, locuri. Zilele trecute mi-am legat gândurile de Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, terminată în 1972, cu câteva zile înainte de ediția a II-a a Festivalului Umorului, pe care îl organizam și eu. Pe oricare rută din județul Vaslui aș merge sunt semne uitate de care să-mi amintesc. Zorleniul de astăzi pare înfundat în nelucrare, analfabetism, incultură. Aici, unde a fost primul Orfelinat (regal) prin 1898, cu vestitul învățător – folclorist, Mihai Lupescu, iar acum 3040 de ani era un liceu agricol de frunte din țară, cu mii de meseriași în agricultură, acum mai REZISTĂ doar câte un fușerai care sar chema Ziua comunei. Aici, din gara de pe peronul căreia Ion Antonescu (la capătul celălalt era Regele Mihai I) a ordonat trecerea Prutului, pentru redobândirea Basarabiei în noaptea de 21/22 iunie 1941, aici, unde era una dintre cele mai mari și mai bune fanfare din țară, aici, pare că, doar o formație de țigăncușe (de fapt româncuțe curate) mai reprezintă un fapt cultural. Am făcut eforturi mari să găsesc măcar o dată pe primăriță, dar n-a fost chip. Unii funcționari spun că nu prea calcă prin primărie, iar eu am căutat-o de vreo 8 ori. Ce să zic… aici pare că există un primardictator?! Zorleni…și atât!? Calea ferată abandonată Bârlad – Bogdănești era dată mereu de exemplu de cum nu trebuie executată asemenea construcție. Prin văile de pe Valea Elanului și pe dealurile de la Epureni și Copăceana erau înțesate trupele românești și germane care să treacă Prutul. Aici n-au prea dat brumele toamnei, dar nici oamenii nu se mai mișcă vioi ca altădată. E sărăcie… Fălciul lui Neculai Moraru, primarul actual, are semne de modernizare, are câteva investiții, are o primărie plină de flori. Și niște oameni tare de treabă. Aici, în Bibliotecă, l-am lămurit pe profesorul Th. Pracsiu să vină la ziar, la centru, la Vremea Nouă, cam prin 1971, și acum iată-l
om de prima mărime culturală în comunitate. Dar s-a construit Centru Cultural, cu Bibliotecă, nouă, nu ca atunci când introduceam clasificarea alfabetică și tematică. Primarul și-a împlinit un vis: Parcul Istoric de la Bogdănești, inaugurat în primăvara aceasta. E o replică a Cimitirului de la Țiganca, de peste Prut și un loc de unde se mai pot aminti de cei 20.000 de morți, de acolo. Dar e și un teritoriu al neputințelor, cu podul de peste Prut abandonat, cu scaieții până la streașină, cu imposibilitatea de a comunica liber cu frații de peste apa asta blestemată. Vetrișoaia de astăzi marchează intrarea deja în veșnicia cimentului a scriitorului, poetului, muzeografului Ion Mâcnea… Vetrișanu. Popasul
Spiritului, cu grupul statuar, va rămâne și după neprețuitul meu prieten. Voi tot reveni. Lunca Banului, Stănilești, comune care nu păstrează nici o scamă din istoria locului. Pe aici s-a desfășurat vestitul război rusomoldoveanoturc,
cu alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare al Rusiei (1710) făcută praf de un general rus beat. (există satul Budu Cantemir, adică „budet” va fi, de pe atunci?) Câte nu sar putea scrie… Dar, mai ai pentru cine? La Huși s-a sărbătorit alt Centenar, al Liceului „Cuza Vodă”, unde păstorește și prietenul nostru Costin Clit, ca profesor. Așteptăm precizări, noutăți, informații cu toată bucuria, pentru că această unitate de învățământ a fost dintotdeauna fruntașă pe ramură. Poate trebuia sărbătorită și prima publicație apărută acolo pe 30 august 1873,
VOCEA HUȘULUI, săptămânală, până la 13 decembrie, același an. Se vede că jurnalistica, dovada vieții zilnice a unui neam, poate cădea pe un loc mai jos. Dacă nu face… zgomot. De reținut că aici, pe vremea lui Emil Pascal, la Casa de
Cultură, se turnau primele filme de amatori din România. Tot de aici s-a ridicat ceva mai înainte, SandyHuși, adică marele actor Alexandru Giugaru. Tot aici viețuiesc, astăzi, fruntași ai vieții culturale de nivel național: Th. Codreanu, Avram D. Tudosie, Costin Clit, (pe aproape) Ion Gheorghe Pricop.
Gândurile sunt fugare, dar acestea sunt fapte și oameni reali ca o legătură între ce a fost odată și ce este astăzi și nu ca o imensă ruptură cum tot apare ASTĂZI(!?)

[ add comment ]

<<First <Back | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | Next> Last>>