LA TRIPLĂ SĂRBĂTOARE 
Astăzi, 27 septembrie 2018, la Vaslui, la Sala consacrată marilor manifestări culturale, putem vorbi de 3, ba chiar 4 sărbători… împreună Ziarul Meridianul de Iași – Vaslui – Bacău (fost Bârlad – Vaslui) a trecut cu o zi peste 22 de ani. Vânturile democrației care alintau anii 90, au alimentat ideea unui ziar care să consemneze și în scris ce se difuza prin rețeaua Unison Radio (Vaslui și Bârlad), și ce se difuza în emisiunile primei televiziuni private din Istoria culturală a României (Licența 001/TV). Era Deceniul Dușmăniei în care se certa mamă cu fiu, frate cu frate, om cu om. Cu ce adversități ne-am confruntat până să reușim, este, acum, de neînchipuit. Cum am coagulat un grup învingător, iarăși este de poveste; cum am acoperit cerințele unei colectivități în zvârcolire dușmănească, e de mirare. Și mai de mirare e că sa provocat un curent creativ local, „localismul creator” despre care vorbea savantul Nicolae Iorga (referire la Bârlad), care mereu înnoit a ajuns cu valori naționale. Golirea permanentă de materie cenușie prin plecarea în lume a valorilor se constată foarte ușor. Așa că, cei care au rămas să slujească această comunitate au meritele indestructibile. Meridianul Cultural Românesc, o Revistă internațională la Vaslui (unde nu se întâmpla nimic, vorba lui M. Sadoveanu), este de domeniul prezentului prin cele 15 numere tipărite până acum. 452 de colaboratori… e o cifră care să impresioneze? Deocamdată, nu cunoaștem… o concurentă?! Putem vorbi de o sărbătoare? EDITORIALE, ARTICOLE, ESEURI (Iași, Ed. Pim, 184 pag.), o carte cu autorul de față e o altă petrecere cu vorbe, deci sărbătoare?! Până la urmă, orice carte tipărită e prilej de bucurie pentru cine simte și gândește. A 4-a sărbătoare este reunirea noastră de astăzi. A fi prezenți atâtea personalități, un public divers (iată, mai găsim elevi), într-o concurență intelectuală cu acei comunicatori de la Muzeul Județean, pentru Acta Meridionalis nu poate fi decât stimulativ. Pentru semnatarul acestor rânduri există și a 5a sărbătoare: Festivalul Umorului, la împământenirea căruia apus energie, suflet, cunoștințe. E drept că e un festival al teatrelor și nu concurs stimulativ pentru tineret creator și interpretativ. E și mai drept că cei care-l organizează azi îi uită deliberat și... pe întemeietori! Noi nu trebuie să uităm, chiar dacă e o altă epocă, dar cu aceeași categorie de răuvoitori!?! Epoca TĂCEREA NEAGRĂ de astăzi duce inevitabil la dispariția unor valori supuse represiunii unor tătuci influențați de amante, cu funcționari supuși. Ne întoarcem la SĂRBĂTOAREA noastră: cu participanți din București, (mulțumesc, din nou, public, dle Alexandru Ionescu), Bacău, Iași, din orașe și comune ale județului Vaslui. Cu tineri de astăzi și de mai multă vreme. Cu… noi toți.



[ add comment ]
MERIDIANUL… 22 MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC… 3(15)/2018 ȘI O CARTE… 
Joi, 27 septembrie 2018, se împlinesc 22 de ani și o zi de la apariția ziarului Meridianul de Iași – Vaslui – Bacău (săptămânal, cotidian, bisăptămânal) în condiții de pionierat în presa locală. Era o încercare mult mai presus de forțele noastre intelectuale și financiare care să susțină în scris eforturile de la TVV (Licența 001/TV), de la Unison Radio (rețea Vaslui-Bârlad), creându-se și rămas
singurul grup de presă din județul Vaslui, din Moldova iar, prin adăugirea Revistei internaționale MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC fără corespondent în România. Prin afară, nu cunosc, nu știu. Să rememorăm… parcă sunt prea multe de spus. Să ne plângem?... Devreme ce am reușit, înseamnă că am muncit nu glumă. Cât mai rezistăm… nu știm. Probabil cât voi fi eu bun de muncă.
REZULTATE:
Aici avem prea multe să nu zăbovim puțin. Ce era Vasluiul în 1990, când 12 temerari semnează înființarea TVV? O comună ceva mai dezvoltată, centru de județ din 1968 (dacă nu era Virgil Trofin rămânea ca Negrești), când pe lângă licee sa tot încercat să se înființeze o Universitate (încercările mele, tot fără rezultate) măcar cu unele facultăți ori secții, care să aibă studenți și susținere în orașele județului. După atâția ani, tot cu încercările am rămas. Postlicealele n-au mers nici ele, cea sanitară care se menține acum în Vaslui, are puțini frecvenți, dar liceele își asigură planul de școlarizare. Forță inițială, da, forță de susținere, ba, rezultate: fuga în străinătate (inclusiv a miilor de basarabeni, cu cetățenie aici, plecați pe calea neînturnată a Europei). Orașul care avea aproximativ 80.000 de locuitori, ar mai avea acum circa 44.000, indiferent ce spun interesatele autorități. Dacă vorbim de baza intelectuală… suntem rezervați, dacă vorbim de mijloace financiare într-un oraș în dezagregare, e descurajant: nici un sprijin de la autorități locale (poate Bârladul, câte ceva). Totuși, inițiativele oamenilor și creatorilor nu lipsesc, chiar și acum, după ce am depășit Deceniul dușmăniei, și suntem în hăul pe care l-am numit Tăcerea Neagră. Și, atunci, cum REZISTĂM? De asta trebuie să vă întrebați DUMNEAVOASTRĂ, toți, cum mai rezistă presa locală și în ce constă faptul cultural care are nevoie de susținere financiară, în ce condiții mai reușesc intelectualii din județ să creeze câte ceva durabil, mai presus de condițiile lor individuale, dar nu și de talentul lor. Ne înfățișăm la apelul Dvs. de azi cu un ziar cam la cerințele vremii, cu o televiziune online, mai ales cu Revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC de înalt nivel, dinspre jurnalismul cultural, purtătoare de RECORD MONDIAL: 452 de colaboratori, doar după 15 numere!?! Din amărâtul acesta de Vaslui, unde în 1970 am pus umărul la Festivalul Umorului, în 1974 la statuia lui Ștefan de la Băcăoani, la construcția Liceului Ion Mincu și la alte unități socialculturale
și de învățământ, dar mai ales la cultura acestui județ, măcar prin cele 30 de cărți tipărite, iată, la presa locului, sau, acolo unde a fost nevoie. Ce marcăm astăzi?
Prezența cultural creative a vasluienilor în plan național prin apariția la zi a publicațiilor, prin Simpozionul Național cu prezența atâtor personalități, și, sigur fără prezența vreunui oficial rămas inginer și nu reprezentantul comunității. Cu sufletul nostru, cu alți sufletiști (mulțumesc în mod special prof.univ.dr. Al. Ionescu, București) căutăm să realizăm pentru ai noștri ce mai putem. „Să vrei, să știi și să poți” se spunea încă de prin Evul Mediu, căci, cam tot ca atunci sunt prigoniți prietenii noștri din județ, dacă mai colaborează cu noi. Ca să nu-l fac nemuritor, nu nominalizez vreun păpușar din ăsta („care a trăit pe vremea lui Marin”). Am avut totdeauna satisfacția reușitei pentru acțiunile mele de orice fel, pentru că eu sunt omul muncii și faptelor mele imposibil de egalat. „Omul și opera lui, deja, fac parte din patrimoniul local”.
Să menționez că personalitățile prezente la Simpozion, la Biblioteca Județeană, astăzi, 27 septembrie 2018, ne-au onorat din prețuire pentru noi și pentru publicul amator de cultură din acest județ. Le mulțumim călduros! Publicului, așișderea, susținătorilor, cumva mai mult, … și, poate că vor simți zbuciumul și zbaterea noastră,… celor care mereu vin, cel mai mult. Mulțumesc pentru binecuvântare P.S. Ignatie, Episcop de Huși și părintelui Chirvase, protopop de Vaslui. Vă mulțumesc, prieteni și neprieteni. Celor 2 (două) publicații aniversate astăzi… viață cât mai lungă !




[ add comment ]
TĂCEREA NEAGRĂ 

Despre TĂCEREA NEAGRĂ a acestor zile – luni – ani nu prea se bizuie nimeni să scrie pentru că, ori nu are curajul, ori nu vede. Că perioada aceasta e pe deplin nefavorabilă libertății spirituale (deși nu sunt războaie când inter arma
silaent musae) încercăm să comentăm mai jos. Ce e TĂCEREA NEAGRĂ? E o modalitate autoimpusă de non combat verbal și spiritual, de evitare din frică a spiritului polemic și de contradicție, de situare într-un mod îngenuncheat în fața atotputernicilor zilei, pe care din spaimă existențială (să nu ne pierdem serviciul) îl adoptăm în defavoarea noastră existențial – spirituală. De ce să-l combat pe cutare președinte (care e un tâmpit) dacă el are puterea și printr-un
gest mă poate da afară sau îi hotărăște pe subordonați să mă izoleze în multiple feluri, să-mi creeze neplăceri sau pagube financiare. Eu sunt sau mă simt cu mult mai capabil, pot să-l critic sau să-i descopăr multe defecte, dar din dorința de liniște (de fapt păstrarea avantajelor sociale – slujba) prefer să tac și atunci când mă umilește, că, deeh, e omul care mă lasă la pâinea necesară. Și mai pernicios: „ce am eu cu omul, nu e libertate?” deși acțiunile ipochimenului mă lezează în multiple feluri. Imediat după 1989, ca o revărsare a libertății de opinie sa manifestat DECENIUL DUȘMĂNIEI prelungit spre două decade. Sau certat atunci mamă cu fiu, frate cu frate, om cu om… Sa văzut cam cum mai e cu dragostea în familie și în societate. Sub influență occidentală și mai ales ca efect al migrației românilor, apele sau mai limpezit, sau reconstituit ierarhii, sa înțeles cam cum e cu valoarea socială. Numai că a cam dispărut siguranța unui loc de muncă. Ei, pentru a-și asigura hrana, omul renunță la libertatea de gândire, de sesizare, de comentare și mai ales la cea de expresie. „Să nu spui că știi de la mine”, se asigură el că nu va fi „descoperit”, că astfel îi este respectată TĂCEREA care-l aliniază, pernicios, între necuvântătoare, cu creierul la cutie. Pe care (atitudine), pentru că exprimă frica de opinie, frica existențială, frica de creație, clară în această perioadă, o numesc, îndreptățit, zic eu, acum la 30 de ani de la Revoluție, pentru că lipsește scânteia progresului, TĂCEREA NEAGRĂ.


[ add comment ]
22+ PRESA LOCALĂ ȘI CULTURA NAȚIONALĂ ((II)) 
Peste 2 săptămâni, adică joi, 27 septembrie, ne întâlnim la o altă acțiune de mare răsunet cultural: Simpozionul național PRESA LOCALĂ ȘI CULTURA NAȚIONALĂ, la Biblioteca Județeană Vaslui, între orele 11 – 14. Evenimentul este consacrat împlinirii celor 22 de ani și o zi de la apariția primului nr. al ziarului Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău, pe 26 septembrie 1996, a lansării nr. 15 din Meridianul Cultural Românesc (din 8 febr. 2015 și până în prezent, cu
aproape 450 de colaboratori din toată lumea), și cu intenția de a lansa încă vreo carte. Din nou în organizare privată, adică fără vreun sprijin de la vreo oficialitate locală, bazat pe autoritatea noastră în cultura locului și a lumii. Am invitat unități școlare, instituții social-culturale, presă… Vrem să luăm co-organizatori Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Președintele D.D.
Glăvan a primit cu entuziasm propunerea. Programul va asigura intervenții ale unor mari personalități ale culturii naționale din București (s-a anunțat dl. prof. univ. dr. Al. Ionescu), Iași, Bacău și din jud. Vaslui. Ca de obicei, intrare liberă. Îmi exprim regretul că nu va fi prezent un foarte bun prieten al nostru din Geneva, d-l Ștefan Racovitză care este în țară, trece pe la noi în cursul zilei de astăzi, dar nu poate rămâne până atunci. Dl. Ștefan, cel înrudit cu domnitorii Racovițești (și vasluieni) conduce de mulți ani publicația Căminul românesc din Geneva, este unul dintre cei mai valoroși colaboratori ai revistei Meridianul Cultural Românesc, aproape număr de număr și un om de mare suflet! Vizita sa îmi dă prilejul să-i exprim mulțumiri publice, acum și aici! Considerăm că joi, 27 septembrie 2018, ne înfățișăm vasluienilor și nu numai, și vă ținem la curent cu desfășurarea, într-o organizare a noastră, cu un alt moment cultural de prestigiu care să susțină prezența urbei noastre pe harta culturală a lumii. Cam cu 1 la mie ca cheltuieli, noi realizăm cu mult mai mult decât acei care zdrobesc milioanele județului în tot felul de fușeraie. Dar asta e o altă problemă de discutat îndelung. Deocamdată vă înștiințăm pe toți cei care vreți să fiți prezenți.


[ add comment ]
REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ 
În fiecare număr de până acum, din M. C. R. am consemnat momente din adevărata rezistență anticomunistă dintr-un areal bine cunoscut, cel din jurul Tecuciului, un oraș din județul Galați, România. Am vorbit despre Vasile Cernat (21.02.1909 – 20.09.1990) cel îndelung prigonit, bătut și ascuns prin 8 închisori din România (și, cât stuf a cules!) am consemnat amintiri și mărturii despre alți câțiva din Țepu, Furceni, Podu Turcului, Giurgioana, Răcușana, Căbești ș.a., fără a insista asupra momentului colectivizării care a distrus agricultura tradițională. Am reprodus cuvinte, întâmplări din viața lui Alexandru Chiriac, Jănică Mocanu, Constantina Mândru (1915 – 1996) ș.a., din Țepu. Jănică Mocanu, zis Zazu a trecut la cele veșnice pe 7 august 2018 (n. 20.03.1937) bolnav, suferind fizic și moral pentru că n-a apucat să vadă democrația în formele ei normale. La câtă bătaie a luat de la securiști, poate merita să se bucure de ceva prețuire, recunoaștere, respect, poate și bunăstare față de cât a muncit. Se răresc dovezile vii despre ce a fost greu în istoria țării.
Mai trăiește venerabilul Alexandru Chiriac (n. 24.01.1927, fiul lui Petrache = Vasile, în acte), de a cărui existență, luciditate, vigoare, merită să ne bucurăm, deși a trecut de 91 de ani. Personal mă întristez că n-am destul timp să-l exploatez ca sursă de informații pentru viața socială românească răstimp de peste 7 decenii. Mă mai întorc cu gândul la Vasile Cernat, sergentul curajos care a scăpat din ghearele sovieticilor, de prizonierat, 61 de ostași români care n-au ajuns în Siberia, forțând cu un curaj al disperării încercuirea trupelor de la Cotu Donului, moment hotărâtor în bătălia de la Stalingrad. Am găsit la Zmeu-Lungani, jud. Iași, un supraviețuitor, în mai 2018 (!), Dumitru David, care confirmă faptul descris mai sus, ca martor ocular, el fiind dintre cei scăpați cu viață (vezi, Cotitura de la Cotu Donului, în M.C.R./nr. 14). Vasile n-a murit acolo, n-a murit în închisorile comuniste, ci imediat după 1989, ucis de o vecină cu bâta în stomac. Un erou cu o moarte prozaică. Omul acesta, decorat de 3 ori pe front, n-a prins decât câteva zile de speranță în libertate, după Revoluție. Poate, de aceea evocarea faptelor sale se impune să continue!


[ add comment ]

<<First <Back | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | Next> Last>>